Cabron & Stefan Banica lanseaza single-ul si videoclipul “La masa mea”

Cabron si Stefan Banica, doi artisti de top, cu zeci de hituri si feat-uri surprinzatoare, lanseaza colaborarea anului: single-ul si videoclipul “La masa mea”.

O coproductie Cat Music, HaHaHa Production si MediaPro Music, piesa „La masa mea” este compusa de catre Cabron, Maxim Chisaru, Marius Pop, si este extrasa de pe albumul “Lupu DPM”, pe care Cabron urmeaza sa-l lanseze.

„Piesa pleaca de la ideea ca e posibil sa stai cu un om o viata in casa si sa nu-l cunosti deloc. Ma bucur ca am putut sa fac un asa videoclip, pentru una dintre piesele la care tin cel mai mult. Colaborarea cu Stefan Banica este ceva ce mi-am dorit de mult timp, dar nu gaseam piesa potrivita. Este unul dintre artistii pe care ii respect si ma bucur ca mi-a iesit si ca am avut onoarea, nu doar sa facem o piesa impreuna, dar si sa joc alaturi de el in filmul asta. Ma bucur ca am gasit piesa potrivita si pentru Iulian Moga, care a reusit sa faca poate cel mai ‘film-videoclip’ din ultimii 10 ani, dar cel mai mult ma bucur ca am gasit piesa potrivita pentru mine si pentru planurile mele de acum incolo. V-am pupat si aveti grija cu cine stati la masa!”, spune Cabron.

„Mi-a placut de la bun inceput propunerea lui Cabron. E un tip care stie ce vrea, iar asta e un aspect foarte important. Am primit piesa, am ascultat-o, mi-a placut si am zis: de ce nu? Si asa am acceptat invitatia de a colabora. Este o piesa buna, cu un text bun. I-am sugerat lui Cabron sa dam si cateva accente de blues prin chitara, pentru ca mi se pare foarte interesanta combinatia intre blues si hip-hop. Este o piesa in care cred si sper sa fie bine primita de public”, a declarat Stefan Banica.

O poveste cinematografica despre defecte, infidelitate, tradare si razbunare, videoclipul este regizat de catre Iulian Moga si ii aduce pe cei doi artisti in roluri pline de substanta, bine-definite si in antiteza, cu un scenariu demn de filmele de la Hollywood.

Cabron este una dintre vocile importante ale hip-hop-ului din Romania. Si-a inceput cariera in 1999, cand a infiintat, impreuna cu Shooby, trupa Codu’ Penal. Din 2007, s-a dedicat unei cariere solo, iar doi ani mai tarziu a intrat in echipa HaHaHa Production, alaturi de care a lansat mai multe single-uri. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt: „Arata-le la toti”, o colaborare cu Pacha Man si Jazzy Jo, „Iarna pe val”, „Frunzele si iarba”, „Da-o tare”, un featuring cu Smiley si Guess Who, „Vocea ta” cu Voltaj sau „Adevar sau minciuna”, feat. Nicoleta Nuca.

Stefan Banica – actor, compozitor, interpret, regizor, moderator tv, cu o cariera de peste 25 de ani – este unul dintre cei mai complecsi si iubiti artisti din Romania. A sustinut mii de concerte, a stabilit adevarate recorduri in Romania prin concertele sale de Craciun, ca numar de show-uri sustinute consecutiv la Sala Palatului. Concertele sale de Craciun reprezinta cea mai longeviva si complexa productie muzicala din Romania, o traditie neintrerupta, care implineste in luna decembrie 15 ani de existenta. Stefan Banica a lansat pana in prezent 15 albume de autor, vandute in peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 discuri de aur si 2 de platina. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri in film si teatru si nenumarate alte premii si distinctii vin in completarea palmaresului sau impresionant. Cu un public foarte variat, incepand de la copii, tineri si pana la parinti si bunici, Stefan Banica reprezinta un adevarat brand in show-biz-ul romanesc.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag sa urmarim impreuna clipul noului single semnat Cabron & Stefan Banica, “La masa mea”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

116 Post Views

Yanka revine cu un nou single si videoclip pentru “Tell Me Lies”

Artista care este vocea uneia dintre cele mai difuzate piese– „My Heart Is Gone”, semnata Vanotek, dar si “Jungle” si „Skip a Little Love” lanseaza “Tell Me Lies”, cu un sound fresh si cool.

