JESY NELSON lanseaza primul single solo – “Boyz”, feat. NICKI MINAJ

„The UK baddie and the Barbie” s-au reunit pentru un hit pop inspirat de o piesă a lui P. Diddy

Starul pop britanic, Jesy Nelson, își ia avânt și lansează în stil grandios primul single solo, intitulat „Boyz”. Intoarcerea lui Jesy in lumina reflectoarelor a fost mult așteptată de către fanii artistei, încă de când aceasta a anunțat la sfârșitul anului 2020 că părăsește trupa de fete, câștigătoare a premiilor Brit Awards, Little Mix.

În timp ce Jesy este conștientă că mulți s-ar fi așteptat ca primul ei single solo să fie o baladă – ceva care să ofere un teaser către noua direcție și care să o ajute să câștige suportul celor care „dau moda”, aceasta nu pierde deloc timpul cu subtilități. Apelând la atitudinea francă și autentică a muzicii hip-hop și R&B din anii 90, pe care Jesy o asculta în copilărie și adolescență, aceasta transpune piesa din 2001 a lui P. Diddy, „Bad Boy 4 Life”, într-o reflecție asupra bărbaților, perfect completată de partea rap a megastarului, care a mai colaborat cu Jesy în trecut, Nicki Minaj. Cea din urmă a descries această colaborare drept reuniunea dintre the UK baddie and the Barbie!”

O declarație clară a direcției carierei solo, „Boyz” o surprinde pe Jesy luând controlul asupra propriei povești: conceptualizată și co-scrisă de Nelson în urma unei despărțiri dureroase, piesa vine însoțită și de un videoclip reimaginat al piesei icon de la P. Diddy, co-regizat de Jesy și Harry James. Ideea acestui sample i-a venit lui Jesy în timp ce suferea în urma unei despărțiri și reflecta asupra bărbaților de care este atrasă. „De ce îmi plac băieții răi, ce este în neregulă cu mine? De ce sunt atrasă de oricine pare obraznic?” își aduce aceasta aminte. „Așa că am dat un mesaj [duo-ului de producători Loose Change] și am fost ceva de genul: o să credeți că sunt nebună, dar chiar vreau să scriu o piesă despre motivul pentru care majoritatea femeilor sunt atrase de băieții răi și vreau șă folosesc acea piesă de la P Diddy și ei mi-au spus: hai să o facem.”

Fanii lui Jesy s-au pregătit cu atenție pentru această colaborare – chiar și prin reascultarea piesei originale, și speculând despre maniera în care Jesy și Nicki au abordat piesa. Este un set-up ideal pentru lansarea lui Jesy ca artist solo, în timp ce aceasta se pregătește pentru cariera pe care și-a dorit-o întotdeauna. „Vreau doar să fiu eu și să fiu autentică“, spune ea. „Vreau ca fanii mei să audă că poveștile sunt ale mele, pentru că așa este. Nu a venit nimeni să-mi spună despre ce să scriu. Aceasta este muzica pe care am vrut dintotdeauna să o creez“.

Păreri?

135 Post Views

Romanian House Mafia revine cu un nou single – Fly Me To The Moon

Romanian House Mafia lansează piesa “Fly Me To The Moon” în colaborare cu Jade Shadi, Misha Miller și Capablanca. După o serie de remake-uri dance ale unora dintre cele mai cunoscute hit-uri internaționale, RHM revine cu o producție originală care combină perfect vocea senzuală a artistei cu vibe-ul dance al piesei.

Piesa a fost compusă într-un camp realizat cu toți producătorii sublabe-ului Romanian House Mafia, Jade Shadi și Capablanca ocupându-se de producția finală a piesei.

