Otto Barbarul, în regia Ruxandrei Ghițescu, vine din 24 septembrie în cinematografe

Otto Barbarul, debutul în lungmetraj al regizoarei Ruxandra Ghițescu, va putea fi văzut în cinematografele din țară din 24 septembrie. Trailerul filmului selectat de curând în cadrul Zilelor Filmului Românesc la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Filmul în care „Ruxandra Ghițescu apelează la o regie curajoasă, care aruncă în plan secund caracterul clasic-convențional al scenariului” (Ionuț Mareș pentru Ziarul Metropolis) a avut premiera mondială în competiția oficială a celei de-a 26-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo. După prima proiecție, Screen Daily aclama interpretarea lui Marc Titieni, aflat la primul său rol principal, care joacă în film alături de tatăl său, Adrian Titieni.

Otto Barbarul surprinde momentul din viața unui adolescent punk în vârstă de 17 ani, în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale. Băiatul devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, Otto trebuie să-și înfrunte sentimentele și vinovăția într-un film coming-of-age ce se „desprinde de debuturile româneşti din ultimii ani” (Ziarul Metropolis).

În distribuția filmului produs de Alien Film în co-producție cu Polar Bear și Alien Films Entertainment, spectatorii îi vor recunoaște și pe: Ioana Bugarin, Ioana Flora, Iulian Postelnicu, Mihaela Sîrbu, Ana Radu, alături de regretatul Constantin Drăgănescu.

Scenariul și regia sunt semnate de Ruxandra Ghițescu, imaginea de Ana Drăghici, montajul de Dana Bunescu, producătorii filmului sunt Iuliana Tarnovețchi și Oana Prața, iar Anda Ionescu este producător delegat. Compania Reason8 Films se ocupă de vânzările internaționale ale filmului.

Producția este realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Eurimages, co-finanțată de Shelter Prod., cu sprijinul Taxshelter.be & ING și al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, co-finantată de Orkla Foods România, North Macedonia Film Agency, Expur SA și Multi Media Est, sponsorizată de COMPUTARIS ROMANIA, TREMEND SOFTWARE CONSULTING și KRAUTZ PRODUCTION.

Otto Barbarul  este distribuit în România de Freealize, iar premiera în cinematografe este programată pentru 24 septembrie. Până atunci Otto Barbarul va fi proiectat în cadrul Ceau, Cinema! (Timișoara), la Serile Filmului Românesc (Iași) și la TIFF (Cluj-Napoca), după cum urmează: pe 28 iulie, ora 19:00, la Cinema Victoria și pe 30 iulie, de la ora 12:00, la Cinema Arta.

Până în prezent, filmul a fost în selecțiile de la European Film Festival 2020, Cottbus Film Festival 2020, U18 Youth Film Competition 2020, Romanian Film Festival – Munich Filmmuseum 2020, Romanian Film Festival – Seattle 2020, Festival of Romanian Films in Chicago (ROFest Trends RFF) 2020, Les Films de Cannes à Bucarest 2020, și Festivalul International de Film de la Goa, India, în secțiunea ‚Cel mai bun debut’.

Păreri?

101 Post Views

„Servants”, cu Vlad Ivanov, din 16 octombrie în cinematografe

Servants/ Servitorii, în regia lui Ivan Ostrochovský, cu Vlad Ivanov într-un rol central, poate fi văzut în cinematografele din România din 16 octombrie, distribuit de Transilvania Film. „Un noir impresionant”, un film de epocă alb-negru cu aer de distopie, potrivit „Variety”, Servants aduce în atenție un subiect controversat în Europa de Est, inclusiv în România: colaborarea preoților cu regimul totalitar.

Coprodus în România de Oana Giurgiu și Tudor Giurgiu, drama inspirată de evenimente reale a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, în competiția Encounters.

Anul 1980. Michal (Samuel Polakovič) și Juraj (Samuel Skyva) sunt elevi la un seminar teologic, în Cehoslovacia comunistă. Temându-se ca școala lor să nu fie închisă, profesorii își modelează elevii în așa fel încât să fie pe placul Partidului Comunist. Fiecare seminarist trebuie să decidă ce cale alege: cea ușoară, a colaborării cu regimul, sau cea în care devine el ținta regimului.

