Corul Madrigal anunta lansarea noului album discografic Hora staccato

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță o nouă colaborare importantă în calendarul său discografic cu Casa de discuri Roton Music, prin lansarea albumului de muzică românească „Hora staccato”, dirijor Anna Ungureanu.

Plin de culoare și energie, „Hora staccato” întregește paleta discografică a celebrului cor, oferind publicului o colecție muzicală dinamică, inspirată din filonul folcloric românesc. Rezultatul sonor  îmbină sunetul inconfundabil al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” cu emoția și expresivitatea unor celebre creații cu temă folclorică.

Albumul „Hora staccato” este dedicat românilor din întreaga lume, motiv pentru care va beneficia de o prestigioasă lansare internațională, pe 29 noiembrie 2021, la Bologna, în Italia, cu ocazia Concertului Extraordinar susținut de Corul Madrigal pentru celebrarea Zilei Naționale a României.

„Încă de la înființarea sa, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a promovat constant, pe marile scene ale lumii, originalitatea și extraordinara vitalitate a melosului românesc, a tradiției muzicale autohtone, pusă în valoare de marii noștri compozitori. Așadar, suntem bucuroși că împreună cu partenerii noștri de la Roton Music putem oferi, în preajma Zilei Naționale a României, acest album special, produs la standarde acustice excepționale, cu cele mai frumoase și iubite lucrări inspirate din creația românească. Suntem siguri că playlist-ul acestui produs discografic semnat de Corul Madrigal îi va purta pe românii de pretutindeni „acasă” și îi va conecta prin simbolistica și căldura sa cu România.” – a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin.

Repertoriul special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, reunește pe compact disc o colecție de lucrări care pun în valoare creații naționale nepieritoare, aduse la lumină de mari compozitori români, de la Dumitru Georgescu Kiriac, Mihail Jora și Francisc Hubic, până la Marin Constantin, Cornelia Tăutu și Dan Mihai Goia.

Albumul discografic „Hora staccato” este al șaselea album lansat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” alături de Casa de discuri Roton Music, în decurs de un an, după cele trei dedicate sărbătorilor de iarnă – „Madrigal de Crăciun”, „Madrigal for Christmas” și dublul album, precum și cele două produse discografice lansate cu ocazia sărbătorilor pascale 2021, „Ave Maria” și „Săptămâna Patimilor”.

Albumul „Hora Staccato” este disponibil pentru pre-comenzi pe site-ul Corului Madrigal, secțiunea Magazin și va putea fi achiziționat în curând și din rețeaua librăriilor Cărturești, magazinul Muzica, benzinăriile OMV și Lukoil din toată țara, pe platformele digitale Spotify și Apple Music și pe canalul YouTube.

*

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală.

În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 58 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

Roton Music este una dintre primele și cele mai de succes case de discuri independente din România, fondată în anul 1994. În scurt timp s-au alaturat artiști precum Compact, Mădălina Manole și Laura Stoica, iar în 1996 Roton Music devine deja un brand recunoscut în industria muzicală românească. Prima colaborare internațională a venit în 1996 alături de ToCo, aceștia fiind urmați de artiștii străini precum DJ Bobo, Sylver, Ingrid și Armin Van Buuren, care au avut primele lor succese în topurile românești. Între 1996 și 2004, foarte mulți artiști români și-au început cariera la Roton Music – Akcent, Simplu, Voltaj, Hi-Q și Proconsul sunt doar câteva dintre nume sonore care s-au remarcat în lumea muzicală românească. Până în 2010, artiștii Roton Music, precum Akcent, Inna și Fly Project, erau deja nume cunoscute pe piața internațională, tendință care a continuat cu Antonia, Amna, Alexandra Stan, Radiokiller sau Manuel Riva.

Începând din anul 2020, Roton Music colaborează cu Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de care a produs deja cinci albume, care s-au bucurat de un mare succes de public.

Păreri?

Margareta Pâslaru lansează albumul Vibrații sufletești, în beneficiul Fundației World Vision România

La aniversarea celor 63 de ani creativi pe multiple planuri, Margareta Pâslaru lansesază în 2021 și albumul Vibrații sufletești, în beneficiul Fundației World Vision România. Este un album care include în 11 piese esența unei evoluții și crezul propriului motto după care doamna Margareta Pâslaru s-a ghidat în ultimele decenii: În tinerețe ne străduim să ne facem un nume, la maturitate trebuie să folosim ‘ numele’ spre binele altora.