“Simt ca “Tell Me Lies” nu este doar povestea mea. Este si povestea ta. Este momentul acela in care ti-ai dorit cu tot sufletul sa fii mintit pentru ca realitatea separarii de un om pe care il iubesti este prea greu de acceptat…..e ca si cum simti ca se rupe o bucata din tine atunci cand iubirea aia a fost la un moment dat un tot”, a spus Yanka.

Povestea acestui clip este simpla: doi oameni care se iubesc, dar care nu se pot iubi pentru ca apartin a doua Universuri diferite. Toate personajele din clip sunt sentimentele artistei: pasiune, pofta, tentantii, incrancenare, respingere.

www.iamyanka.com reprezinta noul teren de joaca al artistei, unde vrea sa interactioneze cu cat mai multi oameni carora sa le impartaseasca toti pasii ei ca artist, dar si ce o inspira si despre lucrurile frumoase la care lucreaza. “Tot ceea ce scriu si exprim prin muzica sunt trairi personale pe care fiinta mea le-a simtit la un moment dat. Poate ca asta este darul cel mai mare pe care l-am primit….faptul ca ma pot vindeca prin cuvinte tavalite prin sunete, iar eu ma simt foarte recunoscatoare pentru acest dar”, a declarat Yanka.

Yanka s-a remarcat la editia din 2014 din cadrul celui mai vizionat talent show – Vocea Romaniei, unde s-a aflat in echipa lui Tudor Chirila, iar anul acesta, sustinuta de label-ul Global Records, a lansat single-ul „Jungle”. Mai mult Yanka a impresionat interpretand piesa Addei – „Nu plange, Ana”, intr-o varianta acustica in limba engleza. Artista prezinta un concept live acustic sustinut intr-o formula instrumentala de chitara acustica, chitara bas si tobe si care cuprinde cover-uri dupa piese célèbre ale unor artisti internationali uriasi, precum Michael Jackson, Nirvana, Eurythmics, Amy Whinehouse, Gorillaz, Hooverphonic, Cindy Lauper, Etta James, CeeLo Green, Stevie Wonder.

Asadar, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al frumoasei Yanka, “Tell Me Lies”, apoi va astept cu pareri. Enjoy!

113 Post Views

Daiana lanseaza videoclipul piesei “Prizonier in suflet”

Dupa ce a facut furori cu piesele “O vara nebuna” si “Love to dance”, Daiana revine cu un nou single si videoclip, “Prizonier in suflet”. Piesa este produsa de Alin Radu si vorbeste despre iubirea inocenta si lipsita de griji. Videoclipul, regizat de Ioana Gomoi, a fost filmat in Gara de Nord, pe Pasajul Basarab si in Centrul Vechi, filmarile durand 8 ore.

“Mi-a placut foarte mult ideea piesei din momentul in care am primit primul demo. Am spus imediat ca vreau sa o inregistrez si iata rezultatul final. Ne-am simtit foarte bine si la filmari, fiind totul foarte amuzant, iar Ioana este o regizoare foarte buna. Sper ca sustinatorii mei sa se regaseasca in piesa si sa o asculte toata vara cu volumul la maxim”, a declarat Daiana.

Asadar, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al frumoasei Daiana, “Prizonier in suflet”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

199 Post Views

Daca “Nu e ce auzi la radio”, unde se va auzi noua piesa de la Skizzo Skillz si Mike Diamondz?

Baietii sparg tiparele cu o colaborare sincera, directa si la subiect!

