Zdob şi Zdub lansează videoclipul piesei “Sânziene”, alături de Irina Rimes

Formaţia Zdob și Zdub lansează încă un single de pe albumul prospăt lansat – Bestiarium, al zecelea material discografic din carieră şi totodată o colecţie de 14 melodii. Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 5 melodii de pe album: “Ursul”, „Lupul Solidar”, „Omul Liliac”, „Colindul leului” şi „India mă cheamă”.

Roman Iagupov, Zdob și Zdub declară: “Piesa “Sânziene” am compus-o în timpul concediului creativ din Munții Carpați. Hoinărind prin pădure, izolat de civilizație, cu telefonul deconectat, în imaginația mea au apărut imagini din basmele și traditiile populare. Natura însăși mi-a șoptit, mi-a amintit despre tradiția mistică și personajele feerice – Sânzienele. Aș zice, chiar le-am „zărit” în poieniță, în mijlocul Codrilor seculari.
Am coborât din munți la hanul din Oituz, unde ne-am cazat cu toată trupa, și i-am povestit lui Mihai (chitară bas, autorulul pieselor ZsZ) despre viziunea mea. Mihai a prins ideea și a fredonat câteva note – lietmotivul piesei. A fost acel moment magic, când minunea se întamplă parcă de la sine. Melodia a venit firesc și usor… Ca și toate minunile din lume, când puzzle-ul devine un întreg. Dar, am simțit că doar o voce feminină ar accentua atmosfera mirifică a melodiei și a textului. Peste câteva luni am fost invitați la concursul Vocea României. Acolo am întâlnit-o pe Irina Rimes. Din primele minute, comunicarea noastră a fost pe aceeasi undă. Am simțit că e o persoană sensibilă și sinceră. În acel moment am ințeles că Irina e „Sânziana” noastră. Prin febra turneului de lansare am reușit să croim o jumătate de zi pentru a filma videoclipul în imprejurimile Bucureștiului. Clipul a fost realizat de o echipă tânară din România, cu care am avut plăcerea nu doar sa filmăm, dar și să comunicăm despre cinematografie. Vă prezentăm acest clip văratic acum, în ajunul concertelor de lansare la București, Iași, Brașov și Chișinău, unde veți putea auzi piesa live”.

Irina Rimes: „Am fost fană ZsZ de când mă stiu. Anul trecut am avut şansa să ne cunoaştem la Vocea României, unde i-am invitat să cânte împreună cu finalista mea, Dora Gaitanovici. A fost un moment pe care nu-l voi uita niciodată, pentru că am legat o prietenie frumoasă şi din această prietenie a ieşit piesa Sânziene. Este una dintre cele mai dorite colaborări din portofoliul meu”.

Concertul de lansare al noului album Bestiarium va avea loc la Bucuresti, la Sala Palatului, pe 28 noiembrie 2019, iar pe 8 noiembrie, Zdob şi Zdub a început turneul naţional cu acelaşi nume.

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele Zdob și Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant.
Zdob și Zdub a susținut sute de concerte în peste 30 de țări, a participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

Păreri?

Zdob și Zdub lansează albumul „Bestiarium”

Formaţia Zdob şi Zdub lansează albumul „Bestiarium”, al zecelea material discografic din carieră. O colecţie de 14 melodii, dintre care o singură colaborare, cu Irina Rimes pentru piesa „Sânziene”. De pe albumul „Bestiarium”, Zdob şi Zdub a lansat până în prezent 5 melodii – “Ursul”, „Lupul Solidar”, „Omul Liliac”, „Colindul leului” şi „India mă cheamă”.

Zdubii ne cheamă într-o atmosferă plină de mister și basm. Dacă ești deschis să vibrezi cu energii vii, să asculți piese cu esențe, despre simboluri arhaice, piese ce aduc mesaje eterne, atunci… e timpul să intri cu Zdubii în Bestiarium. E timpul să te întorci Acasă. E timpul să te întorci în Natură. Aici Leul îți va da curaj, Lupul înțelepciune, iar ursul – putere și siguranță. Zânele te vor învăța să iubești, iar Făt-Frumos – să lupți. Mioara năzdrăvană îți va prezice soarta. Cântecele păsărilor și copacilor îți vor purifica sufletul. Legendele și miturile vor resuscita înțelepciunea seculară a poporului și tu îți vei aminti de tine însuți cel autentic. Tu ești o particulă a Naturii, o particulă a Pădurii și a Bestiarului de basm.