Sărbătorirea celor 63 de ani de activitate neîntreruptă s-a desfășurat în etape, după cum urmează:

În primăvară, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu a omagiat-o pe Margareta Pâslaru prin organizarea expoziției retrospective ”Longevitate creatoare”. Apoi înregistrarea noilor compoziții proprii în Studioul Jolt si Andrei Kerestely pentru albumul ”Vibrații sufletești” care se lansează astăzi, 22 noiembrie. În toamna roditoare a vieții artistice, Margareta Pâslaru a fost onorată cu Premiul Academic și Trofeul UCIN pentru întreaga sa activitate, la Gala Anuală a Uniunii Cineaștilor din România.

Longevitatea creatoare devine testament artistic. Prin diversitatea albumului Vibrații sufletești depășim limite, din nou. Muzica ființei mele iese din tipare într-un circuit al iubirii de oameni. Pasiunea e acel ceva ce-ți dă putere, ca sorbind venin să crezi că-i miere., spune Margareta Pâslaru.

Albumul include trei mari compozitori care și ei susțin prin muzică copiii de la sate, Jolt Kerestely, Horia Moculescu și în memoriam George Grigoriu, prin donația fiicei sale Andreea Andrei. Mulțumirile se îndreaptă către invitații care au acceptat participarea pro bono la realizarea acestui album:

Să-l fericești – muzică și text Margareta Pâslaru
Serotonina ca o vacanță – muzică și text Margareta Pâslaru
Biserici închise – muzica Margareta Pâslaru, versuri Ana Blandiana, invitat special Andi Vasluianu
Vino la bunica – muzică și text Margareta Pâslaru dupa o tema de Boccherini
The power is down – muzică și text Margareta Pâslaru, duet cu Victor Apetrei
Cheia fericirii – muzică și text Margareta Pâslaru, cântă Angela Ioana Gheorghiu
Tehomir – muzică a capella Margareta Pâslaru, dedicație autorului Horațiu Mălăele
Iubiri platonice – muzica Jolt Kerestely, text Margareta Pâslaru
Balanța inimii – muzica Horia Moculescu, text Flavia Buref
Tangoul de sâmbătă seara – in memoriam compozitorul George Grigoriu
Darul de la Nașu’ – muzică populară

Întreg albumul ”Longevitate creatoare” poate fi ascultat pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/VibratiiSufletesti. Acesta va putea fi găsit și în benzinăriile partenere, începând cu 22 noiembrie 2021.

Despre Fundația World Vision România
Fundația World Vision România este o organizație neguvernamentală care pune în centrul activităţii sale bunăstarea copilului. Suntem parte din marea familie World Vision International, prezentă în aproape 100 de ţări din întreaga lume. Lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Credem că toți copiii, indiferent că trăiesc la sate sau în oraşe, au dreptul la şanse egale de dezvoltare. De aceea desfăşurăm programe pe termen lung în comunități rurale, cu accent pe educaţie şi protecţia copilului, angajament civic, agricultură şi antreprenoriat rural.

Aducem nevoile celor mai vulnerabili copii pe agenda publică și milităm pentru respectarea drepturilor lor. Propunem soluții de impact, testate în programele noastre, care știm deja că funcționează.

Păreri?

AMNA lansează la La ușa mea

AMNA lansează la „La ușa mea”, o piesă sensibilă despre vulnerabilitate și modul în care alegem să suferim, departe de ochii lumii. Compus de către artistă alături de Robert Toma și Alex Parker, „La ușa mea” este un single care scoate în evidență prin versuri dorința omului de a arăta mereu societății partea plină a paharului, chiar dacă în interior este făcut fărâme.

„Cu toții ridicăm ziduri atunci când vine vorba să ne arătăm vulnerabilitatea. Ridicăm ziduri și ne prefacem că totul este ok, ridicăm ziduri cu gândul la ce pot spune alții. Piesa aceasta este despre interiorizarea suferinței atunci când suntem singuri, iar în momentul în care suntem înconjurați de oameni alegem să prezentăm doar partea plină a paharului. Vă las aici tot sufletul meu. La ușa ta acum cine ai vrea să mai bată? “, spune AMNA.

