Actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu revin pe scena UNTEATRU pentru spectacolul lectură Eu x 3
2021-06-10 13:38:21

Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris, program educațional organizat de Asociația Culturală Control N, s-a desfășurat între 12 și 30 aprilie în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev” și Liceul Teoretic Atlas. În cadrul programului, 30 de liceeni cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani au fost familiarizați cu scrierea creativă, scrierea dramatică și scenaristica. Trainerii Eu x 3 au fost: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

Marți, 15 iunie, de la ora 19.00, va avea loc un spectacol lectură cu texte scrise de participanții Eu x 3 în cadrul atelierelor de dramaturgie și scriere creativă. Despre textele participanților și procesul prin care foarte tinerii autori ajung să se exprime în scris, dramaturgul Mihaela Michailov spune: ”Cred că adulții se pot apropia intim de felul în care văd copiii și adolescenții lumea, de tot ce îi neliniștește, de tot ce îi nedumerește și intrigă. Un monolog sau un dialog care pornește de la o poveste personală e o foarte bună modalitate de conectare cu emoții și experiențe diferite. E o întîlnire, pînă la urmă. Uneori, întîlnirea asta cu un/o adolescent/ă e complicată pentru că îți scapă cuvintele printre hățișurile emoționale.”.

Spectacolul lectură își propune deci, în afara exercițiului practic de curaj și discernământ în care participanții au ales unul dintre textele lor pentru a fi interpretat live, și o mediere a acestei delicate întâlniri cu textele tinerilor. Concepția spectacolului îi aparține Oanei Răsuceanu, inițiator al proiectului și trainer. Cele ce vor da viață textelor scrise de liceeni vor fi actrițele Nicoleta Lefter, Adina Andrei Lucaciu și Irina Velcescu.

Spectacolul va fi transmis online, live, pe platforma Unteatru:  https://cinematic.unteatru.ro.

Programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris, vine ca o continuare organică a atelierului DE TREI ORI – Poveste, Monolog, Scenariu, care toamna trecută a avut ca protagoniști 30 de elevi de gimnaziu. ”Acest fel de ateliere pot deschide uși spre lumi pe care tinerii nu le sesizaseră pînă atunci, sau pe care le interpretaseră, poate, greșit. Pe lângă faptul că oferă alternativă pentru tot ce înseamnă scriere creativă din perspectiva abordării didactice, la orele de limba și literatura română, atelierele îi duc pe copii în zone mai puțin cunoscute și poate deloc explorate – dramaturgia & scenaristica. Cea din urmă devenind preferata lor, de departe. Iar bonusul este transpunerea lor în autori publicați (via Liternet) și în dramaturgi montați (via spectacolul lectură realizat cu susținerea Unteatru).”, spune Oana Răsuceanu

O selecție din textele generate de fiecare participant al celor două ateliere e găzduită de LiterNet.ro. Astfel că, în secțiunea Atelier a revistei, la capitolul Personale, cititorii pot descoperi universul creativ al elevilor participanți ai primei ediții DE TREI ORI – Poveste, Monolog, Scenariu și al liceenilor scriitori în cadrul Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris.

Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris a propus abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Copiii au fost încurajaţi să descopere şi să exploreze propriile trăiri, gânduri, experienţe pe care, mai apoi, le-au transpus pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte.

Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scrie este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finațării.

Păreri?

31 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *