RAVA face bani doar cu Haita – soundtrack-ul oficial Haita de acțiune

RAVA, unul dintre cei mai apreciați artiști urbani ai momentului, lansează piesa ,,Haita”, primul single din soundtrack-ul oficial al filmului de comedie ,,Haita de acțiune”, ce urmează să fie lansat pe 21 martie. Noua piesă vine cu beat-uri electrizante, versuri provocatoare și maniera specifică de interpretare a lui RAVA.

Piesa a fost compusă de RAVA și produsă la Seek Music.

,,Piesa a ieșit exact cum ne-am dorit și cred că se potrivește la fix cu scenele din film. Sper să vă văd pe Instagram, pe TikTok, cu <<haita>> voastră și apoi în concerte, să facem show împreună.” ne spune RAVA.

După succesul producției „Miami Bici”, „5gang: Un altfel de Crăciun”, „Tabăra”, „Romina VTM” și „Teambuilding”, Vidra Productions continuă în forță cu o nouă comedie: ,,Haita de acțiune”. Filmul va avea premiera pe data de 21 martie și spune povestea unui polițist rutier, care își dorește să rezolve cazuri mult mai complexe.

Filmul este scris și regizat de către Vali Dobrogeanu (cunoscut pentru „Rezumatul Zilei” și „Tabăra”), iar producători sunt Matei Dima, Ștefan Lucian și Alexandra Hash. Din distribuție fac parte Matei Dima, ANTONIA, Elena Chiriac, Anca Dumitra, Vlad Brumaru, Iulian Postelnicu, Anca Dinicu, Iancu Sterp, Alex Bogdan, Sergiu Smera, Alex Delea, Cristi Pulhac.

Energia mistică a tărâmului întunecat iese la lumină prin prezența lui RAVA. Fără îndoială, vocea sa profundă servește ca instrument cheie în arta sa. Sinergia dintre rădăcinile sale rome și cunoașterea străzii face ca versurile lui RAVA să ajungă în subconștientul ascultătorului. Toate acestea împreună nu îi setează nicio limită în explorarea sunetelor. Semnat la Seek Music la doar 18 ani, el a ajuns pe culmile industriei muzicale în doar un an. ,,Giulești-Crângași”, single-ul său de debut, a ajuns în Top 50 atât pe Spotify, cât și pe Apple Music. Lansat la sfârșitul anului 2021, „BULIBA$HA”, primul său album i-a confirmat potențialul, depășind în scurt timp peste 50 de milioane de stream-uri. Colaborările cu cele mai mari nume din scena hip-hop românească actuală, cum ar fi Killa Fonic, PRNY, Amuly, Azteca și mulți alții, au dovedit, de asemenea, locul său în topul industriei.

Păreri?

545 Post Views

Jukebox lansează Împreună mereu

Jukebox lansează “Împreună mereu” – o piesă de Dragobete, onestă și vulnerabilă, despre curajul de a te expune și a-ți arăta sentimentele față de persoana iubită. Mesajul nu e nou, sunt cuvintele pe care le cauți când universul devine complet și vrei să împarți asta cu toată lumea, dar cel mai mult cu persoana cu care vrei să fii, împreună, mereu.

Clipul realizat de Andrei Apostol a fost filmat în Brașov și alte locații superbe, mai puțin cunoscute, din România.

“Ne-am dorit o piesă ca o declarație de dragoste pentru că toți avem alături persoane cărora dorim să le spunem și să le arătăm cât de mult le iubim și ne bucură enorm faptul că sunt parte din viața noastră. Promovăm in clip și locurile faine din România, altele decât cele de pe Valea Prahovei.”, povestește Alex Vasilache, solistul Jukebox.

Piesa a fost compusă de Răzvan Sofronescu (chitara bas Jukebox) – pe partea de muzică și producție și Oana Marinescu – muzică și versuri. “Ne-am dorit o piesă de dragoste dansabilă, ușor de fredonat, cu care oamenii să rezoneze.” declară Răzvan.