Noua piesa de la Skizzo Skillz si Mike Diamondz ne asigura ca muzica buna nu primeste note, nu o poti pune pe cantar si nu-i lipesti vreo eticheta.

Fraza copilului Skizzo “cand o sa fiu mare o sa fiu cel mai tare rapper de care ai auzit” s-a materializat in 2005 o data cu lansarea albumului de debut, intitulat surprinzator “Cel mai tare rapper de care n-ai auzit”.

In continuare “Umbla Teleleu” prin muzica si lanseaza piese ce dau “Biniditat” la public, pastrandu-si identitatea artistica si evitand goana dupa trofee comerciale.

Felul lui unic de a spune ce gandeste si simte i-au creat o voce ce se impune in industria muzicala din Romania.

Despre piesa, Skizzo declara: “Stii ce cred eu? Ca muzica nu sta pe loc, nu vine dintr-o cutie care-ti spune cand ai voie sa o asculti sau ce ritm sa aiba, sau mai rau… cum trebuie sa sune.

Muzica traieste si respira, exista ca tine. E libera sa mearga unde mergi tu si vine cu tine in locurile unde vrei sa ajungi. Cea mai tare piesa nu e ce auzi la radio, e aia care e unde esti tu, la scara cu baietii, intins pe iarba, in casti in traversezi strada. Muzica e cea care o alegi tu, nu care-i aleasa pentru tine! Nu e in topuri e in blocuri!”

Videoclipul in regia lui Ciprian Strugariu si Skizzo descrie perfect stilul non-conformist al piesei produse de Alex Vicol, cunoscut sub numele de Boyboy care a facut productia si pentru piesele “Fresh Si Rece” si “Pierdevara”.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim clipul noului single semnat, Skizzo Skillz si Mike Diamondz, “Nu e ce auzi la radio”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

147 Post Views

Robert Toma lanseaza single-ul si videoclipul “Te dezbrac din priviri”

Robert Toma poate fi considerat cu usurinta una dintre revelatiile ultimului an in muzica romaneasca: milioane de vizualizari pe YouTube, primele locuri in topurile muzicale, colaborari cu artisti de top, compozitor a numeroase hituri din topurile muzicale – un debut fulminant pentru Robert Toma, artistul care a adunat peste 46 de milioane de vizualizari la cele 4 piese lansate pana acum. Robert Toma lanseaza single-ul si videoclipul “Te dezbrac din priviri”, o coproductie Cat Music si DeMoga Music.

Daca de la primul single si pana in prezent, Robert Toma a lansat doar piese in colaborare, “Te dezbrac din priviri” este primul single solo al artistului. Ca si in cazul celorlalte piese ale sale, Robert este compozitorul noii piese, de aceasta data alaturi de Alex Parker si Adrian Klein. Videoclipul este regizat de catre Ionut Trandafir.

Robert Toma se afla printre compozitorii a numeroase hituri din Romania si a colaborat cu artisti de top ca Andra, Liviu Teodorescu, Adda, Amna, Ruby, Marius Moga, What’s UP etc.

La inceputul anului 2016, Robert Toma a lansat single-ul “Binele ce imi face rau”, in colaborare cu Jovanna, artista care a cucerit publicul si juriul la Vocea Romaniei, in 2013, in echipa lui Marius Moga. Piesa a adunat in cateva luni peste 8,5 milioane de vizualizari pe YouTube. De altfel, fiecare dintre piesele lansate de catre Robert a adunat peste 8 milioane de vizualizari.

Acestea fiind spuse, va invitam cu drag sa urmarim impreuna videoclipul noului single al lui Robert Toma, “Te dezbrac din priviri”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

131 Post Views

Outernational Days – Un nou festival de world music in inima Bucurestiului

Data: 1-3 iulie
Bucuresti
Locatii: Gradina Uranus (str. Uranus 144) si Control Club (str. Constantin Mille 4)

Site festival – http://the-attic.net/outernational

The Attic Magazine in parteneriat cu Control Club prezinta prima editie Outernational Days, un nou festival de world music ce va avea loc in Bucuresti, in perioada 1-3 iulie, in Gradina Uranus (str. Uranus 144) si in Control Club (str. Constantin Mille 4).