Misha Miller este una dintre puținele artiste din România ce se poate bucura de prezența într-un top Billboard, mai exact artista a reușit performanța de a ajunge locul #19 în Billboard Dance Club în Statele Unite ale Americii cu “What Mama Said”, colaborare lansată alături de DJ-ul și producătorul Manuel Riva. Printre colaborările de succes avute se numără și lansarea “Smoke Me” alături de Sahsa Lopez sau “Touche”, piesă lansată în colaborare cu Sickotoy.

Jade Shadi reprezintă un proiect dedicat muzicii house, născut din dorința de libertate, de dans și de exprimare. Acest proiect a fost creat cu scopul de a experimenta cât mai multe zone ale muzicii house, unul dintre scopurile principale fiind acela de a inspira la rândul său alți pasionați de muzică.

Capablanca este unul dintre cei mai tineri producători cu care sublabel-ul Romanian House Mafia a lucrat până în prezent. Cu o viziune nouă, fresh și originală, Capablanca s-a axat pe dezvoltarea unui stil propriu prin care încearcă, cu fiecare lansare în parte, să pună în evidență cât mai bine vocea artistului alături de beat-urile create de către el.

Romanian House Mafia este un proiect fresh ce se concentrează pe producții muzicale în zona dance și house. Sublabel-ul își propune să integreze cele mai fascinante obiective pe care România le are de oferit, în toate producțiile sale, ținând zona vizuală într-o continuă descoperire a peisajelor și monumentelor țării.

Păreri?

125 Post Views

ANTONIA prezintă videoclipul oficial al piesei ”Benny Hana” în colaborare cu Pitt Leffer și Guilty Pleasure

ANTONIA și-a surprins fanii cu lansarea videoclipului oficial pentru single-ul “Benny Hana”, o colaborare cu Pitt Leffer și Guilty Pleasure, o piesă cu ritm oriental care păstrează vibe-ul călduros de vară.


Videoclipul a fost regizat și filmat de Kobzzon, iar locația aleasă pentru a susține vibe-ul piesei este Vulcanii Noroioși.

 

Echipa de beauty și styling a Antoniei pentru acest videoclip a fost formată din Claudiu Burcă (make-up), George Cozma (hair) și Cristina Crăciun (styling).

 

“Este una dintre cele care mai catchy piese pe care le-am lansat, o piesă care îți rămâne în cap de la prima ascultare! Play!”, a spus ANTONIA.

 

“Benny Hana” a fost compusă de Sebastian Tudor, Emanuela Alexa, Andrei Ursu, Costel Dominteanu, Alex Ghinea (911), versuri Cezar Guna, Sebastian Tudor, Andrei Ursu, producție Costel Dominteanu, Alex Ghinea (911).

Păreri?

138 Post Views

Alina Eremia lansează videoclipul oficial al piesei – ”Cerul Rosu”

La scurt timp după lansarea piesei “Cerul Rosu” pe toate platformele digitale, Alina Eremia revine cu videoclipul oficial al piesei. Emoția versurilor ne transpune într-o poveste de iubire ideală, unde timpul și spațiul nu există, unde brațele persoanei iubite se simt ca un întreg nou univers.

“Clipul piesei <<Cerul Rosu>> parcă e decupat din filmele SF. Am filmat totul pe croma, partea de post-producție fiind destul de solicitantă pentru că fiecare cadru este creat de la zero. Le mulțumesc băieților de la NGM Creative, Bogdan Păun și Alexandru Mureșan, care au materializat ideea și au făcut un clip atât de frumos.”

Piesa a fost scrisă și compusă de către Alina Eremia, Viky Red și Theea Minculescu, producția finală fiind realizată de Viky Red.

Single-ul s-a bucurat de un feedback foarte bun încă de la lansare din partea tuturor posturilor de radio, reușind să intre în playlist-urile Pro FM și Virgin Radio într-un timp foarte scurt.

Videoclipul oficial a fost realizat de către NGM Creative, de regie s-a ocupat Bogdan Păun în timp ce Alex Mureșan a fost DOP-ul clipului. Cadrele cinematice și efectele vizuale realizate în post-producție reușesc să capteze perfect emoția versurilor și trăirile artistei, publicul reușind să vizualizeze într-un mod cât mai real universul acestei povești.

