„Peaches and Cream”: Otilia, Dony și Erika Isac au descoperit rețeta perfectă pentru o primăvară „delicioasă”

Dony, Otilia și Erika Isac au avut nevoie de doar două ingrediente pentru a lansa cea mai hot piesă: „Peaches and Cream”. Compus de către hitmaker-ul Laurențiu Duță alături de Dony, Erika Isac și Mazo Daniel Giraldo, „Peaches and Cream” este un single ce te îndeamnă să ieși din zona de confort, să începi să îndrăznești și, mai ales, să nu renunți niciodată la visurile și așteptările tale. Prin versurile flirty și refrenul catchy, Otilia, Dony și Erika Isac evidențiază începutul unui nou trend muzical în care distracția este punctul cheie. Piesa este însoțită de un videoclip cool și misterios a cărei poveste se desfășoară într-un tren în care fanteziile devin realitate. În regia lui Kobzzon, clipul îi are protagoniști pe Otilia și Erika, femeile seducătoare, puternice și pline de sex-appeal și Dony, călătorul ce se lasă cucerit de ele.

„Sunt foarte încântată de această colaborare, mai ales că în adolescență am crescut cu piesele lui Dony și ale lui Laurențiu Duță, eram o fană înfocată și nu îmi vine să cred că astăzi am ajuns să facem o piesă minunată împreună. Sper să fie un succes mondial și să ducem numele României mai departe așa cum am obișnuit și până acum!”, povestește Otilia.

„Împreună cu bunul meu prieten, Laurențiu, ne-am apucat să lucrăm la albumul «Dony». Pe parcurs am avut ideea de a o coopta pe Otilia pentru single-ul «Peaches and Cream» și m-am bucurat mult că a luat parte la această colaborare. Ulterior, Laurențiu a venit cu ideea perfectă de a o integra și pe Erika pe piesă, o voce nouă și foarte fresh care a dat un aer foarte new piesei, apoi am decis să colaborăm cu regizorul Kobzzon care a reușit să facă un videoclip nemaipomenit”, adaugă Dony.

„«Peaches and Cream» a fost exact acea dragoste la «prima audiție». Participarea mea pe piesă a fost una spontană, iar acest lucru face ca această colaborare să fie chiar mai exciting și să mă bucur din plin de ea. Piesa are un aer de vară, e genul care te face să te ridici de pe scaun orice ar fi. Sper ca toată lumea să aibă aceeași reacție, cum am avut-o eu atunci când băieții mi-au prezentat piesa pentru prima dată. Chiar cred că o să fie un banger pentru perioada ce urmează!”, spune Erika.

Otilia a cucerit publicul odată cu lansarea piesei „Bilionera”, care a strâns peste 435 de milioane de vizualizări pe YouTube și s-a poziționat în topul clasamentelor de specialitate din Turcia, Grecia, Cipru și alte țări. Artista a mai lansat piese precum „Aventura”,  „Deli Gibi”, „Adelante” și „Diamante”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

Dony a lansat nenumărate hituri alături de David Deejay de-a lungul timpului, printre care „Sexy Thing” și „So Bizarre” și împreună au susținut fenomenul „popcorn”. A colaborat cu Elena pentru hitul „Hot Girls”, dar și cu Andreea Bănică pentru „Samba”, iar până acum a prezentat piese de succes diferite ca gen muzical, de la pop, la reggaeton. În 2020, Dony a lansat alături de Lariss „Mamita”, o piesă ce îmbină beat-uri fresh cu elemente reggaeton ce-ți rămân întipărite în minte, iar în urma cu patru luni a făcut echipa cu Andra și Matteo pentru „Barcelona”.

Erika Isac i-a impresionat pe Delia, Ştefan Bănică şi Horia Brenciu într-unul dintre cele mai urmărite emisiuni de talente şi a ajuns până în Prima Gală. Artista este pasionată de pian, canto, dans modern şi dans sportiv, iar de-a lungul timpului a câştigat mai multe premii în cadrul concursurilor şi festivalurilor muzicale.