Rolul principal în clip îl are actrița Gabriela Marin: “A fost o bucurie să joc în clipul piesei “Împreună mereu”. Am avut două zile de filmare prin țară care au trecut ca vântul și ca gândul pentru că ne-am și distrat. Încă mai fredonez melodia, este genul de piesă care îți ajunge direct în suflet. Sunt versuri în care te regăseșți cu ușurință. Pot doar să sper că am reușit să transmit prin povestea noastră toată gama de emoții pe care am simțit-o atunci când am ascultat-o”. În clip apare și Radu Turtă, soțul Gabrielei Marin.

Jukebox este tonomatul fabricat în România. Cu peste 20 ani de scenă, sute de emisiuni și mii de concerte, Jukebox a devenit una dintre cele mai apreciate trupe de muzică live din România. Trupa Jukebox, în frunte cu Alex Vasilache, a lansat de-a lungul anilor zeci de single-uri printre care: „One love”, „Picuri de rai”, „Sexy foc”, „Să vină vinerea”, „Am ce nu am”, „Măști de porțelan”, precum și „Vocea ta”, „Auzi cum bate” și „Mă întorc zi de zi” alături de Bella Santiago.

Jukebox vă așteaptă la concerte în București pe 8 și 24 martie și Râmnicu Vâlcea pe 11 martie.

Păreri?

205 Post Views

Gabriella Nastas lansează videoclipul piesei Timpul de Dragobete!!!

Fermecătoarea solistă revine cu o nouă surpriză muzicală chiar de ziua iubirii la români, cu o piesă ritmată, ”Timpul”.

Gabriella Nastas și Sprint Music oferă un cadou atât vizual cât și muzical, tuturor îndrăgostiților care sărbătoresc românește.
Pentru Gabriella Nastas noul single ”Timpul”, însoțit de un videoclip pe măsură, are o însemnătate aparte având în vedere că petrece Dragobetele singură după 2 ani de zile. Piesa ”Timpul” a fost compusă de Emanuela Oancea împreună cu Gabriella, care a colaborat și la versuri, instrumentalul a fost realizat de Cătălin Năstase și Alex Leceanu, Mix-Master de Alex Truță iar videoclipul a fost filmat de Ciprian Strungariu după ideea și regia Gabriellei.

“Piesa s-a născut anul trecut. Mi-a fost prezentat un demo, a fost chimie din prima, am mers la studio, am tras vocile, ne-a placut atât de mult cum suna încât am hotărât sa termin piesa in aceeași zi, avand inspirație, am scris a doua strofă, și așa a rămas. Am lucrat cu băieții mei, producătorii Cătălin Năstase și Alex Leceanu, ne-a plăcut vibe-ul și totul a fost super profi. M-am gândit să o lansez de Sfantul Valentin, însă 24 februarie este o dată mai aproape de sufletul meu, mai ales că anul acesta de Dragobete voi sărbători singură”, ne-a mărturisit Gabriella. Ciprian Strungariu este cel care a filmat videoclipul, după ideile “nebune” ale Gabriellei, în care solista apare extrem de sexy, acesta având și el o poveste aparte

”Inițial ne-am dorit să facem doar un vizual, insă imaginația mea artistică și-a făcut de cap, asa ca mi-am pregătit cu atentie hainele si accesoriile. M-am consultat cu Ciprian iar pe parcursul filmărilor a ieșit o adevărată operă de artă și ne-am zis că este păcat să nu rămână așa și să-l oferim fanilor mei drept cadou în ziua în care se sărbătorește iubirea românească. M-am simtit sexy și a ieșit ceva elegant, glamour, demn de un super videoclip”, a povestit Gabriella. Care este foarte încântată atât de videoclip cât și de piesă și în special de versuri. ”Timpul n-are somn/ Nu pot să adorm/ Patul ăsta gol / … Inima mea-ți poartă dorul pe ascuns/ De la tine nu mai am nici un răspuns/ Spune-mi tu, cum îți bate inima?/ Cum respiri, fără dragostea în ea?! “Mesajul din spatele textului este unul foarte Deep, pentru cei care vor intra in esența acestuia. Pentru că este vorba despre o dragoste care vindecă și poate răni in același timp. Iar refrenul sună ca o speranță, care este redată prin vibe-ul piesei. Ritmul pozitiv redă agitația acelor nopți nedormite, și timpul care nu mai are somn la fel ca fanii mei care după vizionarea videoclipului, nu vor mai avea somn”, ne-a povestit solista.

