S-a lansat Avicii – „SOS” feat. Aloe Blacc

Albumul Avicii „TIM” se va lansa pe 6 iunie.

„SOS” feat. Aloe Blacc este prima piesă lansată de pe următorul album Avicii, „TIM”, ce va reprezenta o punte de legătură între fani și renumitul producător, compozitor și DJ suedez, a cărui moarte a lăsat în urmă multe semne de întrebare.

În primăvara anului 2018, cunoscutul duo de producători – Kristoff și Albin a luat primul avion către Los Angeles, cu scopul de a compune noi piese alături de Tim „Avicii” Bergling. Unul dintre rezultatele acestei inițiative este „SOS”, un material a cărui lumină ne va însoți și colora cele mai puțin fericite momente ale existenței, oferind speranță atunci când universul interior se află în curs de regenerare.

„Piesele pe care le-am scris vorbesc despre starea de a te afla într-un loc întunecat, din care să reușești să ieși. Să crești. Am crezut că și Tim a făcut asta…”, spune Kristoffer.

Urmărește povestea din spatele piesei „SOS” feat. Aloe Blacc aici: https://www.youtube.com/watch?v=6jit18JpiXc

În momentul în care Tim s-a stins din viață, pe 20 aprilie, în Oman, piesa era aproape terminată. Dorința familiei lui a fost ca Albin și Kristoffer să ajute la finalizarea ei. Prin intermediul programului Fruity Loops, cei doi au reușit să ducă la capăt acest proiect, fără să altereze amprenta și abordarea lui Tim asupra acestei piese. „SOS” redă întocmai spiritul și geniul caracteristice muzicii legendare create de Tim „Avicii” Bergling.

În câteva note personale, găsite ulterior trecerii lui în neființă, Tim vorbea despre cât de mult și-ar dori să aibă din nou ocazia de a lucra împreună cu Aloe Blacc, cântărețul american care a dat voce hit-ului „Wake Me Up”. În acel moment, Kristoffer și Albin nu au stat pe gânduri și l-au invitat pe Aloe Blacc să îi ajute cu lansarea piesei „SOS”.

Atunci când cei doi producători l-au auzit pe Aloe cântând această piesă, succesul piesei a devenit o certitudine. Vocea lui surprinde perfect spiritul proiectului. Elegant și modern, cântecul este construit pe structura vocii lui Aloe Blacc, iar producția atinge mai multe direcții, ce se concretizează într-o producție pop stratificată. Pentru mulți, Aloe este vocea lui Avicii.

„Simt ca SOS a fost un cântec scris cu mult timp înainte de vremea lui. Cu certitudine, a scris aceste versuri cu gândul la bătăliile sale interioare și consider că piesa abordează un subiect important, într-un mod special, ce poate accesa orice inimă și bucura orice urechi. Piesa le oferă oamenilor cuvintele pentru a putea fi capabili să spună “, declară Aloe Blacc.

Colaborarea cu Aloe Blacc, “SOS”, este primul single de pe albumul “TIM”, care se va lansa pe 6 iunie. Încasările provenite din vânzarea noului album Avicii vor merge către fundația non-profit Tim Bergling, al cărei scop principal, printre multe altele, este prevenirea suicidului și a bolilor psihice.

Păreri?

249 Post Views

Elianne lansează „Umbra ta”

După ce a lansat alături de Connect-R piese precum „Mă bate inima” și „Vrajitori”, Elianne revine cu cel de-al doilea single din cariera solo – „Umbra ta”, o piesă despre urmele pe care dragostea o lasă în sufletele oamenilor atunci când persoana iubită decide să plece. Versurile piesei sunt puse în scenă printr-un videoclip regizat de Claudiu Stan, cu un scenariu realizat chiar de către artistă.

