S-a lansat Mr. VIK feat. Alex Mica – “Travesuras”, piesă care face parte din proiectul Friday Raggaeton

Dacă e vineri, avem motive de petrecere și de dans. Iar Friday Raggaeton, proiectul înițiat de Sprint music și WeLoveMusic continuă cu o nouă lansare specială. De data aceasta este vorba de melodia “Travesuras”, o colaborare specială între nimeni alții decât Mr. VIK și Alex Mica.

V-am obișnuit deja ca în fiecare vineri să aveți o piesă beton de la Mr. VIK și colaboratorii săi. Însă iată că de data aceasta avem o melodie specială cu un artist foarte îndrăgit de întreaga lume. Este vorba de Alex Mica, interpretul hitului “Dalinda”, care de data aceasta a intrat în proiectul Friday Raggaeton cu o nouă piesă, o colaborare specială.

“De la prima piesă “Maribella” cântată cu el am promis că vom mai scoate una și o să mai facem multe piese pentru că avem o potrivire muzicală, părerea mea. Ne potrivim foarte bine ca artiști, și atunci, îți dai seama că a fost foarte simplu să mai facem încă una. I-am arătat melodia asta într-un alt format și el a venit cu refrenul. E compus în totalitate de el, text, linie muzicaală, tot. Piesă are un pic de tente balcanice, un pic spre raggaeton, balkaton. A ieșit foarte bine, am mare încredere în ea. Mai ales că este și vară, exact gemul de piesă pentru perioada asta. Dacă ești la Mamaia, Costinești e de ascultat oriunde, în club, pe plajă, peste tot”. ne-a mărturisit Mr. VIK.

Iar Alex Mica ne-a mărturisit și el cum a fost colaborarea. “După ce am lansat piesa “Maribella”, Mr. VIK mi-a propus să mai facem o piesă, dar de această dată să compun eu refrenul și așa a luat naștere “Travesuras” pe la începutul verii. E o piesă reggaeton dansabila, iar nouă ne place și sperăm să placă și publicului!”, a încheiat solistul. Așa că dați play și începeți să dansați pe ritmuri de vară raggaeton! Friday Raggaeton!

Păreri?

235 Post Views

Azteca lansează o nouă piesă – „Relație Cu Bancnotele”

Azteca anunță lansarea unui nou track, „Relație Cu Bancnotele”, prin intermediul căruia ne vorbește despre legătura dintre oameni, loialitate și bani. Versurile au fost scrise de către artist, iar producția finală a fost semnată de Quick.

„<<Relație cu bancnotele>> e o piesă mai soft, care duce cu gândul și spre iubire și spre loialitate, pentru persoane, pentru business, pentru bani” a spus artistul.

Azteca, artist al scenei underground, a reușit să capteze atenția publicului datorită lansărilor „Sigur Dar Încet”, „Bag Un Blunt”, „BOB” și „Player” care au adunat milioane de streamuri pe Spotify și vizualizări pe YouTube. Totodată una dintre cele mai de succes lansări ale artistului este piesa „Pala Mande” în colaborare cu Ian, care a reușit să ajungă pe locul 4 în Top 50 Viral Spotify Romania și locul 1 în Top All Genres Apple Romania.

Păreri?

215 Post Views

Emilian și Theo Rose lansează HIT-ul verii, „De 3 zile nu am somn”

Colaborarea dintre cei 2 artiști a apărut natural, amândoi iubind distracția și voia bună. Refrenul piesei a fost filmat și uploadat de către Emilian pe TikTok, sound-ul înregistrând peste 25.000 de video-uri create.