Păreri?

251 Post Views

„Amintiri” cât o mie de cuvinte: Andreea Bălan lansează un nou videoclip

Ziua de 4 martie este una foarte specială pentru Andreea, așa cum este și single-ul „Amintiri”. De ziua Clarei, artista lansează o baladă sensibilă cu un videoclip emoționant, plin de amintiri primite de la fani și nu numai. „Amintiri” surprinde cele mai frumoase momente din viață, de la prima întâlnire, primul concert, prima poză făcută împreună, chiar și primul „te iubesc”. Single-ul este compus de către Ionuț (Papu) Bacula și Vlad Manolache, alături de care Andreea a colaborat și pentru piese precum „Inimă de fier”, „Am crezut în basme”, dar și „Poveste de toamnă”, o melodie despre noi începuturi și despre curajul de a depăși momentele dificile.

„Pentru mine, ziua de 4 martie este foarte importantă deoarece este ziua în care am dat viață și totodată ziua în care m-am renăscut și mi s-a dat o a doua șansă. Și de aceea vreau ca în fiecare an, pe 4 martie, să lansez o piesă de suflet. Anul trecut am lansat «Inimă de fier», melodie care mă reprezintă și îmi dă putere, iar anul acesta lansez «Amintiri», o piesă foarte emoționantă,  care spune povestea copilăriei și adolescenței noastre”, povestește Andreea.

Clipul o prezintă pe artistă în fața unui album plin de momente importante atât din viața publicului, cât și a ei. Regizat de Dan Petcan, clipul adună cele mai mari emoții și bucurii trăite de fanii de pretutindeni care au trimis poze. „Amintiri despre noi, îți mai aduci aminte? Amintiri cu noi doi cât o mie de cuvinte” sunt versurile care scot în evidență nostalgia și dorul acelor clipe care au reușit să umple o inimă cu fericire și care au rămas alături pentru totdeauna.

Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan îmbină cu succes muzica și dansul și oferă publicului o experiență vizuală coregrafică ca un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 50.000.000 de vizualizări pe YouTube.
Păreri?

230 Post Views

Andreea Bănică și Dorian Popa au parte de o „Dragoste încercată” în cel mai nou clip al lor

Anul 2021 vine cu o mulțime de surprize și de colaborări inedite. Andreea Bănică și Dorian Popa cântă împreună pentru prima dată și lansează „Dragoste încercată”, un single despre iubire, despărțire, orgoliu și mai ales împăcare. Compusă de către Laurențiu Duță, Sergiu Buta și Constantin Butnaru, „Dragoste încercată” este o poveste de dragoste pusă pe note muzicale, însoțită de un videoclip în regia lui Kobzzon. Protagoniști în clip sunt Andreea Bănică și Dorian Popa care interpretează rolul unui cuplu ce locuiește în aceeași casă, dar din cauza unei mândrii exagerate se află într-un conflict continuu. Deși iubirea trebuie să fie cel mai puternic sentiment, de multe ori orgoliul reușește să primeze.

„Sunt sigură că foarte mulți dintre voi vă veți regăsi în versurile piesei «Dragoste încercată», este o poveste pe care cu toții am trăit-o cel puțin o dată. Adesea alegem să lăsăm micile obstacole să ne împiedice să ne bucurăm de momentele petrecute împreună și să pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante. Iubirea trebuie învăţată şi încercată, însă cu sufletul deschis și cu zâmbetul pe buze, așa cum facem și noi în cel mai recent clip lansat. A fost o plăcere să colaborez cu Dorian, este un om foarte talentat și implicat”, spune Andreea Bănică.