A fost pus in vanzare un numar limitat de bilete pentru toata durata festivalului, la pretul de 70 de lei, pe eventbook http://bit.ly/1Uom2FI.

Evenimentul Outernational Days va aduce pe scena locala din Romania trupe si artisti din intreaga lume, precum si o serie de evenimente discursive. Vor avea loc concerte cu trupe si muzicieni din Congo, Burkina Faso, Turcia, Egipt, USA si Romania), DJ set-uri, conferinte, performance-uri, filme documentare si altele. Outernational Days isi propune sa defineasca mai concret termenul generic de “world music” sau “musique du monde”, in cautarea aspectului autentic, original, specific si mondial din muzica de azi.

Outernational este un termen relativ nou folosit in muzica si muzicologie si se refera la genuri de muzica actuala, contemporana, specifice unor subculturi sau periferii din spatiul cultural ce nu se identifica in mod direct cu normele vestice / occidentale. Outernational se afla la polul opus fata de international. Are propriile forme de promovare si diseminare culturala care functioneaza si la nivel global, chiar daca de cele mai multe ori vin din periferii, atat culturale, cat si geografice. Muzica asimilata ca fiind Outernational se regaseste pe tot parcusul Asiei Mijlocii, in Estul Asiei, Africa, Europa de Est, inclusiv in Romania.

Miscarea Outernational se caracterizeaza in primul rand prin diversitatea muzicala, multe dintre trupe sau din artisti inspirandu-se din muzica lor traditionala sau din cultura specifica a comunitatii din care provin. Nu este un gen in sine, ci mai degraba o platforma de promovare care functioneaza la nivel global. Suntem de parere ca muzica a fost dintotdeauna o punte intre culturi si a legat medii de expresie diferite, iar pentru noi a fost important ca acest character specific muzicii sa se regaseasca in concertele pe care le propunem in cadrul Outernational Days.

PROGRAM:

1 IULIE:

@ Gradina URANUS
Ore: 16.00 – 00.00

Konono No1 (Congo)
Idris Ackamoor & The Pyramids (USA)
Maurice Louca (trio) (Egypt)
Khidja (live) (RO)

@ Control Club
Ore: 23.00 – 06.00

Outernational x RBMA #1:

Andy Votel (Finders Keepers / UK)
Booty Carrell (B-Music / DE)
The Attic Soundsystem (RO)

2 IULIE:

@ Gradina URANUS
Ore: 14.00 – 00.00

Baba Commandant & The Mandingo Band (Burkina Faso)
Okay Temiz (TR) & Harry Tavitian (RO)
Dan Armeanca live with band (RO)
Raze de Soare (RO)

A/V Live Performance: Rabih Beaini (LB) & Vincent Moon (FR)
Lecture: Vincent Moon (FR) presents Petites Planètes

@ Control Club
Ore: 23.00 – 06.00

Outernational x RBMA #2:

Rabih Beaini (Morphine Records / LB)
Hisham Mayet (Sublime Frequencies / USA)
DJ soFa (BE)
The Attic Soundsystem (RO)

3 IULIE:

@ Gradina URANUS
Ore: 14.00 – 23.30

Paradaiz Tape Masina presents Novomatic & Marius Visinescu (RO)

Percussion workshop: Okay Temiz (TR)

Panel discussion: ‘The Outernational Condition’

Kink Gong presents Gong of Cambodia & Laos

THE ATTIC:

The Attic este o platforma de analiza, studiu, reprezentare, arhivare si diseminare a produsului cultural muzical specific unor comunitati si grupuri sociale marginale sau al unor subculturi, precum si a diferitelor forme de reprezentare din cultura contemporana. Momentan, The Attic exista sub forma unei reviste online si a unei serii de concerte cu artisti din Romania si din afara tarii.