AMNA a cucerit publicul cu piese precum „Tell me why”, „În oglindă” (feat. Robert Toma), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” și „Arme” (feat. What’s UP), care au reușit să strângă milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. Au urmat piese precum „De Câte X Vrei Tu”, „Aproape cel mai departe” (în colaborare cu Robert Toma), „14 februarie” și „Ce rămâne de făcut”, feat. KEED de la Șatra B.E.N.Z. În luna mai a anului trecut, artista a colaborat pentru a treia oară cu Dorian Popa și au lansat „Cealaltă ea”, single ce a adunat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube, apoi a lansat „Cine pe cine”, alături de Robert Toma, „Fix așa cum ești” și „Adorm cu amintirea ta”, alături de Robert Toma. În martie, AMNA a colaborat pentru prima dată cu Liviu Teodorescu și lansează „Sper s-o iubești”, o poveste emoționantă pusă pe note muzicale despre iubirea pe care cândva doi oameni au trăit-o, dar și despre karma, iar în septembrie a adus vara înapoi cu single-ul „Tu, tu, tu”.

Păreri?

Pianistul Adi Stoenescu lansează albumul de jazz Waking Light

 

Marți, 30 noiembrie, Adi Stoenescu Group lansează albumul Waking Light pe platforma Bandcamp. Este primul album sub nume propriu al pianistului bucureștean Adi Stoenescu și a fost înregistrat în iulie, anul acesta, împreună cu muzicieni din mai multe țări – România, Bulgaria, Spania. Pe lângă Adi Stoenescu (pian acustic și electric) din proiect mai fac parte saxofonistul Arnau Garrofé, bateristul Borislav Petrov, basistul Mihail Ivanov, dar și Marta Popovici care cântă pe piesa Underwater.

Materialul inclus în album este format dintr-o serie de compoziții create de Adi Stoenescu în ultimii opt ani, purtând amprenta tranziției de la orgă Hammond și pian electric la pian acustic. Noile piese reprezintă o continuare a ideilor componistice de pe albumul Landing on the comet (2017) al celor de la KRiSPER, trupă coordonată tot de Stoenescu. Sunt păstrate idei legate de structurarea surprinzătoare a părților muzicale dar e acordată o atenție mai mare momentelor solistice. Pe Waking Light limbajul muzical al grupului este unul mai apropiat de cel al jazzului american. Deși piesele conțin numeroase elemente indie, pop și rock, punctul de referință rămâne cel dat de improvizație și de interacțiunea spontană a instrumentiștilor pe scenă.

Adi Stoenescu este prezent deja pe albumele Allotropy (2016) cu Arcuș Trio, suita Titan cu Iordache (2019) și Landing on the comet (2017) alături de KRiSPER. A colaborat cu Iordache, The Jam Community, Paolo Profeti European Collective, Cristian Soleanu, Sorin Romanescu, Nicolas Simion, Gianni Gagliardi, Daniel Torres, Laura Benedek’s 7th Sense, Marta Popovici & On The Fly.

“Mă bucur că am avut ocazia să aduc în acest proiect și muzicieni din afară, pentru că întâlnirile noastre mai rare au o forță aparte. Nu apuci să te plictisești de piese, ai mereu idei fresh de improvizație. În plus, pandemia a făcut mult mai palpitant procesul de înregistrare a albumului, pentru că a trebuit să organizăm totul pe un fundal de incertitudine constantă, a trebuit să improvizăm diverse soluții și asta m-a dus cu gândul, în mod ironic, chiar la compozițiile pe care le cântăm, unde fiecare a adăugat ideile proprii la partiturile propuse inițial.” – Adi Stoenescu
 
Adi Stoenescu Group a luat naștere în 2019 când pianistul român l-a cunoscut pe bateristul bulgar Borislav Petrov după un concert în clubul bucureștean Jazzbook. În ultimii trei ani trupa a participat la festivaluri precum Tam Tam Festival (Brașov), Transilvania Jazz Festival (Cluj), Green Hours Fest (București) și JazzTM (Timișoara).