„Sunt fericită că am reușit să-mi implementez gândurile atât în piesă, cât și în videoclip și a ieșit un lucru interesant care sper să fie înțeles de public. Atunci când ne pierdem în gândurile «urbane», uităm să ne regăsim în partenerul de viață. De cele mai multe ori doar unul dintre parteneri iubește cu adevărat, dar nimeni nu poate iubi la nesfârșit un om care nu apreciază dragostea. «Umbra ta» este o poveste ce nu poate fi spusă mai frumos decât în versuri, în care sigur se vor regăsi mulți dintre voi. Producția piesei a fost făcută de către Niculae Robert Andrei (Any1), Dumitru Florin Alin (Angeles), Tudor Fornea (Tuan) și personalizată de mine. Scenariul s-a derulat în mintea mea în momentul în care am auzit piesa finală și am simțit dorința de a sublinia într-un mod cât mai simplu singurătatea unei persone care iubește și nu este iubită”, declară artista.

Fostă concurentă a show-ului TV Vocea României în echipa Loredanei, Elianne (Ana Maria Alexie), este pasionată de muzică încă de mică. La finalul lui 2017, producătorul și artistul Tuan a colaborat cu frumoasa Elianne pentru single-ul și clipul “Ce mi-ai făcut!?”. În iunie 2018, artista a lansat alături de Connect-R „Mă bate inima”, o piesă pop cu influențe reggae ce îmbină versurile jucăușe cu imaginile clipului. Apoi, câteva luni mai târziu, cei doi au colaborat din nou pentru „Vrăjitori”, single ce a adunat deja peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube și s-a menținut în topul celor mai populare clipuri de pe YouTube. La începutul acestui an, Elianne a lansat „Dor nebun”, prima sa piesă solo cu un videoclip care o surprinde pe artistă în mai multe ipostaze, într-un decor asemănător ospiciului.

Păreri?

190 Post Views

Sasha Lopez revine cu „The Blame”!

Sasha Lopez, unul dintre cei mai de succes DJ si producatori din industria muzicala autohtona, lanseaza astazi un nou single: „The Blame”.

Cu un istoric ce include peste 10 ani de hit-uri internationale, doua discuri de aur si prezente in topuri din tari precum Japonia, Spania, Italia, Germania, Canada si America de Sud, Sasha Lopez alege sa se reinventeze prin intermediul noului single.

„The Blame” reprezinta o noua etapa in cariera artistului, ce abandoneaza productiile Pop Dance ce l-au facut celebru in favoarea unui sound modern, ce imbina elemente de deephouse, pop si electronica.

Dupa ce ani la rand piesele sale au invadat atat playlisturile cluburilor cat si ale ascultatorilor, a venit timpul ca „The Blame” sa preia acest rol si sa duca mai departe povestea DJ-ului.

Pareri?

179 Post Views

Paul Woolford lansează single-ul „You Already” ft. Karen Harding

Paul Woolford, renumitul producător britanic, revoluționează din nou industria muzicii dance prin lansarea single-ului „You Already Know”.

Paul Woolford deține un talent incontestabil, ușor de remarcat și dovedit prin colaborările sale cu artiști de renume internațional precum Sam Smith, Depeche Mode, Chemical Brothers, Disclosure, Wiley, Jamie XX și mulți alții.

Paul este unul dintre puținii artiști care a primit rezidențiatul în Space Ibiza, 9 ani la rând și omul care a adus la viață unul dintre cele mai mari hit-uri de club ale anului 2018, „Hang Up Your Hang Ups”. Odată cu lansarea „You Already”, Paul își propune să pregătească lumea pentru un altfel de muzică dance.

Poți asculta / descărca aici: https://umusic.lnk.to/YouAlreadyKnowPR, apoi te aștept cu impresii. Enjoy!

192 Post Views

Jonas Brothers a revenit in forta si deja lansează un al doilea single pe anul asta – Cool

Dupa ce au luat prin surprindere industria muzicală, dar şi fanii din întreaga lume cu revenirea, cei trei frati sunt foarte proactivi şi deja au o piesă nouă. Track-ul lansat acum se numeşte „Cool” şi urmează reţeta succesului primului single de când au revenit.

Dacă analizăm realizările piesei „Sucker”, care a devenit prima lor melodie ce debutează pe primul loc in topul Billboard, putem afirma că şi acum, prin „Cool”, Jonas Brothers au integrat aceleaşi ingrediente.
Între timp, „Sucker” este în Top 10 US Pop Radio şi se regăseşte şi in topurile din Australia, UK, Mexico sau Germania.

Chiar dacă nu este atât de focusată pe dragoste, piesa “Cool” aduce în versuri o serie de recunoştinţe faţă norocul din viaţă şi iubire. Iar videoclipul este la fel de solar şi plin de bună dispoziţie.

Jonas Brothers este, cu certitudine, una dintre cele mai cunoscute trupe ale secolului 21 – trei albume ce au fost consecutiv #1, spectacole cu casa inchisa pe trei continente, 17 milioane de unitati de album vandute, peste 1 miliard de ascultari in toata lumea, nenumarate certificari cu disc de platina si aur si o nominalizare la Premiile Grammy, categoria „Best New Artist”.

Păreri?

237 Post Views

BLACKPINK lansează „Kill This Love”

Fenomenul BLACKPINK lansează, spre deliciul fanilor culturii K-pop, mult-așteptatul EP, „Kill This Love”.
Noul material semnat BLACKPINK integrează piesele „Kill This Love”, „Don’t Know What To Do”, „Kick It”, „Hope Not” și „DDU-DU DDU-DU (Remix)”, disponibile acum pe toate platformele digitale.
În completarea lansării EP-ului, BLACKPINK prezintă și un material video spectaculos, plin de culoare și energie, care, cu certitudine îți va lua ochii. Videoclipul piesei „Kill This Love”, regizat de către Hyun Seung Seois, este un real exemplu de coordonare, coregrafie și matematică vizuală, o fereastră deschisă către cultura K-pop.

Grupul BLACKPINK, compus din JISOO, JENNIE, LISA și ROSÉ – patru vocaliste carismatice, dansatoare și fashion icon-uri, a fost înființat în anul 2016 și de atunci a cunoscut o ascensiune la care orice artist visează. Single-ul „DDU-DUDDU-DU” a fost cel mai apreciat material lansat vreodată de o trupă K-pop feminină, ajungând chiar în clasamentul Billboard Hot 100, în timp ce clipul piesei a înregistrat 10 milioane de vizualizări, la doar 6 ore după lansare, și 36,2 milioane de vizualizări într-o singură zi.
Anul 2019 va fi foarte încărcat pentru BLACKPINK, care, după ce va cânta la Coachella, va începe turneul nord-american, devenind prima trupă feminină de K-pop care va susține un turneu internațional alături de un live band.

Păreri?

186 Post Views

*Lista de păcate* începută de Liviu Teodorescu se închide cu „777″

Liviu Teodorescu lansează a opta melodie de pe EP-ul Lista De Păcate. Piesa „777″ încununează primul material discografic din cariera unuia dintre cei mai talentaţi artişti din România.

O piesa personală, cu un fir narativ plin de metafore, track-ul „777″ este compus tot de către Liviu Teodorescu, la fel ca în cazul celorlate piese de pe material. Semnificaţia numărului 777 ne duce cu gândul la noroc, dar 777 este şi un număr; acel moment când înţelegi că totul este interconectat, nimic nu este separat, iar lumea, Universul şi toate fiinţele au, în esenţă, aceeaşi sursă.
Videoclipul este regizat de către San si aduce o poezie vizuală, ce completează cu exactitate mesajul piesei, oferind un pachet senzorial de impact.

“Piesa cu care se încheie *Lista de Pacate* este despre Unitatea cu Tot Ceea Ce Există şi despre faptul că Binele şi Răul sunt capul şi pajura aceleiasi monede. Suntem parte din aceeaşi Sursă şi atunci când vom lăsa ego-ul deoparte şi vom conştientiza că nu există separare între oameni, planetă, animale, plante, ne vom atinge adevăratul potenţial şi adevărata natură, care nu constă în separare, ci în Unitate”, declară Liviu Teodorescu.

EP-ul „Lista de păcate” conţine 7 piese noi şi un bonus track, iar piesa ce dă numele materialului este single-ul lansat în primăvara anului 2018, alături de Killa Fonic. Piesele au fost scrise integral de către artist, în studioul lui, LiTE Music şi sunt toate disponibile pe platformele de streaming. Un concept inedit ce s-a întâmplat pe parcursul a şase luni, începând cu single-ul „Rochia ta” şi până în prezent, Liviu a lansat de pe EP câte o piesă în fiecare zi de joi a fiecărei luni.