„Piesa s-a născut în locul meu preferat, mansarda de acasă. Într-o seară mi-am turnat un pahar de vin și după câteva minute am început să scriu. Nu m-am mai îndrăgostit de ceva timp, așa că mi-am imaginat cum ar fi să se întâmple. M-am lăsat inspirat, iar în 30 de minute refrenul a fost gata. Energia pe care am simțit-o când ascultam refrenul era ceva ce nu puteam să descriu. Peste câteva zile o aveam în cap NON-STOP! Este o melodie simplă cu mesaj foarte clar care îți dă o energie aparte și te face să o cânți! Ba mai mult, ți-o iau picioarele din loc, nu prea poți să stai jos dacă o auzi”, afirmă Emilian.

„Am primit într-o zi un tag pe TikTok. Emilian a postat refrenul piesei «De trei zile» și a știut din prima că vrea ca eu să fiu vocea feminină cu care urma să împartă piesa asta. Cred că e o colaborare așteptată și care promite mult. Suntem doi artiști tineri care și-au unit vocile și împrăștie trăiri în jurul lor. Generația nouă începe să prindă contur. E genul de piesă care își are locul oriunde. Recunosc că eu am ascultat-o cel mai mult în mașină, dar asta pentru că în mașină petrec cea mai mare parte din timp. Abia aștept, în schimb, să o cânt la concerte împreună cu oamenii”, afirmă Theo Rose.

Păreri?

248 Post Views

Shawn Mendes lanseaza single-ul “Summer Of Love”, in colaborare cu Tainy

Shawn Mendes a lansat noul său single „Summer Of Love”, alaturi de Tainy. Piesa este produsă de Tainy și NEON16.

Videoclipul a fost filmat în Mallorca, Spania, în regia lui Matty Peacock, care anterior a regizat videoclipul „Wonder” al lui Shawn, precum și videoclipuri pentru Selena Gomez, Billie Eilish și Khalid, printre altele.

Sper că acest cântec îi va face pe oameni să se simtă liberi, liberi de greutatea vieții, chiar dacă doar pentru o clipă“, spune Mendes.

Inspirația a fost de a avea câteva luni libere pentru a avea o vară adevărată cu oamenii pe care îi iubesc. Partea mea preferată despre crearea acestuia a fost să am ocazia de a lucra în studio cu Tainy. A fost o experiență specială, deoarece este un producător incredibil“, adauga artistul.

Despre piesă, Tainy a spus: “Lucratul cu Shawn a fost atât de ușor și, cu adevărat, organic, ca să fiu sincer. El este un adevărat muzician și vocalist, dar, în afară de asta, energia pe care a adus-o în studio a fost super autentică, așa că am creat o muzică bună. Chimia este acolo și o puteți auzi în muzică. SOL (Summer Of Love) are o senzație de „vara de vară”, condusă de chitare și acorduri principale, așa că am vrut doar să-i ofer mai multă mișcare și bas. Acest lucru asociat cu vocea lui Shawn a făcut-o să se potrivească perfect.

Cel mai recent, Shawn a făcut echipă cu cantautorul, muzicianul și producătorul columbian Camilo pentru a lansa„ KESI (Remix) “. Anul trecut, Shawn a ajuns pe locul 1 pe Billboard Top 200 cu al patrulea album de studio – Wonder. Aceasta a marcat a patra lansare care ajunge pe primul loc, consecutiv.

Cântărețul / compozitorul născut în Toronto, Shawn Mendes, a lansat în 2020 cel mai așteptat album de studio, Wonder, care a primit recenzii foarte bune. În 2019, Shawn a fost nominalizat la GRAMMY pentru „Cel mai bun show de duo pop / grup” pentru „Señorita”, single-ul său alături de Camila Cabello. Shawn are aproape 60 de miliarde de ascultari și 10,5 miliarde de vizionări. În 2017 și 2018 a ocupat locul „21 Under 21″ al Billboard și a fost prezent in Forbes „30 Under 30″.
În 2018, ROI Influencer Media l-a recunoscut pe Shawn ca fiind cel mai influent artist și cel mai influent adolescent pe toate platformele de socializare. În 2019, Shawn a lansat Fundația Shawn Mendes, care urmărește să inspire publicul lui Shawn, generația tanara de astăzi.

Conducând un nou val de muzică latină de peste un deceniu, renumitul producător și artist, Tainy, este creierul din spatele celor mai iconice hituri ale muzicii. Tainy a produs rezultate care definesc cariera pentru nenumărați artiști, precum și pentru Daddy Yankee, Bad Bunny, J Balvin, Rosalia, Lauren Jauregui, Zion & Lennox, Anuel, Ozuna, Don Omar, Wisin & Yandel, Kali Uchis, Rauw Alejandro, Jhay Cortez.

Păreri?

251 Post Views

Bianca Oprișan lansează „Unde ești”

Bianca Oprișan lansează primul său single din carieră: „Unde ești”. Cu beat-uri pop dance și versuri catchy pe care ai vrea să le fredonezi de la prima ascultare, piesa este compusă de către artistă alături de Vlad Popescu, Florin Boka, Vlad Cireșan, Ioan Cozma și Andreea Iuga.

„Prin prisma acestui proiect muzical, am avut ocazia să cunosc niște oameni minunați. Versurile piesei sunt scrise în mare parte de mine pentru că după părerea mea, trebuie mai întâi să simți ca apoi să transmiți. Este o piesă dragă sufletului meu, mă regăsesc și cu siguranță nu sunt singura persoană. Single-ul este inspirat din fapte reale, puse pe hârtie, iar de fiecare dată când îl ascult am acel sentiment de «piele de găină». Este primul meu proiect însă sigur nu și ultimul”, povestește Bianca.

Bianca Oprișan cântă de la vârstă de 5 ani și a absolvit liceul de arte Dinu Lipatti din București. „De-a lungul timpului mi s-a adeverit faptul că nimic nu-ți reușește în viață dacă nu iubești ceea ce faci, tocmai de aceea, pentru mine muzica este ceea ce iubesc să fac. Nu mă văd făcând altceva”, adaugă cântăreața.

Păreri?

224 Post Views

Băieții de la Ghetto Gang au lansat videoclipul piesei “Porsche Cayenne” in care il au invitat special Connect-R

Lansare specială la jumate de lună august pentru băiețîi care vin pentru a doua oară direct din cartierul Ferentari.

Membrii trupei Ghetto Gang, adică Toto, Imre și Belea, cei trei tineri pasionați de muzică au intrat în viață cu dreptul și lansează un nou proiect Hood Famous (Rappin’on și Sprint) și anume noua piesă semnată de ei trei.

După ce au lansat “Trei ciori” iată că acum a venit rândul piesei “Porche Cayenne”, melodie la care muzica e făcută de Connect-R și Imre iar textul de Ghetto Gang adică Imre, Belea și Toto.

Impreuna au filmat și un videoclip interesant, regizat de Cristi Român, în care apare că invitat special Connect-R. Videoclipul nu numai că prezintă imagini din cartierul celor trei dar îi arătă pe soliști printre blocurile gri sau printre mașini virtuale scumpe îmbrăcăți la patru ace sau în ținute sport.

Ați aflat deja că cei trei puști sunt prieteni foarte buni și au început să facă treaba după ce Toto l-a cunoscut pe Connect-R atunci când a participat la emisiunea concurs “Next Star”. Băiețîi sunt foarte muncitori și își doresc să rupă piață muzicală cu piesle lor pe care le vor lansa în următoarea perioada.

“Suntem muncitori și ne place să facem muzică. Avem planuri multe și sperăm să le punem în aplicare. Muncim cu drag și spor că visele noastre să devină realitate și nu sunt doar vorbe. Puțini știu că și noi am apărut în videoclipul piesei Rita, așa că și Connect R apare în ale noaste”, ne-au spus cei trei băieți pe numele lor adevărate Toto – Horvad Ilie Gabriel, Belea aka Marin George Antonio și Imre Alin Florentin.