Conceptul general al albumului are ca mesaj relația Omul și Natura, ca un Univers întreg. Majoritatea pieselor poartă titluri legate de lumea faunei și florei, iar unele melodii sunt inspirate din folclorul autentic și din patrimoniul basmelor românești. Materialul conține piese cu elemente rock, punk, ska, electronic, rock psihedelic, street music, acustic, trance, nuanțe din folclorul indian și afro.

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub a găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un mix muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele Zdob și Zdub combină elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant.
Zdob și Zdub a susținut sute de concerte în peste 30 de țări, a participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers sau Linkin Park.

Pe 8 noiembrie, formaţia Zdob şi Zdub pleacă în turneul de promovare a albumului „Bestiarium” şi va ajunge din Constanţa până în Iasi, cu o oprire pe 28 noiembrie 2019 în Bucureşti, la Sala Palatului.

Tracklist #Bestiarium:

1. Statu-Palmă-Barbă-Cot
2. Muma Pădurii
3. Lupul Solitar
4. Horea despre Horea
5. Ursul
6. Omul Liliac
7. Sânziene feat. Irina Rimes
8. Pădure, verde pădure
9. Mioriţa
10. Inţelept, Codrule, eşti
11. Colindul Leului
12. La mijloc de codru des
13. India mă cheamă
14. Colindul Leului (Remix by Comaroni)

Asculta / Descarca albumul: https://zdobsizdub.lnk.to/Bestiarium, apoi te aştept cu impresii. Enjoy!

Zdob şi Zdub lansează piesa “Colindul Leului”

Trupa Zdob și Zdub vine cu o nouă piesă de pe următorul album – Bestiarium. “Colindul Leului” este o capodoperă plină de mister și sensuri, din patrimoniul folclorului românesc şi care l-a inspirat pe Mihai Gîncu (compozitor Zdob și Zdub) să creeze o melodie meditativă, presărată cu elemente muzicale africane.
De unde și cum a apărut Leul în folclorul balcanic ramâne a fi o enigmă pentru etnologi și istoricieni.
Dar se spune că toți oamenii se trag din Mama-Africa. O fi ajungând Leul în Balcani ori ba, acest animal puternic rămâne un simbol forte în cultura noastră. Colindul Leului este un rit muzical de inițiere a tinerilor băieți în viața matură. Junele a învins Leul. Junele a învins frica. Prometeul balcanic a îmblânzit focul. Junele a devenit bărbat.

Mihai Gîncu (compozitor Zdob și Zdub, chitară bas) a declarat: „Mereu am fost pasionat de muzica etnică ale altor popoare, în special cea africană. Îmi place să împletesc stilurile muzicale, să mă joc cu ele, ca şi cum ar fi un puzzle. Melodia Colindul Leului este menită să inducă ascultătorul elevat în transă meditativă. E o muzică atmosferică, dacă vreți, chiar psihedelică”.

Roman Iagupov (lider trupa Zdob și Zdub, voce) a completat: „Nu obosesc să repet că folclorul nostru autentic e o comoară nestemată, care mă va inspira mereu! Am fost uimit și amuzat de fantezia strămoșilor de pe aceste meleaguri, care au inventat fraza “Scoală, Leu, măi câine rău!”. E imposibil să nu te inspiri din aceste vorbe folclorice! Să nu ne plângem că suntem săraci ca națiune. Bogăția e chiar sub picioare: muzica, cultura, tradițiile, înțelepciunea predecesorilor noștri. În timpul filmărilor am comunicat “telepatic” cu Junele Kakilambe. El nu știe engleza, eu nu cunosc franceza. Dar ne-am ințeles fără cuvinte. O echipă de 10 oameni, toți pe aceeași undă, într-o atmosferă plină de misticism. În scurtele pauze am ascultat basme și legende maliene, povestite de Kakilambe, care m-a făcut să călătoresc imaginar pe continentul african. Aparent diferiți, totuși atât de apropiați și similari. Suntem cu toți din Malidova. Mulţumesc familiei Bejenaru din Văleni (Boonika și Boonelul) pentru ospitalitate și pentru adăpost în timpul filmărilor”.