Desi subiectul comun al cazurilor care prezinta interes pentru The Attic este muzica, scopul nostru este de a transcende mediul si de a investiga modul in care sunetul este modelat de contextul socio-cultural specific. Ne intereseaza produsul autentic, original, inovator si cu substanta.

Muzica este cel mai prezent mediu artistic de exprimare si cel mai usor de asimilat de catre culturi diferite. The Attic urmareste cu precadere cazurile in care muzica nu a beneficiat de expunere in randul publicului larg, in ciuda continutului sau a tehnicilor inovatoare. Consideram ca o prezentare a acestor cazuri este mai mult decat necesara pentru a contribui la intregirea perspectivei asupra universului muzical si a reflexiei acestuia in cotidian.

O componenta importanta a activitatii The Attic este cercetarea si observarea diferitelor ipostaze ale muzicii si a modului in care diferite grupuri de oameni relationeaza cu muzica. In acest sens, sub umbrela The Attic s-au adunat, de-a lungul unui an de existenta, jurnalisti, artisti si specialisti din domenii artistice si creative, condusi de pasiunea pentru muzica si de nevoia de intelegere a fenomenelor sociale care deriva din acest mediu atat de versatil.

Site-ul the-attic.net inglobeaza interviuri cu trupe si muzicieni romani si straini, articole pe diverse teme muzicale si studii de caz asupra unor curente sociale si culturale ce deriva din muzica, recenzii muzicale, podcast-uri (fisiere audio descarcabile) impartite in mai multe episoade si serii tematice, reportaje narative privind anumite scene si genuri muzicale cu caracter exotic din intreaga lume, stiri din industria muzicii globale.

Consideram ca muzica a fost dintotdeauna o punte intre culturi si a legat medii de expresie diferite, iar pentru noi a fost important ca acest caracter specific muzicii sa se regaseasca si in structura si modul de abordare a continutului prezent pe the-attic.net. Astfel, ne propunem sa promovam un tip de discurs interdisciplinar, reprezentat prin medii cat mai diferite.

Acestea fiind spuse, eu va invit cu mare drag la festival si apoi va astept cu impresii. Enjoy!

173 Post Views

Vizi Imre lanseaza pamfletul si videoclipul “Talalaic”

Compune muzica din liceu, are un playlist de peste 600 de piese, stie sa cante in 10 limbi straine, iar acum Vizi Imre lanseaza piesa “Talalaic”, un pamflet despre lumea muzicala si colaboratorii ei.

Fiecare artist isi stabiliteste prioritatile, unii dorindu-si cu orice pret sa fie la radio si la tv, sa cante ceea ce e in trend, insa pentru Vizi Imre a fost dintotdeauna mai important mesajul si continutul piesei.

Astfel, mai in gluma, mai in serios, Vizi a scris piesa “Talalaic” si a filmat si un videoclip pitoresc, in zona Transilvaniei, regizat de Alecs Nastoiu, cu care artistul a mai colaborat la realizarea sountrack-ului pentru filmul “Billion Star Hotel”, rasplatit cu 12 premii si 33 de nominalizari internationale.

Cu multa dragoste si respect pentru natura si lucrurile simple, Vizi s-a filmat atat intr-un tarc de oi, pe care le-a transformat in spectatori, intr-o caruta folosita drept scena, cat si pe camp, locul unde artistul se simte cel mai liber si de unde isi culege inspiratia.

“Vara e momentul lansarilor de piese cu videoclipuri la mare, cu putine haine, stiti despre ce vorbesc. Eu nu sunt impotriva acestor lucruri, fiecare este ce fel de artist vrea, insa eu tin foarte mult la mesajul transmis de versurile mele. Piesa “Talalaic” e foarte vesela, nu vreau sa fie cu suparare pentru nimeni. Trebuie luata ca atare, e un pamflet”, marturiseste Vizi Imre despre noua lui piesa.