Și tot ea ne-a spus că filmările videoclipului au durat 5-6 ore și ne-a povestit că la filmări a avut niște sandale foarte înalte, care i-au dat bătăi de cap, dezechilibrând-o pe artistă până în punctul în care se putea accidenta. În plus, pe tot parcursul filmărilor, de la aerul uscat din încăpere, artista a avut nevoie de intervenții frecvente asupra părului, care părea să fie neascultător și stătea în toate direcțiile. Însă totul s-a terminat cu bine”, a mai spus în încheiere Gabriella Nastas despre filmări

Păreri?

203 Post Views

Nick Casciaro, câștigătorul X Factor al sezonului 10, revine cu Io ti voglio così bene

Cu o voce puternică ce transmite emoție și o prezență scenică impunătoare, Nick Casciaro a reușit să cucerească inimile românilor în 2021, odată cu câștigarea marei finale a uneia dintre cele mai urmărite emisiuni de talente din România: X Factor.

Originar din Bolzano, italianul și-a urmat visul la vârsta de 31 de ani de a cânta pe scenă în România, iar în luna iubirii, Nick prezintă publicului „Io ti voglio così bene”, o piesă ce cucerește de la prima ascultare. Cu versuri în italiană puse pe acorduri de pian și vioară, „Io ti voglio così bene” este compusă de către artist alături de Franco Manco și Carlo Rizoli, iar muzica poartă semnătura lui Franco Manco alături de Carlo Rizoli, Valerio Carboni și Giorgio Parisi.

„«Ti voglio così bene» înseamnă «Te iubesc atât de mult». Exprimă un sentiment sincer și profund de afecțiune. Este o piesă de care sunt foarte atașat, care îmi amintește de prima mea iubire, primul meu sărut, de acele sentimente de timiditate și emoție care îți fac inima să explodeze”, povestește Nick Casciaro.

Single-ul este însoțit de un videoclip ce completează prin imagini o poveste de iubire perfectă, fără defecte, în care muzica și cuvintele sunt cele care deschid inimi și le apropie. De-a lungul carierei sale, artistul a emanat emoție pe scenă și a demonstrat că are o profunzime care trece dincolo de talentul său remarcabil. Nick este pasionat de sport şi practică în timpul liber fotbal, rugby, patinaj pe gheaţă şi surfing. În prezent, artistul se bucură de succes și are concerte în Italia, Canada, America și Spania.

Păreri?

197 Post Views

Trupa fenomen 3 Sud Est a pregătit un nou single ce se anunță hit: Unu

Cu peste 25 de ani de activitate, peste 10 albume și zeci de hituri absolute care au stat în fruntea topurilor muzicale și playlisturilor, trupa fenomen 3 Sud Est a pregătit un nou single: „Unu”. După ce au cucerit în 2021 Trending-ul de pe YouTube și topurile de specialitate din România ocupând prima poziție cu „Jumătatea mea mai bună”, alături de Andra, în 2022 trupa și-a continuat călătoria muzicală cu hitul „De-ar vorbi inima”, iar în luna iubirii, revine cu single-ul „Unu”.

„Una dintre cele mai bune modalități de a comunica sau a spune ce simți este prin muzică. «Unu» este primul cadou pe care îl oferim fanilor noștri, chiar în luna iubirii. Sperăm ca piesa să ajungă la sufletele lor și să o cântam împreună în concertele pe care le vom susține în acest an”, povestește Laurențiu Duță.