Corina Caireac (echipa de management Zdob și Zdub): “Știați că visele de pe joi spre vineri se împlinesc? E adevărat! Am visat un african cu plete lungi. Am dansat dansuri africane în acel vis. Și chiar a doua zi am văzut pe net o știre despre o trupă de artiști din Africa, care a venit cu un proiect cultural în Moldova. Era 11 noaptea. N-am ezitat să-l sun pe Roman și pe regizor la acea oră târzie ca să le zic entuziasmată că mi-a venit ideea de a filma un video pentru Colindul Leului. Știți senzația când pielea ți se face “găină”, de la imaginile venite în cap de undeva de sus, din cer. Așa a fost. Conceptul clipului a venit într-o secundă. Puzzle-ul a devenit un tot întreg armonios. Nici febra lui Kakilambe în timpul filmărilor, nici procedura anevoioasă a prelungirii vizelor, nici pana de autobuz în care am rămas blocată noaptea împreună cu Jenea cameramanul, nici barierele lingvistice cu malienii, nici acel epic incident, când un grup de protestatari politici au atacat trupa Tamala în centrul Chișinăului, nu au împiedicat ca videoclipul să fie făcut. Fiindcă așa a vrut Destinul. Mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect deosebit! Doresc recuperare grabnică lui Kakilambe după operația chirurgicală suferită recent și doresc prietenilor noștri din Mali să aibă libertatea de a călatori fără vize pe tot globul pământesc, să transmită viibrațiile pozitive ale muzicii africane în orice colț al lumii.”

Trupa Zdob și Zdub aduce mulțumiri colegilor de breaslă – formația Tamala din Mali, pentru conservarea și promovarea muzicii tradiționale africane, care a inspirat și continuă să inspire întregul mapamond. Vă multumim, frați malieni, pentru acestă colaborare excepțională și de-a dreptul mistică. Nu vom uita energia voastră pozitivă, inimile deschise și răbdarea de care ați dat dovadă în timpul filmărilor. Mersi Kakilambe Kourouma, Mamadjwaz Kone, Dauda Cisse, Mohamed Kante, Ousmane Coulibaly. Trăiască prietenia și muzica. One Love, Jah Rastafari!

Albumul Bestiarium va fi lansat pe platformele digitale în octombrie 2019. În noiembrie va avea loc un turneu de 12 concerte live în orașele României și la Chișinău.

Păreri?

Zdob și Zdub lansează “Lupul solitar”

Chiar dacă lupul este asociat de cele mai multe ori cu singurătatea, sacrificiul și nopțile reci, simbolismul este unul pozitiv, animalul reprezintând putere, protecție și dominare.

Pornind de la simbolistica extrem de apăsătoare ce se leagă de credință și mitologie, băieții de la Zdob și Zdub au semnat cel mai recent single, “Lupul solitar”, ce face parte din albumul Bestiarium, cu lansare în toamna acestui an. Conceptul om-natură, folclorul, simbolurile tradiționale și basmele se regăsesc povestite și cântate de “Lupul solitar, în cea mai nouă piesă lansată de trupa din Republica Moldova.

Compoziția este una clasică, iar fanii se pot bucură de 98% rock pur, combinat cu 2% ethnic magic pentru identitatea tradițională. “Naturii îi sunt fiu și omului i-s frate,/ Căci omul poate fi și el lup singuratic./ Singurătatea arde la fel și om și lup,/ Ce merg încet, departe, spre alte vieți și lumi…”.

Ursul și Omul Liliac sunt cele mai recente piese lansate de Zdob și Zdub anul acesta, iar trupa promite și alte noutăți muzicale, urmând să aflăm cât de curând povestea Leului dar și a Mioriței, de pe albumul Bestiarium.

Păreri?