„Mi-a plăcut foarte mult piesa când mi-a fost propusă, motiv pentru care nu am ezitat să fiu featuring pe piesă. În primul rând a contat și faptul că o cunosc pe Andreea încă de când eram mic și îi ascultam muzica atunci când nici măcar nu mă gândeam că voi avea o carieră în același domeniu în care activează și ea. Este o onoare să fiu pe un single alături de Andreea Bănică. Și îmi place foarte mult melodia compusă de către Laurențiu Dută, acesta fiind și unul dintre motivele care a cântărit foarte mult la participarea mea pe această piesă”, adaugă Dorian.

Diva pop a lansat numeroase hituri precum „De nebună”, „Ce vrei de la mine” (feat. Balkan), „Linda”, „Departamentul de relații” (feat. UDDI) și „Rain in July” (feat. Jorge), ce au cucerit publicul. De asemenea, Andreea Bănică și-a surprins fanii cu piese și în limba spaniolă sau engleză, printre care „Samba” și „Love in Brasil”, single-uri de succes care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și care au fost difuzate în Turcia, Franța, Israel, Africa de Sud, Republica Ceha, Croația, Canada și nu numai. Printre piesele de succes pe care Andreea le-a lansat se numără și „Fiesta”, „Sexy”, „În lipsa ta” (feat. What’s UP), „Rupem boxele” (feat. Shift), „Același iubit” și „Ale, Ale” (feat. Narcotic Sound). De asemenea, artista știe cum să îmbine muzica și meseria full time de mamă prin vlog-urile pe care le face pe propriul canal de YouTube. În decembrie, artista a lansat alături de fiica sa, Sofia, un colaj sensibil ce conține cele mai frumoase colinde de Crăciun.

Dorian Popa a lansat piese de succes printre care „Hâtz” (feat Shift), „Când lumea e rea” (feat Ioana Ignat), „Buze” (feat What’s UP), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” (alături de AMNA), „Cealaltă ea” (alături de AMNA) și „Înoată Cheluțu”, single ce a ocupat primele poziții în Trending. Dorian Popa are aproape două milioane de abonați pe canalul lui de YouTube, iar vlog-urile pe care le postează adună câteva sute de mii de vizualizări și intră instant în topul celor mai populare clipuri.

Păreri?

312 Post Views

ANTONIA lansează single-ul ”Dinero” în colaborare cu Yoss Bones. Imagini sexy și amuzante cu artista într-un cadru rustic

ANTONIA revine cu single-ul “Dinero”, o piesă latino în engleză și spaniolă, în colaborare cu Yoss Bones, o artistă rap din Mexic.
“Dinero” a fost compusă de Marius Dia, Alex Parker, Yoss Bones, Adriana Opriș, Maria Alexandra Florea și produsă de Alex Parker și Marius Dia, aceiași producători cu care artista a lucrat pentru “Matame”.

Videoclipul de la “Dinero” a fost filmat și regizat de NGM Creative (Bogdan Păun regizor și Alexandru Mureșan DoP), concept Chris Poszet și Andra Marta, producție video Loops Production. Echipa de beauty a ANTONIEI a fost formată din Andra Manea (make-up), George Cozma (hair) și Cristina Crăciun (styling). Artista poartă ținute îndrăznețe, cool, colorate și se distrează cu fetele într-un cadru rustic.

“Videoclipul de la „Dinero” este ideal, este fix pe stilul meu, cum îmi place mie să fiu, mă caracterizează – sexy și funny. Bineînțeles, cu echipa mea preferată de oameni talentați – Bogdan Păun, Alex Mureșan, dar și Chris Poszet și Andra Marta de la NGM Creative.

Am lucrat pentru “Dinero” cu Alex Parker și Marius Dia, cei care au făcut și “Matame”, și le mulțumesc, sper să aibă și această piesă cel puțin succesul celeilalte. Yoss Bones a venit pe piesă la fix să completeze vibe-ul, am fost încântată că s-a alăturat și sper să vă placă, să vă dea o stare bună”, a spus ANTONIA.

