Hoinar.Unbroken s-a încheiat în aplauzele unor săli pline și spectacole sold-out
2026-05-22 19:37:17

Ediția cu numărul 9 a adus aproape 1500 de spectatori în sălile de spectacol, un număr record în istoria festivalului

Cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival, desfășurată sub umbrela puternică a temei UNBROKEN și a motto-ului „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, s-a încheiat după 10 zile de maraton cultural intens și aproape 1500 de spectatori. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul a fost scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, în care muzica clasică, teatrul, dansul și literatura s-au întâlnit pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt. Ediția din acest an a adus în fața publicului cel mai încărcat și curajos program de până acum, reușind să umple sălile de spectacol, o parte dintre spectacole fiind sold-out, dar și să creeze punți autentice de dialog în cadrul evenimentelor-conexe.
Spectacolul-eveniment Labirinturi în noapte de la Ateneul Român a fost declarat sold-out cu mai bine de 10 zile înainte de începerea festivalului. „Delicatețe și simțire” sau „..un eveniment deosebit de reușit, cu muzică și poezie” (LiterNet) sunt câteva dintre cuvintele cu care criticii descriu spectacolul care i-a adus împreună pe legendarul actor Marcel Iureș și pe muzicienii de talie internațională Max Baillie, Martynas Levickis, Jonny Gee, Daria Tudor și Florian Mitrea.
Neîncăpătoare a fost și sala Teatrului ACT pe parcursul celor 4 spectacole găzduite acolo, două dintre ele desfășurându-se cu casa închisă – Ultima bandă a lui Krapp și Peripețiile unei mici-mari vrăjitoare.
„Mi-am dorit ca Hoinar.Unbroken să fie, înainte de toate, un festival pentru oameni. M-a bucurat enorm să văd copii și adulți oprindu-se în parc pentru a încerca un pian pentru prima dată, să văd copii descoperind muzica clasică direct, firesc și fără intermediar la un spectacol interdisciplinar scris special pentru festival și pentru cei mici. Am fost onorați să vă putem dărui povești alături de artiști extraordinari, oameni care cinstesc și sfințesc scena prin tot ceea ce fac. Cred că adevărata forță a unui festival stă în aceste întâlniri vii dintre muzică și oameni.”, a declarat Florian Mitrea, Directorul Artistic al festivalului.
Un final-maraton în 4 acte și reverența pentru Teatrul ACT

Weekendul de încheiere a fost un adevărat test de reziliență și intensitate culturală. Seria marilor spectacole de seară a început sâmbătă, sub semnul introspecției profunde, cu Note de la marginea timpului — un spectacol de teatru fizic și muzică în care Paul Cimpoieru a tradus în mișcare melancolia partiturilor de Schubert, un spectacol vulnerabil, la limita dintre ceea ce se vede și ceea ce se simte.

Punctul culminant și cel mai intens test de tenacitate al ediției a avut loc în ultima zi de festival printr-un maraton spectaculos de 4 evenimente complet diferite desfășurate în mai puțin de 24 de ore. Ziua a debutat la primele ore cu energia curată și zâmbetele copiilor veniți să învețe despre curaj alături de legendara Alexandrina Halic în spectacolul Peripețiile unei mici-mari vrăjitoare.
Programul a continuat apoi prin cartografierea culturală a Căii Victoriei prin cele trei segmente ale concertului itinerant Treasures: rafinamentul nostalgic din Dreams of La Belle Époque desfășurat pe scena Teatrului Odeon s-a continuat cu fuziunea liberă dintre clasic și swing de la Green Hours în When Jazz Took Over. Cortina festivalului a coborât spectaculos, aproape de miezul nopții, cu ultimul capitol al călătoriei: Midnight Musicals on the Boulevard. Aplauzele finale au răsunat pe scena Teatrului ACT, spațiul intim care este gazda primitoarea a festivalului de 3 ani, pecetluind o ediție de un succes remarcabil.
Acces liber la cultură și seri de destăinuiri

Fidel misiunii sale de a scoate arta de elită în comunitate, Hoinar.Unbroken a oferit în acest an experiențe importante cu intrare liberă. De la dezbaterea etică profundă din deschidere, Preambul. Despre curaj, alături de Marina Constantinescu, Marcel Iureș și disidentul Radu Filipescu, până la transformarea Parcului Herăstrău într-o poveste vie prin lecțiile de pian în iarbă din cadrul The Trail. O noutate foarte apreciată a fost și serata muzicală Șoapte, moderată de Bogdan Stănescu, unde publicul a fost invitat nu doar să asculte, ci să împărtășească gânduri personale într-un cadru informal și cald, trecând pragul casei organizatorilor, sediul Fundației Centrul Român de Muzică.

Mentoratul și viitorul muzicii de cameră: The Academy

Spiritul festivalului a continuat săptămâna aceasta prin pilonul său educațional și de mentorat: The Academy. Dedicat anul acesta liceenilor, programul a adus laolaltă elevi ai Colegiului Național de Muzică „George Enescu” și ai Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” în cadrul a trei zile intense de ateliere practice de violoncel, pian și canto. Ghidați cu dăruire de Florian Mitrea, Daria Tudor, Andrei Ioniță și Sarah Gabriel, tinerii au explorat secretele interpretării, colaborarea și rigoarea scenei, demonstrând că tenacitatea și dragostea pentru frumos se cultivă prin generozitate și continuitate, de la o generație la alta.

Până la următoarea întâlnire cu publicul, toate noutățile și proiectele viitoare ale comunității vor fi anunțate pe canalele oficiale de comunicare ale festivalului.
Photocredits: Lavinia Cioacă, Claudiu Popescu

Păreri?

43 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *