LORA celebrează 100 ani de România prin muzică – şi lansează piesa manifest „Rădăcini”

Lora şi-a luat în serios rolul de prezentatoare TV. De patru săptămâni face echipa la cârma emisiunii Vorbeşte lumea, alături de Cove, iar în fiecare zi de la 10:30 la 13:00 încălzeşte suflete şi descreţeşte frunţi.

Cu toate acestea, Lora nu şi-a uitat rădăcinile şi a lansat o melodie de o sensibilitate răvăşitoare. Lora păstrează tradiţia şi sărbătoreşte, şi în 2018, Ziua Naţională a României.
Pe 30 noiembrie, a surprins publicul cu „Rădăcini”, poezia care celebrează 100 ani de România, nu doar la ceas aniversar, ci în fiecare zi. Vorbeşte despre rădăcinile neamului şi despre toate frumuseţile tulburătoare ale României. Piesa „Rădăcini” este compusă de către Alex Pelin, Andy Platon, George Sava şi Laura Petrescu (Lora).

„M-ai crescut iubitoare, luptătoare şi neînfricată. Îţi mulţumesc pentru rădăcinile adânci. La mulţi ani, România!!!💙💛❤
#moldoveancă #rădăcini”, a declarat Lora pe pagina ei de Facebook.

Videoclipul piesei „Rădăcini”, filmat în regia lui Sega, amplifică mesajul piesei prin simplitate şi emoţia mişcărilor.
Lora a interpretat live melodia „Rădăcini” în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea”, emoţionând telespectatorii ediţiei speciale de 1 Decembrie.

LORA este una dintre cele mai bune voci feminine din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube şi hit-uri ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Floare la ureche”, “Cinci” sau “Bine mersi” (alături de Doddy), piese ce au ajuns pe primele poziţii în toate topurile muzicale. LORA a lansat în urmă cu câteva luni hitul “Dor sa te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat într-un timp scurt peste 55 de milioane de vizionări pe YouTube şi a stat aproape o luna în topul Trending, în luna august a colaborat cu Shift pentru single-ul „Până în Rai”, iar recent a lansat piesa „Soare negru”, pe canalul ei de YouTube.

Păreri?

186 Post Views

Grasu XXL câștigă a doua ediție Red Bull Music SoundClash din România

Hip-hop-ul a învins al doilea an la rând la Red Bull Music SoundClash. O Polivalentă în extaz a decis: Grasu XXL este câștigătorul confruntării muzicale cu Loredana!

Au ieșit scântei la ediția cu numărul 2 a Red Bul Music SoundClash România. Chiar dacă hip-hop vs. pop sună a luptă grea, Loredana și Grasu XXL s-au avântat în bătălie fără nicio teamă. Au fost și dueluri verbale, și replici tăioase de la o scenă la alta, și zvâc, și poante, dar mai presus de toate au fost mii de fani care au dat muzicii ce-i al muzicii: indiferent de partea cui au intrat în Sala Polivalentă, au strigat pân-au răgușit pentru cel mai bun.

THE WARM UP

Red Bull Music SoundClash ediția cu numărul 2 a început cu un warm-up asigurat de veteranul DJ Undoo. La 8 trecute fix, MC Adrian Despot și-a făcut intrarea într-o sală ușor amorțită de vremea neprietenoasă și-a dat startul oficial al competiției. Ca să fie clar de la început care sunt taberele, cei doi artiști au cântat câte trei melodii din repertoriul propriu. Grasu XXL, unul dintre cei mai buni rapperi din România, a deschis filosofic cu piesa „Drumul spre succes”, o radiografie a industriei muzicale actuale. Pe scena opusă, fanfara Loredanei și-a făcut intrarea ca la carte, o solemnă desfășurare de forțe: atac armat cu 12 instrumentiști. O Loredana sclipitoare (și nu doar de la paiete) a rupt ringul într-o explozie de energie cu ZigZagga, urmată de „Cârciumă de la Drum”, cântec de petrecere îndrăgit de multe dintre marile voci lăutărești ale României și „O fată singură-n noapte”, unde vocea ei catifelată și basul, „prea blând și prea dur”, i-a purtat departe pe cei prezenți.