Iar Connect-R – Stefan Relu Mihalache a povestit despre cei trei ca sunt ca si copii lui. “Cei 3 băieți de la Ghetto Gang care chiar sunt niște copii și pe care i-am adoptat, ca să spun așa, cu totul. Ei mă consideră un tată și eu, pe ei, copii mei. În afară de faptul că i-am ales după niște criterii care țin de talent, sunt niște copii extraordinari. Îmi lipsesc când plec în concerte și eu lor, am observat lucrul ăsta. Pregătesc cu ei primul single și video oficial, care se numește “Porsche Cayenne” și în paralel pregătesc un filmuleț de prezentare cu ei, pentru că au niște povești extraordinare. Vin din familii, dacă spun modeste, aș da-o în lux deja, mai mult decât modeste”, spune el.

Păreri?

198 Post Views

LORDE lansează melodia “Mood Ring”, cu câteva zile înainte de apariţia albumului “Solar Power”

LORDE a lansat „MOOD RING”, cea mai recentă piesă de pe viitorul ei material discografic “Solar Power”, al treilea album de studio, care va fi lansat vineri, 20 august. Piesa vine alături de un videoclip muzical epic cu Lorde în rolul principal.

Despre piesa, Lorde a declarat: „Aceasta este o melodie de care sunt foarte încântată, pentru mine este atât de distractivă. Evident, când am făcut acest album, am făcut research în cultura anilor ’60, Flower Child. Am vrut să înțeleg viața simplă, comună, renunțând la societate și încercând să încep din nou. Asta a rezonat cu adevărat când am scris acest album.
Un lucru care mi s-a întâmplat, ca o paralelă majoră între acel timp și timpul nostru, este cultura noastră de wellness și cultura noastră de spiritualitate, pseudo-spiritualitate, wellness, pseudo-wellness. Lucruri precum mâncarea, diete vegane macro-biotice sau arderea salviei, păstrarea cristalelor, citirea cărților de tarot sau horoscopului tău. Toate acestea erau lucruri în care se bălăceau pe atunci și pe care eu și prietenele mele le-am încercat şi astăzi. Deci, aceasta este un fel de privire extrem de satirică la toate aceste vibrații.

Piesa este cea mai recentă privire asupra a ceea ce se va simți întregul univers al Solar Power. O sărbătoare a lumii naturale, albumul include 12 piese și este produs de Jack Antonoff, cu care Lorde a colaborat la materialul “Melodrama”.

În special, pentru a onora lumea naturală, artista prezintă albumul într-un format unic de acest fel. Un Music Box ecologic va fi disponibil pentru cumpărare în locul unui CD. Această ofertă inovatoare va conține unele dintre acele extrase speciale pe care fanii le-ar putea primi în mod normal într-un pachet CD, cum ar fi conținut vizual, note scrise de mână, fotografii exclusive și un card de descărcare. Cardul va oferi cumpărătorilor o descărcare de înaltă calitate a muzicii, două piese bonus exclusive și acces la câteva surprize speciale pe parcurs.

Despre conceptul materialului, Lorde a povestit: „M-am hotărât la începutul procesului de realizare a acestui album că doream să creez și o alternativă la CD, prietenoasă cu mediul înconjurător. Am vrut ca acest produs Music Box să fie similar ca dimensiune, formă și preț cu un CD, să fie ceva care să se deosebească și care să fie dedicat naturii în evoluție”.

Păreri?

212 Post Views

Liviu Guță lansează videoclipul piesei “Bruneto”!

Artistul e focusat pe cariera muzicală!

După premiera “Răul ce îți face bine”, o colaborare specială între Boby și Liviu Guță, Liviu anunță încă o lansare specială, de această dată pentru melodia “Bruneto” la care a filmat și un videoclip cool.