„Zona asta nu-mi era deloc necunoscută, din punct de vedere istoric. Și noi am trăit în comunism, la fel ca și Cehoslovacia.  Știm foarte bine că înalți prelați au fost informatori ai securității”, declara Vlad Ivanov la TIFF, unde Servants a avut premiera națională. Vlad Ivanov este dr. Ivan, ofițer al poliției politice, cel însărcinat să-i urmărească, să-i convertească și, în final, să-i înlăture pe cei care refuză să colaboreze. Actorul a învățat limba slovacă pentru film, după roluri în maghiară, spaniolă, germană sau ucraineană, consolidându-și astfel cariera internațională și reputația de actor talentat și versatil.

Remarcabile, potrivit presei internaționale, sunt și compoziția cadrelor, imaginea lui Juraj Chlpík, dar și coloana sonoră realizată de Cristian Lolea și Miroslav Toth. Scenariul este semnat de Rebecca Lenkiewicz (Ida, Disobedience), Marek Leščák și Ivan Ostrochovský.

„Vreau ca publicul să înțeleagă cât de ușor este să ajungi de partea greșită a istoriei”, spune regizorul pentru Cineuropa. Ivan Ostrochovský, un nume în ascensiune în cinematografia europeană, este autorul unor filme multi-premiate, toate lansate la Berlin, precum Velvet Terrorists (2013) și Koza (2015).

Servants este o producție Punkchart films (Slovacia), în co-producție cu Point Film (România), Radio și Televiziunea din Slovacia, Negativ (Cehia), Film and Music Entertainment (Irlanda), Libra Film Productions și Hai Hui Entertainment (România), sentimentalfilm (Slovacia).

Producția este finanțată de Slovak Audiovisual Fund, Eurimages, Centrul Național al Cinematografiei (CNC), Czech Film Fund, Slovak Film Commission, Bratislava Municipality Fund și Televiziunea Română.

Păreri?

81 Post Views

AILO – Aventuri în Laponia – din 20 martie în cinematografe

Probabil ştim că există o grămadă de lucruri pe care nu le-am făcut sau experienţe pe care am vrea să le trăim din nou.

Aceasta e povestea lui Ailo și începe în aprilie, în inima Laponiei. Este o poveste despre cum s-a născut, despre cum a crescut, şi despre cum a fost iubit.

Erou nostru, Ailo, este un pui de ren din Laponia. Sunt zeci de mii ca el în această regiune! Coarnele renilor cresc mereu noi in fiecare an. Aceste animale sunt înzestrate cu tot ce trebuie pentru a supraviețui în mediul polar, blana lor le permite să suporte temperaturi de -40°C și se pot mișca prin zăpadă datorită copitelor mari. Renii mănâncă iarbă și mușchi, dar cel mai mult le plac lichenii.

“Am regizat multe documentare despre natura sălbatică. Într-o zi, copii mei mi-au spus: ” Nu ai făcut niciun film despre renii lui Moș Crăciun!” Și atunci am realizat că datorită filmelor, copiii mei cunosc animalele din savană și junglă mai bine decât pe cele care trăiesc în Europa. Cu toate că acestea sunt mai aproape. E important să cunoaștem și să înțelegem fauna din jurul nostru. Putem spune că acest film e bazat pe o idee a copiilor mei. ”
GUILLAUME MAIDATCHEVSKY, regizor.

Un film distribuit în cinematografele din România de Independența Film.

Filmul va rula în cinematografele din următoarele orașe începând cu 20 martie: București, Arad, Brașov, Bârlad, Caransebeș, Cluj, Iași, Petroșani, Pitești, Ploiești, Timișoara, Reșița, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Vaslui, Vulcan.

Vă invit cu drag!

69 Post Views

A venit și TIMPUL NOSTRU, regizat de Carlos Reygadas, din 27 septembrie în cinematografe

“What is love? Baby don’t hurt me, don’t hurt me, no more.” i-ar fi spus Juan lui Esther și poate Carlos Reygadas, Nataliei Lopez.
O familie care trăiește undeva la țară, în Mexic, se ocupă cu creșterea taurilor de luptă. Esther conduce ferma, în timp ce soțul ei, Juan, un poet celebru, crește și face selecția puternicelor animale. Când lui Esther începe să-i placă de îmblânzitorul de cai, Juan pare incapabil să-și atingă propriile așteptări legate de el însuși.
Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo intră în cinematografele din țară pe 27 septembrie. Personajul principal masculin este interpretat chiar de regizor, iar rolul principal feminin revine Nataliei Lopez, scenaristă, editoare și partenera regizorului în viața reală. The Guardian spune că “filmul explorează mecanica infatuării și a dinamicii puterilor conjugale”, iar Variety discută preocuparea lui Reygadas pentru masculinitate “un subiect pe care l-a abordat și în trecut, dar parcă niciodată atât de mult”. Deși este vorba de ficțiune în totalitate și fără a avea vreo legătură cu viața reală a regizorului, nu te poți opri din a întreba cât din ceea ce vezi în Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo este cu adevărat viața personală a lui Carlos Reygadas.
Pentru a dezbate pe marginea acestor subiecte organizăm două proiecții în avanpremieră. Pe 23 septembrie, filmul se va vedea la Cinema Elvire Popesco, de la ora 19:00. Pe 25 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:00, va rula în prezența criticului de film Ionuț Mareș.
“Nu e dificil să-ți dai seama ce este dragostea unilaterală; de exemplu aceea pe care cineva o are pentru pădure sau animale, pentru un prieten sau un loc, pentru copiii noștri, sau poate chiar cea simțită pentru părinți. Dar când vorbim de dragostea unui cuplu, toate abordările par mult mai complexe. Deși nu mereu, tindem să punem întrebări sensibile: Cum distingem dragostea de posesie? Fidelitatea de loialitate? Avem nevoie de exclusivitate sexuală? Durează dragostea noastră o veșnicie sau ceea ce unește cuplu până la final este obișnuința? Mult mai rar și sintetizând toate întrebările de mai sus, se naște însă o altă întrebare: Când ne iubim partenerul, ne dorim mereu să fie fericit mai presus de orice? Sau doar în măsura în care nu ne afectează personal? Pe scurt: e dragostea relativă?
Juan își dorește să-și trăiască iubirea într-un sens absolut și se așteaptă în schimb, la același lucru. Esther pare să fie catalizatorul revitalizant. Suferința este parte a iubirii, dar poate oare un cuplu să supraviețuiască unei asemenea situații fără să sufere o fractură ce nu se mai poate vindeca?” – acestea sunt câteva din întrebările pe care le lansează noul film al lui Reygadas.
La 31 de ani, Reygadas a părăsit cariera de jurist din serviciul diplomatic mexican pentru a urma calea filmului. A făcut patru scurtmetraje și a debutat cu Japón, prezentat la Rotterdam, apoi la Cannes, unde a obținut Mențiunea specială Camera d’Or, în 2002. În 2005, Reygadas a revenit la Cannes, în competiție, cu cel de-al doilea lungmetraj, Battle in Heaven. Tot la Cannes, a câștigat Premiul Juriului pentru Silent Light, în 2007, și Premiul pentru regie cu Post Tenebras Lux, în 2012.
Timpul Nostru/ Nuestro Tiempo va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 27 septembrie și va putea fi văzut în București, Botoșani, Iași, Craiova, Cluj-Napoca, Pitești, Târgu Mureș, Slobozia.

Vă invit cu drag!

76 Post Views

Monștri., un film de Marius Olteanu, din 27 septembrie în cinematografe

După un parcurs festivalier de succes, Monștri., de Marius Olteanu, ajunge în cinematografele din România pe 27 septembrie, distribuit de Transilvania Film. Înainte de lansarea filmului, publicul din țară va avea ocazia să-i întâlnească pe regizorul și protagoniștii filmului la proiecțiile de gală din Timișoara (19 septembrie), Brașov (20 septembrie), Sfântu Gheorghe (21 septembrie), Cluj-Napoca (25 septembrie), Iași (26 septembrie) și Ploiești (28 septembrie). Bucureștenii vor urmări filmul în avanpremieră, în prezența echipei, pe 24 septembrie, la Cinema Elvire Popesco.

,,Remarcabil, inteligent, surprinzător, plin de compasiune”, după cum îl descrie publicația internațională Variety, debutul regizorului Marius Olteanu a avut premiera internațională în secțiunea Forum a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost recompensat cu Premiul Publicului Taggespiegel. În luna martie, a câștigat Marele Premiu la Sofia și recent a obținut Trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu în Muntenegru, la Herceg Novi. În România, filmul a rulat în avanpremieră la TIFF, unde a unde a obținut Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut. Din această toamnă Monștri. va ajunge pe marele ecrane din toată țara.

Monștri. prezintă o zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

,,O poveste de iubire profundă și provocatoare” (Cineuropa) și ,,o explorare complexă a sexualității” (IONCINEMA), filmul se remarcă printr-o ,,stilistică îndrăzneață, folosind încadraturi variabile pentru a ilustra izolarea claustrofobă a celor doi protagoniști.” (The Hollywood Reporter).

