Tag: interviu

Posted on

Jack Savoretti: “eșecul te face să lupți pentru ceea ce pierzi.”

Un interviu deschis și profund, cu Jack Savoretti; confesiuni despre muzică, eșecuri și alte fericiri din viața unui artist, de Sori Țigăeru in pregatirea concertului de pe 24 septembrie 2024 de la Arenele Romane.

EMOȚIILE

O camera liniștită, un laptop cu o conexiune reconfortant de puternică la internet și câteva momente bune de așteptare. Apoi îți dai seama că adrenalina e sus, iar în minte revezi frânturi algomerate ale propriei vieți. Fix acolo, în acel moment, înțelegi că tot ce s-a întâmplat, de fapt, până acum, te-a pregătit pentru următoarele cele mai importante 30 de minute din ultimii ani. Și toate ăstea îți pictează un zâmbet de mulțumire pe față.

Undeva prin 2017, în încercarea de a căuta muzică nouă pentru ceva elan și inspirație la viață, Sori Țigăeru îl descoperea pe Jack Savoretti și al său cântec “Tie Me Down”. La o primă vedere, în videoclipul alb negru minimalist, Jack impresiona cu un look de bad boy răzvrătit, așezat pe un scaun, cu o chitară la purtător, totul într-un set up ușor industrial. Două cadre mai târziu și Jack începe să cânte unul dintre cele mai “de semnătură” din repertoriu. Și, mai abitir, cu al său timbru vocal răgușit, sucește capete, dar mai ales, ciulește urechi, oriunde s-ar afla. Stadioane, grădini, roof-top-uri de blocuri și te miri pe unde îsi mai duce talentul. Pentru că Jack avea să devină printre cele mai căutate voci europene ale ultimilor ani.

Suntem în 2024 sau, mai bine zis, suntem după 7 albume de studio, faimoasele duete cu Zucchero și Kylie Minogue, iar dacă bunul nostru domn Pavarotti ar mai fi trăit, suntem siguri că l-ar fi adus lângă el pe vreo scenă de faimos amfiteatru roman, cu o orchestră voluminoasă în spate. Căci Jack este o voce aparte, o voce care te va încânta de la primele versuri, unde chiar el, cu o sinceritate debordantă, își pune pe masă toate emoțiile trăite.

Trecute de orele 14 și pe un ecran al unui laptop pregătit să ajute la împlinirea unei dorințe la care nici nu visam, deodată îmi apare în față un zâmbet larg.

  • Hello, sunt Sori. Mai ții minte, la primul concert în România, când te-ai oprit și ai citit cartoanele din spatele sălii? Eu eram.
  • Ah, wow, tu ești! A fost tare momentul. Hello, mă bucur să ne cunoaștem!

Pe vremea când scriam cartoane pentru concerte sau status-uri pe rețele sociale, status-uri în care doream să atrag atenția asupra unui potential concert în România, nici nu visam la așa ceva. Un interviu cu Jack Savoretti. Sau o discuție despre psihologia vieții, mai bine zis. 

Deși spune că este un om privat, Jack găsește cumva echilibrul perfect și te vrăjește cu deschiderea sufletului său, dar și cu lejeritatea cu care își povestește creația, apoi muzica sau  eșecurile care au stat la baza carierei și, nu în ultimul rând, familia, cel mai de preț cadou pe care l-a primit de la viață.

Vă las cu Jack și câteva întrebări pe care se pare că, preț de ceva ani, le-am pregătit în subconștient, fără să știu că acest moment va veni.

PREZENTUL

  • Deci, vă întoarceți la București pe 24 septembrie?
  • Da, abia aștept, cântăm la Arenele Romane, un loc foarte cool. Data trecută când am fost la București am fost foarte surprinși cât de uimitor a fost publicul, chiar nu ne așteptam să vină atâta lume. De data asta venim cu toată formația și va fi un show tare.
  • Hai să vorbim un pic despre cele mai recente albume. Dacă “Europiana” (2021) a fost cel care a adus sunetele retro și old-school înapoi în prezent, care este povestea lui “Miss Italia” (2024), care este intenția albumului?
  • “Miss Italia este un album pe care am vrut, am ales și pe care a trebuit să-l fac. Tatăl meu s-a dus acum doi ani și jumătate și a fost prima dată în viața mea când m-am simțit, cu adevărat, îndurerat. N-am știut exact cum să mă descurc în această ipostază, pentru că durerea aceasta nu este emoțională sau psihologică. E o chestie fizică și, pur și simplu, o simți. Singurul lucru pe care l-am găsit vindecător a fost muzica italiană. Probabil că are de-a face cu faptul că tatăl meu este/a fost Italian și identitatea italiană avea strânsă legătură cu el. Dacă mă gândeam la Italia, mă gândeam la tata și invers. Iar când a venit momentul dispariției lui, am avut nevoie să mă reconectez, iar muzica italiană a fost la îndemână. Și, următorul lucru, imediat după ce s-a dus, am fost în Italia și mi-a plăcut enorm să fiu acolo. Îl simțeam peste tot: toți bărbații arătau, sunau și miroseau ca el. Totul era familiar și m-a făcut să stau acolo oricât a fost posibil. Și apoi să învăț să scriu/compun în limba italiană. Deci cam asta s-a întâmplat. N-am avut niciodată intenția de a merge acolo ca să fac un album Italian. E doar ceva ce am făcut și, mai apoi, după 6 luni, mi-am dat seama că se întâmplă ceva cu asta și eu chiar vreau să fac o colecție, un album în italiană. A fost o experiență uluitoare.
  • Și numele albumului?
  • E un joc de cuvinte, la bază este vorba despre “I Miss Italia”. Câteodata mă gândesc că țara asta e subiectul judecății superficiale, însă mie nu îmi e dor de pizza sau de pasta, ci de Italia, adevărata Italie.
  • Știi, Jack, noi spunem câteodată că România este frumoasă pentru că este aproape de Italia. 
  • Eu iubesc România, de altfel am făcut și un road-trip foarte mișto data trecută. Am condus de la București la Cluj, unde am avut turneu și am trecut prin Transilvania. Da, a fost un drum extraordinar, mai ales pentru că nu sunt autostrăzi si am mers prin satele dintre munți. Și ne-a făcut foarte mare plăcere. Am fost foarte impresionat. Eu am mai fost, de fapt, la București, când eram adolescent, prin organizația City of Hope. Organizația lucra și ajuta copiii străzii din București. Era, probabil, 1998-1999 și un foarte diferit București față de cel de acum. Se vedea că orașul se chinuia să se dezvolte post erei Ceaușescu. Dar a fost frumos când m-am întors să găsesc acest oraș incredibil, vibrant și tânăr. Chiar iubesc Bucureștiul. Dar frumos a fost și că am apucat să vedem o parte din țară. Într-adevăr uimitor de frumos.
  • Da, chiar ne-am dezvoltat în ultimii ani, mai ales pe scena culturală și prin toată țara se mișcă lucruri. Întorcându-ne la faptul că tu ai fost activ recunoscător moștenirii tale italiene, hai să facem un mic exercițiu. Pentru că știu că o parte a legăturii tale cu muzica pornește de la momentele în care, puști fiind, stăteai pe bancheta din spate a mașinii părinților și ascultai muzică. Ce i-ai spune acum acelui puști?
  • Că totul va fi OK și că toate trec. Și să se țină de treabă fără să-i fie frică. Spre norocul meu, nu îmi e frica de eșec. L-am privit în ochi și l-am gustat, nu e chiar atât de rău. Dar când eram tânăr eram îngrozit de ideea eșecului. Așa că probabil, dacă nu ajungeam aici, jucam fotbal sau făceam ceva sport, pentru că asta a fost prima mea dragoste, dar îmi era atât de frică să pierd, încât mă făcea să urăsc ceea ce făceam. Cu muzica a fost diferit pentru că am eșuat foarte repede și devreme. Și nu m-a deranjat. Am învățat mult mai multe din eșecuri decât din success.