THE COVER

La prima rundă a războiului interstelar, The Cover, DJ Undoo a lansat în eter evergreenul lui Bob Dylan, „Knocking On Heaven’s Door”. Grasu XXL a preluat tema păstrând linia melodică, dar introducând propriile versuri, în română: „Simt că totul s-a schimbat / Nimic mai adevărat… Ăsta e strigătul meu de libertate, iar muzica e noua limbă”. Loredana a făcut, în replică, un „Knocking On Heaven’s Door” old school, un moment cu profunzime și intensitate emoțională. A aruncat cu energie în public și publicul a dat înapoi mișcare, vibrație, și aplauze prelungi la final.

THE TAKE OVER

Timp de patru piese, cei doi au făcut un ping-pong muzical în care și-au furat unul altuia ritmul și versurile de sub picioare. Refrenele remixate ale Loredanei combinate cu versurile autentice ale lui Grasu XXL au dat un gust fresh poveștii muzicale Red Bull Music SoundClash. De la țigănească și latino până la ritmurile „Gettin’ jiggy wit it”, Loredana a dus-o pe „Maria-Ioana” pe culmi necunoscute și, se pare că, asta a fost rețeta prin care se poate câștiga runda „The Take Over”, în aplauzele furibunde ale naționalei de handbal a României, în frunte cu Cristina Neagu.

THE CLASH

Trei stiluri muzicale: jazz, muzică simfonică, rock, de abordat de cei doi adversari. DJ Undoo a început cu jazzul, prilej servit pentru Grasu XXL să o invite pe AMI pe scenă, pentru a relua live inedita lor colaborare, „Deja Vu”, o piesă despre emoții mixte, despre dragoste și ură în același timp. Pe scena de la stânga lui Despot, Loredana a adus un program de cabaret: franjuri, swing, antren.

A urmat muzică simfonică, unde Grasu XXL a aruncat în luptă artileria grea (12 intrumentiști) și viorile i-au purtat pe cei prezenți într-o altă sferă. Loredana a răspuns cu „Depărtare”, acompaniată doar la clape, cu mișcări sinuoase, senzuale. Magie pură.

It’s time to rock! „Știu că pot să fiu tot ce pot să fiu”, a proclamat ritos Grasu XXL, „asta-i blană de urs, hai toate mâinile sus!”. Și a ridicat un val de mâini până la scena Loredanei care și-a făcut apariția maiestuos, împrăștiind praf de zâne, cu o trenă argintie de 2 metri, răspunzând cu cel mai mare hit al ei din toate timpurile în variantă rock, inegalabilul „Bună Seara, iubite!”.

THE WILD CARD

Sau ultima șansă să zguduie sala, unde Tudor Chirilă a fost asul din mâneca lui Grasu XXL, pe superhitul „Nu am chef azi”. În contrapartidă, Loredana a dat publicului o porție de Smiley, o decizie grea pentru cei din sală.

La final, decibelii înregistrați de „aplauzometru” au dat câștig de cauză armatei hip-hop a lui Grasu XXL. Cum Red Bull Music SoundClash este, mai presus de toate, o competiție-provocare foarte prietenoasă, seara s-a încheiat cu Grasu XXL, Loredana și gazda show-ului, Adrian Despot, detașați, pe aceeași scenă, cântând „We are the champions” și cu steagul României fluturând în spatele lor.

Păreri?

132 Post Views

Concert Disturbed in premiera in Romania pe 27 iunie 2019

Disturbed canta in premiera in Romania pe 27 iunie la Arenele Romane din Bucuresti! Biletele se pun in vanzare pe 23 noiembrie la ora 10:00 iar primele 1000 de bilete au pret special!

Disturbed este fara echivoc una dintre formatiile etalon ale scenei rock internationale din anii ’90 si 2000. Alaturi de formatii precum Korn, Linkin Park, Rage Against the Machine, Deftones si nu numai, Disturbed au fost si sunt vocea unei generatii.

