Aris și Majii apariție exotică în noul videoclip la piesa Lasă-mă să cad

Foști concurenți la emisiunea de talente XFactor, Aris și Majii au lansat videoclipul piesei “Lasă mă să cad”, în care cei doi au look uri exotice, cu codițe împletite și despletite la față locului, chiar pe platourile de filmare.

“Muzica și versurile piesei “Lasă-mă să cad” sunt compuse de mine, alături de Majii, care a compus bridge-ul piesei. Producția, precum și mix & master sunt realizate de Solo Cătălin Fantaneanu. Videoclipul a fost regizat de Alex Ispas, cel cu care am lucrat în trecut și la videoclipul piesei “I’m not your kind” ( Aris & Ya Rick). După ce am compus aproape toată piesă, am simțit nevoia unei voci masculine că element surpriză după cel de-al doilea refren. De aceea, am început să ascult diverse voci care au participat la concursuri de talente . Întâmplător, după câteva zile, l-am văzut pe stradă pe Majii și în acel moment am realizat că era vocea pe care o căutăm. I-am scris pe Facebook în acea zi, i-am trimis piesa și i-am propus colaborarea. Majii a acceptat imediat propunerea mea și în acea seară mi-a trimis partea compusă de el. A fost exact ceea ce îmi doream, acea bucată care lipsea pentru a completă puzzle-ul”, a spus Larisa Mirabela Ciortan aka Aris. Tot ea a povestit și dacă s a întâmplat ceva la filmări. “Filmările au avut loc într-un hotel din București. S-au întâmplat multe la filmări… pe lângă timpul de filmare care a fost destul de limitat, am avut neplăcută surpriză de a nu avea acces să filmăm în toate locurile în care stabiliseram, și cu atât mai mult, am avut persoane care ne-au stricat neintenționat anumite duble. Mă refer la cameristele care intrau în cadru în timp ce filmăm, dar în special turiștii care erau foarte interesați și curioși de ceea ce se întâmplă acolo. Un turist a fost atât de entuziasmat încât s-a așezat confortabil pe un scaun, cu un pahar de vin în mâna și viziona filmările că și cum ar fi fost în lojă. Nu asta era problema…. ci doar faptul că întră constant în cadru și a trebuit să îl rugăm să se mute. Chiar dacă ne-am abătut de la planul inițial și a fost o zi obositoare și plină de stres, mă bucur că intr-un final a ieșit bine. Nu a durat foarte mult. În aproximativ jumătate de ora totul a fost gata. Desfăcutul coditelor a durat și mai puțîn”, ne-a spus Aris. Care spune și ce vrea să transmită cu această piesă. “Am compus această piesă din suflet, fără a mă gândi la ceea ce vor spune cei din jur, fără a pune preț pe ceea ce “se ascultă acum”, pe ceea ce e comercial sau de radio. După mult timp, mi-am dorit să compun și să lansez o piesă în limba română. Da, mi-aș dori că această piesă să fie difuzată la radio și Tv, pentru că este o piesă sinceră. În ceea ce privește mesajul piesei, acesta poate fi intrerpretat in multe feluri, așa că, de această dată voi lasă ascultătorii să înțeleagă mesajul”, ne-a spus Larisa Mirabela Ciortan aka Aris.

Păreri?

243 Post Views

Dj Lucian&Geo lanseaza impreuna cu Next Route piesa You Miss Me

Dj Lucian (Lucian Mitrache) & Geo (Naita George) revin în forță si lansează împreună cu Next Route (Beznea Teodor Dorinel), o nouă piesă de calitate, care se numește “You Miss Me”. Lansată împreună cu labelul spaniol Planeta Dance Music, un label foarte popular în întreagă lume, “You Miss Me” este o piesa perfectă pentru Luna Iubirii,fiind plina de emoție și romantism,ducându-ne cu gândul la o iubire din trecut și reușind sa fie o adevărată hrană spirituala pentru suflet și minte.

Nouă piesă va avea lansarea oficială la radio în țări precum Spania, Portugalia,Italia, Grecia,Bulgaria și Serbia, fiind cunoscut faptul,că cei doi artiști și producători români sunt foarte apreciați de dj-ii și producătorii din afară, unde piesele lor se bucura de un feedback pozitiv.Dupa ce au lansat remixul oficial al piesei Faydee&Costi-Luana, produs impreuna cu Sean Norvis(piesa a reusit sa depaseasca pe Youtube, pe canalul oficial Cat Music, peste 100 de mii de vizualizari, in doar 2 luni),Dj Lucian&Geo au facut show la cel mai tare party de Revelion, alaturi de celebrii Martin Garrix (locul 1 in top 100 Dj’s),legenda muzicii trance , Paul Van Dyk,Timmy Trumpet sau Robin Schulz. Dj Lucian&Geo pregatesc piese si remixuri noi, dar si colaborari de exceptie in premiera pentru Romania.

Next Route (Beznea Teodor Dorinel) este un tânăr încrezător și talentat din Sascut, județul Bacău, cu o experiență de 5 ani in muzica care e gata să cucerească piața muzicală din România, dar și cea internațională. Acesta a produs și a lansat multe piese care se bucură de aprecierea iubitorilor de muzică și este celebru deja pe rețelele de socializare, melodiile lui au generat peste 20.8 milioane de vizualizari in total pe YouTube,TikTok si din Reels pe Instagram si Facebook. Pentru viitor pregateste multe piese surpriza , dar si un album rap/trap.

Dj Lucian:”Dragi prieteni,această piesă este un cadou din partea noastră pentru toți iubitorii de muzică din întreagă lume.Muzica si dragostea sunt cele doua aripi ale sufletului.Viața e plină de obstacole, dar și de bucurii. Nu ezitați niciodată, nu renuntati la visele voastre, gândiți-vă că este cineva care va iubește,că nimic nu este imposibil și ca veti reusi pană la urma.Faceți din vise realitate!Umpleti-va sufletul cu frumusețe si muzica buna!Mulțumim frumos tuturor celor care ne susțin și ne apreciază muzică,dar și celor care ne pun bețe în roate pentru că ne motivează și mai mult.Fără voi dragilor, noi nu am există!”

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=G7wAYaPFCkE

226 Post Views

Zodier iubește Fără uși

Zodier continuă seria pieselor pe care le veți avea în curând pe repeat, care sunt parte din EP-ul ,,Mă auzi?”. ,,Fără uși” e o piesă cu sound acustic, despre sentimentul de iubire, care poate fi egalat cu cel de acasă, datorită unei singure persoane. Din EP-ul ,,Mă auzi?”, o colecție de piese de suflet, ce va fi lanasată pe 8 februarie, mai fac parte piesele, deja lansate, ,,Dincolo de nori” și ,,Valuri”,

Piesa a fost compusă de Eduard Bondar și produsă de Mihnea.

“Fără uși” e despre iubirea la care nu mai poți renunța, și cu tot dragul, iubești să rămână așa. Poate ar fi loc să scapi pe geam, dar de ce ai face asta, cât încă uneori înăuntru mai primești câte un sărut la mic dejun.” ne spune Zodier.

Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor. Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, artistul a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media. A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R).

Păreri?

233 Post Views

Lansare inedită – Albert NBN și-a lansat primul album în miez de noapte

Într-o mișcare curajoasă și împotriva trendului, așa cum ne-a obișnuit deja, Albert NBN lansează în miez de noapte albumul Born 2 Shine. Primul album al artistului conține 9 piese în care spune lucrurilor pe nume. Teme precum viața în cartierul Militari, parcursul artistic al lui Albert, statutul actual al artistului – toate se pot regăsi în noile sale piese.

 

“Fanii mei știu deja că eu nu respect regulile. Așa i-am obișnuit și am aplicat aceeași strategie și pentru primul meu album. Am scris și cântat despre viața mea, e o biografie în versuri. Am căzut, m-am ridicat, dar am știut mereu că sunt menit să am faimă, să devin cunoscut. Muzica e felul prin care eu comunic. Și atunci am zis: de ce să fac lucrurile ca la carte? Vreau să surprind, să rămână fanii mei uimiți.”

 

Exprimându-se fără bariere, albumul este centrat pe Albert și talentul său, demonstrând încă o dată capacitatea lui de a crea hit după hit. Dovadă sunt vizualizările pieselor – la nici 12 ore după lansarea albumului, toate piesele depășeau deja 115k vizualizări însumat în Youtube. Deși a fost lansat la ora 2 noaptea, fanii au reacționat instant.

 

“Am primit mesaje la nici 5 minute după ce am lansat albumul, ceea ce îmi dovedește că am o comunitate solidă, pregătită să mă susțină oricând fac o mișcare.”

 

Albert NBN este unul dintre cele mai controversate personaje din scena urbană din ultimii ani. Datorită carismei, Albert a strâns în jurul lui sute de mii de admiratori care se regăsesc în mesajele pieselor sale.

 

Ajuns în punctul carierei în care își definește calea ca fiind „născut pentru a străluci”, albumul vorbește despre propria putere a cântărețului și are rolul de a consolida prezența lui Albert în industrie. După ce a adunat suficientă experiență pentru a sintetiza cele mai bune melodii, prin Born 2 Shine Albert NBN le aduce fanilor mesajele directe care l-au făcut diferit.

Păreri?

876 Post Views

Rivali la America Express, Jean si Bruja impart aceeasi geaca de piele

Jean Gavril și Bruja se înfruntă la America Express pentru marele premiu. În viața reală sunt de fapt prieteni apropiați și colegi de studio la Green Tree Records by Roton Music. 

 

În sezonul acesta la America Express Jean Gavril și Bruja se luptă pentru a ajunge în finală. Deși fac parte din echipe diferite – Jean face echipă cu fratele lui, Dinu, iar Bruja l-a ales drept coechipier pe Pufeh – cei doi sunt în realitate prieteni apropiați.

La sfârșit de ianuarie cei doi au lansat împreună o piesă nouă – Geaca de Piele. Chitara electrică scoate în față spiritul rebel al lui Jean și temperamentul vulcanic al Brujăi. LIBERTATEA este cel mai puternic sentiment pe care îl inspiră piesa, iar geaca de piele este accesoriul perfect al eliberării de inhibiții.

 

„Bruja este genul de artist pe care, de când am văzut-o la Urbanist sessions, mi-am dorit să o cunosc. Uite că s-a și întâmplat fiindcă ne-am întâlnit întâmplător și am petrecut vreo 2 sau 3 nopți la atelierul de motociclete. Așa am făcut piesa geaca de piele, într-o după-amiază, alături de chitaristul meu Angus. A fost o piesă cu vibe și o piesă reușită încă din prima. Bruja pentru mine este un artist veritabil pentru că are personalitate, știe să se exprime, scrie foarte complex. România are nevoie de mult mai multe femei rap și o raperiță ca Bruja are întotdeauna loc în rapul românesc și are multe de zis. Sunt recunoscător că am o piesă cu ea.” spune Jean despre colaborare.

 

“Geaca de piele” este un twist neașteptat de la stilul cu care Jean Gavril ne-a obișnuit, iar colaborarea cu Bruja combină rapul cu rock-ul pentru a satisface toate gusturile.

 

Ca simbol al forței, geaca de piele devine a doua piele a artiștilor, o piesa vestimentară magică care îți poate schimba întreaga atitudine. Lăsând lumea în urmă și îndepărtându-se de părerile oamenilor, Jean Gavril lansează piesa pe care o vei asculta pe repeat atunci când vrei să-ți ridici propriul moralul.

 

„Geaca de piele s-a confecționat în studio la Lucy, m-a chemat Jean să facem o sesiune random. Și a ieșit asta. Cu câteva beri la bord și dorința de a zbiera în microfon am putut coase ultimele detalii ale gecii de piele.” a declarat Bruja.

 

Despre Jean Gavril

 

Jean Gavril este un artist român ale cărui piese au cucerit inimile ascultătorilor de rock non-conformist. Muzica lui Jean reprezintă o combinație a emoțiilor sale nefiltrate și a spiritului său liber, ceea ce conferă pieselor sale un vibe specific Woodstock, cu o influență subtilă a muzicii pop și funk a anilor ’60. Jean Gavril a învățat să cânte la chitară încă de mic, iar din liceu a început să susțină concerte în barurile din Constanța, orașul său natal. Acest parcurs l-a adus pe Jean în punctul în care a devenit artist al caselor de discuri Roton Music și HaHaHa

Production. Primele sale hituri, „Totul sau nimic”, „Tocuri” și „Fata, bea cu mine” i-au adus notorietate la scurt timp după lansare. Mai mult, a patra piesă lansată, „Oh, Ramona”, a fost soundtrack-ul oficial al filmului cu același nume. Printre cele mai populare piese ale lui Jean Gavril se numără „Ultimul val”, cu peste 4.900.000 de vizualizări pe YouTube, și „Tocuri”, cu 1.600.000 vizualizări pe YouTube. Ultima piesă a lui Jean Gavril, „Unde ești tu”, a putut fi auzită la Pro FM, Virgin Radio, cât și Kiss TV. Unicitatea, vibe-ul nonconformist și onestitatea în materie de muzică l-au propulsat pe Jean până pe scena Electric Castle. De asemenea, acesta a câștigat competiția „Dancing on Ice”, de pe Antena 1, iar în prezent se află la America Express.