,,Fiecare om a experimentat teama de a fi el însuși, întrebându-se cum e mai bine să iubească și să fie iubit. Monștri. este un film despre și pentru oameni care caută curajul de a iubi și de a fi acceptați așa cum sunt.” (Marius Olteanu)

Din distribuție mai fac parte actorii Șerban Pavlu, Dorina Lazăr și Alex Potocean. Imaginea filmului este semnată de Luchian Ciobanu, scenografia de Alexandra Alma Ungureanu Stroe, montajul de Ioachim Stroe și designul de sunet de Ioan Filip și Dan Ștefan Rucăreanu.

Monștri. este o producție Parada Film și Wearebasca, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și în colaborare cu Societatea Română de Televiziune.

Vă invit cu drag!

80 Post Views

PREMIERĂ: JOUEURS / JOACĂ-TE CU FOCUL! – un thriller amoros cu miză, din 17 mai în cinema

După ce a fost proiectat în cadrul Festivalului Filmului Francez, filmul Joueurs/Joacă-te cu focul!, prezent în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs de la Cannes 2018, intră în cinematografele din România începând cu 17 mai.
Lungmetrajul de debut al tinerei regizoare franceze Marie Monge, Joueurs/Joacă-te cu focul! este un thriller despre pasiune vecină cu dependența. Când Ella (Stacy Martin) îl întâlnește pe Abel (Tahar Rahim), viața ei se schimbă radical. În mrejele acestei iubiri enigmatice, tânăra descoperă Parisul subteran, cosmopolit, al jocurilor de noroc, unde domnesc adrenalina și banii. Începută dintr-un pariu, relația lor se va transforma curând într-o pasiune devoratoare.

„M-au fascinat tot timpul jucătorii de poker, dualitatea și raportarea lor foarte intensă la viață, felul de a pune cărțile pe masă, de a se lăsa în voia norocului. Mi se părea în același timp nebunesc, dar și aventuros, intens. Aceștia sunt oameni cu enorm de multe resurse, sarcasm, inteligență, curiozitate, cu un fel de a fi cameleonic. În același timp vorbim despre oameni complet dezechilibrați și incapabili să ducă o viață normală, nemulțumiți de ei înșiși, dar foarte sensibili și profunzi. Acestea sunt motivele care au stat la baza deciziei mele de a face filmul.” spune regizoarea Marie Monge, care a fost în România zilele trecute la Festivalului Filmului Francez, unde participat la proiecțiile de la Timișoara și București, răspunzând întrebărilor publicului și jurnaliștilor.

Stacy Martin și Tahar Rahim, două tinere staruri ale cinematografiei franceze, sunt interpreții rolurilor principale din Joueurs/Joacă-te cu focul!. Lansată în controversatul Nymphomaniac al lui Lars von Trier, Stacy Martin interpretează cu ușurință roluri în franceză și engleză, jucând, printre altele, în Le Redoutable, de Michel Hazanavicius, sau în Vox Lux, de Brady Corbet.
Tahar Rahim a devenit cunoscut publicului larg prin rolul principal din filmul Un prophète, pentru care a primit un Premiu César în 2010.

În România, filmul va rula în următoarele cinematografe:
București: Băneasa Grand Cinema & More, Cine Grand Titan, Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa
Bistrița: Centrul Cultural Dacia
Botoșani: Cine Grand Uvertura, Cinema Unirea
Brașov: Cinema One
Cluj: Cinema Victoria, Cinema Florin Piersic
Constanța: Cityplex
Craiova: Cinema Modern
Focșani: Cinema Balada
Gura Humorului: Casa de Cultură
Mărășești: Casa de Cultură
Odobești: Casa de Cultură
Pitești: Cinema Trivale, Cinema Sebastian Papaiani
Sfântu Gheorghe: Cinema Arta by Cityplex

Vă invit cu drag!

122 Post Views

Ecranele cinematografelor În flăcări, din 17 mai

– thriller-ul psihologic coreean în regia lui Lee Chang-Dong se lansează în România

 

„Brutal și splendid” – Los Angeles Times

„Seducător și tulburător” – Vox

„Genial” – The New York Times
„Captivant, fulgerător”- The Playlist

„Un thriller cum nu vei mai vedea anul acesta” – Screen Anarchy

 

Acestea sunt doar o parte dintre aprecierile filmului În flăcări/Burning în regia lui Lee Chang-Dong, prima ecranizare a povestirii scurte „Arderea hambarelor” a celebrului autor japonez Haruki Murakami. Filmul va intra în cinematografele din din ţară începând cu 17 mai 2019 și este distribuit de Voodoo Films.