Yoss Bones este o artistă hip-hop, rap și R&B din Mexic, cu peste 1 milion de ascultători pe Spotify, peste 500 000 de subscriberi pe YouTube și peste 600 000 de followers pe Instagram cu o evoluție rapidă pe scena muzicală.

Antonia a lansat de curând piesa “Taifun”, videoclip în care invitat special este Alex Velea, iar anul trecut, artista și-a bucurat fanii cu piesele “Rebound”, “Lie I Tell Myself” și “Muți”.

Păreri?

256 Post Views

Torine lanseaza single-ul “Bored”

Torine, artista de origine norvegiana si vocea hitului “Play” (lansat in colaborare cu Alan Walker), lanseaza single-ul “Bored”, o piesa care prezintă o parte mai întunecată a artistei. Cântecul vorbeste despre gândurile întunecate si starea de letargie a unui adolescent obosit de viata și face trimitere la Britney Spears și Avril Lavigne de la începutul anilor 2000. Torine poate fi considerata ca fiind „sora mai mică si malefică a lui Britney”, sau așa cum afirmă chiar ea în al doilea vers: „Nu sunt Britney, dar gândurile mele sunt toxice…”.

Cu o înclinație pentru muzica rock, chitare electrice, coruri impresionante și cu o atasare nostalgică pentru anii 2000, Torine, în vârstă de 21 de ani, s-a remarcat deja ca fiind un suflu nou in industria muzicala pop scandinavă. Visul ei este să spună povești prin muzica sa dintr-o perspectivă ușor diferită.

Indiferent dacă ați auzit sau nu de Torine, probabil că ați auzit vocea ei. În 2019, ea a dominat topurile muzicale pe piesa „Play”, alaturi de Alan Walker, Tungevaag și K-391, un remake al deja clasicei piese ‘Eurodancer’, intepretata in original de Mangoo. Dupa 110 milioane de stream-uri și un turneu în Europa și Asia, Torine a semnat cu Universal Music Norway și a lansat primul ei single „Dancing in My Sleep”, un cântec dulce-amărui despre îndepărtarea de realitate.

Torine a compus piesa „Bored” împreună cu compozitorul britanic Alex Charles și cu duo-ul norvegian Tobago în timpul lockdown-ului, situatie care a jucat un rol important în decizia de a scrie despre „plictiseală” in piesa „Bored”. Restricțiile de călătorie au forțat-o pe Torine să lucreze cu colaboratorul ei din Marea Britanie, Charles, online, ceea ce a fost o experiență nouă pentru artista obisnuita cu conexiunea din studio.
Legat de aceasta situatie, Torine a declarat: „În mod normal am fi în aceeași cameră scriind împreună, dar de data aceasta a trebuit să facem totul online, ceea ce a fost o experiență nouă pentru mine. Cred că toată lumea se poate raporta la ideea de a ne simți „plictisiti” și izolati în timpul pandemiei și acesta este, de asemenea, o parte din motivul pentru care am vrut să scriem un cântec despre acest sentiment. Fie că vă plictisiți pentru că vă aflați într-o relație care nu funcționează prea bine, fie că v-ați săturat să fiți singuri și doriți să aveți pe cineva, sătui de slujba dvs. sau doriți să aveți un loc de muncă – există atât de multe motive de plictisială.”

Păreri?

188 Post Views

Claudia Pătrășcanu este „Bolnavă de Amor” în cel mai nou single

Claudia Pătrășcanu lansează în luna iubirii o piesă caliente în care pasiunea și iubirea sunt mai puternice ca oricând: „Bolnavă de Amor”. Compusă de către Șerban Cazan alături de Emilian Nechifor și Gabriel Stănoiu în camp-ul de creație organizat de Cat Music în parteneriat cu HaHaHa Production, „Bolnavă de Amor” este o piesă despre iubire și felul în care ne simțim atunci când ne lăsăm învăluiți de acest sentiment intens. Videoclipul regizat de Kobzzon o are protagonistă chiar pe artistă care interpretează rolul unei femei romantice și seducătoare ce își întâlnește jumătatea pe ritmuri de flamenco. „Bolnavă de Amor” este metafora perfectă pentru a exprima în trei cuvinte ce înseamnă de fapt să ajungi să iubești pe cineva cu adevărat, să împarți aceleași vise, aceleași încercări ale vieții, dar și dorul.