 

Despre Bruja

 

Bruja este prima figură feminină care a fost aplaudată în scena hip-hop românească din ultima vreme. Nu numai că ea a fost lăudată de cei respectați oameni din domeniu încă de la debutul ei – URBANIST SESSIONS, cu aproape 2.700.000 de vizualizări pe formatul lor YouTube, dar vocea ei are o puternică capacitate versatilă. Cântecul ei „Ia Loc” a fost difuzat pe Virgin Radio și chiar în acest moment vizualizările continuă să crească – are peste 1.700.000 de vizualizări pe YouTube. În ceea ce privește Spotify, doar colaborarea ei cu Sasha Lopez, “Overdose”, are peste 570.000 de ascultări. De asemenea, piesele ei „Voila” și „Ia Loc” au peste 300.000 streamuri în timp ce melodia ei „Belladonna” are peste 200.000 de streamuri.

Păreri?

172 Post Views

DJ Project și Holy Molly își unesc forțele și lansează Fulgul

Duoul românesc DJ Project revine cu o colaborare minunată, de data aceasta cu senzația pop a momentului, Holy Molly. ,,Fulgul” este o baladă pop, plină de versuri din suflet, puse în valoare de o producție caldă, care cu siguranță va lumina momentele celor care o ascultă. Piesa vorbește despre diversele etape și stări ale iubirii, despre trăirile pe care le experimentăm, atunci când ne dăm voie.

Piesa a fost compusă de Andrei Tostogan și Handke Giuseppe, care s-au ocupat și de producție.

 

,,Suntem foarte mulțumiți de cum a ieșit <<Fulgul>>, din orice punct de vedere, instrumental, versuri și producție. Vocea și feeling-ul lui Holy Molly au venit în completare și ne bucurăm că am avut intuiția să colaborăm cu ea.” ne spun cei de la DJ Project.

,,E o piesă extrem de sensibilă, dar puternică. Mă bucură enorm colaborarea cu DJ Project, îi admir de ani de zile și mă simt onorată că m-au ales. Aparent mie îmi plac fenomenele meteorologice în muzică, dar de menționat este că, totuși, nu este o piese despre iarnă. <<Fulgul>> reprezintă o poveste cu accente calde și reci, cu extreme și cu trăiri aparent opuse ale iubirii. Un suflet <<rece>> este desprins din lumea lui și învățat să iubească în lumea <<caldă>>, să aibă încredere. Poate mesajul principal al acestei piese este că e minunat să ne dăm voie să trăim. Sa ieșim din zona de confort și să ne aruncăm în simțire, să fim dispuși să ne depășim fricile ca sa fim în contact cu sufletul nostru.” ne spune Holy Molly.

DJ Project este una dintre primele trupe dance din România, ce la momentul actual reprezintă o marcă înregistrată a acestui stil de muzică. Grupul este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, “Experience”, a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat 9 albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble. Printre piesele cu succes răsunător se numără și ,,La timpul lor”, în colaborare cu EMAA, pentru care au câștigat premiul pentru cea mai bună colaborare la The Artist Awards 2022, ,,Parte din tine”, în colaborare cu Roxen, ,,Inimă nebună”, cu MIRA, ,,Retrograd” și ,,Slăbiciuni”, cu Andia.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea ei puternică și versurile captivante. Artista este considerată a fi revelația momentului în industria muzicală din România. De-a lungul carierei sale a colaborat cu nume sonore din industrie, precum LIZOT, Alex Parker, Cosmo & Skoro și Shanguy, ce au propulsat-o în cele mai importante playlist-uri de pe Spotify. Single-ul “Shot a friend” i-a adus un nou val de fani, piesa ajungând pe primul loc în topul celor mai difuzate piese din Polonia și în topurile din CIS. După succesul internațional avut cu <<Menage a Trois>>, „Back to her”, “Twinkle Twinkle”, “Shot a friend”, artista a lansat hit-ul „Plouă”, alături de rapper-ul Tata Vlad, piesă ce a ajuns pe prima poziție în topurile muzicale de specialitate ale radiourilor din România. Single-ul “Watch Me” a reușit de asemenea să fie prezent în Top 10 Radio Airplay România săptămâni la rând, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului respectiv, iar “Sunday Night” este #3 în Radio Chart Poland.