Compusă de către Laurențiu Duță, alături de Mihai Budeanu și Viorel Sipoș, „Unu” este o piesă care dezvăluie multă emoție prin versurile sale romantice. Cel mai nou single al trupei poate fi ascultat live în premieră în cadrul turneului național al 3 Sud Est care se va încheia pe 26 martie, la Timișoara.

Până în prezent, trupa a susținut numeroase turnee atât în țară, cât și în Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Bruxelles, Londra, Frankfurt, Montreal, Toronto, New York, Detroit, Chicago și Atlanta, unde au reușit să cucerească publicul de fiecare dată.

Păreri?

202 Post Views

Emotie si nostalgie in cea mai noua piesa a LIEI. Prima Dragoste se lanseaza astazI!

Cea mai nouă lansare a LIEI vorbește despre despărțirea de prima iubire, într-o piesă care poartă semnătura muzicală a artistei. Un mix între baladă și cântec motivațional, Prima Dragoste pune accent pe nerăbdarea de a trece peste durerea și reminiscențele primei iubiri pierdute.

 

Intensitatea emoțiilor este redată de sound-ul inspirat din anii 80, care va face din această piesă una cu care vor rezona atât tinerii, cât și cei care și-au trăit prima iubire acum peste 40 de ani. Nostalgia și universalitatea mesajului transmis de piesă își găsesc cu siguranță loc în playlistul oricui a fost vreodată îndrăgostit.

 

Prima dragoste nu se uită, teoretic. Totuși, și ea se ofilește dacă ai răbdare să treacă suficiente anotimpuri. Piesa vorbește despre starea de nerăbdare și durere pe care o ai după despărțire. Când aștepți să dispară toată sentimentele, amintirile și dorul, să nu mai existe durere și iubire pentru ce a fost.” povestește LIA.

 

Piesa este disponibilă acum pe toate platformele de streaming. Videoclipul este disponibil pe YouTube.

Păreri?

190 Post Views

Cadoul muzical pe care RUBY l-a pregătit în luna februarie: Paris

După single-ul realizat în colaborare cu Alex Velea, RUBY ne suprinde de data aceasta cu „Paris”, o piesă foarte diferită și emoțională a artistei, cu versuri sensibile ce dezvăluie cuvintele care de multe ori nu pot fi rostite pentru a închide o rană.

„«Paris» este un pansament pentru inimile frânte”, spune artista despre single.

Compus de către Ștefan Ioniță alături de Loredana Cavasdan, Alexandra Alexandrescu, Mario Morar, Harvis și Cuni Padron, „Paris” te poartă într-o călătorie a inimii unde amăgirile se amestecă cu dezamăgirile, orgoliul cu iertarea și sentimentele cu realitatea, iar videoclipul regizat de către Kobzzon completează povestea de dragoste creionată prin muzica și versurile sensibile.

Păreri?

231 Post Views

LIZOT x Holy Molly x Money For Nothing – One And Only

LIZOT și Holy Molly colaborează pentru a patra oară și lansează “One And Only”, alături de Money For Nothing. Piesa merge pe urmele colaborărilor anterioare, “Sunday Night”, “Menage a Trois” și “Back to Her”. Single-urile au depășit 70 de milioane de stream-uri pe toate platformele și au devenit hituri dance în întreaga Europă.

“One And Only” este un cântec terapeutic, care aduce laolaltă sentimente de tensiune și eliberare. Este vorba despre a-ți lua puterea înapoi, de a merge adânc înăuntrul tău și de a te vindeca.

Holy Molly spune despre piesă: „Știi când ești într-o relație fără sfârșit, dar numai unul dintre voi vrea să-i dea drumul? Când ai lucrat la ea atât de mult timp, în timp ce celălalt nu a făcut nimic, așa că te hotărăști să o închei. Și dintr-o dată partenerul tău își dă seama cât de valoros ești.”