Prin acest videoclip, cu plasare de produse locale, precum cas, urda si palinca de la vecinul Georgel, Vizi isi promoveaza si satul in care a crescut, Batos, din judetul Mures, incurajand astfel turismul in Romania.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul pamfletului “Talalaic”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

115 Post Views

Play Generation – Sun in my life (proiect nou, single nou)

Stii sigur ca ai toate sansele sa asculti o super piesa atunci cand ii aduni in studio pe cei care au cucerit globul cu muzica lor si au lansat cele mai de succes cantarete din Romania!

“Sun in my life” este o prima colaborare intre Play Generation (noul proiect al lui Radu Bolfea – Play and Win) si Marcel Prodan (MAAN Studio).

Legati de o prietenie mai veche din Constanta, cei mai de succes producatori muzicali de la noi din tara va propun un cantec “middle tempo” cu influente pop dance, care te duce imediat cu gandul la vara.

“Prima colaborare cu Marcel Prodan a inceput in studioul lui Viorel Sipos (3SE) acum mai bine de 10 ani. Fiecare a cunoscut succesul separat, iar experieNta noastra impreuna nu poate decat sa conduca la rezultate foarte bune”, spune Radu Bolfea.

“Este placut cand lucrezi in studio cu oameni foarte talentati, iar cand de acestia te leaga o prietenie veche, lucrurile par intotdeauna mai simple si mai de efect.”, a spus Marcel Prodan.

Radu Bolfea a avut un aport major la succesul Innei cu piese precum “HOT”, “Sun in up”, lucrand si cu artisti si producatori internationali: Akon, FlorRda, Akcent, de cealalta parte, Marcel Prodan fiind responsabil pentru hitul Mr. Saxobeat (piesa aflata in primele 5 locuri in peste 24 tari) precum si pentru proiecte autohtone – Celia, Blaxy Girls, Costi Ionita, etc.

Asadar, va invit cu mare drag sa ascultam prima piesa a noului proiect, Play Generation, “Sun in my life”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

124 Post Views

Lady Gaga de Romania se face fata rea! Asculta noul ei single!

Lexie Shine, denumita de catre fani si de catre presa drept Lady Gaga de Romania lanseaza astazi un nou single in care isi arata o noua latura.

Latura de bad girl i se potriveste cel mai bine solistei si o demonstreaza din plin prin noua ei piesa “Like It Like This”. Piesa a fost compusa de catre Theea Miculescu, iar artista este mai mult decat incatanta de noul sound.

“Imi place foarte mult piesa mea noua si sper ca si fanilor mei sa le placa la fel de mult. Ma reprezinta 100% si abia astept sa o promovez prin emisiuni si concerte pentru a va arata si noul meu show”, declara Lexie.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam noul single al frumoasei blonde, Lexie Shine, “Like It Like This”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=sGlCfGcpE6M

116 Post Views

Filmul „Caini” deschide cea de-a zecea editie a TIFF Sibiu

Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, in perioada 22 – 26 iunie 2016, pentru cea de-a zecea editie. Editia aniversara se va deschide miercuri, 22 iunie, la ora 22.00, cu filmul Caini, in regia lui Bogdan Mirica, marele castigator al Trofeului Transilvania 2016 si una dintre cele mai apreciate productii romanesti ale anului. Distins cu Premiul FIPRESCI la Cannes, thriller-ul ii are in rolurile principale pe Dragos Bucur, Gheorghe Visu si Vlad Ivanov. Piata Mare din Sibiu va fi, ca in fiecare an, punctul central al festivalului, locul unde spectatorii vor putea urmari cateva dintre cele mai asteptate filme ale anului. Toate proiectiile din Piata Mare vor incepe la 22.00, accesul fiind liber.