DEVENIREA

  • Da, cred că ai avea să-i spui câteva fostului manager care te-a lăsat complet fără nimic în buzunare. Ăla da moment de tensiune și eșec.
  • Da, am văzut eșecul, l-am gustat, dar nu aș fi cine sunt azi dacă nu aș fi trecut prin momentul acela. Apreciezi mai mult lucrurile atunci când le pierzi. Ca faimoasa expresie: nu știi ce ai până când nu mai ai. Eșecul te face să lupți pentru ceea ce pierzi sau să înțelegi că poate ar fi mai bine să te relaxezi și să renunți. Și îți schimbă perspectiva. Întotdeauna le spun copiilor să dea greș cât de devreme se poate în viață. De fapt e cam singurul sfat pe care îl ofer lor. Pentru că dacă ești primul care va da eșec, tot tu vei fi cel care va ști ceva ce nimeni altcineva nu știe. Va fi ca o super putere.
  • Chiar voiam să te întreb care este super puterea ta, da.
  • Eșecul, ha ha. Cu litera “E” mare de tot inscripționată pe tricou.
  • A mea este să fac cearcăne.

(se râde tare)

  • Jack, ce crezi că este, de fapt, succesul și cum relaționezi tu cu el?
  • Bună întrebare, foarte bună. Ce e succesul? Probabil că nici nu știu. De fapt, succesul este un lucru privat și se întâmplă când nimeni nu se uită. Poate fi una dintre cele mai ciudate știri sau, la cealaltă extremă, copilul tău râzând. Sau acele mici, mici momente în care ești doar tu cu tine și te gândești că ți-a ieșit ceva foarte bine. Că ai reușit. Succesul nu se regăsește în marile premii sau topuri de muzică. Astea sunt pentru munca de echipă. Dar succesul individual îți șoptește în ureche și este un lucru foarte privat. Intim, chiar. Si tocmai din acest motiv nu cred că pot explica ca și când aș arăta spre punctul literei “i” și aș zice “uite, acela este succesul”. Sunt câteva momente mici și private în care chiar simt că am success. Simt că am făcut bine.
  • Ai avut vreodată un moment în care ai simțit că astrele s-au aliniat și toate lucrurile erau aranjate la locul lor?
  • Da, cu siguranță! Au fost multe, să știi, și pot apărea, spre exemplu, în mijlocul unei sesiuni de scris versuri. Sau în timpul unui concert sau show, când se întâmplă chimia în formație și apare magia. Nu există linie de finiș pentru acest feeling, e ceva continuu. Și chiar ăsta este un mare success, să înțelegi că nu există o linie de finiș pentru asta. E ca un ocean cu valuri care tot vor reveni și reveni. Așa că dacă te-ai liniștit în privința acestui lucru, și ăsta poate fi numit un moment de success.
  • Da, eu le denumesc “momente de grație”. Ce crezi despre echilibrul dintre viața persoanălă și cea profesională? Ți-a fost de inspirație?
  • Da, este probabil cel mai greu lucru din acest job. Bine, ce fac eu nu poate fi numit “job”. Muncesc mult și e muncă grea, dar nu-i pot spune “job”.
  • Da, nu e, că tu le cânți străinilor, de fapt (așa cum a spus fetița sa acum câțiva ani și așa s-a născut numele albumului “Singing to Strangers”).
  • Dar munca grea nu este să cânți, ci să faci acei străini să vină la concrete (se râde). Încă de pe la 20 de ani mi-am spus că, dacă voi munci foarte, foarte tare și mult, nu va fi nevoie să-mi iau un job. Cam asta era filozofia mea. Așa m-am și protejat, lucrând foarte mult. Însă asta poate însemna și că lipsești de acasă. Așa că găsitul acestui echilibru este cam cel mai important lucru din viața mea. Și se schimbă continuu, pentru că si copiii au nevoie de tine treptat. Câteodată mult, câteodată deloc. Iar în unele zile chiar trebuie să muncesc, altfel am da de belele. În alte zile pot alege să fac nimic.
  • Și cum te simți legat de asta?
  • E greu, dar toată lumea trece prin asta, nu e doar despre mine sau în muzică, este în orice domeniu. Să găsești echilibrul este adevărata provocare a vieții. Și e bine că este așa, pentru că eu nu sunt ambițios de la mama natură. Sunt foarte, foarte satisfăcut și am zero așteptări. Am eu multe defecte, dar singurul lucru bun la mine este că n-am așteptări. Totul mă suprinde sau mă impresionează. Totul. Problema este, însă, că nu toată lumea funcționează la fel ca mine. Așa că îmi place să am ceva din afara sinelui care să mă împingă spre a face câte ceva. Și, lăsând gluma la o parte, responsabilitatea face asta. Pusul mâncării pe masă și faptul că trebuie să fiu un exemplu bun pentru copiii mei. Oricum, nu cred că aș fi fost unde sunt acum dacă nu aveam copii. Sau aș fi făcut ce fac acum, dar la un ritm mult, mult mai ușor și nu la fel de intens. Motivul pentru care mă trezesc dimineața sunt ei. Ei mă țin “în priză”.
  • Ce altceva ar mai fi pe lângă asta?
  • Mai este un aspect: această muncă este rezultatul unei întregi echipe. Am responsabilitatea și față de ei. E numele meu pe albume, dar sunt și ei și trebuie sa mă asigur că, mai întâi de toate, au ce pune pe masă. Ăsta nu este un joc, din nou, este vorba despre viețile oamenilor. Si iubesc această responsabilitate! Este ca un privilegiu care, doar câteodată, te și înfioară. Pentru că noi nu facem ceva de care oamenii nu se pot lipsi. Toată lumea poate supraviețui la fel de bine și fără un nou album Jack Savoretti. Și trebuie să găsești un motiv pentru care oamenilor le-ar păsa. Trebuie să-l găsești, nu să-l inventezi sau sa fie fals. Nu vrei să fie soarta sau marketing-ul motivul pentru care reușești, ci vrei ceva care contează. Și când faci ceva care chiar contează, vrei să arăți lumii întregi ce ai făcut. Dar dacă nu prea e ok ce ți-a ieșit, nu-ți vine să arăți. Nu merită. Vrei să faci ceva care are valoare. Și, așa cum am spus, eu nu am această așteptare, dar când găsești ceva care merită, este minunat să poți să spui echipei tale și prietenilor “hei, veniți să vedeti ce am găsit, trebuie să vedeti asta!”.  De fapt, cam asta este, pentru mine, cea mai bună parte a întregului concept. Când cauți după comori și găsești ceva, apoi împarți cu toată lumea.