Alina Eremia este una dintre cele mai cool artiste ale momentului și proaspăt deținătoarea premiului pentru “Best Album” câștigat în cadrul The Artist Awards 2021. Lansările “Noi” sau “Dependeța mea” sunt doar două dintre cele zece piese de pe noul album premiat “Deja Vu”, piese ce s-au bucurat de un real succes atât în mediul online, cât și în topurile de specialitate Radio și Tv din România. În întregul proces al realizării discului, artista a lucrat împreună cu unii dintre cei mai cunoscuți producători și songwriteri din România – Alex Cotoi, Marcel Botezan, Sebastian Barac, Florian Rus, Shift, Alex Turcu, Costel Domnițeanu, Theea Miculescu, Alex Pelin, Adi Colceru și Nane.

Păreri?

144 Post Views

Nicoleta Nucă lansează „Spune-mi”, un single sensibil cu un mesaj emoționant

De multe ori simțim că orice am face şi oricât de mult am încerca să fim împliniți, nu răzbatem în faţa numeroaselor provocări.

„Oare tu, tu reusești să îți amintești ce simți și cine ești?” sunt versurile prin care artista Nicoleta Nucă ne amintește să privim în interiorul nostru și să ne ascultăm inima. Compus de către Roland Kiss alături de Florin Boka, Iova Miruna, Alexandru Stancu și Nicoleta Nucă, „Spune-mi” este un single despre omul din noi, cel pe care îl ascundem și rar ne aducem aminte să vedem ce face. Este despre societatea care de multe ori ne sufocă și care ne poate aduce ușor în pragul anxietății. Viaţa înseamnă mult mai mult decât rutina zilnică, fuga și viteza din ce în ce mai mare în care trăim.

„Piesa «Spune-mi» a luat naștere într-o sesiune de studio la HaHaHa Production. Am scris-o împreună cu Roland Kiss, Iova și Juno. Am plecat de la tema anxietății care, după părerea mea, este o problemă extrem de comună în rândul nostru, al oamenilor și care ne afectează pe toți mai mult decât conștientizăm în orice aspect al vieții cotidiene, fie că e vorba de domeniul profesional în care activăm sau în viața personală și în relațiile cu alți oameni. Am ales să abordăm tema anxietății în relația cu noi înșine și cu partenerul care nu mai este prezent. Este o baladă mai dinamică la care mă bucur că am lucrat împreuna cu Roland, Iova și Juno, pentru că după părerea mea am reușit să creăm ceva actual și totodată de stare”, povestește artista.

Nicoleta Nucă a lansat primul single imediat după participarea la „X Factor”, iar „Nu sunt” a fost un adevărat succes, cu peste 28 de milioane de vizualizări pe YouTube. Au urmat piese precum „Liniștea”, „Inima mea”, „Castele de nisip”, „Amintiri”, „Când pleci”, „N-am pierdut nimic”, „Tot mai rar”, iar în aprilie a lansat „Protest”, o piesă cu un mesaj puternic de dragoste. În vară, Nicoleta a colaborat cu Pasha Parfeni pentru „Lasă-mă”, un single despre importanța dorului într-o relație de lungă durată, iar în decembrie a lansat „Ultima oară”, o poveste muzicală emoționantă, despre o iubire neîmplinită ce a devenit nocivă. Înainte de Ziua Internațională a Femeii, Nicoleta Nucă a pregătit un cadou muzical: „Fata din oglindă”, o piesă emoționantă ce are la bază o poveste reală, personală, inspirată din experiențele trăite chiar de către artistă.

Păreri?

143 Post Views

Lemonade with Georgia lansează o piesă perfectă pentru toamna aceasta: Printre picături!