Editia aniversara vine cu o serie de proiectii speciale, intalniri cu cineasti, filme dedicate celor mici si alte surprize. Pentru ca intreaga suflare microbista este cu ochii pe Campionatul European de Fotbal, TIFF Sibiu aduce, in prima proiectie speciala a festivalului din acest an, filmul Ascensiunea lui Zlatan/ Becoming Zlatan (r. Frederik & Magnus Gertten), un documentar despre cel mai prolific jucator al fotbalului suedez, Zlatan Ibrahimović. Proiectia va avea loc pe peluza din fata Stadionului Municipal, in Parcul Subarini, joi, 23 iunie, de la ora 22.00. Va aduce fanii in Piata Mare din Sibiu, vineri seara, si Pelé: Birth of a Legend (r. Jeff & Michael Zimbalist), un film despre viata celebrului fotbalist brazilian.

Pele - Birth of a Legend

Vineri, 24 iunie, cinefilii vor avea de ales intre doua proiectii speciale in aer liber, una pe scena de pe lacul Muzeului in Aer Liber si alta la baza barajului de la Gura Raului. In Muzeul Astra, va rula Valul ucigas/ The Wave (r. Roar Uthaug), un film spectaculos despre o catastrofa care ameninta un sat din fjorduri, propus de Norvegia la Oscar, in timp ce petrecerea campeneasca de la Gura Raului se va incheia cu proiectia lui Tudo (r. Iura Luncasu), in care protagonista este actrita Aylin Cadir. Amatorii de delicatese din Marginimea Sibiului, unde a fost filmat Tudo, vor putea degusta faimoasele tocanite traditionale din zona, dar si specialitati din branza si carne pregatite sub poalele muntilor Cindrel.

Ultima proiectie speciala din cadrul festivalului va avea loc sambata, de la ora 21:30, in Cetatea Cisnadioara. Fascinantul film horror mut The Golem: How He Came into the World, realizat in 1920 de Paul Wegener si Carl Boese, va fi acompaniat live de trupa instrumentala franceza NLF3 – o combinatie originala de electro psihedelic, rock si sonoritati afro-jazz.

Cea de-a zecea editie a TIFF Sibiu vine cu o noua locatie permanenta de proiectie, sala Astra Film din Piata Mica, nr. 11. Aici vor rula zilnic cate trei filme, de la orele 17:30, 19:30 si 21:30. Ilegitim, cel mai recent film al regizorului devean Adrian Sitaru, documentarul Cinema, mon amour (r. Alexandru Belc), United States of Love (r. Tomasz Wasilewski), premiat cu Ursul de Argint pentru scenariu la Berlin, Francofonia, noua pelicula a renumitului cineast rus Aleksandr Sokurov, sau Son of Saul (r. Laszlo Nemes), castigatorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film strain, sunt cateva dintre titlurile ce vor rula in noua sala de proiectie. Son of Saul va putea fi vizionat si in programul de festival de la Teatrul Gong, alaturi de productii romanesti precum Afacerea Est, de Igor Cobileanski, adus la Sibiu la scurta vreme dupa premiera mondiala de la Cluj-Napoca, Orizont (r. Marian Crisan) sau Dincolo de calea ferata (r. Catalin Mitulescu), dar si de productii straine savurate de public, precum Belgica (r. Felix van Groeningen) sau blockbuster-ul indian Baahubali: The Beginning.

La Libraria Habitus, cei mici se vor bucura de o sectiune de festival dedicata lor in totalitate. La EducaTIFF, copiii vor putea vedea vineri, sambata si duminica, de la 11.00, filmele Blanka, Societatea secreta din orasul-supa si Vezi sa nu!. Proiectiile de seara vor incepe la 18.00 si 20.00. Printre filmele programate la Libraria Habitus se regasesc Amy, un film tulburator despre viata interpretei Amy Winehouse, Janis Joplin: Little Girl Blue, documentarul Imagini din vis (r. Sorin Luca), despre parintele muzicii electronice din Romania, Rodion G.A., si Never Ending Story (r. Remus Achim) povestea unuia dintre primele mari concerte ale Loredanei dupa Revolutie, show-ul Dragoste.

Acestea fiind spuse, va invit cu drag la acest festival, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

Vizual_TIFF Sibiu 2016

150 Post Views