FAMILIA

  • Jack, zi-mi o treabă, cine este Giovanni Savoretti atunci când nu este Jack Savoretti?
  • Îmi pare rau că n-am vreo poveste măreață să-ți spun, dar cred că ei doi sunt cam aceeași persoană. Bine, e o linie fină, cred. Atunci când am început aveam o “persona” pe care o foloseam ca protecție. Dar era doar o protecție. Și eram foarte tăcut și timid pe scenă, până când soția mea, de fapt nu era încă soția mea și venea la concertele mele, m-a tras deoparte și m-a întrebat simplu: “De ce faci asta?!” și am întrebat-o: “Cum adică!?”. Ea mă întreba de ce pun masca tipului liniștit pe scenă, iar eu îi spuneam că așa sunt eu. Și ea a refuzat să creadă, motivându-mi că eu sunt omul care nu tace din gură, cel care pleacă mereu ultimul de la petrecere, mereu distractiv și viu. De ce aș face asta, de ce m-aș ascunde?! Iar eu nici măcar nu realizasem, nu mă gândisem la asta. Era doar o masca pe care o foloseam.
  • Cum ai renunțat la asta?
  • Îmi amintesc ca la următorul show am fost eu, cel adevărat, iar lucrurile au fost super ok. Nu m-am mai îngrijorat, n-am mai pus presiune pe mine. Dacă am vrut să spun ceva, am spus, dacă nu, nu. Atât de simplu. De fapt, toată cariera mea a început să se schimbe când și eu am început sa fiu mai natural. Nu doar cariera, ci viața, cu totul. Dar, în același timp, sunt un tip reținut/privat. Îmi place să impart, dar nu-mi place sa mă folosesc de viața mea privată în scop artistic. Chiar și cu albumul “Miss Italia” m-am gândit în repetate rânduri dacă, oare, mă folosesc de moartea tatălui meu ca să reușesc!? Nu, eu doar impart această experiență. Dar imediat ce simt că mă folosesc de asta, mă retrag. Oricum, tata s-ar fi bucurat să ne audă vorbind despre el acum, ar fi savurat asta din plin!
  • Bun, acum că, să zicem că ai ajuns la momentul carierei tale în care deja ești faimos, acest cuvât care nu ne place, chiar aș vrea să te întreb care sunt cele mai mișto lucruri la această faimă (în afară de lucrurile pe care le primești gratis, haha)?
  • Da, sunt super norocos, chiar primesc o groază de chestii gratis. Mereu le spun prietenilor mei că sunt cel mai sărac om pe care-l știu ei, dar cu cele mai frumoase lucruri. Cele mai bune tricouri, cele mai bune haine, ni se tot dau tot felul de nebunii gratis. Nimeni nu mai plătește muzicienii în ziua de azi, dar ne dau chestii mocca. Nu mă plâng, nu mă plâng! Serios vorbind acum, aprecierea cred că este un sentiment frumos. N-am făcut niciodată asta pentru faimă, dar îmi place aprecierea și pot fi două lucruri diferite. Oamenii pot fi faimoși făcând absolut nimic și asta, pentru mine, e foarte ciudat. Trăim vremuri în care oamenii sunt faimoși pe bune, dar nimeni nu știe cu ce se ocupă ei, de fapt. Înțeleg de ce ai vrea să fii faimos, chiar înțeleg, dar, pentru mine, e foarte ciudat. Pentru ca să fii faimos îți dă un sentiment al valorii, dar dacă ceea ce faci nu are valoare, asta se poate simți ca un gol, ca un vacuum.
  • Și la tine cum e?
  • Eu sunt foarte norocos pentru că sunt privat și nu sunt recunoscut foarte des pe stradă. Dar si atunci când asta se întâmplă, aproape de fiecare data, oamenii care mă opresc au câte o poveste legată de mine sau muzica mea. Cineva vine si zice “Tu ești Jack Savoretti? Putem face o poză?” și nu va fi doar atât. Întotdeauna îmi vor spune ceva de felul “împreună cu soția mea am găsit o piesă de-a ta când călătoream” sau “tatăl meu mi-a arătat muzica ta când îmi făceam bagajele”. Mereu vor avea o poveste conectată la muzică. Si asta este foarte cool și apreciez tare. De fapt, asta este diferența dintre apreciere și faimă, că sunt recunoscut pentru ceva ce am făcut, nu pentru că sunt doar eu. E ciudat. Singura faimă pe care am avut-o a fost că eu sunt tipul care face muzica pe care ție-ți place să o asculți.

