Elton John & Stevie Wonder lansează piesa „Finish Line”

O nouă piesă extrasă de pe albumul ce urmează să fie lansat „The Lockdown Sessions”: O colecție de 16 piese, toate colaborările lui Elton John cu câțiva dintre cei mai remarcabili artiști din prezent, incluzând: Brandi Carlile, Charlie Puth, Dua Lipa, Eddie Vedder, Gorillaz, Lil Nas X, Miley Cyrus, Nicki Minaj, Rina Sawayama, SG Lewis, Stevie Nicks, Stevie Wonder, Surfaces, Years & Years, Young Thug, și mulți alții.

Elton John și Stevie Wonder lansează „Finish Line”, cea mai nouă piesă dezvăluită de pe albumul ce urmează să fie lansat „The Lockdown Sessions”.

O colecție de colaborări înregistrate la distanță în ultimele 18 luni, „The Lockdown Sessions” este o combinație încântătoare de 16 piese care sărbătoresc apropierea de alte persoane și care îl surprinde pe Elton colaborând cu o gamă largă de artiști pe care doar el ar fi putut să-i reunească. Albumul va fi lansat pe 22 octombrie.

Săptămâna trecută, Elton a devăluit a doua piesă extrasă de pe „The Lockdown Sessions”, „After All” cu Charlie Puth, o baladă soul clasică, venită în urma hit-ului global „Cold Heart (PNAU remix)” cu Dua Lipa.

Finish Line” dezvaluie o nouă fațetă a albumului „The Lockdown Sessions”; o piesă remarcantă cu influențe gospel, cu vocea inconfundabilă a lui Stevie și talentul lui inegalabil la pian, piesa a fost realizată și cu ajutorul celor de la The Sunday Service Choir, faimosul cor de gospel al lui Kanye West.

Colaborările anterioare ale celor doi includ „I Guess That’s Why They Call It The Blues” (feat. Stevie la muzicuță) și „That’s What Friends Are For” (o piesă pentru un eveniment caritabil, din 1985, în colaborare și cu Dionne Warwick și Gladys Knight), dar prin „Finish Line” este pentru prima dată când aceste două legende ale muzicii au un duet doar al lor. Rezultatul este o piesă care merită așteptarea, fiind un evergreen în care se îmbină perfect cele două stiluri caracteristice ale celor doi mari artiști.

„Finish Line” este produsă de Andrew Watt, câștigător al premiilor GRAMMY. Pe aceeași linie cu paleta variată și bogată care definește albumul „The Lockdown Sessions”, creația piesei a constat în mod egal din destin și muncă, luând naștere din respectul mutual și o pritenie de cincizeci de ani.

Referitor la colaborare, Elton a spus„Nu puteam să fiu mai mândru de ‘Finish Line’ – Aș îndrăzni chiar să spun că este una dintre cele mai bune piese ale mele din toate timpurile. Vocea lui Stevie este la fel de impresionantă pe cât îmi aduceam aminte – sună de parcă ar avea 17 ani din nou, el cântă cu fericire indubitabilă și cu exuberanță în vocea sa. Andrew Watt a făcut o treabă incredibilă când a produs piesa. A fost un proces magic. Întotdeauna am adorat să colaborez cu Stevie și sunt încântat că după cincizeci de ani de prietenie, am făcut în sfârșit un duet doar al nostru. El a fost întotdeauna atât de mărinimos și drăguț cu mine și talentul său întrece orice limite. Când asculți ce poate să facă vocal și instrumental în ‘Finish Line’ realizezi că ai de a face cu un adevărat geniu.”

Stevie Wonder spune: „Este în același timp o bucurie și o onoare să cânt pentru Elton! El a fost cu adevărat unul dintre cei mai grozavi oameni în muzică, prietenie și iubire pe care i-am întâlnit în această viață! Creația artistică și muzica înseamnă, precum iubirea, un angajament continuu care ține mai multe vieți. Și Elton, oricine îți aude vocea în timp ce cânți “Finish Line”, îți va auzi înțelepciunea, durerea, sufletul, iubirea, dar și puterea… O ador! Felicitări ție și piesei noastre care ne definește nesfârșita prietenie și colaborare muzicală! Mult trăiască Sir Elton John!!!”

Păreri?