Lemonade with Georgia este un proiect nou apărut pe scena muzicală de la noi, fondat de către Georgiana Moraru și Marius Dobre. Aceștia lansează o piesă în ton cu anotimpul, perfectă pentru zilele de toamnă: Printre picături.

Georgiana, solista proiectului, a cântat de-a lungul timpului alături de Hi-q și trupa Life on Mars și a legat colaborări cu diverse proiecte și artiști, printre care menționăm trupa Bere Gratis.

Marius Dobre, producătorul și chitaristul proiectului, este unul dintre fondatorii cunoscutei trupe Bere Gratis, fost membru K-risma, și colaborator al mai multor proiecte cu artiști precum Gabriel Huiban, Julia Jianu și Phelipe. Parte a proiectului Lemonade with Georgia este și George Claudiu, percuționist talentat.

Printre picături este cea de-a treia piesă semnată Lemonade with Georgia. Un cântec de toamnă, care vorbește despre încrederea oarbă și absolută pe care o manifesăm atunci când ne îndrăgostim. Piesa ne îndeamnă să ne îndrăgostim în fiecare zi de oameni, de natură, de soare și de ploaia de toamnă.

Piesa este realizată de Lemonade with Georgia, în colaborare cu Andi Banică, cel care aduce frumusețea poeziei în muzică.

Georgiana Moraru are 32 de ani, este din Galați, însă și-a găsit o a doua casă în București, oraș în care s-a mutat încă de la începutul studenției. Solista proiectului Lemonade with Georgia a fost dintotdeauna pasionată de muzică, având prima trupă la doar 12 ani. De atunci, lucrurile au evoluat, așa cum este și firesc. A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială și Facultatea de Muzică, iar apoi a studiat în Compania de Artiști sub îndrumarea doamnei Profesor Dana Dorian. Între timp, a cântat alături de Hi-q și trupa Life on Mars, și a legat colaborări cu diverse proiecte și artiști, printre care și trupa Bere Gratis.

Păreri?

134 Post Views

Tamiga & 2Bad au lansat videoclipul piesei “Fly With Me”. “Am avut parte de filmări cu multe peripeții”

Doi dintre artiștii români cu mare succes peste hotare au lansat un nou videoclip la piesa “Fly With Me”, împreună cu Sprint Music. Este vorba de cuplul muzical Tamiga & 2Bad, interpreți foarte îndrăgiți peste hotare, care au scos încă o piesă ce va deveni cu siguranță hit în multe dintre țările unde va fi difuzată.

Așa cum ne-au obișnuit, Tamiga împreună cu 2Bad au înregistrat o piesă nouă și au filmat un nou videoclip tot în România, arătând cât este de frumoasă țara lor natală. Noua melodie se numește “Fly With Me” și aceasta surprinde o dragoste pierdută ce încã dăinuie. Iar faptul că se pot simți chiar și de la kilometrii depãrtare aratã cât de mult se doresc. Prima iubire nu se uită niciodată.

“Hei dragilor, vă mulțumim din inimă că sunteți alături de noi, sperăm să vă placă noua noastră piesă, să o apreciați și să o distribuiți. Vă pupăm!”, a transmis artista un mesaj pentru fanii ei.