Waking Light ne transmite viziune inteligentă și căldură colegială, confirmând ideea că muzica rămâne aceeași, iar timpul schimbă doar felul în care este exprimată și ascultată. – Berti Barbera
 
Muzica de pe Waking Light, uneori cerebrală, alteori groovy, amintește de sunetul modern al jazz-ului newyorkez, cu ritmuri ce conțin măsuri compuse, armonii complexe. – George Dumitriu

Ceea ce veți experimenta este o îmbinare fericită de elemente ce fuzionează la un nivel mai subtil, rezultatul fiind un jazz autentic, dar unul născut și crescut în altă parte decât în patria sa. Pianistul Adi Stoenescu dă dovada de multă melodicitate și emoție dar evită în același timp sentimentalismul inutil. – Alex Simu

Și ce tablou este Waking Light! Adi Stoenescu reușește mereu să dea sunetului său o viziune (…): mișcare grea browniană, un flux imprevizibil de note muzicale, acorduri, progresii și culoare puse laolaltă cu inspirație și pasiune, cel mai strălucitor panaș. – Andrei Bucureci

Albumul este produs în regim independent și se va lansa pe platforma Bandcamp în data de 30 noiembrie. Două single-uri de pe album pot fi ascultate deja pe YouTube sau Bandcamp:

Piese:
1. Hesitation I
2. Unfinished
3. Waking Light
4. Vapors
5. Sneaky Detective
6. Underwater
7. Rubato
8. Power Rangers
9. Hesitation II
 
Toate piesele compuse de Adi Stoenescu
Versuri de Marta Popovici la piesa Underwater

Păreri?

Trupa Dl Goe a amendat-o pe Ioana

Proces Verbal

Agentul Dl Goe din București constată că Dl/Dna Ioana CNP211172021, act de identitate seria Single, Nr 19 a săvârșit actul contravențional de a ne face să dansăm fără vreo explicație.
Inculpata Ioana susține că ea vine din pură întâmplare și dorește anularea  contravenției.
Contravenienta poate face plângere împotriva procesului verbal pe toate platformele disponibile precum: Spotify, Deezer, Apple Music, YouTube, Etc.
În termen de 15 zile de la data procesului verbal care se pune la https://www.youtube.com/watch?v=Lm6xz_STamo, “Ioana” este obligată să ajungă în trending și pe toate radiourile din țară.

Agent Constatator,
Dl Goe

Păreri?

YEИDRY face echipa cu J. Balvin pentru noua piesa “Instinto”

YEИDRY face echipa cu J. Balvin pentru piesa “Instinto”. Melodia a fost produsa de Lexus & Keityn, care a mai lucrat cu Karol G, Sebastian Yatra si J. Balvin.

“Instinto” este debutul reggaeton a lui YEИDRY. Aceasta este o cantareata cu origini italiene si columbiene. Noua piesa confirma talentul acesteia prin modul in care trece de barierele genurilor muzicale, dar si a limbii.

“Melodia este despre un barbat si o femeie, care tanjesc dupa o iubire adevarata, acestia isi urmeaza instinctele, fiind atrasi unul fata de celelalt atat emotional, cat si fizic. Dar, in final, acestia nu actioneaza conform sentimentelor si se despart”, a declarat YEИDRY despre mesajul piesei.

Videoclipul a fost realizat de José Emilio Sagaró, care a mai lucrat cu Karol G, Anuel si Romeo Santos, si a fost filmat in New York City.

In septembrie, YEИDRY si-a facut debutul la un festival din Statele Unite ale Americii, concertand la Austin City Limits. Luna trecuta, aceasta a canta impreuna cu Mary J. Blige si Jazmine Sullivan la Apollo Theatre in Harlem, New York. Saptamana aceasta, artista va concerta la Corona Capital Music Festival in Mexic, dar si la festivalul Isle of Light in Republica Dominicana in martie 2022. Artista a fost laudata de publicatii importante precum, Billboard, Pitchfork, SPIN si Remezcla.