Cu 7 albume la activ, din care 5 au debutat pe prima pozitie in Billboard 200, formatia a strans pana acum 25 de Discuri de Platina si 13 Discuri de Aur.

Albumul de debut, ‘The Sickness’ contine si prima piesa care a fost certificata cu platina de catre Recording Industry Association of America. Este vorba bineinteles de catre ‘Down With the Sickenss’ piesa care contine celebrul staccato de inceput. David Drainman, solistul, a declarat ca acel sunet este posibil ca urmare a unei interventii chirurgicale la care a fost supus in trecut. Piesa a fost considerata de cei de la Loudwire cea mai buna piesa a secolului 21, premiul fiind acordat in 2016.
Cu un stil propriu si inconfundabil, Disturbed a fost considerata o formatie de heavy metal cu puternice influente de nu si alternative metal, membrii formatiei declarand ca printre artistii care i-au influentat se numara Pantera, Metallica, Led Zeppelin sau Nirvana.

Disturbed, ca si Iron Maiden sau Megadeth, are o mascota oficiala intitulata simplu ‘The Guy’, care a aparut pe spatele albumului The Sickness, devenind apoi emblema formatiei. Ulterior artistul David Finch i-a oferit o reprezenare grafica oficiala. In momentul de fata Disturbed inseama David Drainman la voce, Dan Donegan la chitara, John Moyer la bass si Mike Wengren la tobe.

Biletele se pun in vanzare pe 23 noiembrie la ora 10:00 prin iabilet.ro la urmatoarele preturi:

– VIP (cu loc) – 229 lei in earlybird, 249 lei in presale si 270 la intrare + taxe 10 lei
– Teren (fara loc, in fata scenei) – 149 lei in earlybird, 170 in presale si 190 la intrare + taxe 10 lei
– Acces General (cu loc) – 99 lei in earlybird, 129 lei in presale si 140 lei la intrare + taxe 10 lei

Perioada earlybird este limitata la primele 1000 de bilete.

Pentru biletele “cu loc” accesul se face doar prin parc prin lateralele arenei.
Pentru biletele de pe Teren accesul se face pe la portile de jos din parc ale Arenelor Romane.
La pretul tuturor biletelor comandate in earlybird si presale se adauga comisionul de emitere bilet de 10 lei.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu drag la un eveniment METALHEAD powered by ROCK FM, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

132 Post Views

Povestea fabuloasă a ELLEI RAE! Este jumătate româncă, jumătate italiancă, iar acum vrea să cucerească scena muzicală din România! Cum sună piesa ei de debut

Nascuta in anul 2000 pe 14 septembrie in Mirandola, Italia, cu mama romanca si tatal italian, povestea ELLEI RAE, pe numele adevarat Raffaella Maria Senese, ar putea suna, la inceput, ca o poveste clasica despre o tanara cu visuri mari de a deveni o cantareata de succes. Tanara in varsta de 18 ani isi face debutul in muzica romaneasca cu piesa “Midnight Sky”.

A început să cânte la vârsta de 7 ani iar prima melodie pe care a învățat-o a fost “Adagio” de Lara Fabian. Studiile sale muzicale au început în anul 2013 iar doi ani mai târziu s-a mutat la școala de muzică din Modena, fiind in acelasi timp si studentă la Colegiul Trinity din Londra.

A câștigat premiul întâi într-o competiție muzicală care a avut loc la Ravenna, Italia, iar pana in prezent a participat la două emisiuni de televiziune, “New faces” și “Voice for music”.

Fiind curioasă de originea ei românească și pentru a-și lărgi cunoștințele despre industria muzicală, în 2017 a decis să călătorească în România unde a întâlnit câțiva producători de muzică la nivel internațional motiv pentru care si-a stabilit a doua casa la Bucuresti.