Păreri?

186 Post Views

SICKOTOY colaborează cu Olivia Addams pentru Don’t Look The Other Way

Doi dintre cei mai apreciați artiști din Europa de Est, SICKOTOY și Olivia Addams colaborează pentru prima dată. “Don’t Look The Other Way” are amprenta producției lui SICKOTOY, vocea uimitoare a Oliviei și vorbește despre cum să treci peste o despărțire dureroasă și să redevii tu din nou.

Piesa a fost scrisă scrisă de Alida Garpestad Peck, Roland Spreckley, Alex Cotoi și Marcel Botezan, iar producția a fost realizată de Alex Cotoi, Marcel Botezan și Sebastian Barac.

„Îmi place să spun că <<Don’t Look The Other Way>> este un cântec cu multe semnificații, cu un instrumental jucăuș. Oamenii mă inspiră în munca mea, așa că pentru acest cântec mă întrebam cum ar suna o inimă frântă. M-am gândit că ar trebui să fie un amestec de sunete puternice și aveam nevoie de o voce decisivă, dar flexibilă, și aici a venit Olivia Addams. A fost o plăcere să colaborez cu ea și ador cum a ieșit în final piesa.” spune SICKOTOY.

,,O despărțire e ca un moment mort, când nu știi unde să te îndrepți mai întâi, dar perioada de după este despre a te reîncărca, a te distra și a deveni din nou cea mai bună versiune a ta. <<Don’t Look The Other Way>> este despre acceptarea unei inimi frânte și despre cum să treci peste asta. A fost super să lucrez cu SICKOTOY și văd mai multe colaborări între noi în viitor.” spune Olivia Addams.

SICKOTOY este unul dintre cei mai de succes DJ și producători din Europa de Est din ultimii ani și posesorul unui Latin Grammy pentru cel mai bun album Latin, Rock și Urban, pe care l-a obținut prin colaborarea sa cu Pitbull, Mohombi și Wisin pentru “Baddest Girl in Town”. SICKOTOY a avut, de asemenea, multiple colaborări de succes, cu milioane de stream-uri, cu nume precum INNA, Ilkay Sencan, Minelli, Elvana Gjata și Nethy Aber, iar cântecele sale au cucerit topurile radio din Europa Centrală și de Est. Conceptul creativ al lui SICKOTOY include producții cu artiști precum INNA, Alok, Tove Lo, Ilkay Sencan, Arash, și altele. Recent, el a experimentat, de asemenea, poziția de jurat în competiția “One True Singer” produsă de Global Records și HBO MAX.

Olivia Addams este unul dintre puținii artiști români care au succes atât la nivel local, cât și internațional. Single-uri precum „Stranger” – piesă care a primit discul de platină în Polonia, „Fool Me Once” și „Never Say Never” au dominat topurile Airplay și Shazam din Polonia timp de câteva săptămâni consecutive, ceea ce a făcut-o pe Olivia una dintre cele mai apreciate artiste din teritoriu. La începutul anului, Olivia a lansat primul ei cântec românesc, o surpriză mult așteptată pentru fanii ei. „Scrisori în minor”, scris de Carla’s Dreams, a reușit să depășească 3 milioane de stream-uri, asigurându-i un loc în Top 10 Radio Airplay. ,,Răsărit perfect” a urmat de asemenea traiectoria succesului, ajungând pe una dintre primele poziții în Top 10 Airplay și, de asemenea, colaborarea cu rareș pentru piesa “Buchet de trandafiri” a reușit să facă parte din Top 10 Radio Airplay săptămâni la rând. În plus, cea mai recentă lansare a sa, colaborarea cu florianrus pentru ,,Până îmbătrânim” a fost extrem de bine primită de radiouri și fanii artiștilor, piesa ajungând în Top 100 Airplay încă din prima săptămână de la lansare. A fost de asemenea prezentă în trending-ul YouTube și Shazam.