J. Balvin este ambasadorul global al reggaeton-ului, castigand de 5 ori LATIN GRAMMY si fiind unul dintre cei mai ascultati artisti din lume, Top 10 in 11 tari pe Spoitfy si Top 10 in 14 tari pe Apple Music. Artistul are cele mai multe #1 in Latin Airplay charts, iar piesa “One Day” impreuna cu Dua Lipa, Bad Bunny si Tainy are peste 900 milioane de stream-uri si este certificata cu discul de diamant. J. Balvin reprezinta “la nueva escuela”, fiind cea mai importanta voce din lumea reggaeton-ului. Cel mai recent album, “Jose”, include hit-urile: “Qué Más Pues?” impreuna cu María Becerra, “Que Locura” si “In Da Getto” cu Skrillex. “In Da Getto” a fost a 31-a piesa a artistului ce ajunge pe primul loc in Latin Airplay.

Păreri?

The Lumineers a lansat “A.M. Radio”

The Lumineers a lansat al treilea single de pe viitorul album “BRIGHTSIDE”. Proiectul va fi disponibil incepand cu data de 14 ianuarie 2022. “A.M. Radio” contine cel mai maret refren creat vreodata de trupa” a declarat Wesley Schultz, vocalistul, chitaristul si co-fondatorul formatiei.  “Piesa este un imn despre chemarea supernaturala a unor oameni”, a adaugat acesta.

Al patrulea album al trupei va contine si primul single “BRIGHTSIDE”, care in acest moment se afla pe prima pozitie in Billboard AAA Radio Chart, fiind a sasea piesa a formatiei ce reuseste aceasta performanta. Melodia  este pe locul 3 in Alternative Radio Airplay si pe primul loc in top-ul AAA de la Mediabase pentru a treia saptamana consecutiva.

Produs de colaboratorul apropiat Simone Felice si mixat de David Baron in 2 sesiuni din iarna si primavara anului 2021, noul album este primul proiect al trupei in 2 ani, fiind cel mai vesel si spontan. Cele 9 piese ii reuneste pe cei 2 co-fondatori si compozitori, Wesley Schultz si Jeremiah Fraites, pe David Baron si Simone Felice pe partea de productie, dar si pe Byron Isaacs, Lauren Jacobson, Cindy Mizelle, James Felice si Diana DeMuth.

TRACKLIST:
BRIGHTSIDE
A.M. RADIO
WHERE WE ARE
BIRTHDAY
BIG SHOT
NEVER REALLY MINE
ROLLERCOASTER
REMINGTON
REPRISE

Fletcher colaboreaza cu Hayley Kiyoko pentru single-ul “Cherry”

Cântăreața și compozitoarea FLETCHER a făcut echipă cu popstarul Hayley Kiyoko pentru un nou single, intitulat „Cherry.” Lansat astăzi, 19 noiembrie, via Capitol Records, „Cherry” este o serenadă a celor două artiste sincere și neînfricate.

Ascultă piesa „Cherry” semnată FLETCHER feat. Hayley Kiyoko AICI.

Scrisă de FLETCHER, Hayley, și Mary Weitz (Normani, Remi Wolf), „Cherry” este o piesă pop îndrăzneață, cu jocuri de cuvinte (ex.: „Your body’s got me outta my mind/Girl, I’m taking it over”). Produsă de colaboratorul frecvent a lui FLETCHER, Jonah Shy, cântecul pune în evidență vocea puternică și plină de încredere a artistei. În același timp, Hayley completează perfect discursul muzical și atmosfera de flirt pe care o transmite piesa. „Cherry” surprinde senzația de adrenalină care intervine atunci când te lași dus de val.

Referitor la piesă, FLETCHER a spus: „’Cherry’ vine în urma celui mai recent single al meu “girls girls girls.” Acest track vorbește despre curiozitatea pe care o ai înainte să fii intim cu cineva și te întrebi cum ar fi. Când am creat piesa, nu am putut să-mi scot din minte ideea de a o include și Hayley Kiyoko. Am intrat împreună în studio și am reușit să facem acest cântec de un milion de ori mai bun. Acesta este momentul fetelor, comunității LGTBQ+, și persoanelor nonbinare.”

Hayley a adăugat: „A fost minunat să lucrez la piesa ‘Cherry’ cu FLETCHER. Încercam de ani de zile să colaborăm și nu puteam să găsim un track mai potrivit! Sper ca fanilor să le placă și să-l asculte la volum maxim în timp ce se simt liberi, jucăuși și pregătiți de flirt.”