La rândul său, Laurențiu Constantin, unul dintre compozitorii piesei ne-a dat mai multe detalii. “Colaborăm de cinci ani în formula asta și am lansat 9 piese, cu videoclip. Piesele noastre au succes mare afară și la noi sunt difuzate doar de câteva posturi online. Avem succes pe jumate de glob căci piesele noastre au fost difuzate în Marea Britanie, Spania, Bulgaria, Rusia, India, Brazilia, SUA, Portugalia, Peru, Moldova, Serbia, Turcia, Liban, Chile, Franța și lista poate continua. Noi oficial am început să rupem afară de doi ani, odată cu pandemia. Piesa a fost compusă de: Tamiga, Laurențiu 2Bad, Florin Olteanu care este și producătorul ei, Anghel Alexandru, textierul, am colaborat cu el pe toate melodiile de pe viitorul album. Videoclipul este lucrat cu Bogdan Dima (Body&Soul), deci am lucrat cu vechea gașcă, mai ales că studioul este al lui George (Body & Soul). Am filmat mai multe videoclipuri o dată însă am avut parte de filmări cu multe peripeții. Am filmat două videoclipuri până la urmă, deși voiam să facem 3. S-a schimbat brusc vremea, ne-am mai îmbolnăvit, am fost obosiți căci am filmat mult. Filmările au avut loc lângă Megidia, pe un teren cu eoliane. Un loc superb din țara noastră, de vizitat. Multe peripeții pentru atât de puține filmări care s-au întins pe 3 săptămâni”, ne-a mai povestit Laurențiu alias 2Bad care este foarte încântat de rezultat.

Păreri?

130 Post Views

EMAA revine cu un nou single – Sufletu’ Imun

După ultima sa colaborare de succes alături de Carla’s Dreams pentru piesa “N-aud”, EMAA revine cu un nou single – “Sufletu’ Imun”, o piesă personală, unde versurile te vor purta departe de agitația zilelor, de gândurile apăsătoare, lăsând în urmă lor doar stările de bine. “Sufletu Imun” reprezintă, în sine, o stare pe care EMAA dorește să o trezească în fiecare ascultător.

” Sufletu’ Imun este o stare. Piesa nu cere și nici nu vrea nimic de la nimeni. Ea poate doar să dea, pentru cine are chef să primească. Mesajul este unul personal, subiectiv și are menirea să înlăture angoasele de zi cu zi, lăsând în locul lor optimism și liniște. Atunci când tristețea nu mai e o povară, iar fricile ne dau și mai mult curaj să mergem mai departe, lumea din jur devine, necondiționat, locul potrivit. Nu altă dată, nu în altă viață, ci acum.” ne transmite EMAA.

Piesa a fost scrisă și compusă de EMAA alături de 911 și de Alex Turcu, oamenii ce au pregătit și varianta finală a producției.

EMAA este una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, versatilitatea sa artistică și pasiunea pentru compus fiind atuurile ce au dus la un val imens de simpatie din partea publicului. Colaborarea alături de Carla’s Dreams pentru piesa “N-aud” a fost un real succes, reușind să intre în YouTube Trending atât cu varianta oficială, cât și cu live-urile piesei. De asemenea, piesa se bucură de cea de-a șaptea săptămână consecutiv de locul 1 în topul săptămânal Media Forest, fiind una dintre cele mai ascultate piese ale momentului pe toate posturile radio din țară. Printre lansările anterioare se numără și single-ul „Zburatorul” sau colaborarea alături de The Motans pentru piesa “Insula”, piese ce s-au bucurat de susținerea celor mai importante posturi de radio. De asemenea, artista a lansat în luna decembrie a anului trecut primul ei album – “Macii înfloresc iarna”, album al cărui vizual reflectă în totalitate viziunea unică a artistei.

Păreri?

121 Post Views

The Motans lansează single-ul “A mea”

După o lungă perioada de timp în care am putut doar să sperăm la experiența unui festival, la vibe-ul nopților lungi și pline de muzică, anul acesta am putut să retrăim acele momente. Noul single The Motans – “A mea” este pregătit să păstreze toate aceste experiențe în versuri, motiv pentru care videoclipul a fost filmat în inima celui mai iubit festival al momentului, în locul unde s-au născut cele mai spontane povești de dragoste.

“Știu ce înseamnă să iubești muzica, să te regăsești în munca unui artist sau în versurile pieselor tale preferate. La fel sunt și eu și recunosc faptul că mi-a lipsit scena, mi-au lipsit momentele în care am stat în fața oamenilor și am cântat la unison cu ei. Dar cel mai important, mi-a lipsit interacțiunea dintre oameni, momentele în care de pe scenă vedeam cum oamenii se țin în brațe și trăiesc momente speciale. Iar piesa “A mea” este fix despre asta: despre iubire, despre modul în care muzica reușește să unească două suflete.”