Pe tot parcursul anului, ea a inregistrat mai multe cântece demo atât în România, cât și în Italia, dezvoltând în același timp ideea viitoarei sale prezențe în muzică. Fiind inspirată de copii și nevinovăția lor, ea a hotărât să se prezinte ca Ella RAE, o formă scurtă a Alter Ego ului pentru RaffaELLA, pentru a-și depăși timiditatea și sensibilitatea, începând de la început și stabilind o nouă persoană care ar fi pur și simplu MEMORABILĂ prin atitudinea ei deschisă, stilul unic și, cel mai important, prin abilitățile sale vocale uimitoare.
În prezent, Ella petrece mul timp în studio, lucrează la împărtășirea propriilor sentimente prin muzica pe care o scrie, fiind inspirată de muzicieni și ideea că muzica poate fi un refugiu.

Printre cântăreții pe care Ella i-a urmărit de-a lungul vieții, Christina Aguilera, Rihanna și Beyonce se află în fruntea listei pentru abilitatile vocale și pentru vasta lor experiență în muzică.

Și acum, povestea merge mai departe din moment ce visul prinde realitate, iar in urma cu o zi a lansat primul ei single: “Midnight Sky”, produs de DJ Sava, iar versurile scrise de Thea Miculescu. Piesa se bucura si de un videoclip regizat de Alex Ceausu.

“Sunt foarte fericita că am ajuns până aici, în momentul în care îmi lansez propriul meu single. Totul mi s-a părut un vis, încă din clipa în care am avut onoarea să colaborez cu producatori de top la aceasta piesa, precum Dj Sava, iar la versuri cu Thea Miculescu! Sper că piesa “Midnight Sky” să prindă cât mai bine, iar in viitorul apropiat va pregatesc si alte surprize muzicale. Fiti cu ochii pe mine. Va pup!”, ne-a declarat Ella Rae.

Pareri?

141 Post Views

Istvan Sky revine in Romania!

Invitat de onoare al Loredanei in cadrul concertului aniversar “Ador”, precum si la Dakini Festival, Istvan Sky revine in Romania!
Cu o poveste impresionanta, Istvan impartateseste prin muzica sa iubire. Toata viata a calatorit si experimentat – inspirat de sunetul naturii a ascultat chemarea, si astfel a inceput calatoria. A studiat alaturi de maestri persani, tibetani si indieni unde a invatat complexitatea muzicii si a instrumentelor, dar mai ales rolul vindecator al muzicii – reunind totul in unicitatea, pasiunea cu care canta dar mai ales iubirea transmisa prin intermediul sunetelor.
In data de 16.11.2018, Istvan Sky va sustine un concert special alaturi de invitatii sai, la Cinema Eforie (Bucuresti, str. Eforie, nr. 2), incepand cu ora 19:00.
Bilete disponibile pe: www.bilete.ro sau la acces eveniment, incepand cu ora 18:00.
Numar de locuri limitat!

Va invit cu drag!

136 Post Views

Ioana Uricaru, mesaj video la avanpremiera filmului Lemonade: „Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul din România” Biletele la premiera filmului „Lemonade” sunt sold out

Premiera filmului Lemonade, de Ioana Uricaru, care va avea loc pe 24 octombrie, la Cinema Muzeul Țăranului Român, în prezența regizoarei și a echipei, este sold out. Interesul cinefililor români pentru acest film se datorează atât subiectului – Lemonade este „un thriller captivant” despre visul american văzut prin ochii unei românce – cât și succesului la festivalurile internaționale la care a participat până acum – filmul fiind premiat la 3 din ultimele 4 festivaluri la care a participat.

Avanpremiera de miercuri seară, de la Cinema Elvire Popesco, a avut loc si ea cu sala plină. Pornind de la subiectul filmului, în cadrul avanpremierei a avut loc o discuție despre „American dream”, la care au participat trei români care au reușit să aibă succes peste Ocean. Alex Rotaru, Runa Petringenaru și Alexandra Proca au povestit cum e să lucreze cu staruri precum Kevin Spacey, Marilyn Manson, Hugh Hefner sau James Cameron.

Alex Rotaru locuiește în Beverly Hills și a fost primul român acceptat cu bursă de merit integrală de către prestigioasa universitate Massachusetts Institute of Technology (top 3 în lume), unde a fost şef de promoție. Și-a continuat studiile de masterat la University of Southern California, School of Cinematic Arts in Los Angeles, în regie, scenaristică, producție, montaj, imagine, sunet și actorie. A studiat cinematografia la USC SCA – celebra școală a lui Steven Spielberg.