REALIZĂRILE

  • Da, este vorba că lași ceva în urma ta și contează enorm. 
  • Exact! Bine zis! Nu vreau să fiu dramatic acum și să folosesc cuvântul “moștenire”, dar chiar așa este. Tată fiind, te cam gândești la chestiile ăstea. L-am luat pe fiul meu în turneu cu noi săptămânile trecute și, pentru 2 nopți, a venit cu formației bus-ul să lucreze. Are 9 ani. A fost foarte bun! Și a venit la mine și mi-a zis “Tati, tati, ești faimos!” și i-am spus “Nu, dragule, doar le place muzica mea”. A zis “Cool!” Da, ei îmi știu muzica, dar eu cu ei nu m-am cunoscut niciodată.
  • În ultimii ani ai adăugat partea de storytelling produsului “Jack Savoretti”. Cum crezi că influențează asta totul?
  • Cumva a devenit cel mai important lucru, pentru că nu vreau să scot albume sau melodii pe bandă rulantă. Vreau să am un motiv solid să le fac și, când mă uit acum spre ele, mă gândesc că fac un film sau scriu o carte, pentru că povestea din spate contează foarte mult pentru mine. Pentru că nu vreau doar să vând muzică, ci să creez o experiență deosebită din care muzica mea să facă parte. Deci storytelling-ul contează.
  • Când exact a început  treaba asta?
  • S-a cam întâmplat din greșeală când am compus “Singing to strangers” (2019), atunci mi-am dat seama de ideea albumului, apoi în “Europiana” (2021) care a fost un cu totul alt concept și acum în “Miss Italia” (2024), aceste trei albume fiind diferite de albumele vechi. Ca o colecție de cântece, dar care nu aveau un concept mare în jurul lor. Erau ca mici fotografii ale etapelor vieții mele de atunci. Unde acum chiar mă bucur de storytelling. Face totul să fie mai interesant, mai plin, cel puțin pentru mine, la fel și pentru public. Așa că atunci când trebuie să fac un interviu, este ceva mai mare și mai mult decât o singură melodie. Este o întreagă experiență. “De ce ar trebui să îmi pese că e o piesă nouă?”, te-ai putea întreba. “Păi uite de ce: acest cântec reprezintă o experiență, dacă vrei să mergi în această călătorie, poți avea parte de mai multe”. Fundamental, storytelling-ul a devenit cam partea mea preferată din ceea ce fac. Și nu neapărat storytelling despre cântece, ci și cum am pus totul cap la cap.
  • Ai menționat albumele tale din trecut și, așa cum am observat de-a lungul anilor, subiectul comun al tuturor celor 7 albume a fost dragostea. Acum, dacă m-aș gândi să conectez conceptul de “dragoste matură” cu unul dintre albumele tale, care ar fi acela și de ce? 
  • Probabil că “Harder than easy” (2009) care a fost al doilea album al meu. Un album pe care ar fi trebuit să-l fac acum, haha. L-am făcut cu 20 de ani mai repede, ceea ce este foarte ciudat, pentru că este cel mai înțelept album pe care l-am scris. Nu știu de ce. E ceva despre a fi la acea vârstă. Oare câți ani aveam când l-am scris, poate 23-24 ani?! Și eu sunt convins că, la un anumit nivel creativ, cam pe acolo este vârful creației tuturor. Și când spun “creativ”, nu mă refer la faptul că ești bun la storytelling, dar atunci ești atât de detașat de orice altceva, încât preiei sindromul personajului principal. Ești cel mai important din Univers, înțelegi?  Devii buricul pământului, haha. Aproape narcisist, într-un mod ciudat. Și ești atât de ocupat cu tine, nu ai nicio responsabilitate și este doar despre tine și atât. Și, dintr-un poetic punct de vedere, este ceva minunat în asta, de fapt. Eu nu scriam pentru public, nu scriam pentru așteptări, ci eram foarte absorbit de propria persoană, eram într-o autosuficiență personală. Scriam pentru că asta se întâmpla în interiorul meu, nimic altceva. Și apoi, nu zic că pierzi starea asta, dar devii mai generos, mai înțelept. Unii oameni deprind talentul de a manipula starea asta, dar la vârsta aceea e totul despre tine și atât. Deci “Harder than easy” (2009) este un album foarte, foarte autentic. Acesta ar fi albumul la care te-aș trimite. Așa cum ai zis mai devreme, dacă voiai să știi cine este Giovani Savoretti atunci când nu e Jack Savoretti, ascultă albumul ăsta. De altfel și cel mai puțin de success album pe care l-am făcut vreodată, haha.
  • Hai, că ești OK. Uite, eu am avut o emisiune la un radio din București și insistam să pun muzică de pe acel album. Nu mă plătea nimeni pentru asta, dar tot puneam, haha. 

Jack, ne apropiem de finalul interviului nostru care, până la urmă, s-a dovedit a fi mai mult       o discuție prietenească și foarte deschisă, decât un simplu interviu. Abia aștept să te întorci     cu formația ta la București, din păcate eu nu voi fi prezentă, însă-mi trimit prietenii ȘI CARTONUL cu siguranță. 

  • Haha, cool, Sori, îți promit că vom reveni și vor fi mai multe concerte în România. 
  • Bun, contam pe asta. Salutări familiei, să fiți bine și ne auzim curând!
  • Mulțumesc, Sori!

Păreri?