Liviu Teodorescu este, cu siguranţă, unul dintre cei mai talentaţi artişti din Romania, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 520 de mii de urmaritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariţia la emisiunea de talente „Vocea Romaniei”. De atunci a lansat numeroase hit-uri si are propriul studio de productie muzicala, LiTE Music. „Gelos”, „Esti Piesa” sau “Obsesie” sunt doar cateva dintre piesele care au strans milioane de vizualizari pe YouTube.
Liviu Teodorescu este primul artist din România care a colaborat pentru videoclipurile sale cu vloggeri și bloggeri. Pentru piesa „Cine m-a pus”, acesta a apelat la Sânziana Negru, pentru single-ul „Obsesie” la Cristina Ich, la „Așa e ea #Dulce” cu Marisa Paloma si in videoclipul „Lista de pacate” o vedem pe Alina Ceusan. Mai mult decât atât, acesta a făcut un featuring pentru piesa „Fanele” cu vlogger-ul Laura Giurcanu,

Ascultă Descarcă EP-ul “Lista de păcate”: https://LiviuTeodorescu.lnk.to/ListaDePacatePR

Tracklisting:

1. Rochia ta
2. Safe
3. Patul tău (feat. Shift & Super ED)
4. Sare coarda (feat Nosfe)
5. Lună plină
6. Vreau să te (feat Ares & Cris Blaziny)
7. 777
8. De ce fumezi în casă

Păreri?

186 Post Views

Nicoleta Nucă lansează single-ul „Tăcerea”, în colaborare cu Vescan

Nicoleta Nucă revine cu single-ul „Tăcerea” în colaborare cu Vescan, cu un puternic mesaj de dragoste, alături de un videoclip plin de emoție și mișcări de dans contemporan.

Piesa „Tăcerea” a fost compusă de Dorian Oswin și Anastasia Sandu, versurile sunt semnate de Vescan, Anastasia Sandu și Dorian Oswin, iar producția a fost realizată de Dorian Oswin.

„Tăcerea a luat naștere în urma unei discuții cu Vescan în care ziceam că până acum nu am colaborat și că ne-ar plăcea să lucrăm împreună la o piesă! Ne-am văzut la studio la Dorian Oswin, am înregistrat demo-ul, care, în varianta inițială, nu era tocmai ce auziți acum. Apoi, Dorian a lucrat la producție și Anastasia Sandu la versuri și așa a luat naștere piesa “Tăcerea”. Este o piesă foarte dragă și în care cred mult și sper că și voi veți avea aceeași impresie!”, a declarat Nicoleta.

„Mă bucur mult că a sosit timpul pentru “Tăcerea”, o apreciez de mult timp pe Nicoleta și mereu am știut că vocile noastre se potrivesc perfect, era doar o chestiune de timp. La capitolul feeling, piesa asta are ceva special de la prima notă, am participat cu mare drag la ea alături de Nicoleta, Dorian Oswin și Anastasia și, într-un final, din multe idei a ieșit “Tăcerea”. Piesa surprinde un moment cu multe semne de întrebare și reproșuri dintr-un cuplu, momentul acela în care căutăm vinovați și explicații și nu rezolvarea problemelor. Una peste alta, sunt foarte încântat de această colaborare și abia aștept să ajungă în casele și inimile voastre. Peace and love”, a spus Vescan.

Videoclipul a fost filmat și regizat de SAN și produs de Loops Production.

Din echipa de beauty a Nicoletei au făcut parte Andra Manea (Make-up and Beauty Studio) pentru make-up, Ana Maria Lăzărescu (Endorphin Lab) pentru păr și Anda Crăpătureanu pentru ținute.

„La clip am colaborat cu San, cu care am mai lucrat pentru câteva piese și cred că ne-a ieșit un clip frumos, cu un vibe cald și emoție”, a mai adăugat Nicoleta.
Nicoleta s-a făcut remarcată în cadrul emisiunii de talente „X Factor”. Primul single al Nicoletei Nucă, lansat imediat după participarea la „X Factor”, a fost piesa „Nu sunt”, un adevărat succes, cu peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. Alte piese lansate de artistă în cariera sa sunt „Ai uitat cine ești”, „Alt Tu”, „Castele de nisip”, precum și două single-uri compuse de Carla’s Dreams, „Amintiri” și „Când pleci”, dar și “N-am pierdut nimic”.