În Statele Unite, Runa Petringenaru a a făcut filme, scenografie și heraldică. O vreme a lucrat în producție cu regizorul James Cameron, iar de curând s-a întors în România, unde a pus bazele unei tabere medievale.

Alexandra Proca, o fostă jurnalistă la PRO TV Magazine și Madame Figaro Magazine, a plecat în 2001 în Statele Unite, a lucrat în domeniul relațiilor publice, iar în prezent este copy editor și content reviewer la o campanie din orașul Cupertino, California.

Discuția cu cei trei a fost prefațată de un mesaj video emoționant transmis de regizorul Ioana Uricaru: „Acest film, la care am lucrat 9 ani, a fost făcut și cu gândul la românii care, asemenea protagonistei, au decis să-și asume riscul transplantării într-o altă țară și într-o altă cultură. Aștept cu nerăbdare întâlnirea cu publicul din România, cea mai importantă dintre toate. Sper să ne întâlnim în număr cât mai mare ca să putem sta de vorbă despre cinema, despre România, despre America și despre reacțiile voastre la acest film cu dublă identitate, care vorbește despre experiența tot mai răspândită a imigrației”.

Primul film românesc turnat în America de Nord spune povestea Marei – care, ajunsa in America, se vede nevoia sa confrunte proiectiile ei despre visul american cu realitatea de pe teren.

După ce a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și a primit numeroase premii la festivaluri de prestigiu, Lemonade a atras mulți distribuitori din toată lumea, fiind achiziționat spre distribuție în Franța, Statele Unite, Canada, China, Germania, Grecia, fosta Iugoslavie sau Israel.

Premiera în România a filmului Lemonade va avea loc pe 24 octombrie, în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest și va intra în cinematografele din țară începând cu 26 octombrie. Pe lângă de proiecțiile din Capitală, filmul va rula la Iași, Timișoara, Ploiești, Cluj, Constanța, Vaslui, Brașov, Lugoj, Călărași, Buzău, Suceava, Pitești, Târgu Mureș, Reșița, Caransebeș, Vulcan, Oravița, Sibiu, Galați, Slobozia, Sfântu Gheorghe și Arad.

Vă aștept cu impresii!

139 Post Views

Juventus Torino caută talente în România

Campioana Italiei, Juventus Torino, are planuri mari în România. După ce în vară a organizat în premieră o tabără de fotbal pentru copii, echipa lui Cristiano Ronaldo și Mario Mandzukic le oferă copiilor șansa de a continua pregătirile în cadrul unei tabere de iarnă (7-12 ianuarie 2019), cu antrenori italieni și program de pregătire în stilul Juventus. Cei mai talentați copii care vor veni la JTC Romania – ediția Winter 2019 vor avea ocazia să participe, în Italia, la Juventus Academy World Cup 2019, o competiție între cei mai buni fotbaliști de la academiile de fotbal Juventus Torino din lume.
„Copiii din România sunt foarte talentați, dar infrastructura necesară și stilul de multe ori neprofesionist în care se face pregătirea contribuie la pierderea multor talente. De aceea am venit în România cu taberele de fotbal Juventus Torino și vom deschide o Academie Juventus, pentru a le da ocazia micilor fotbaliști de a intra în contact cu un alt fel de a face antrenamente, cu o altă lume fotbalistică – lumea performanței”, a declarat Luigino Pellegrini, fostul agent al lui Roberto Baggio, organizatorul taberelor de fotbal JTC Romania.
La tabăra de iarnă JTC Romania sunt așteptați copii cu vârste între 6 și 13 ani, care vor beneficia de un program de pregătire tehnico-tactică în stilul Juventus, un mini-turneu de fotbal și evenimente educative. Vor fi 20 de ore de pregătire tehnică și antrenamente cu 3 dintre cei mai buni antrenori italieni de copii și juniori de la Școala de fotbal Sisport Juventus Torino, ajutați de 4 antrenori români. Participanții vor primi echipament sportiv original Juventus Torino și vor beneficia de supraveghere de specialitate și asigurare medicală pe toată durata taberei, masă de prânz, gustări și apă de-a lungul fiecărei zile de antrenament.
O noutate a taberei de iarnă o constituie cursurile de italiană cu specific sportiv și orele de training media, în care copiii vor învăța cum să facă declarații de presă, ca niște campioni adevărați atât pe teren cât și în afara lui. „Păstrăm aceleași standarde înalte de profesionalism, cu antrenori italieni, care impun stilul de antrenamente pe care Juventus Torino le pune în aplicare cu toți jucătorii săi, de la cei mai mari până la cei mai mici. În plus, adăugăm specificul local atunci când vine vorba de partea de bunăvoie și divertisment”, a adăugat Luigino Pellegrini.