Păreri?

312 Post Views

DJ Manda si Dominique lanseaza Lonely – piesa care va incinge indragostitii pe ringul de dans

DJ Manda, cunoscut pentru super piesele pe care le produce, dar și pe care le mixează la cele mai tari petreceri din toată țara, vine cu un cântec remarcabil într-o colaborare cu talentata Dominique. Pentru MANDA piesa este a doua lansare de la începutul anului, după ce la jumătatea lunii ianuarie a lansat What Are We cu Bianca TIlici.

 

Piesa “Lonely” este una din preferatele mele de când am început să o scriu. Colaborarea cu Manda îmi este foarte dragă, am făcut echipă bună și sper să ajungă la cât mai mulți oameni. E foarte ușor sa te regăsești în ea, toata lumea a fost măcar o data “in the lonely hearts club” – ne-a spus Dominique.

 

Despre Manda

 

Fiecare piesă lansată de MANDA este o incursiune într-un nou univers, iar în tot ceea ce face este ghidat de pasiunea care l-a și determinat să pornească pe drumul muzicii. Din momentul în care a pășit pentru prima dată pe această cale și până în prezent, MANDA a colaborat cu artiști precum Connect-R, Philip, DJ Rynno, Karmen, AlbWho și Nick Kamarera.

Una dintre cele mai cunoscute piese produse de MANDA este pentru JO În lipsa ta (AlbWho REMIX), care a reușit să strângă peste 6,5 milioane de vizualizări pe YouTube. O altă piesă care a reușit să ajungă la inimile publicului, datorită producției lui MANDA, este cea a Alinei Eremia – As da (AlbWho REMIX), cu peste 2,2 milioane de vizualizări.

 

Despre Dominique

Dominique s-a remarcat în muzică chiar de la 14 ani, de la prima apariție pe scenă. A perseverat în industrie și și-a dezvoltat cariera ca songwriter și cântăreață. Are o vasta experienta în industria muzicala având colaborari importante, dar concentrându-se pe activitatea muzicală internațională.

 

Despre Roton

 

Pionier în industria muzicală românească, Roton Music este creatorul unei întregi generații de talente. Văzut ca un reper în industrie din 1994, Roton și-a creat și consolidat rolul de descoperitor și dezvoltator de artiști. Printr-un catalog care a generat mereu valuri de emoție, Roton Music reunește sub aceeași umbrelă artiști din toate sferele muzicale. Artiștii noștri sunt o prezență constantă în topurile internaționale ceea ce a generat pentru Roton imaginea celui mai mare exportator de muzică din România. În continuă expansiune, portofoliul Roton include în prezent o multitudine de sub-label-uri: INAMEIT, RUL Music, Green Tree Studios, Magic Bell, Tezaur și colaborări de succes cu branduri partenere naționale și internaționale: Armada Music, Kontor Records, Scorpio Music, Energy Production, Hahaha Production, DeMoga Music, Mattman Music, Forward Agency, Green Eye, Teddy Bear Party, Seek Music.

Păreri?

255 Post Views

Armin van Buuren si Stuard Crichton, o colaborare care a dus la aparitia unui nou hit – Dayglow

Armin van Buuren încheie prima lună din 2023 cu un nou hit care va face înconjurul lumii, „Dayglow”. De această dată, îndrăgitul DJ a colaborat cu Stuart Crichton, cântăreț și compozitor din Scoția, care și-a pus amprenta pe piesă prin intermediul vocii sale inconfundabile și al versurilor sensibile.

 

Cu o voce care te transpune în mijlocul unei povești, captivând audiența fără prea mari eforturi, și cu ritmuri care susțin fiecare notă și fiecare pas dintr-o idilă transpusă pe muzică, „Dayglow” este genul de piesă care îți va lumina ziua, cât și drumul pe care ai pornit, de mână cu persoana iubită.

 

„Dayglow” este o piesă care se regăsește în partea a treia a trilogiei „Feel Again”, semnată de Armin van Buuren. „Dayglow”  va fi, fără dar și poate, o prezență constantă la festivalurile din întreaga lume.

 

Despre Armin van Buuren

 

Armin van Buuren este un ambasador global al muzicii electronice. În prezent, acesta are șapte albume lansate și continuă să își cultive o comunitate masivă la nivel mondial prin intermediul show-ului său radiofonic „A State of Trance”, care ajunge, săptămânal, la peste 40 de milioane de ascultători din 80 de țări.