Concert Zdob si Zdub in Hard Rock Cafe

Dacă îţi place să te distrezi şi să cânţi până la epuizare alături de Zdob şi Zdub, iar hiturile “DJ Vasile”, “Zdubii bateţi tare” sau “Bunica bate doba” se află la loc de cinste în playlistul tău, te aşteptăm la concertul Zdob si Zdub la Hard Rock Cafe pe 17 aprilie, de la ora 21:30. Pentru un show total, nu avem mese in fata scenei!

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub au găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un crossover muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele lor combină hardcore-ul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant. Concertele “zdubilor” transmit ceva din energia descătuşată spectacolelor rock de mare calibru şi sunt întregite de atitudinea de showman rebel a solistului Roman Iagupov, cu care publicul rezonează perfect.

Pe 5 decembrie trupa promite să umple din nou până la refuz restaurantul din parcul Herăstrău, aşa că grăbeşte-te, dacă vrei să iei parte la cel mai tare concert al acestui sfarsit de an.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.

Biletele au următoarele preţuri:

– Cu loc la masa in sala: 129 lei (numar limitat de bilete)
– Fara loc, in fata scenei pe ringul de dans: 60 lei

Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.

Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau – Soseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

Asadar, va invit cu drag la un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Zdob si Zdub pornesc intr-o calatorie. “India ma cheama”

Zdob si Zdub incepe anul 2019 in forta cu o melodie inspirata din calatoriile internationale. „India ma cheama” este titlul piesei ce a fost extrasa de pe urmatorul album al trupei, „Bestiarium”.

„India ma cheama” este un travel-video despre aventurile caciulei romanesti in India. Roman, solistul Zdob si Zdub, face yoga de multi ani, acesta fiind si motivul pentru care a devenit mai interesat de cultura, traditiile si spiritualitatea civilizatiei indiene.
A visat sa vada India. Zis si facut. Ce poate fi mai frumos decat o vacanta intr-o tara plina de soare, in mijlocul iernii? Peripetiile lui Roman au fost filmate, astfel ca „India ne cheama” e un „travel- clip”.
Ideea de a uni sfecificul muzical al zonei noastre cu muzica indiana i-a venit lui Mihai (compozitor, chitara bas ZSZ). Lui Mihai ii place sa experimenteze cu muzica etnica a diferitor popoare. Nu in ultimul rand, piesa „India ne cheama” a fost inspirata de copilaria Zdubilor, cand filmele indiene erau foarte populare in URSS. Jimmy-The Disco Dancer este un film care a marcat generatii de copii si maturi acum multe decenii. De aici e si refrenul Jimmy Dja Jimmy Dja in single-ul „India ma cheama”.

Albumul Bestiarium are un concept eco, vorbeste despre relatia Om-Natura si este inspirat din drumetiile Zdubilor prin Carpati, din basmele romanesti si din folclorul autentic. De pe album au mai fost extrase pana acum piesele „Ursul” si „Omul liliac”, iar o data la doua luni, Zdob si Zdub va lansa cate o piesa de pe album, pana la finalul anului 2019 cand va aparea albumul.
In luna noiembrie a anului 2018, Zdubii au avut un turneu de 10 zile in SUA, unde au ajuns in 7 orase.

Pareri?

Zdob si Zdub lanseaza single-ul “Omul liliac”

Te simți singur/singură în jungla urbană?
Dansează!
N-ai prieten/prietenă?
Dansează!
Ti-ai păstrat sufletul de copil și îți plac desenele animate chiar si la maturitate?
Dansează!

Căci Zdob și Zdub revine cu un videoclip nou nouţ – OMUL-LILIAC!

Şi tu poţi să fii Omul-Liliac!