2,718 Post Views
Posted on

INTERVIU Bianca Tilici, despre colaborarea cu Radu Ștefan Bănică: „Am simțit o oarecare presiune”. Ce spune despre piesa „Da, mamă” a Deliei Matache

Bianca Tilici este una dintre cântărețele din noua generație care deja a început să capteze atenția publicului, prin timbrul său unic și prin piesele lansate în colaborare cu artiști consacrați, precum Fly Project sau Liviu Teodorescu. De curând, ea a lucrat alături de Radu Ștefan Bănică pentru „Tu n-ai avut curaj”, un remake-tribut după cunoscuta piesă a Mădălinei Manole.

Bianca Tilici a vorbit într-un interviu despre colaborarea cu Radu Ștefan Bănică, punctând că filmările au decurs natural, mai ales pentru că se înțelege perfect cu tânărul artist și abia așteaptă să mai colaboreze alături de acesta.

În plus, de curând, ea a făcut un cover pentru „Da, mamă”, piesa Deliei Matache. Iată ce a avut de spus și despre cunoscuta artistă!

Ai lansat “Tu n-ai avut curaj”, un remake după piesa Mădălinei Manole, alături de Radu Ștefan Bănică. Cum a decurs colaborarea?

Eu și Radu ne știm de ceva timp așa că totul a decurs foarte ușor, a fost plăcut și sperăm că am reușit să obținem un rezultat pe măsura piesei. Am filmat în pădurea Snagov, am avut un cadru superb, ne-am luptat puțin cu insectele, dar în final a ieșit un super videoclip. “Tu n-ai avut curaj” este o piesă destul de grea dar dragă nouă, am gândit-o ca un duet, un fel de întrebare-răspuns și sperăm ca interpretarea noastră să ajungă la inimile ascultătorilor.

Piesa este cunoscută și iubită de foarte mulți români, majoritatea au diverse amintiri pe aceasta. Ai simțit presiunea când ai reinterpretat-o?

Cu siguranță am simțit o oarecare presiune pentru că este o piesă cu o foarte mare greutate, atât din punct de vedere tehnic, cât și al mesajului. Am simțit presiunea „acelei” interpretări, presiunea comparațiilor. Dar reinterpretarea piesei este omagiul pe care am simțit că trebuie să îl aduc unui artist și unei piese de care mă leagă foarte multe amintiri.

Mădălina Manole a fost, fără dar și poate, un icon. Piesa a venit, bănuiesc, ca un tribut pentru ea. Cum te-ai raportat la acest lucru?

Cu piesa “Tu n-ai avut curaj” am câstigat primul meu trofeu la un festival de muzică pentru copii, iar această reinterpretare înseamnă foarte mult pentru mine. Dincolo de omagiul adus piesei și Mădălinei Manole, am vrut ca prin acest remake să dau viață momentului în care mi-am dat seama că muzica este totul pentru mine și mă bucur că l-am avut alături pe Radu Ștefan Bănică.

La ce te așteptai atunci când ai lansat-o?

Mă așteptam la comentarii de genul “nu se compară cu originalul” ceea ce am și primit, însă nu mă așteptam la atâtea felicitări. Mă bucur să văd că oamenii apreciază reinterpretarea noastră și că ne suștin prin mesaje frumoase.

Îți dorești să mai colaborezi cu Radu Ștefan Bănică? Cum au decurs filmările pentru videoclip?

Cu siguranță aș vrea să mai colaborez cu Radu, ba chiar avem niște piese compuse împreună și abia aștept să le lansăm. Filmările au fost destul de ușoare și de plăcute. Am filmat totul în “one take” și am făcut asta de vreo 4-5 ori, după care am ales varianta cea mai bună. Țin minte că, la un moment dat, în timp ce filmam, Radu a început să strănute și pe mine m-a bufnit râsul instant.

Recent, ai cântat melodia Deliei Matache, “Da, mamă.” Poți să îmi spui de unde a pornit ideea? Știu că ai expus, prin acest mod, o altă latură de-ale tale.

Această idee de cover mi-a fost propusă și mă bucur tare mult pentru că nu cred că m-aș fi gândit la piesa asta. “Da, mamă” este o piesă curajoasă, destul de grea din punct de vedere vocal, iar Delia este un artist complex. A fost o provocare, într-adevăr, dar mi-am dorit să prezint publicului o altă versiune, cântată de mine.

Ai avut emoții atunci când ai cântat aceasta melodie? Te-ai gândit la cum o să reacționeze publicul?

Sinceră să fiu, am avut emoții! O admir foarte mult pe Delia. Este un exemplu pentru mine, din toate punctele de vedere, iar piesa “Da, mamă” a fost o provocare. Este o piesă cu care rezonez, iar în timp ce cântam eram prinsă în moment și simțeam fiecare cuvânt și notă muzicală.

Ce pregătești, în continuare, pe plan muzical?

Am foarte multe piese, pe care abia astept sa le “scot la suprafață”. Momentan, urmează să lansez pe 26 iulie o piesă în limba engleza alături de Bayzy, un artist internațional pop-dance. Piesa se numeste “Round & Round” și cu siguranță te va face să te miști și te va pune într-un “good mood”.

Cum este Bianca Tilici acum, când deja are piesele sale și colaborări cu artiști cunoscuți, față de cum era în trecut, când abia se lansase în industria muzicală?

Sunt mult mai încrezătoare și motivată să fac și mai mult, să ating cât mai multe obiective de pe lista mea. În septembrie împlinesc 2 ani de când sunt oficial în industria muzicală, iar pentru un timp relativ scurt mi-am atins multe visuri. Mi-am dorit foarte mult o colaborare cu Fly Project, ceea ce s-a întamplat! Sunt foarte recunoscătoare pentru asta. De asemenea, piesa “Pe val” împreună cu Liviu Teodorescu are peste 600.000 de vizualizări pe YouTube și a atins poziția 7 în top MediaForest. Abia aștept să văd ce îmi rezervă viitorul.

Păreri?

2,487 Post Views
Posted on

Interviu cu Aria Moon după lansarea piesei “Vara de 4X”: “Când ai lângă tine persoana iubită, orice anotimp se transformă în vară!”

Aria Moon a lansat cea mai nouă piesă de dragoste pentru sezonul călduros, “Vara de 4X”, care te poate face să te îndrăgostești de la primele acorduri! Artista a oferit detalii noi într-un interviu despre melodia care duce cu gândul la apusuri de soare văzute la mare alături de o persoană specială.