Prima ediție a taberei de fotbal JTC Romania a avut loc în luna iulie 2018, când aproape 100 de copii au fost pregătiți în stilul Juventus de 3 antrenori italieni, ajutați de 4 antrenori români.
Pregătirea și promovarea tinerelor talente reprezintă un angajament pe care Juventus îl face la Academiile de fotbal din întreaga lume. Nu întâmplător numele Juventus, dat clubului în anul 1897, vine de la tânăr, tinerețe.

Juventus Torino este cea echipa de fotbal cu cel mai mare palmares din întreaga lume: 36 de titluri de campioană, 13 Cupe și șapte Supercupe ale Italiei, două titluri de Liga Campionilor, o dată Cupă a Cupelor, trei Cupe UEFA, două Supercupe ale Europei, o Cupă Intertoto și două Cupe Intercontinentale.

Păreri?

136 Post Views

ADDA lansează piesa „Mamă soacră”, cu un subiect încărcat emotional, din viața multor familii din România

ADDA abordează în cea mai recentă piesă a ei, „Mamă soacră”, un subiect pe cât de delicat, pe atât de prezent în relațiile de familie: interacțiunea dintre noră și mama soacră. Chiar dacă ADDA se înțelege absolut minunat cu mama soțului ei, după cum spune chiar ea, subiectul atât de prezent și de puternic încărcat emoțional a inspirat-o pe artistă să compună o melodie. Piesa „Mamă soacră” vorbește foarte direct despre lucrurile nespuse din relația celor două femei, despre sentimentul de abandon și cel de putere, dar și despre vindecare și despre cum iubirea, atât cea a mamei, cât și cea a viitoarei soții, se pot împleti armonios.

„Am scris această piesă acum 2 ani și jumătate, înainte să mă căsătoresc. Inspirația nu a venit din relația cu soacra mea, care este o femeie foarte bună și înțelegătoare, ci din jurul meu. Fie că glumim pe această temă, fie că trăim suferințe ascunse despre care nu putem vorbi direct, fără să credem că rănim, acest subiect poate fi atât de prezent și viu în viețile noastre.”, spune ADDA.

Ea a imaginat melodia și versurile piesei ca pe o discuție între mireasă și mama soacră. „În piesă sunt cuvintele miresei care îi spune soacrei că îi iubește fiul cu adevărat, că o înțelege că suferă că cineva i-a baiatul, dar o roagă să fie îngăduitoare și să își aducă aminte că și ea a fost în situația asta cândva. Am scris-o din suflet, este o piesă plină de emoție și sper să se simtă asta”, adaugă artista căreia textul melodiei îi aparține integral.

Muzica piesei este semnată de ADDA, Șerban Cazan, Idriceanu Georgian, Chopin, Vlad Mazarel, Florin Boka, producția audio de Hahaha Production și BalAdda Records, chitare Roland Kiss, viori Vlad Măzărel. Conceptul videoclipului este realizat de ADDA și Trandafilm, regia – Trandafilm, iar producția le aparține lui Cătălin Rizea și Radu Șelaru.

În acest an, ADDA a mai lansat piesa „Arde” feat. Killa Fonic, care a ajuns la aproape 23 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Mă doare inima” și cele trei piese, „Desculță”, „Liniștea”, „Casa bântuită”, care alcătuiesc împreună cel de-al treilea sezon al Stărilor.