Little Sis Nora lansează piesa „Rave In My Garage”

Little Sis Nora lansează piesa electro – „Rave In My Garage”, însoțită și de un videoclip animat și plin de culoare. Titlul piesei completează perfect ritmul crescendo al refrenului si sunetele electronice, ducându-ne cu gândul chiar la un houseparty de pomină.

Single-ul „Rave In My Garage” a fost scris de Eddie Jonsson, Aron Ekberg, Christoffer Sangré și Nora Ekberg, cei trei din urmă ocupându-se și de producția piesei. În plus, Aron Ekberg, Christoffer Sangré și Jessica Sangré au regizat clipul melodiei care este combinația perfectă de lumini, culori pronunțate, dans și distracție, toate elementele care definesc o petrecere de neuitat.

Nora Ekberg, cunoscută sub numele de scenă Little Sis Nora, a intrat în lumina reflectoarelor cu mega hit-ul internațional „I’m an Albatraoz”, lansat în 2014. Piesa a acumulat până în prezent peste 1.2 miliarde de stream-uri, aducându-i astfel Norei trei milioane de ascultători, lunar, pe Spotify și 3.6 milioane de abonați pe YouTube, pe lângă nenumărate concerte pe toate continentele. Cea mai recentă piesă, „MDMA”, se clasează în top 10 în 5 țări în topul Viral Charts, incluzând Germania. Nora a strâns peste 2 miliarde de stream-uri cumulate la piesele ei până în prezent pe platformele de streaming.

Păreri?

DJ SAVA colaborează din nou cu Dayana și lansează „No More Lies”

După ce a lansat alături de Dayana „Calling For You”, DJ SAVA colaborează din nou cu frumoasa artistă pentru „No More Lies”. Deși piesa este despre trădare și dorința de a scoate mereu adevărul la suprafață, clipul o surprinde pe Dayana extrem de feminină și provocatoare, totul pe beat-uri dance, așa cum ne-a obișnuit DJ SAVA. Compus de către Dayana alături de DJ SAVA și Florin Boka, „No More Lies” este în același timp și despre speranța că iubirea poate schimba tot.

DJ SAVA a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Dj-ul a lansat hituri precum „I Like The Trumpet”, „Aroma” și Love You” (alături de Raluka), „Bailando” (alături de Hevito), „Love in Dubai” (alături de Faydee), „I Loved You” (alături de Irina Rimes), „Dulce Amar alături de (Alina Eremia), „Tenerife (alături de Misha), „Coco Bongo” (alături de Olga Verbițchi), care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare. Alături de Sore a lansat „I’m Gonna Miss You”, un single cu versuri în limba engleză, cu beat-uri nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte, iar recent a adus „Playa Paraiso” în playlisturi.

Diana Sturza a.k.a Dayana este o artistă din Chișinău care de-a lungul timpului a participat la numeroase concursuri și emisiuni și a cucerit publicul prin talentul și nonconformismul său. Abordarea îndrăzneață a tinerei compozitoare îmbină atitudinea sa cu sound-ul fresh și ritmurile funk tropicale.

Păreri?

Arando Marquez și Julian lansează „Departe de noi”

Arando Marquez și Julian lansează „Departe de noi”, o piesă numai bună de ținut pe repeat în weekend alături de persoana iubită. Compus de către Selea Iulian Nicolae alături de Adi Istrate, Edward Sanda și Arando Marquez, „Departe de noi” este o piesă pozitivă, despre iubire, momente petrecute împreună și amintiri ce merită povestite chiar și peste ani.

„L-am observat pe Iulian la «M-a făcut mama artist», când era doar un puști, apoi în emisiunea «Cântă acum cu mine», unde făceam parte din juriu și din acel moment am vrut să facem o piesă împreună. Am stat atunci de vorbă cu el și l-am felicitat pentru munca depusă și talentul său. După 2 ani, am reușit să conturăm această colaborare. Legătura a fost foarte strânsă și fiind amândoi piteșteni, ne-am dorit să facem muzică împreună. Astfel vă prezentăm prima noastră colaborare. Sperăm că «Departe de noi» să aducă bucurie și zâmbete pe chipurile oamenilor. Urmează cel de-al doilea single în această formulă, pe care îl vom lansa pe 9 noiembrie, chiar de ziua mea. Este o piesă ce are în spate o poveste foarte personală din viața mea și abia aștept să o împărtășim cu voi”, povestește Arando Marquez.