Zdob și Zdub: „Piesa Omul-Liliac a fost compusă de Zdubi în timpul vacanței creative din munții Oituz (jud. Covasna). Ideea piesei a venit, ca de obicei, din viața reală. La Oituz, Zdubii au făcut cunoștință cu un om care și-a făcut o casă în inima munţilor pentru a duce un mod de viață retras de agitaţia urbană. Recent a fost părăsit de prietena sa şi unica fiinţă vie care îi ține companie este un liliac, care s-a cuibărit în casa omului. Având un stil de viață ascet, departe, în vârful muntelui, prototipul personajului Omul-Liliac nu pierde bucuria vieții, optimismul și speranța de a-și regăsi dragostea. Dar, până atunci, deviza sa ramâne: – Dansează indiferent ce s-ar întâmpla! -. Dansul e cea mai bună terapie, fie zi, fie noapte. Atât melodia, cât și textul noului nostru single au o doză puternică de umor. Umorul a fost mereu o parte indispensabilă a creației noastre. Noi vrem să dansăm! Vă chemăm și pe voi la dansul Liliacului”.

Videoclipul a fost filmat de Electric Sheep Film și desenat de echipa Mokastudio, Kiev (Ucraina), regizor fiind Yuriy Motrych. Compozitorul piesei este Mihai Gâncu (chitară / bas ZsZ), iar versurile au fost scrise de Andrei Copoț.

Păreri?

Zdob si Zdub impreuna cu Loredana si Ligalize canta “Balkana Mama”

La o margine de lume, intr-o zi inseninata, o piesa simbol ‘s-a nascut’. De pe cele doua maluri ale Prutului si a raului Moscova, vulcanii vuiesc Balcanii si anunta o colaborare ‘bomba’, ce sparge toate granitele – “Balkana Mama”. Cei trei curajosi sunt: Zdob si Zdub, diva Loredana si rapper-ul Ligalize.

Zdob si Zdub a zguduit industria muzicala timp de 20 de veri, venind de fiecare data cu o explozie de energie inegalabila, piesele lor devenind indispensabile la orice petrecere reusita. Acum, trupa colaboreaza cu Loredana inca o data, dupa ce in 2016 diva Romaniei alaturi de Zdob si Zdub si Skizzo Skillz au lansat o interpretare moderna a piesei folclorice “La carciuma de la drum”.

Zdob si Zdub imbina perfect folclorul si rock-ul alternativ, iar de data aceasta lanseaza alaturi de regina muzicii pop, Loredana, “Balkana Mama”, versiunea in limba rusa a cantecului “La carciuma de la drum”. Partea de rap este interpretata de unul dintre cei mai cunoscuti rapperi rusi – Ligalize. Artistul a inceput sa cante in engleza dar ascensiunea lui muzicala a venit odata cu albumul in limba rusa – “Maiestrul cuvintelor”. Ligalize se evidentiaza prin timbrul sau magnetic si metafore vii, si astfel a ajuns intr-un timp foarte scurt unul dintre cei mai cunoscuti hip hop-eri din Rusia.

“Balkana Mama” este o stare, un stil de viata ce pune laolalta oameni si genuri muzicale diferite, creand astfel o energie ce sparge orice bariera de limbj sau orice granita fizica sau emotionala, prin cel mai frumos act al mintii omenesti – muzica.

Nu conteaza cat de diferiti suntem sau ce ne uneste, ci cat de puternici putem fi impreuna. “Balkana Mama”, cantata pe ritmuri ce nu te lasa sa stai pe scaun, vine cu mesaje ce trezesc in noi bunatatea, pofta de viata si bucuria neconditionata. Aceasta explozie de culoare si stari este perfect pusa in scena de regizorul videoclipului, Ionut Trandafir (TrandaFilm).

Cum in trecut practicile balcanilor s-au raspandit in toate punctele cardinale, simbolistica regasita in traditii si expusa in versurile piesei depaseste orice hotar. Buzele sunt simbol al feminitatii si al senzualitatii, trompetele vestesc bucuria dansului, iar tobele… tobele ne aduc vestile bune. Iar aceasta colaborare este cea mai buna veste pentru petrecareti!

Zdob si Zdub au în discografie 8 albume, au susținut sute de concerte în peste 30 de țări, au participat la zeci de festivaluri de importanță internațională, cucerind publicul prin energia și autenticitatea lor. Formația a obținut locul 6 la concursul Eurovision și au cântat pe aceeași scenă cu mari artiști și trupe precum Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Red Hot Chilli Peppers, Linkin Park etc.