 

Mai mult, Armin van Buuren este prezent la zeci până la de sute evenimente în fiecare an, în cadrul unor locații de top din întreaga lume, inclusiv Electric Daisy Carnival (Las Vegas, New York), Ultra Music Festival (Miami) și Tomorrowland (Belgia). Numai în vara anului 2022, Armin van Buuren a reușit să restabilească legătura cu fanii prin intermediul a peste 30 de spectacole.

 

Artistul marchează al 21-lea an în care se află în top 5 DJ din lume, fiind #5 DJ și #1 Trance DJ în Top 100 DJMag. De altfel, acesta a fost numit cel mai bun DJ din lume de cinci ori, până în prezent.

 

Despre Stuart Crichton

 

Stuart Crichton este cunoscut în industria muzicală nu doar pentru vocea sa, ci și pentru calitățile sale de compozitor. Astfel, acesta este mintea creatoare din spatele unor piese lansate de artiști precum Kesha, Backstreet Boys, Tiesto, Kygo și Selena Gomez.

Păreri?

285 Post Views

Zhao și florianrus te anunță că lansează Te-am Pupat

Zhao lansează prima colaborare dintre el și florianrus. ,,Te-am pupat” este o piesă jucăușă, cu un scenariu petrecut în luminile clubului, cu accent pe un flirt nevinovat, dintre două personaje fictive. florianrus completează, cu stilul său inconfundabil, versurile fresh ale lui Zhao, cu un refren ce îți va rămâne cu siguranță în minte.

Piesa a fost compusă de Anghel Antonio Nicolas (Zhao), David Enescu și Tudor Ion, iar de producție s-au ocupat Paul Iorga și Anghel Antonio Nicolas.

,,Piesa am făcut-o după ce am ajuns de la un concert de la mare, chiar de la o petrecere Takeovers, unde a pus muzică DJ Oldskull de la Bad and Boujee, de acolo și referințele. M-am distrat scriind povestea asta, iar din versuri îți poți da seama destul de ușor că vin dintr-o perspectivă expusă la rece a cuiva rănit de faptul că s-a implicat prea mult, când nu era cazul. Pe Florian îl știam de ceva vreme și mi-a venit în minte vocea lui de când trăgeam refrenul. La câteva zile i-am scris, a venit să audă piesa și a și înregistrat din prima variantă, ceea ce se și aude acum, iar după 3 ani și ceva a venit momentul să o lansăm.” ne spune Zhao.

,,E foarte cool piesa asta, e lejeră și are o poveste captivantă în interiorul versurilor. Mă bucur că Zhao s-a gândit la mine pentru aceasta colaborare și că în sfârșit o lansăm.” ne spune florianrus.

Zhao este un artist și compozitor care a fost implicat în multe proiecte muzicale și a colaborat cu mulți artiști cunoscuți și producători din România, cântecele compuse de el fiind mereu prezente în topurile radiourilor românești. Colecția sa muzicală conține colaborări cu artiști precum: Maximilian, Grasu XXL, Guess Who, Punk B, Shift, Adda și Mira. Acesta este recunoscut și pentru piesa sa lansată cu stand-up-erul Micutzu, ,,Dans”, lansată drept imn al izolării pandemice în 2020 și care a strâns 2,3M de vizualizări pe YouTube.

florianrus este unul dintre cei mai căutați songwriteri din România. În 2019, a lansat împreună cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an, cu 10 săptămâni de locul întâi – ,,Străzile din București”. Artistul a avut și alte colaborări de succes cu numeroase artiste apreciate în spațiul românesc: AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO și EMAA. Piesele artistului sunt primite cu mare interes de fanii acestuia, ,,Pură ficțiune” a fost numărul 1 în topurile radio, la fel ca ,,Partea mea de vină” și ,,Dacă m-ai iubit cândva”, piesa sa în colaborare cu JO. Ultima sa colaborare, alături de Olivia Addams, pentru piesa ,,Până îmbătrânim”, se bucură de o creștere continuă și de un sprijin excelent din partea radiourilor și fanilor, fiind prezentă în Top 100 Radio Airplay România încă din prima săptămână de la lansare.

Păreri?

203 Post Views