Printre piesele care au consacrat-o pe ADDA se numără „Lupii”, cu aproape 28 de milioane de vizualizări pe You Tube, „De dorul tău”, „Iți arăt că pot”, „Nu plânge, Ană”, „Se vede pe fața ei”, dar și „Marea mea” – piesă pe care artista a compus-o și a filmat-o în 12 ore, iar fanii săi i-au fost alături live, pe Facebook. Canalul de YouTube al artistei are peste 200 milioane de vizualizări.

Păreri?

240 Post Views

Câștigătoarele marilor premii de la Cannes se văd, în premieră în România, la Les Films de Cannes à Bucarest

Ediția a 9-a a Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 28 octombrie) aduce și anul acesta în România cele mai importante și premiate filme ale anului. Proiecțiile vor avea loc la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union și la Cinema Muzeului Țăranului.

Câștigătoarele premiilor de regie, scenariu, cel mai bun actor și cea mai bună actriță de la Cannes vor avea premiera în cadrul festivalului. Spectatorii vor putea vedea mult așteptatul Cold War, de Pawel Pawlikowski, premiul pentru regie, Ayka, de Sergey Dvortsevoy, laureat cu premiul pentru interpretare feminină acordat actriței Samal Yeslyamova, Dogman, de Matteo Garrone, premiul pentru interpretare masculină pentru Marcello Fonte și 3 Faces, de Jafar Panahi, premiul (ex-aequo) pentru scenariu.

După multi premiatul Ida, câștigătorul Oscarului pentru film străin în 2015, regizorul polonez Pawel Pawlikowski (My Summer of Love) ajunge la Cannes cu un film inspirat din viața părinților săi și câștigă premiul pentru regie. Cold War este plasat în perioada războiului rece, în Polonia, și ne spune pasionanta poveste de dragoste dintre doi oameni de condiții sociale diferite, cu temperamente la poluri opuse, aparent nepotriviți, dar incapabili să renunțe unul la celălalt. Iubit de critici, dar și de public, Cold War are forța de odinioară a cinematografului polonez clasic și este considerat un favorit al Oscarurilor pentru film străin încă dinainte ca filmul să fi fost nominalizat oficial de Polonia în această cursă, aflăm din The Guardian. Coloana sonoră, pe ritmuri de jazz și rock and roll, se împletește perfect cu povestea furtunoasă a cuplului în „una dintre cele mai colorate experiențe pe care le vei vedea vreodată alb-negru”, scrie revista Time Out.
După premiul Un Certain Regard din 2008 pentru filmul Tulpan, regizorul kazah Sergey Dvortsevoy și actrița Samal Yeslyamova revin la Cannes cu Ayka, povestea unei tinere din Kirghiztan, refugiată ilegal în Rusia. În 2010, 248 de nou născuți au fost abandonați în spitale din Rusia de mame kirghize. Această statistică a fost punctul de plecare pentru filmul Ayka, „o dramă intimă, o poveste implacabilă care testează granițele empatiei, conform ScreenDaily. Film New Europe a notat după premiera canneză că actrița Samal Yeslyamova, „transformă un joc intens și emoționant într-un rol visceral care scoate la lumină un întreg univers de suferință.”
Supranumit un western urban, Dogman se petrece într-o suburbie italiană, undeva la intersecția dintre metropolă și sălbăticie. Marcello, un frizer pentru câini simpatic, discret și apreciat de toată lumea, se trezește prins într-o relație de putere cu Simone, un fost boxer care terorizează întreg cartierul. Inspirat dintr-o poveste reală, Dogman este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câștigător a două mari premii la Cannes, pentru Gomorra (2008) și Reality (2012). „Un Buster Keaton actual, aproape un actor de film mut”, după cum l-a numit chiar regizorul, Marcello Fonte lucra ca îngrijitor la un centru social când l-a întâlnit pe Garrone și a primit rolul care i-a adus premiul de la Cannes și recunoaștere internațională.
În 3 Faces, carismatica actriță Behnaz Jafari este emoționată de povestea unei fete căreia familia îi interzice să studieze la conservatorul din Teheran. Behnaz îl roagă pe regizorul Jafar Panahi să o ajute să rezolve problema fetei. Regizorul, scriitorul și documentaristul Jafar Panahi a fost arestat în numeroase ocazii în țara sa din cauza poveștilor non-conformiste și critice abordate în filmele sale. În 2010 autoritățile i-au interzis să mai facă filme în Iran timp de 20 de ani, decizie pe care a încălcat-o cu hotărâre și consecvență. În prezent este în al 8-lea an de interdicție, iar 3 Faces este al patrulea film realizat și premiat – după This is not a Film (2011) și Closed Curtain (2013, Ursul de aur pentru scenariu la Berlin), prezentate la Cannes și Taxi Teheran (2015, Ursul de aur la Berlin). „El este Jafar Panahi, un cineast cu infinit de multe motive să se simtă victimizat, care își îndreaptă atenția, respectuos, artistic și plin de compasiune, către greutățile celorlalți, într-un film debordând de empatie care devine o inimoasă declarație de solidaritate”, a scris Variety în introducerea premierei mondiale de la Cannes.
Vă invităm să rămâneți la curent cu cele mai noi știri despre ediția 2018 a Les Films de Cannes à Bucarest, urmărind site-ul filmedefestival.ro și pagina oficială de Facebook. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română. Titlurile cu subtitrări și în engleză sau franceză vor fi anunțate ulterior. Biletele vor fi disponibile în curând pe Eventbook.ro.