 

Poveștile de iubire trăite vara sunt cele mai frumoase, însă parcă toată viața e o vară care nu se termină niciodată atunci când ții de mână pe cine trebuie! Aria Moon a vorbit despre noua piesă, “Vara de 4x”, explicând conceptul din spate, dar ne-a spus și ce planuri are pentru perioada următoare! În același timp, artista a dezvăluit care este cea mai frumoasă amintire pe care o are.

 

Aria, cum a apărut piesa “Vara de 4X”? Ce reprezintă versurile pentru tine?

 

“Vara atrage iubirea pe străzile noastre” nu este doar un vers al piesei “Vara de 4X”, ci un adevăr. Vara ne îndrăgostim și ne facem cele mai frumoase amintiri, iar prin această melodie vreau să transmit tuturor ascultatorilor iubire și căldură. Alături de Mark Stam am scris o melodie care te face să-ți îmbrățisezi persoana preferată și să nu-i mai dai drumul. Pe noi ne-a făcut să zâmbim de când am compus-o în studio, urmând ca următoarele zile să îi dăm play pe repeat. Atunci când ai lângă tine persoana iubită, orice anotimp se transformă în vară, de parcă ar fi “Vara de 4X” an de an.

 

Care sunt motivele pentru care ar trebui să ne dorim o vară de 4 ori?

 

Vara atrage iubirea pe străzile noastre, așa cum spune și piesa! Totul e mai frumos, mai colorat, mai luminos. Ieșim mai mult cu prietenii, mergem în vacanță, petrecem mai mult timp în natură și ne îndrăgostim.

 

Care e cea mai frumoasă amintire de-a ta trăită vara?

 

Vara în care mi-am văzut artistul preferat: Lana del Rey.

 

Dar cea mai grea? Cum ai reușit să o depășești?

 

Probabil vara în care terminasem liceul și mă pregăteam de facultate, fără să știu exact ce urmează să fac cu viața mea.

 

Te-ai îndrăgostit vreodată vara? Ai suferit cândva din iubire în acest anotimp?

 

M-am îndrăgostit, dar am și suferit.

 

O iubire de-o vară sau o iubire de-o viață?

 

Uneori, iubirile de vară pot fi mai intense decât cele care durează o viață. Nici nu știu cum e mai bine! (râde)

 

Îți mai amintești de prima iubire?

 

Îmi amintesc, da. N-a fost vara, dar s-a simțit ca și cum ar fi fost vara. Prima iubire nu se uită niciodată. (râde)

 

Care sunt planurile tale pentru vara aceasta?

 

Mi-am propus să merg la cât mai multe concerte și să călătoresc cât de mult pot. Pe de altă parte, vreau sa fiu și productivă, deci ne vedem și la studio.

 

Pe lângă a asculta “Vara de 4x”, ce îți dorești să facă fanii tăi înurmătoarele luni? Ce mesaj vrei să le transmiți?

 

Vara e prea scurtă ca să nu fie trăită la maximum. Aș vrea să lăsam cu totii telefoanele și online-ul și să ne bucurăm de soare, de natură, de mare și de persoanele dragi.

Păreri?

2,570 Post Views
Posted on

Interviu exclusiv cu Ionuț Stancovici: Îmi doresc să le fac pe cele peste un milion de persoane cu dizabilități din țară să se îndrăgostească de sport

În urmă cu aproximativ o lună, am primit de la o persoană cu dizabilități provocarea de a schia, astfel am intrat în contact cu domnul Ionuț Stancovici, o persoană cu care, consider eu, merită să vă fac cunoștință. Vă invit cu drag să citiți interviul realizat în exclusivitate pentru Radio Crazy.

C.V.: Bună ziua, domnule Stancovici Ionuț. Pentru început, pentru cei ce încă nu vă cunosc, aș vrea să îmi spuneți cine sunteți și cu ce vă ocupați.

I.S.: Bună ziua! Mă numesc Ionuț Stancovici, sunt caiacist, antrenorul lotului României de caiac slalom, președintele comisiei de paracanoe din cadrul federației Române de Kaiac-Canoe, și cel mai important, fondatorul unei asociații club sportiv prin care se fac minuni – Caiac SMile.

 

C.V.: Pregătiți un proiect nemaiîntâlnit în România, de la ce a pornit această minunată idee de a schia cu persoane cu dizabilități?

I.S.: Odată ce am reușit să îi fac să se îndrăgostească de caiac am realizat că trebuie să le ofer o continuitate din punct de vedere sportiv și în sezonul de iarnă. Am dat de monoski în Austria unde e o normalitate să vezi pe pârtie persoane cu dizabilități. Mi s-a părut atât de fascinantă ideea încât mi-am spus că trebuie să accesibilizez schiul și la noi în țară.

C.V.: Cum a fost pentru dumneavoastră prima întâlnire cu o persoană cu dizabilități?

I.S.: Eram într-un moment din viață în care îmi căutam răspunsuri și am simțit nevoia să mă retrag într-un loc care reprezintă pentru mine încărcătură din punct de vedere spiritual. Acela a fost momentul și locul unde am întâlnit prima dată o persoană în scaun rulant. Aveam să înțeleg mai târziu că nimic nu e întâmplător și mi-am primit răspunsul legat de misiunea pe care o am pe lume.

 

C.V.: Cum vă simțiți atunci când o persoană cu dizabilități țipă de bucurie datorită dumneavoastră?

I.S.: Pentru mine, faptul că pot să împărtășesc pasiunea și bucuria unui moment cu cineva e unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care aș putea să le fac. Simt că înmulțesc valoarea acelei experiențe înzecit și se înmulțește și bucuria pe care o simt, mai ales când vine vorba de o persoană care nu a mai avut parte de aceste emoții puternice de foarte mult timp. Realizez că am o putere imensă de a face bine, lucru care e de nedescris.

 

C.V.: Care este cazul care v-a impresionat cel mai mult?