„După ce ne-am cunoscut, am păstrat legătura și am început să colaborăm pe plan muzical. Am făcut deja împreună cu Arando câteva piese pe care suntem nerăbdători să le ascultați. Astăzi a ieșit primul rod din colaborarea noastră. Adi Istrate de la Maxim s-a alăturat echipei noastre de piteșteni și ne-am unit forțele pentru câteva piese super fresh”, adaugă Julian.

Arando Marquez a cucerit topurile muzicale în 2011 cu piesa de debut „Shambala”, iar de atunci au urmat „Need Ya”, „No Me Dugas” (feat. Hevito), „Pina Colada”(feat. Oana Radu), single-uri de succes care au adunat milioane de vizualizări pe YouTube, dar și „Dai Duma” alături de MRB si What’s UP, prima trap manea din România care a cucerit Trending-ul, și „În tandem” alături de Edward Sanda.

Păreri?

Mr. VIK a lansat videoclipul piesei “Me Enamora (Jamelia)” din proiectul Friday Raggaeton

După două luni de Friday Raggaeton iată că Mr. VIK a ajuns la sesiunea doi de toamnă-iarnă care debutează cu o nouă melodie lansată împreună cu Sprint Music. Aceasta se numește “Me Enamora (Jamelia)” și are un videoclip pe măsură filmat într-un club din București.

Chiar dacă a venit toamna și se apropie cu pași repezi și sezonul de iarnă, distracția nu se oprește iar Mr. VIK continuă să ne încânte cu piesele sale. Așa că și vinerea aceasta s-a lansat o nouă piesă din proiectul Friday Raggaeton. “Me Enamora (Jamelia)” pentru care a venit în București, la club Bound, unde s-a filmat videoclipul noii lor piese.

“Până să ajungem în București era să o pățim pe autostradă pentru că ne-a lovit un tir, era să intrăm sub el. Avem și filmarea, șoferul a semnalizat, a tras volanul și nu ne-a văzut. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a păzit, că totul s-a terminat cu bine și am ajuns teferi să filmăm videoclipul. Dar să ne întoarcem la clipul pe care l-am filmat în clubul Bound din Capitală. În această piesă este vorba de fata aia care te face să te îndrăgostești, știi că nu ar trebui să fii cu ea, dar ea este și dulce și amară. Eu încerc să o cuceresc dar ea face pe inabordabila. Asta-i Jamelia, fata din videoclip, din piesa lansată”, ne-a povestit Mr. VIK, care se bucură că nu a pățit nimic înainte de filmările pentru acest nou videoclip pe care îl puteți urmări de azi peste tot.

Păreri?

Îi este dor de Dalinda! Alex Mica lansează “Ven atras”

În anul 2012 era în topurile muzicale din toată lumea cu piesa “Dalinda” care a făcut furori peste tot, iar acum lansează “Ven atras”, un fel de continuare a celebrului său single! Alex Mica își dorește să revină la stilul muzical care l-a consacrat așa că se pregătește să “rupă” din nou topurile muzicale! Alex Mica lansează “Ven atras” în colaborare cu Sprint Music.

“Piesa “Ven atras” am compus-o pe la începutul verii lui 2021, într-un studio din București. În traducere, titlul înseamnă “Vino înapoi”, iar piesa vorbește despre vechea poveste începută la sfârșitul anului 2011, când mi-am început cariera, odată cu lansarea single-ului “Dalinda”. În melodia “Ven atras” îmi exprim dorul și dorința ca acea “Dalinda” (imaginară) să revină în viața mea. În plan real piesa este o chemare către femeia pe care am iubit-o cel mai mult și cu care am avut cea mai lungă relație. Însă cum ea nu mai este de ani buni în viața mea și nu am mai putea fi din nou împreună, am făcut această piesă, care să exprime ceea ce simt. Piesa “Ven atras” este produsă integral de mine, iar instrumentalul l-am realizat într-un stil “Dance/Slap House”, din dorința de a reveni la stilul care m-a consacrat, însă cu un sound mai actual. Mixingul și Masterul îi aparțin lui Alexandru Truță și sper ca asculatorii să se bucure de această piesă, așa cum mă bucur eu, având în vedere că am ascultat-o deja de sute de ori, de când am creat-o și nu m-am plictisit de ea!”, a mărturisit Alex Mica.

Păreri?

Kali Uchis lansează melodia “Fue Mejor”, in colaborare cu SZA

Kali Uchis, artista premiată cu un trofeu Grammy, dezvăluie o nouă versiune a piesei sale „fue mejor”, cu SZA, alături de un videoclip în regia lui Daniel Sannwald.

„Acesta este R&B-ul latin, aceasta este SZA care cântă în limba spaniolă pentru prima dată, acesta este momentul”, a declarat Kali.

Versiunea originală a melodiei este preluată de pe albumul în limba spaniolă, din 2020, al lui Uchis, “Sin Miedo” (del Amor y Otros Demonios).
Albumul include hitul „telepatía”, care a depășit recent 1,4 miliarde de ascultari, după ce a ajuns pe locul 1 în topurile Billboard’s Latin Airplay și Latin Pop Airplay și a ocupat primul loc in Latin Digital Song, timp de 10 săptămâni consecutiv.
„Telepatía” a stat cel mai mult in topul Billboard Hot 100, fiind singura melodie în limba spaniolă, dîn acest deceniu (23 de săptămâni) și a atins numărul 10 pe Global 200.

La începutul acestei luni, Uchis a câștigat primul său premiu Billboard Latin Music pentru albumul latin al anului. Premiul a încheiat un an exceptional pentru Uchis, care a câștigat primul său premiu Grammy, pentru cea mai bună înregistrare dance, cu Kaytranada, în ianuarie, primele premii Premios Nuestra Tierra și Univision Premios Juventud în această vară și a fost nominalizată la primul ei premiu de muzică latino-americană. Uchis va concerta la a 34-a ediție a Premiilor Patrimoniului Hispanic de pe PBS pe 8 octombrie, unde va fi recunoscută ca Inspira Honoree din 2021.
Pentru celebrarea Lunii Patrimoniului Hispanic, Uchis este imaginea noului playlist global Amazon Music FLUENT, care include cover-ul sau pentru „Si Una Vez”, a Selenei.

Uchis a dezvăluit recent noua colecție de denim auto-proiectată, realizată în Columbia, OBSESIÓN, parte din brandul ei de îmbrăcăminte de debut, Bodied by Uchis. Mai mult, Uchis se va alătura lui Tyler, The Creator în turneul său nord-american, anul viitor.

Păreri?

JUNO și Raluka lansează HIT-ul toamnei: Două inimi

După ce JUNO a atins un succes memorabil prin colaborarea cu JO pentru piesa „Mă mai ia”, artistul lansează împreună cu Raluka la HIT-ul toamnei, „Două inimi”.

Prin această colaborare, artiștii atrag atenția către partea nevăzută din relații despre care nu vorbește nimeni. Piesa prezintă o poveste de dragoste transformată într-o competiție în care doar ego-ul câștigă.

„Piesa asta nu are nevoie de vreo explicație, e o piesă din inimă. Dintr-una singură. Simt că piesa și clipul sunt cel mai calitativ, bun și sincer produs al meu de până acum. N-ar fi putut sa fie asta fără Raluka. Sunt onorat și recunoscător că a simțit să facă asta. E din «DOUĂ INIMI» piesa de fapt. Felicitări și mulțumiri, Fenom, Angus, Barz și HaHaHa Production” declară JUNO.

„JUNO a scris «Două inimi», o piesa inspirată din întâmplări reale, care reușește să transmită foarte multă emoție. Când mi-a trimis demo-ul mi-a plăcut foarte tare și m-a bucurat propunerea lui de a colabora. Este un băiat talentat care scrie foarte bine. Sper să ajungă mesajul la cât mai mulți dintre voi și să vă placă rolurile noastre din clip. A fost o filmare aparte, cu scene desprinse din păcate, din viața reală. Îmi doresc să învățăm câte ceva de aici și să fim mult mai recunoscători pentru ce avem, să iubim mai mult. Enjoy!” declară Raluka.

O coproducție Cat Music și HaHaHa Production, „Două inimi” are textul și muzica create de către Alexandru Stancu(JUNO), la producție au lucrat Florin Boka, Angus Mihai și Andrei Barz, iar de mix & master s-au ocupat Florin Boka și Lucian Nagy.

Păreri?