Păreri?

168 Post Views

„O creatură delicată”, în regia lui Serghei Loznița, din 14 septembrie în cinematografe în România

„O creatură delicată”, în regia lui Serghei Loznița, cu actorul Valeriu Andriuță („După dealuri”) în distribuție și cu imaginea semnată de Oleg Mutu („Moartea Domnului Lăzărescu”, „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „După dealuri”), va fi lansat în cinematografele românești începând cu 14 septembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

Inspirat din nuvela „Smerita” scrisă de Feodor Dostoievski, filmul are în prim plan un personaj feminin, o soție fragilă dar hotărâtă să lupte cu injustiția socială cu orice preț, păstrându-și conștiința vie și refuzând să pactizeze comfortabil cu reprezentanții puterii și ai autorității.

„O creatură delicată” a fost prezentat în premieră mondială în competiția Festivalului de la Cannes, fiind primit pe de o parte ca o extraordinară frescă epică în spiritul cinematografiei ruse clasice dar și ca o satiră acidă la adresa tendințelor de autoritarism din societatea post-sovietica de astăzi, una în care conștiința civică este „atrofiată“, după cum scria Variety.

Serghei Loznița este un autor prolific, interesat deopotrivă de documentar și de filmul de ficțiune. Printre cele mai răsunătoare titluri din filmografia sa se regăsesc „My Joy” (în competiție la Cannes în 2010) și „In the Fog”, care a câștigat premiul criticii, FIPRESCI, la Cannes, pentru cel mai bun film, în anul 2012.

Sinopsis: O femeie trăieşte singură la marginea unui sat din Rusia. Într-una din zile, coletul pe care îl expediase către penitenciarul unde este închis soţul ei, îi este returnat acasă cu eticheta “retur la expeditor”. Bulversată şi neînţelegând ce se petrece, femeia nu are încotro şi porneşte la drum către închisoarea aflată într-o regiune foarte îndepărtată a ţării, determinată să ceară explicaţii acolo. Aşa începe lupta pe care trebuie să o ducă cu închisoarea care se dovedeşte a fi o fortăreaţă imposibil de pătruns, un loc unde forţele care hrănesc răul în societate nu se odihnesc niciodată. Înfruntând violenţe şi umilinţe, protagonista porneşte într-o căutare disperată a dreptăţii.

Filmul va rula din 14 septembrie la București (Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Iași (Cinema Tătărași), Arad (Cinema Arta) Constanța (Cityplex), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Pitești (Cinema București), Bârlad (Cityplex), Pitești (Cinema Trivale – Sala Studio Fun) și Slobozia (Casa de cultură).

Dăm un play trailerului?

179 Post Views