I.S.: Coboram pe pârtia de la Vatra Dornei când mi-a atras atenția un băiețel care își aștepta rândul să îl plimb. Avea o dizabilitate psihică destul de gravă, nu vorbea coerent, nu se putea mișca prea bine, dar înțelegeam prin semne că avea emoții mari. Mi-a fost greu să îl urc pe pârtie pentru că se agita mult, dar în momentul în care am coborât cu el în monoski urla de fericire în ultimul hal și își mișca mâinile de emoție. M-a impresionat atât de mult zâmbetul și fericirea din ochii părinților lui în ciuda dificultăților. A fost unul dintre momentele de revelație în care am realizat că am tot ce îmi doresc pe lumea asta.

 

C.V.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră o persoană cu dizabilități?

I.S.: În ochii mei, ei sunt supereroi, pentru că îi privesc din perspectiva unui antrenor. De fiecare dată când mă uit la o persoană cu dizabilități o privesc dincolo de problema pe care o are. Nu mă gândesc la ce nu poate să facă, mă gândesc la toate lucrurile minunate de care este capabil.

 

C.V.: Credeți că statul face suficiente lucruri pentru persoanele cu dizabilități?

I.S.: Din câte știu eu, le sunt oferite anumite privilegii, iar legile se schimbă în bine de la an la an, dar mereu se poate mai bine. Nu stau să mă încarc negativ privind spre lucrurile care nu se fac sau să arăt cu degetul. Ei sunt cei care sunt în măsură să își ceară drepturile unde simt că e cazul. Eu vreau doar să le ofer puterea de a avea curajul să facă acest lucru, de aceea îmi doresc să înființez o comunitate frumoasă și să îi ajut să se unească și să se apropie prin sport.

C.V.: Pentru mine, să schiez într-un scaun adaptat, va fi o nouă sursă de adrenalină, pe lângă saltul cu parașuta, zborul cu parapanta, scufundările în mare și înotul cu delfin, deja practicate. Ce sfat îmi dați de pe acum?

I.S.: Răspunsul din partea unui amator de adrenalină este să te bucuri de moment și să îl valorifici la maxim pentru că este o experiență unică. Dacă te-ai simțit în elementul tău în aer și pe apă, deja ești de-a noastră. Schiul pentru tine va fi floare la ureche.

 

C.V.: Ce alte proiecte frumoase aveți în plan?

I.S.: Avem multe proiecte frumoase în plan și vom avea și mai multe. Cu fiecare proiect, acumulăm tot mai multă experiență și ne dăm seama de nevoile celor cu dizabilități. Unul dintre proiecte va demara în vara anului viitor. Vom accesibiliza lacurile din țară cu pontoane și caiace special adaptate.

 

C.V.: Care este visul dumneavoastră cel mai mare și care este sacrificiul pe care ați fi dispus să-l faceți pentru a-l realiza?

I.S.: Îmi doresc să le fac pe cele peste un milion de persoane cu dizabilități din țară să se îndrăgostească de sport. Și mai mult, vreau să transmit această putere și educație altor oameni care îmi împărtășesc viziunea și îmi vor continua misiunea. Cred cu tărie în ceea ce fac, de aceea nu se resimt sacrificiile atât de tare. Sunt înarmat, exact ca până acum, cu toată răbdarea, timpul și resursele de care dețin să pot să îmi duc viziunea poate chiar dincolo de cel mai mare vis al meu.

 

C.V.: Ați încercați să vă puneți pentru o clipă în locul unei persoane cu dizabilități, să înțelegeți ce viață frumoasă trăiesc și ei, dincolo de problemele fizice sau/și mentale, după caz?

I.S.: Încerc să mă pun în locul lor de fiecare dată când gândesc un proiect pentru ei. Privesc din perspectiva lor pentru a le putea înțelege nevoile și cum pot să îi ajut. În acele momente realizez cât de frumos e să trăiești cu aceste superputeri pe care ei le au, de a fi capabil să te adaptezi și să îți trăiești viața, bucurându-te de fiecare moment pentru că ai învățat să îi apreciezi valoarea mai mult ca oricine.

C.V.: De ce credeți că multora le este rușine cu dizabilitatea lor și nu reușesc să depășească acest statut de persoană cu dizabilități?

I.S.: Mentalitatea contează enorm de mult. Nu există nimic pe lumea asta care să te poată doborî dacă tu ești asumat și împăcat cu tine și ceea ce ți s-a întâmplat. Probabil le lipsește compania unor oameni care să îi ridice și să îi ajute să își depășească mentalitatea de victimă. Le recomand să iasă în societate și să se deschidă pentru că există oameni buni în lumea asta cărora le pasă și sunt dispuși să îi ajute.

 

C.V.: Cine vă susține în tot ceea ce faceți?

I.S.: Nu as putea sã fac singur nimic din ceea ce fac. Am susținere din partea multor oameni care mã apreciazã și apreciazã ceea ce fac.

Dintre toți, cele mai importante sunt familia și echipa Caiac SMile care fac ca proiectele sã prindã culoare în cel mai frumos mod posibil.

 

C.V.: Ce obstacol ați depășit cu cea mai mare dificultate?

I.S.: Sincer, nu știu ce să-ți spun. Peste tot am trecut. Am trecut indiferent că a fost greu sau ușor și faptul că văd înainte toate lucrurile și pot să merg așa înainte, m-a întărit, probabil, tot ce s-a întâmplat în spate. Le cam uit, știi? Probabil nu am pățit nimic la un nivel atât de mare încât să rămână amprenta ani de zile în cap. Nu. Am trecut peste toate, sunt super okay și mergem foarte frumos înainte.

 

C.V.: Ce mesaj transmiteți tuturor persoanelor cu dizabilități din România?

I.S.: Sunteți o motivație imensã și aveți puterea de a educa o societate întreagă. Vă încurajez sä ieșiți în societate și să faceți parte din toate proiectele minunate pe care le punem la dispoziție pentru voi!

1,456 Post Views
Posted on

INTERVIU Superputerea Alinei Teianu-Cocioran, actrita a Teatrului Tandarica. Cum este sa te transformi in cele mai indragite personaje din Universul copiilor

Alina Teianu-Cocioran, actriță a Teatrului Țăndărică, reușește să aducă zâmbete pe fețele copiilor cu ajutorul unei superputeri. Alina se poate transforma în orice personaj îndrăgit de copii și îi poate proiecta, astfel, direct în Universul desenelor animate.