„Dintotdeauna, poveștile de dragoste au mers mână în mână cu o melodie specială, deosebită. Mesajul piesei «Bolnavă de Amor» este pentru cei care știu să iubească cu patos:). În acest single mă regăsesc și eu, pentru că sunt înnebunită după iubire. Momentul filmărilor au fost pline de nerăbdare și asta pentru că mi-am dorit să lansez acest single mai repede și să ajungă la inimile voastre. Să fiți bolnavi de Amor! :)❤️❤️”, povestește artista despre cea mai recentă piesă a sa.

Cunoscută pentru celebrele hituri „Sexy, sexy”, „E ziua ta” și „Sexy și rea”, Claudia Pătrășcanu a început să cânte în trupa Exotic, iar câțiva ani mai târziu, împreună cu Julia Chelaru au format Sexxy, trupa care s-a bucurat de succes până în 2006, când cele două artiste au decis să încheie colaborarea. Au urmat piese precum „Around the World”, alături de Sonny Flame, dar și „Povestea Noastră”, „Mama” și „Tată de duminică”, o piesă sensibilă cu un mesaj girl power.

Păreri?

200 Post Views

Alexandra Stan este aleasa inimilor! #Aleasă este noul single al artistei

Alexandra Stan lansează un nou single în limba română, „Aleasă”, la un an distanță de hitul „Obsesii”, melodie care se regăsește în continuare în topul celor mai difuzate piese din România.

Alexandra este #aleasă de milioane de oameni din lume ca fiind idolul lor. Drept dovadă stau cifrele din Social Media, iar Alexandra cucerește publicul prin naturalețe și creativitate. Artista, originară din Constanța, România, a fost și este foarte ascultată în toate colțurile globului. Un exemplu recent este hitul “Mr. Saxobeat” care a atins pragul de 200.000.000 de ascultări pe Spotify, fiind singura piesă a unui artist român care reușește această performanță. In acelasi timp, canalul de YouTube al artistei a depasit 1 milion de abonati.

În plus, Alexandra cucerește publicul şi prin melodiile lansate, dar şi prin videoclipurile pline de metafore. Recent, Alexandra, care este și cea mai mare promotoare a muzicii dance, a colaborat cu Nosfe, Sak Noel și Loz Țios pentru melodia “Tembleque”, iar pentru prima parte a anului 2021 mai pregătește multe melodii, atât în limba română, cât și în limba engleză.

Piesă “Aleasă” este compusă de către Alex Pelin, tot el fiind și compozitorul hitului “Obsesii”. Alex Pelin a lucrat la melodia “Aleasă” alături de Viki Red. “Aleasa” marcheaza si un nou inceput pentru Alexandra Stan, care incepe, in totalitate, colaborarea cu Universal Music Romania & MediaPro Music, pe partea de management, alaturi de Alex Tomulescu, care se va ocupa si de partea de booking & concerte.
Pentru a ilustra vibe-ul și sound-ul disco al melodiei, Alexandra a colaborat cu Criss Blaziny pentru videoclip, care aduce în imagini foarte multe efecte psihedelice, lumini și culori care se pot corela ușor cu numeroase emoții, izvorâte din dragoste.

Alexandra și-a făcut debutul în muzică alături de MediaPro Music, când a lansat single-ul “Lollipop / Parăm Pam Pam”. Ulterior, au urmat single-uri că “Mr. Saxobeat”, “Lemonade” sau “Get Back (ASAP)”. La 10 ani distanță, artista a reintrat în portofoliul Universal Music România & MediaPro Music. Alexandra Stan a cucerit întreaga lume cu hitul „Mr. Saxobeat”, iar în 2019 a aniversat 10 ani de activitate muzicală. De-a lungul carierei sale, artista a lansat patru albume (Saxobeats, Unlocked, Alesta, Mami), cu zeci de single-uri de top, a avut colaborări cu artiști că Daddy Yankee, Havana, Mohombi sau Manuel Riva și a strâns o comunitate online de peste 6,5 milioane de fani.

