
Top 5 piese care ne plimba prin stari in prag de sarbatori
Sfârșitul acestei săptămâni este unul deosebit, în contextul în care piesele semnate de artiștii Kontor au ca scop principal să ne plimbe prin stări, acum,

Sfârșitul acestei săptămâni este unul deosebit, în contextul în care piesele semnate de artiștii Kontor au ca scop principal să ne plimbe prin stări, acum,

Ester Peony lansează „Mi-am promis”, o piesă care transmite multe emoții prin intermediul ritmurilor timide de chitară, al vocii sensibile specifice artistei, cât și prin

Reflectoarele se aprind din nou pe două talente excepționale din lumea dance. Sunnery James și Ryan Marciano prezintă piesa „Tshanga” care face parte din EP-ul

2022 a fost, cu siguranță un an de cotitură și schimbări pentru Antonio Pican care nu numai că s-a transformat fizic, ci s-a maturizat și

Regele muzicii trance, Armin van Buuren, face echipă cu duoul german Cosmic Gate pentru imnul ASOT 2023, care deja a făcut valuri în întreaga lume.

Danny Oliver lansează „Tequila”, o piesă care ne aduce aminte de vară, acum, în prag de sărbători. Când frigul de afară nu este pe gustul

„Mahala” revine într-o nouă formă, prin intermediul unui remix realizat de Cristi Nitzu și NA-NO. O piesă lansată de Misha Miller și Sasha Lopez în

Unde faceți Revelionul? Probabil e cam târziu pentru întrebarea asta, însă indiferent de locul în care v-ați afla, muzica nu trebuie să lipsească. Pentru a

Vineri, 16 decembrie, MACORA lansează „Like Football” o piesă tribut inspirată de spectacolul oferit de fotbaliștii din lumea intreaga la Cupa Mondială 2022, dar și

Masego a lansat „You Never Visit Me”. Piesa este o reflecție sinceră asupra modului în care dragostea poate fi pusă pe margine în timp ce