Havana colaborează cu Kanita și lansează „Serenata Mexicana”

Povești de iubire și o seară plină de serenade: acestea vor fi primele lucruri la care te vei gândi atunci când vei asculta „Serenata Mexicana”. Compus de către Sorin Seniuc alături de Vanotek, Alexandra Tirtirau și Raul Eregep, „Serenata Mexicana” este un single fresh ce te transpune într-o altă lume.

„«Serenata mexicana» este acea poveste de dragoste pe care o auzim încă din băncile școlii. Un băiat întâlnește o fată și se îndrăgostesc unul de celălalt în pofida tuturor obstacolelor întâlnite. Atunci când fata pleacă cu părinții săi, vor trece multe anotimpuri de vară până când cei doi se vor reîntâlni. Adulți acum, pentru ei pare că timpul doar a stat în loc așteptând momentul în care își vor putea continua povestea lor de iubire”, spune Raul Eregep.

„Când am început să tragem voci în studio cu Raul, ne-am dat seama că această piesă ar fi și mai frumoasă cântată în duet. Ne-am gândit la artista Kanita, din Albania, o fată foarte talentată a cărei voce se potrivește foarte bine alături de vocea lui Raul. Clipul în regia lui San te face să atingi parcă cu propriile mâini sentimentul de iubire pură. Este piesa noastră, reinterpretată acum de el din spatele lentilelor ca un desăvârșit artist”, adaugă Sorin Seniuc.

De-a lungul timpului, single-urile lansate de Havana au cucerit topurile muzicale și publicul din toată lumea, prin stilul original și sound-ul super catchy. Printre hiturile internaționale ce au adunat împreună peste 200 de milioane de vizualizări pe YouTube se numără „Vita Bella”, „Que Sera, Sera”, „Mon Amour”, „Vivere” (alături de Ioana Ignat), „I Lost You”, „Big Love” (alături de Yaar și Kaiia), „Broken Heart” (feat. Yaar). În octombrie Havana a lansat alături de Yaar și Kaiia „Perfect Kiss”, o piesă ce redă în versuri o iubire imposibilă și „Last Night”, o piesă de dragoste pentru cei care aleg să iubească necondiționat.

Kanita Suma are 20 de ani și provine dintr-o familie albaneză din orașul Skopje din Macedonia de Nord. Kanita a devenit cunoscută odată cu participarea sa în cadrul celui de-al doilea sezon X Factor Albania, dar și la Kënga Magjike, un concurs muzical albanez foarte popular la nivel local. Până în prezent, artista a lansat „Don’t let me go”, „Fllad” și „S’jemi Ne”.

Păreri?

Timișorenii de la Phaser au lansat un nou single extras de pe albumul “Început de Univers”, intitulat “Sânge rece”

“Sânge rece este o piesă cu o atmosferă dramatică și ușor întunecată. Am vrut să surprindem aceeași atmosferă și prin videoclip, și credem că am reușit. În plus, după cum se va vedea chiar din primele cadre, urmează și o continuare despre care momentan nu spunem mai multe. Mulțumim echipei Sebastian MARU Films din Timișoara pentru această nouă colaborare!”, au declarat membrii trupei.

Phaser a început colaborarea cu Media Pro Music și Universal Music România în toamna anului 2017. După o serie de single-uri și videoclipuri ale unor piese ca “Alerg”, “Până vine dimineața” sau “Spune-mi unde ești”, la începutul lui 2021 a apărut primul album al trupei intitulat “Început de Univers”. Albumul conține 16 piese și este deja disponibil pe toate platformele de streaming. A fost susținut până acum de single-urile Fast Forward, Copilul lunii și oviațășiîncăosecundă.

“Albumul este disponibil pe toate platformele de streaming, iar acum pregătim și lansarea în format fizic, despre care vom anunța mai multe detalii în curând. Titlul “Început de Univers” a rezultat în urma unui brainstorming și este luat chiar din refrenul piesei “Sânge rece”. Ne dorim și o serie de concerte de lansare pe care să le susținem cât mai curând posibil, dar momentan suntem în stand-by din cauza creșterii numărului de cazuri de covid și a restricțiilor asociate care se anunță”, au mai adăugat cei de la Phaser.

Phaser este o trupă pop-rock născută în Reșița și maturizată în Timișoara, iar din componența trupei fac parte Carina Dumitru (voce), Radu Racz (bas), Sebi Bârzeianu (chitară), Lucian Oprișan (clape) și Arnold Birta (tobe).

Păreri?