LIZOT este un duo format din producătorul german Max Kleinschmidt și DJ Patrick Art. “Weekend” este unul dintre cele mai cunoscute hituri ale duoului, cu peste 120 milioane de stream-uri, 7xGold și 4xPlatinum. La sfârșitul anului 2019, LIZOT a lansat primul lor colab cu Holy Molly, “Menage A Trois”, care s-a dovedit a fi un hit internațional, acumulând peste 50 milioane de stream-uri.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță, cunoscută pentru vocea ei puternică și versurile emoționante. Artista este considerată la acest moment una dintre vedetele în ascensiune ale României. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu nume de top precum LIZOT, Olivia Addams sau Alex Parker. Ea a acumulat deja peste 80 de milioane de stream-uri pentru piesele sale, cum ar fi “Twinkle Twinkle” sau “Shot a Friend”.

Duoul londonez Money For Nothing este compus din instrumentiștii, producătorii și compozitorii Dan Priddy și Lawrie Martin. Cei doi au petrecut ultimii ani în top-lining și au produs hituri pentru artiști consacrați precum Bastille, Rag’n’Bone Man, James Arthur, James Blunt, Kygo, Sigala, Steve Aoki, Don Diablo și lista continuă!

Păreri?

182 Post Views

Patru noi lansari iti completeaza playlistul saptamana aceasta

Descoperă patru melodii care promit să te facă să uiți că este luni. Un amestec unic de ritmuri irezistibile, hituri deja cunoscute și versuri care te transportă într-o stare euforică, îți vei găsi cu siguranță piesa preferată.

Indiferent că îți dorești să te pierzi în muzică sau doar să găsești motivație suplimentară pentru săptămâna care tocmai a început, aceste piese sunt coloana sonoră perfectă pentru orice ocazie.

Bazându-se pe succesul hitului original Drunk in Love, această colaborare promite să ofere un sunet proaspăt și inovator, care îmbină cele mai cool elemente ale muzicii pop, dance și electronice.

Acest remake modern al hitului clasic al lui Santana promite să mixeze un sunet proaspăt și inovator pe acordurile unei piese clasice, arhicunoscută. Giorgio Gee, Noize Generation și Matthew Clanton transformă Maria Maria în hitul perfect pentru playlistul tău.

Ritmuri contagioase care te vor umple de energie vin din partea lui Digma. Ride or Die va fi cu siguranță un hit. Piesa este perfectă pentru oricine are nevoie de un boost de energie de la primele ore ale dimineții sau după o zi grea.

Jerome și KYANU au pregătit un sound electrizant, care te va ridica cu siguranță de pe scaun. Indiferent că ești la birou, în mașină sau la sală, această piesă îți va face inima să bată mai repede.

Păreri?

338 Post Views

Cuco a lansat Best Disaster

Cuco a lansat “Best Disaster” o piesa psihedelică, captivantă, cu un solo de chitară celest. Piesa este co-produsă de Nicholas Allbrook și James Ireland din trupa Pond și Alex Pasco. Piesa vine alături de un nou videoclip, regizat și animat de Eric Foster, cu ilustrații de la Jake Foreman, în care Cuco navighează printr-o navă în spațiul cosmic. Single-ul vine la scurt timp după anunțul viitorului său turneu din America de Nord, care începe pe 27 februarie și se oprește în San Francisco, San Diego, Las Vegas, Mexico City, Washington, D.C. și New York.

„Best Disaster” vine după albumul Fantasy Gateway de anul trecut, pe care Pitchfork l-a descris ca având „strălucire nouă” și marchează deschiderea unui nou capitol pentru Cuco și cariera sa înfloritoare. De-a lungul proiectului cu 12 piese, Cuco reflectă asupra experiențelor sale de adolescent în lumina reflectoarelor. Fantasy Gateway include piesele remarcabile „Sitting In The Corner” cu Kacey Musgraves și Adriel Favela, „Fin Del Mundo” cu BRATTY, balada psihedelică „Time Machine” și „Caution”, care au sosit cu imagini create de Grin Machine și regizate de Cole Kush. După lansarea albumelor, Cuco a strâns acum peste 1 miliard de stream-uri.

Păreri?

184 Post Views