Păreri?

226 Post Views

Phaser lanseaza albumul “Inceput de Univers”

Timișorenii de la Phaser au lansat albumul Început de Univers. Momentul este marcat și de apariția single-ului “Copilul lunii”, care este însoțit de un videoclip cu peisaje de iarnă impresionante.

Albumul “Început de Univers” conține 16 piese, iar primul single extras se numește “Fast Forward” și a fost lansat la finalul anului trecut. După o serie de single-uri lansate exclusiv pe platformele de streaming în ultimele săptămâni, albumul este acum disponibil în întregime. Lansarea oficială este marcată și prin apariția unui nou videoclip realizat pentru piesa “Copilul lunii”.

Copilul lunii este o poveste în care dragostea, misterul și fantasticul creează împreună o atmosferă unică și emoționantă. Ne-am dorit să surprindem ambianța dramatică a piesei printr-un videoclip pe măsură. A fost poate unul din videoclipurile pentru care am muncit cel mai mult, dar am avut norocul să putem filma în câteva peisaje de iarnă superbe și credem că a meritat! Mulțumim echipei Sebastian Maru Films din Timișoara și tuturor celor care ne-au susținut!“, au declarat membri trupei.

Phaser a început colaborarea cu Media Pro Music și Universal Music România în toamna anului 2017. De atunci au lansat o serie de single-uri și videoclipuri cum ar fi “Alerg”, “Călători” sau “Suntem doar noi”, dar acesta este primul full length album al trupei.

Albumul a fost scris aproape în totalitate pe parcursul anului trecut. Deși am trecut și încă trecem, ca mulți artiști, printr-o perioadă grea, am încercat totuși să profităm de timpul liber oferit de lipsa concertelor și să ne concentrăm pe creație. Toate piesele sunt scrise și produse în întregime de noi. Titlul Început de Univers a rezultat în urma unui brainstorming și este luat din refrenul piesei Sânge rece. Cu toate că am lansat multă muzică până în prezent, acesta este primul nostru album LP și conține o serie variată de stiluri și influențe, așa că am considerat că titlul este unul foarte potrivit“,  au mai adăugat cei de la Phaser.

Restricțiile aflate în vigoare pentru limitarea răspândirii pandemiei prin care trecem nu vor permite deocamdată organizarea unor concerte sau a unui turneu de promovare a noului material. Totuși, trupa pregătește noi surprize pentru susținerea albumului care vor fi anunțate în perioada următoare.

Phaser este o trupă pop-rock născută în Reșița și maturizată în Timișoara, iar din componența trupei fac parte Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Păreri?

213 Post Views

Daddy Yankee lansează single-ul “Problema”

După ce a anticipat pe tot parcursul săptămânii noul proiect, superstarul global și iconul Reggaeton-ului, Daddy Yankee dezvăluie astăzi, 26 februarie, noul său single și videoclip „PROBLEMA”.

Încă o dată, Daddy Yankee oferă publicului o piesă reggaeton, cu un ritm ferm și un refren memorabil, în timp ce videoclipul continuă o tradiție cu imagini mai mari decât Daddy Yankee, cu o trupă în sincron, mișcări de dans spectaculoase, modă și acțiune non-stop.

Săptămâna trecută, Daddy a participat la premiile Lo Nuestro, unde și-a unit forțele cu Marc Anthony pentru un performance incendiar al piesei „De Vuelta Pă’ La Vuelta “.