Acestea fiind spuse, va invit cu multa placere sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Balkana Mama”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

Zdob și Zdub la Hard Rock Cafe: Biletele cu loc la masă sunt sold out!

Daca iti place sa te distrezi si sa canti pana la epuizare alaturi de Zdob si Zdub, iar hiturile “DJ Vasile”, “Zdubii bateti tare” sau “Bunica bate doba” se afla la loc de cinste in playlistul tau, te asteptam la concertul Zdob si Zdub la Hard Rock Cafe pe 5 decembrie, de la ora 21:30. Pentru un show total, nu avem mese in fata scenei!

Biletele cu loc la masa sunt sold out! In momentul de fata mai sunt bilete la Acces General fara loc, in picioare in fața scenei, la pretul de 60 de lei.

De peste 20 de ani, Zdob si Zdub au gasit cheia catre inima iubitorilor de sonoritati inovative, cu un un crossover muzical original, in care se intalnesc intensitatea urbana si spiritul rural. Piesele lor combina hardcore-ul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle si punk, intr-un mod unic si captivant. Concertele “zdubilor” transmit ceva din energia descatusata spectacolelor rock de mare calibru si sunt intregite de atitudinea de showman rebel a solistului Roman Iagupov, cu care publicul rezoneaza perfect.

Pe 5 decembrie trupa promite sa umple din nou pana la refuz restaurantul din parcul Herastrau, asa ca grabeste-te, daca vrei sa iei parte la cel mai tare concert al acestui sfarsit de an.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Biletele au urmatoarele preturi:

– Cu loc la masa in sala: 119 lei (numar limitat de bilete) – SOLD OUT

– Fara loc, in fata scenei pe ringul de dans: 60 lei

Vino la Hard Rock Cafe sa fii aproape de artistii tai preferati si sa te bucuri de muzica lor, intr-o atmosfera unica! Show-urile explozive, colectia de suveniruri care iti reamintesc de legendele muzicii si calitatea sunetului iti garanteaza cea mai placuta experienta live.

Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau – Soseaua Kiseleff, nr. 32

Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag la eveniment, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

Concert Zdob și Zdub la Hard Rock Cafe

Dacă îţi place să te distrezi şi să cânţi până la epuizare alături de Zdob şi Zdub, iar hiturile “DJ Vasile”, “Zdubii bateţi tare” sau “Bunica bate doba” se află la loc de cinste în playlistul tău, te aşteptăm la concertul Zdob si Zdub la Hard Rock Cafe pe 5 decembrie, de la ora 21:30. Pentru un show total, nu avem mese in fata scenei!

De peste 20 de ani, Zdob și Zdub au găsit cheia către inima iubitorilor de sonorităţi inovative, cu un un crossover muzical original, în care se întâlnesc intensitatea urbană și spiritul rural. Piesele lor combină hardcore-ul cu elemente etno, folclorice, hip-hop, drum’n’bass, jungle şi punk, într-un mod unic și captivant. Concertele “zdubilor” transmit ceva din energia descătuşată spectacolelor rock de mare calibru şi sunt întregite de atitudinea de showman rebel a solistului Roman Iagupov, cu care publicul rezonează perfect.

Pe 5 decembrie trupa promite să umple din nou până la refuz restaurantul din parcul Herăstrău, aşa că grăbeşte-te, dacă vrei să iei parte la cel mai tare concert al acestui sfarsit de an.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman si pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara.

Biletele au următoarele preţuri:

– Cu loc la masa in sala: 119 lei (numar limitat de bilete)
– Fara loc, in fata scenei pe ringul de dans: 60 lei

Vino la Hard Rock Cafe să fii aproape de artiștii tăi preferați și să te bucuri de muzica lor, într-o atmosferă unică! Show-urile explozive, colecţia de suveniruri care îți reamintesc de legendele muzicii și calitatea sunetului îţi garantează cea mai placută experienţă live.

Hard Rock Cafe Bucuresti se afla in parcul Herastrau – Soseaua Kiseleff, nr. 32
Locatia dispune si de cateva sute de locuri de parcare.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu multa placere la un eveniment BestMusic Live Concerts powered by ROCK FM, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!