În flăcări/Burning a făcut istorie la Cannes, unde a primit Premiul juriului FIPRESCI pentru Cel mai bun film și Premiul Vulcan, pentru scenografie și reușind să devină totodată cel mai bine cotat film de către criticii Screendaily, din istoria Festivalului de la Cannes. Cei 10 criticii ai revistei i-au acordat o medie de 3.8, În flăcări depășind astfel recordul (3.7) obținut acum doi ani de Toni Erdmann, regizat de Maren Ade.

Totodată, Tim Grierson de la Screendaily scria despre regizorul Lee Chang-dong că „a venit să dea foc competiției de la Cannes” cu cel mai recent film al său. Tot el afirmă că filmul este „devastator…de o complexitate și un mister pătrunzătoare”.

Inspirat din povestirea scurtă „Arderea hambarelor” de Haruki Murakami, care face parte din volumul „Elefantul a dispărut” (Polirom, 2015), În flăcări este un thriller psihologic cu accente romantice în care un scriitor aspirant și un tip bogat devin rivali pentru dragostea aceleiași fete. În timpul unei livrări, Jongsu, un curier, interpretat de actorul Yoo Ah-in, dă din întâmplare peste Haemi (Jeon Jong-seo), care locuia pe vremuri în cartierul lui. Haemi îl roagă să aibă grijă de pisica ei cât timp va călători în Africa. La întoarcere, i-l prezintă pe Ben (Steven Yeun), un tip misterios pe care l-a întâlnit în vacanță. Într-o zi, Ben îi povestește lui Jongsu despre hobby-ul său cât se poate de neobișnuit.

În distribuție se află actorul Steven Yeun, starul de Hollywood cunoscut datorită rolurilor de supraviețuitor al epidemiei în celebrul serial The Walking Dead și activist radical pentru drepturile animalelor în Okja (în regia lui Boon Jong Ho, prezentat la Cannes în 2017). În Burning/ În flăcări joacă rolul unui străin enigmatic cu un stil de viață luxos și spune că acest rol a fost pentru el „o provocare minunată” și a marcat desprinderea temporară de personajele pe care le-a interpretat în trecut. Vedeta declara și că Lee Chang-dong este „unul dintre eroii” lui și că „îi menționa numele fără să se gândească vreodată că va fi pe unul dintre platourile sale de filmare.”

Lee Chang-dong și-a început cariera în teatru la vârsta de 20 de ani și apoi a lucrat ca scriitor și scenarist. Și-a făcut debutul în regie cu un film noir – Green Fish – urmat de Peppermint Candy, prezentat în Quinzaine des Rélisateurs la Cannes, în 2000, unde care s-a jucat cu forma narativă folosindu-se de flashback-uri. Oasis, al treilea său lungmetraj, chestionează natura comunicării dintre oameni. Cu aceste două filme din urmă a primit recunoaștere din partea criticilor și a publicului, pe plan internațional. În 2003, a fost numit Ministru al Culturii și Turismului. Cu al cincilea său film, Poetry, a câștigat Premiul pentru Cel mai bun scenariu la cea de-a 63-a ediție a Festivalului de la Cannes, adunând numeroase alte premii și distincții la festivaluri internaționale.

În flăcări/Burning (rating N15) va fi lansat în România de Voodoo Films începând cu 17 mai și va putea fi văzut în București, Botoșani, Bistrița, Craiova. Cluj-Napoca, Constanța, Brașov, Pitești, Piatra Neamț, Târgu-Mureș, Târgu-Jiu, Slobozia, Bârlad, Sfântu Gheorghe, Arad.

Vă invit cu drag!

92 Post Views

Blestemul s-a rupt: Omul care l-a ucis pe Don Quijote, de Terry Gilliam, intră în cinematografe