Daddy Yankee este recunoscut la nivel mondial pentru că a condus și a ridicat reggaetonul ca un fenomen cultural și muzical, care a alimentat o explozie de popularitate pentru muzică latină din întreaga lume. Cu o carieră care transcende limba, geografia și demografia, Daddy Yankee este unul dintre cei mai populari și urmăriți artiști din lume, cu peste 60 de milioane de followers pe rețelele de socializare și peste 7 miliarde de vizionari, în ultimele 12 luni, doar pe YouTube, unde ocupă un loc printre primii 20 de artiști. În plus, a vândut peste 17 milioane de albume, a avut 50 de melodii de succes în topurile Billboard și este singurul artist latin cu patru melodii în limba spaniolă care a ajuns în Top 20 al Billboard Hoț 100.

Daddy Yankee rămâne unul dintre cele mai cunoscute și influente nume din zona urbană latino. A fost numit unul dintre cei mai influenți hispanici din lume, atât de CNN, cât și de revista Time. A vândut peste 17 milioane de albume și are peste 60 de milioane de fani combinați pe rețelele sale sociale. Daddy Yankee este considerat regele reggaetonului și unul dintre fondatorii mișcării la nivel internațional. În 2018, single-ul său „Dura” a fost al doilea cel mai vizionat videoclip al anului, iar în 2019, „Con Calmă” a devenit „Cel mai vizionat” videoclip la nivel mondial, pe YouTube. De asemenea, Daddy a fost numit Top Latin Artist din 2017, de către revista Billboard.

Opera filantropică a lui Yankee prin „Daddy’s House” a fost recunoscută de Billboard cu premiul Spirit of Hope. Printre numeroasele sale realizări, Yankee a primit, de asemenea, peste 100 de premii, inclusiv Latin Music Billboard Awards, Latin GRAMMYs, American Music Awards, Latin American Music Awards, printre altele. În 2014, Daddy Yankee a fost, de asemenea, onorat cu ASCAP „Voice of Music Award”.

Păreri?

293 Post Views

„Mamă, pot!” este mesajul muzical pe care Emy Alupei îl transmite fanilor de ziua sa de naștere

„Mamă, pot!” este cadoul muzical pe care Emy Alupei l-a pregătit de ziua ei pentru fani. Cu o poveste sensibilă, „Mamă, pot!” este o piesă ce dezvăluie cât de important este să ții capul sus, să fii ambițios și să te înconjori doar de oameni de încredere, care îți valorifică corect adevăratul potențial.

Cu textul compus de către Emy și muzica scrisă de către Connect-R, „Mamă, pot!” este un single manifest ce vizează în primul rând oamenii care pun etichete prea ușor, dar și pe cei care aleg să se ascundă de frica societății. Clipul prezintă transformarea artistei din copilul timid ce se ascundea în spatele foii într-o femeie seducătoare, care deși încă se luptă cu încrederea în oameni, arată că este puternică și indiferent de situație alege să arate că merge înainte.

În vârstă de 22 de ani, Emy Alupei este prima voce feminină din trap-ul românesc. A lansat piese precum „Vezi să nu pici”, „#Hate”, „Hannah Montana” „Nu uita”, „FVKE (alături de Pablo), „Fata lu’ Tony Montana”, ce au adunat milioane de vizualizări pe YouTube. În 2020, artista a decis să accepte provocarea „Survivor România” pentru a se maturiza și a se descoperi pe sine, dar nu înainte de a lansa single-ul „Obor”. Câteva luni mai târziu, Emy a lansat videoclipul piesei „Karma”, unde apare alături de Iancu Sterp, cel care i-a fost adversar în Republica Dominicană. La finalul lunii octombrie, artista a surprins publicul cu o colaborare alături de Costi, Anna Lesko, Minodora, Anda Adam și Cream pentru single-ul „Binele nostru”, ce s-a clasat pe primele poziții în Trending pe YouTube, iar în ianuarie a lansat alături de Theo Rose și What’s UP „Scandal”.

Păreri?

247 Post Views