În 2018, în cadrul unui spectacol de Crăciun, Nicoleta Nucă a urcat pe scenă alături de Pink Martini, mica orchestră cu un repertoriu în 25 de limbi.
Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 28 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Single-ul „Las-o”, lansat în anul 2016 a depășit 30 de milioane de vizualizări pe YouTube, iar „Piesa mea preferată” (feat.Kamelia) și „În dreapta ta” (feat. Alina Eremia) au atins performanța de a fi simultan în Top 10 (Radio/TV) Media Forest Romania.

Anul acesta, Vescan va lansa albumul #MuzicăSauNebunie.

Păreri?

261 Post Views

Alex Toma lanseaza “Amor Amor”

Desi s-a nascut in Romania, Alex Toma si-a petrecut mare parte a vietii in Roma, unde a fost concurent la X-Factor Italia.

Pasiunea pentru muzica si-a descoperit-o de mic, influenta sa principala fiind Michael Jackson. Tot atunci a descoperit pianul, instrument pe care l-a studiat ani la rand si de care se declara in continuare fascinat.

“”Amor Amor” este o piesa care reprezinta partea mea latina. E o piesa ce imbina perfect pasiunea mea pentru muzica si dans.” – Alex Toma

Pareri?

217 Post Views

Alex & The Fat Penguins ne aduc vara mai aproape cu un nou single – Somebody

După primirea călduroasă de care s-a bucurat precedentul single, Urlă Pământul, Alex & The Fat Penguins întâmpină primăvar

“Somebody este piesă cu cel mai optimist mesaj de până acum, este o piesă despre renaștere, fie că e vorba de una spirituală, de o renaștere a naturii, sau pur și simplu despre renașterea ciclică a ființelor de pe pământ”, a declarat Alex Coțofan.

Videoclipul este filmat în România, în zona Cheilor Dobrogei, și prezintă o poveste utopică în care Moartea renunță la imortalitate și alege să trăiască o viață de om obișnuit, cu toate suișurile și coborâșurile sale. Regia este semnată de Andu Miron, iar scenariul îi aparține solistului trupei, Alex Coțofan. Actrițele Iulia Verdeș și Lorena Luchian dau viață celor două personaje aventuriere ale poveștii.

“Ne naștem pe pământul ăsta, din dragoste, apoi o căutam toată viața și când o găsim ne renaștem, creând alți oameni’, a conchis Alex Coțofan.
Totodată, și formația Alex & The Fat Penguins renaște în acest an, îmbogățindu-și sound-ul cu un nou membru, talentatul chitarist Mircea Steriu.

Și pentru că evenimentul de lansare al piesei Urlă Pământul a fost sold-out, Pinguinii se întorc pe scenă, într-un nou concert, de data asta electric, pe 20 aprilie la The Pub. Show-ul va marca și aniversarea de 3 ani a trupei. Detaliile vor fi disponibile în curând.

Alex & The Fat Penguins este o trupă de rock alternativ cunoscută pentru mesajele sociale pe care le promovează prin muzică. Piesa “Just a Fool” lansată în urmă cu doi ani viza problema corupției, iar în decembrie 2017 a și fost interpretată sub forma unui protest spontan în fața clădirii Guvernului României. De asemenea, formația are în palmares și o piesă care face trimitere la dramele provocate de războiul civil din Siria – “Amiral”, iar prin “Urlă Pământul” au tras un semnal de alarmă asupra pericolelor la care supunem mediul înconjurător și cum aceste pericole se vor îndrepta inevitabil împotriva noastră.
Alex & The Fat Penguins înseamnă Alex Coțofan (voce și chitară), Mihai Ungureanu (bass, backing vocals), Daniel Rizea (chitară), Mircea Steriu (chitară) și Ionuț Tebeica (tobe).

Păreri?

194 Post Views