Considerat un proiect blestemat, unul dintre cele mai așteptate filme din istoria cinematografiei, The Man Who Killed Don Quixote/Omul care l-a ucis pe Don Quijote, cu Adam Driver cap de afiș, va avea premiera națională în 29 martie.
Producția a durat aproape 30 de ani din cauza unor probleme financiare, tehnice și legate de actorii din rolurile principale, obligându-l pe Terry Gilliam să trăiască o adevărată odisee.
Omul care l-a ucis pe Don Quijote a fost văzut prima oară la TIFF, anul trecut, iar în 27 martie va avea avanpremiera la Cinema Muzeul Țăranului.
Poveste clasică în care fantezia și aventura se iau la întrecere în cadre picturale acompaniate de comic de situație și de caracter, Omul care l-a ucis pe Don Quijote își are punctul de pornire în romanul lui Cervantes.
Filmat în mai multe locuri exotice din Spania, Portugalia și Insulele Canare – lungmetrajul îl prezintă pe Toby (Adam Driver), un publicitar sarcastic, prins subit în fanteziile unui bătrân cizmar spaniol care se crede Don Quijote (Jonathan Pryce). De-a lungul aventurilor suprarealiste și deosebit de comice pe care ajung să le trăiască împreună, Toby începe să nu mai distingă între vis și realitate. Totuși, va fi nevoit să-și asume efectele tragice pe care un film regizat de el în tinerețe le-a avut asupra unui sătuc spaniol.
„Don Quijote e un visător, un idealist și un romantic care se încăpățânează să nu accepte limitările realității, care mărșăluiește indiferent de obstacole, așa cum am făcut și noi. A durat atât de mult încât ideea că am chiar terminat filmările mi se pare suprarealistă”, spunea Gilliam într-un mesaj public.
Alături de Adam Driver și de Jonathan Pryce, îi veți putea vedea pe Joana Ribeiro, Olga Kurylenko, Stellan Skarsgard.
Terry Gilliam, considerat unul dintre cei mai îndrăzneți regizori ai timpurilor noastre este apreciat la nivel internațional pentru producții ca: Monty Python and The Holy Grail, Brazil, The Fisher King, Twelve Monkeys, Fear and Loathing in Las Vegas, The Imaginarium of Doctor Parnassus.

Așadar, vă invit cu drag să urmărim împreună trailerul, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

84 Post Views

ÎN LIBERTATE, o comedie de Pierre Salvadori – din 29 martie 2019 în cinematografe

Independența Film anunță lansarea în cinematografele din România a comediei franțuzești În libertate / En liberté în data de 28 martie 2019. Filmul a avut premiera internațională la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Quinzaine des Realizateurs.

Într-un oraș de pe Riviera Franceză locuiește Yvonne, tânăra văduvă a lui Santi, comisar de poliție și erou local. Când realizează că soțul ei nu este deloc un exemplu pentru fiul lor și că un un bărbat inocent, Antoine, a făcut 8 ani de închisoare pentru faptele lui Santi, Yvonne vrea să facă tot ce poate pentru a-l ajuta pe fermecătorul Antoine să se întoarcă la viața și la soția sa. Totul, mai puțin să spună adevărul.

De îndată ce e eliberat din închisoare, Antoine e ca o grenadă gata oricând să explodeze: vorbește singur, crede că poate face orice, ca și cum ar avea puteri supranaturale, iar toate acestea duc la pierderea lucidității și a propriei identități, ceea ce va duce la o succesiune impresionantă de evenimente extrem de amuzante.

> – Pierre Salvadori, regizorul filmului.

Păreri?

96 Post Views

Animația 3D HARVIE ȘI MUZEUL FERMECAT se lansează în cinematografele din peste 50 de orașe din România la data de 1 martie 2019

Harvie trăiește cea mai mare aventură din viața lui, în care va trebui să dea dovadă de istețime, dexteritate, curaj și să învețe ce înseamnă prietenia și lucrul în echipă. Personajul nostru principal este un băiețel isteț, dar cam neastâmpărat și cea mai mare pasiune a lui sunt jocurile video.
Împreună cu prietena lui Monica și cel mai bun prieten al său, ajunge prin părțile neexplorate ale Muzeului de Marionete și așa descoperă că muzeul este fermecat, iar păpușile vechi de sute de ani s-au trezit la viață! Însă tot atunci află că lumea este în pericol și este nevoie de un mic erou ca el pentru a o salva.

HARVIE ȘI MUZEUL FERMECAT este programat în prima săptămâna la cinema în orașele (lista cinematografelor este atașata): Alba Iulia, Alexandria, Arad, Botoșani, Brașov, București, Buzău, Brăila, Baia Mare, Bacău, Bârlad, Bistrița, Borșa, Caransebeș, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Dorohoi, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Galați, Gherla, Hunedoara, Iași, Lugoj, Moinești, Onești, Oradea, Oravița, Petroșani, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sinaia, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara, Toplița, Tulcea, Vaslui, Vulcan.

Vă invit cu drag!

103 Post Views