Piesa a fost compusă de Denis Roabeș, iar producția muzicală a fost făcută de Alexandru Cotoi.

The Motans este unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști ai momentului. Ultima sa lansare, “Vara În Care M-ai Găsit”, o colaborare cu PAX, a reușit să domine topurile muzicale de specialitate din țară încă de la lansare. Cu un număr considerabil de zece săptămâni în Top 10 Media Forest, piesa se bucură de aprecierea publicului, cum de altfel s-a întâmplat cu fiecare single sau colaborare a artistului de-a lungul timpului.

Păreri?

140 Post Views

Bere Gratis și Lora, colaborare inedită pentru videoclipul piesei “La ușa ta”! “Indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, dragostea trece peste orice”

Luna octombrie aduce o nouă surpriză muzicală marca Bere Gratis și Sprint Music. Este vorba despre piesa “La ușa ta”, o nouă colaborare cu Lora. Piesa este însoțită de un videoclip cu imagini din pelicula “Între chin și amin” regizată de Toma Enache, o poveste care i-a inspirat pe membrii trupei.
Fani trupei Bere Gratis sunt fericiți că preferații lor au revenit cu o nouă surpiză muzicală și anume o nouă colaborare cu Lora, cea de-a doua la număr, la piesa “La ușa ta”. “ “La ușa ta”, noul single Bere Gratis, este o piesă despre drumul pe care îl parcurge un om îndrăgostit până la persoana pe care o iubește. Indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, dragostea trece peste orice. Este nevoie doar să existe și asta rezolvă tot. Iar în această perioadă pandemică mulți oameni au trecut prin acest drum și la propiu și la figurat”, spune Mihai Georgescu, vocea trupei. “La piesa asta Bogdan Ioan a făcut muzica iar eu versurile. E a două colaborare cu Lora, prima a fost pentru “La tine aș vrea să vin”, care a pregătit, într-un fel sau altul, simfonicul cu Bere Gratis “Simfonia 20”. Ideea de a folosi secvențele din filmul lui Toma Enache a fost a mea pentru că mi-a plăcut foarte mult așteptarea asta pe care a avut-o personajul feminin din film. Mi s-a părut foarte frumoasă această așteptare și grație bunătății lui Toma față de această colaborare iată că s-a transformat în ceva frumos. E emoționant pentru că vezi că totul este o așteptare. Iar în videoclip drumul făcut cu mașina, de fapt, reprezintă drumul lui de întoarcere acasă”, a mai povestit Mihai Georgescu.
La rândul ei, Lora, a declarat că s-a îndrăgostit de piesa “La ușa ta” de prima dată când a auzit-o! “M-am îndrăgostit de piesa asta la prima audiție, mă bucur foarte tare că atunci când au ascultat-o s-au gândit la mine și cred că mi se potrivește foarte bine. Este a doua oară când colaborez cu Bere Gratis, dar de dată aceasta pentru o piesă nouă, pentru că prima dată am colaborat pentru un remake, tot după un hit de-al lor, acum este o piesă nou-nouță! Sper să o aveți în playlist! Este o piesă absolut superbă, are o energie extraordinară, îți dă o stare extraordinară și mie mi-e drag să o ascult și s-o cânt!”, a spus Lora.
Una dintre cele mai iubite trupe pop-rock românești, Bere Gratis, a fost înființată în 1998 de Mihai ”Miță” Georgescu (voce). Din trupă mai fac parte Robert Anghelescu (clape), Mihai Munteanu (chitară), Marian Damian (tobe) și Radu Vaștag (chitară bass).

Păreri?

163 Post Views