Este o perioadă foarte productivă pentru artist, în care Liviu Guță dă tot ce are mai bun pe plan profesional și investește în producții care să aibă succes pe toate planurile.

“Piesa “Bruneto” mi-a fost propusă de Marius Chină. Este un proiect cu Balkanika Records, mi-a plăcut și am făcut-o pe stilul meu. Eu sunt încântat de ce a ieșit, sper să le placă și celor care ascultă muzica mea și mă apreciază! Am multe proiecte muzicale așa că o să lansez piese pe bandă rulantă. E o perioadă în care investesc mult în mine și mă concentrez pe proiectele profesionale”, a mărturisit Liviu Guță.

De videoclipul acestei melodii s-a ocupat Claudiu Stan de la MVPEntertainment iar ce a ieșit puteți vedea în continuare. Sperăm să va placă și să dați play la noua piesă pe care o puteți urmări în continuare.

Păreri?

201 Post Views

Liviu Teodorescu lansează piesa „Îți dau inima de tot”

Dacă în prima piesă din LiTe Moments Vol. 4, Liviu Teodorescu zicea „Pe curând” la o relație fără final fericit, iar în a doua piesă artistul avea un discurs muzical filosofic prin care ne-a transmis că mai devreme sau mai târziu, cu toții vom ajunge „Praf de stele”, în a treia și ultima piesă de pe LiTEMoments Vol. 4, Liviu Teodorescu spune cu tărie „Îți dau inima de tot”.

„Îți dau inima de tot” este o piesă de dragoste, cu ritmuri îmbietoare de pian și vioară, care are o semnificație aparte pentru Liviu Teodorescu, această piesă fiind cea pe care Liviu și soția sa, Iulia, au avut primul dans în ipostaza de soț și soție. Versurile piesei reliefează că cel mai de preț dar pe care cineva îl poate primi într-o relație de dragoste este „inima” partenerului/ partenerei, mai precis dedicarea completă și necondiționată: „Ți-as aduce flori, dar știi că mor,/ Ți-aș aduce soarele, dar nu,/ Nu pot să-l ating că-s doar un om,/ Mai bine îți dau inima de tot”.

Această piesă romantică fost scrisă și compusă de Liviu Teodorescu, iar mix-ul și master-ul au fost realizate de Max Kissaru. Videoclipul a fost regizat de Loyal Trip Cartel și îl are în prim-plan pe Liviu, care cântă la un pian decorat cu flori, interpretarea artistului putând fi astfel considerată o serenadă plină de emoție și sinceritate către persoana iubită. 

Referitor la LiTe Moments, Liviu Teodorescu a declarat: „Deja e o tradiție ca în fiecare an să lansez #LiTeMoments. E un proiect care mă reprezintă și care mă face fericit. E ca un refugiu muzical, în care îmi permit să lansez orice îmi doresc. Și, culmea, piesele astea au ajuns cel mai mult la sufletele oamenilor”.

Păreri?

214 Post Views

UNKLFNKL lansează „Oh My Darling”

UNKLFNKL, unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte muzicale, a lansat „Oh My Darling”. Piesa, care are toate ingredientele unui hit, oferă ascultătorilor o nouă experiență muzicală prin îmbinarea elementelor orientale cu ritmuri fresh și linii de bass proeminente.

“Oh My Darling” se bucură deja de succes peste hotare, unde a reușit să inregistreze rezulate notabile: #1 în Top 200 Shazam Rusia, #40 în Top Shazam Grecia și #82 în top Shazam Global. De asemenea, single-ul a urcat în topul celor mai ascultate piese de la radio în Rusia, clasându-se pe locul #6.

UNKLFNKL este unul dintre cele mai fresh proiecte ale momentului. Lansări precum: „Relax, Take It Easy”, „Losing Touch”, „Darkness To Dawn” și „Out With A Bang” reprezintă cele mai populare release-uri ale artistului de pe Spotify.

Păreri?

202 Post Views