Păreri?

COMA a lansat noul single “AURORA”

COMA a lansat “AURORA”, primul single de pe “Acordul părinților“, o colecție de șase piese, rezultată în urma unui experiment desfășurat în timpul pandemiei, cand membri formației au lucrat individual.  
 
“AURORA este primul cântec de pe “Acordul părinților“. El poartă numele zeiței romane a dimineții pentru că mesajul său este strâns legat de puterea pe care o poate avea acest moment al zilei asupra omului, asupra ta. Acea putere de a te face, pierzandu-te în razele ei, sa ai curaj sa pornesti spre dorintele tale cele mai abandonate, să le scoți la iveală și să le permiți sa explodeze… 
 
Culoarea roz asociata acestui proiect vine sa contrazică binecunoscuta conotație negativă a „exploziei” propunând o nouă perspectivă asupra acestei idei, o perspectivă a recâștigării încrederii în propriile forțe, dorințe și sentimente și a curajului de a le lăsa să te exprime” a declarat Cătălin Chelemen.  
 
“AURORA” a avut premiera pe 18 noiembrie, pe canalul oficial de YouTube COMA, s-a auzit pentru prima data în cadrul emisiunii Avanpost Radio Guerrilla și este disponibil pe toate platformele digitale.
 
COMA înseamnă: 
 
Cătălin Chelemen – Voce  
Dan Costea – voce/ Chitară  
Răzvan Rădulescu (DJ Hefe) – Scratches/ Samples/ Keys 
Sorin Petrescu –  Chitară Bass 
Răzvan Albu – Tobe 
Matei Tibacu-Blendea – Chitară

Păreri?

Albumul “Achtung Baby” de la U2 a implinit 30 ani

Island Records, Interscope și UMe au anunțat o ediție aniversară pentru a sărbători 30 de ani de la lansarea albumului revoluționar al trupei U2, Achtung Baby”. Această ediție va include un vinil, atât în versiune standard, cât si deluxe, lansat pe 19 noiembrie, și un boxset digital cu 50 de piese, care va fi disponibil începând cu data de 3 decembrie 2021.

Acum treizeci de ani, Bono a descris „Achtung Baby” drept “sunetul a patru bărbați care taie copacul Joshua (The Joshua Tree)”. Albumul a câștigat un premiu Grammy pentru categoria Best Rock Performance și a devenit unul dintre cele mai semnificative albume ale anilor 90 și din cariera trupei U2.

Înregistrat pe parcursul a șase luni la Hansa Studio în Berlin și Windmill Lane în Dublin, „Achtung Baby” este al șaptelea album de studio al trupei U2. Produs de colaboratorii frecvenți, Daniel Lanois și Brian Eno cu Steve Lillywhite, „Achtung Baby” a fost șlefuit de Flood și lansat pe 18 noiembrie 1991. Single-ul principal a fost „The Fly”, urmat de alte patru track-uri mărețe: „Mysterious Ways”, „One, Even Better Than The Real Thing” și „Who’s Gonna Ride Your Wild Horses”.

Pentru a sărbători aniversarea albumului, trupa a colaborat cu artistul francez stabilit în Berlin, Thierry Noir (primul artist care a pictat pe Zidul Berlinului) pentru un exponat special la legendarul Hansa Studios în Kreuzberg. Acum treizeci de ani, trupa a colaborat cu Noir pentru o serie de mașini Trabant pe care a fost pictate artwork-ul albumului. U2 x THIERRY NOIR include un nou Trabant pictat în 2021, precum și o pictură murală exclusivă pe o porțiune din Zidul Berlinului.

Achtung Baby (30th Anniversary Edition) este disponibil acum pe vinil (standard și deluxe), împreună cu versiunile Achtung Baby (2018 Remaster) și Achtung Baby (Unter Remixes). Un boxset digital cu 50 de piese, dintre care 22 fiind pentru prima dată disponibile în format digital, va fi lansat pe 3 decembrie 2021.

Pre-comandă Achtung Baby (30th Anniversary Edition) aici: https://u2.lnk.to/ab30

Păreri?