De-a lungul timpului, Alina s-a transformat în Zâna cea Bună, în Albă-ca-Zăpada, în Prințesa Dullybelly și chiar în Spiridușul Tamnesam. De asemenea, aceasta este și vocea din spatele multor personaje îndrăgite, precum Peppa, Bubbles, Oița din „ Doctorița Plușica “ sau Skye din „ Patrula Cățelușilor “.

Acum, Alina este Prințesa Clopoțica în cadrul proiectului Clopoțelul Magic, care aduce cântece și episoade educative pentru copii, pe YouTube, prin intermediul emisiunii „Învățăm cu Clopoțica”.

Alina a vorbit, în cadrul unui interviu, despre cum a ajuns să fie actriță, despre munca artistică pe care o face pentru copii, cât și despre proiectul Clopoțelul Magic, început în acest an.

Actrița Teatrului Țăndărică a povestit că iubește copiii, iar acest lucru se vede prin fiecare personaj pe care îl interpretează. Îi consideră cel mai sincer public, dar și cel mai exigent, iar fiecare zâmbet și fiecare îmbrățișare se transformă într-o sursă inepuizabilă de energie.

Mai jos, redăm interviul integral:

1. Activezi ca actriță din 2008. De ce ai ales actoria?

„Încă din timpul liceului mi-a plăcut să iau parte la diverse evenimente, prezentând sau interpretând o poezie, un monolog. Am jucat chiar și în limba franceză, având norocul de dascăli dedicați, pasionați de artă și cu o vastă cultură, ce mi-au insuflat această pasiune. În clasa a X-a am venit în excursie « la capitală », pentru a viziona la Teatrul Național spectacolul « Take, Ianke și Cadâr », în interpretarea marilor actori Radu Beligan, Gheorghe Dinică și Marin Moraru. După reprezentație, am mers cu flori în culise. Maestrul Beligan s-a uitat lung la mine și a rostit cuvintele ce mi-au hotărât viitorul: « Tu o să ajungi artistă! ». Un Capricorn ambițios nu renunță cu una, cu două. Dacă mi-am propus asta, așa a fost. Chiar dacă a fost nevoie să dau de trei ori consecutiv admitere la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică « I.L. Caragiale ». Între timp, am urmat un an cursurile Facultății de Geografie, din cadrul Universității București, următorul an am lucrat « la birou », unde implementam un soft în limba franceză, dar în pauze mergeam la Radio Total și înregistram spoturi, iar în weekend fugeam în orașul natal, unde realizam trei emisiuni la radio. Visul meu era să ajung pe scenă, orice ar fi fost”

2. Există în familia ta o dragoste recunoscută pentru actorie, în general, și teatru, în particular? Este această pasiune a ta o moștenire de familie?

„Mama mea participa la « Brigada artistică », așa cum era atunci, cu Maia, bunica din partea tatălui, îmi puneam bigudiuri, mască de castravete de pe la 2 ani și ne jucam « de-a ceaiul », mătușa din partea mamei, « mama Oana », mă învăța strofe din « Luceafărul », bunicul din partea tatălui mi-a transmis dragostea pentru lectură, în timp ce plecam pe munte cu câte o carte în rucsac, bunica din partea mamei mi-a povestit adesea de prietena ei din copilărie, Liliana, care a plecat la București, dintr-un sat ialomițean, să se facă actriță, bunicul din partea mamei avea un umor neaoș, iar mai actor decât tatăl meu, care e o figură la petreceri, mai rar. Probabil a fost moștenire de familie, da. Chiar dacă niciunul nu a fost actor cu acte în regulă, cum sunt eu din 2008, când am dat concurs la Teatrul de Animație Țăndărică, le datorez ce sunt eu acum”

3. Pe lângă activitatea pe care o ai la Teatrul Țăndărică, realizezi și dublaje pentru desene animate și filme pentru Disney și Nickelodeon. Povestește-ne puțin despre această parte a vieții tale, cea legată de dublaje și, în fond, munca pe care o faci pentru copii.

„Așa este, de când am intrat în lumea aceasta, am avut marea șansă de a fi la locul potrivit, în momentul potrivit. De aici și multele colaborări pe care le am și le-am avut de-a lungul anilor. Dublez de vreo 13 ani și îmi place mult această ramură, fiindcă mă pot juca foarte mult cu vocea mea. În facultate am descoperit că pot face tot felul de voci, iar apoi, cu ajutorul regizorilor de dublaj, am fost distribuită în diverse roluri. De la Oița din « Doctorița Plușica » , Skye din « Patrula Cățelușilor », Shimmer, Peppa, Bubbles din « Fetițele Powerpuff » , Mel din « Arcane », Limonadă din « Cei șase super eroi », până la Pisi din « Prietenii Cățeluși » sau Ashoka din « Star wars: Războiul clonelor ». Așa am învățat să și cânt, tot exersând. Folosindu-mă de voce, pot interpreta tot felul de personaje, mici și mari, de la oițe, căței, până la trenuri, vrăjitoare, insecte, pești și câte și mai câte”

4. De ce preponderent dublaje la desene și nu voice over pentru reclame (deși au existat câteva, numărul dublajelor pentru desene este mai mare), de exemplu?

„Probabil pentru că nu am insistat și pe partea aceasta, a reclamelor. Având destul de multe colaborări, încerc să mă împart. Însă de câte ori am aflat de câte un casting sau mi s-a cerut o probă de voce, am răspuns afirmativ”

5. Ai fost întruchiparea multor personaje pentru copii, de la Zâna cea Bună la Albă-ca-Zăpada și Prințesa Dullybelly. Mai mult, ești vocea pe care copiii au auzit-o la Itsy Bitsy ca Spiridușul Tamnesam sau Zâna Balerina de la Radio România Junior, iar acum ești Prințesa Clopoțica în cadrul proiectului Clopoțelul Magic. Ești un întreg Univers dedicat copiilor. De ce îți îndrepți atât de multă energie către această zonă artistică?

„Cumva, așa s-au așezat lucrurile. Primul meu loc de muncă a fost la postul de radio din orașul natal, Radio Campus Urziceni, unde realizam o emisiune pentru copii. Aveam 20 de ani. Apoi, fiind admisă la UNATC, la secția « Arta actorului mântuitor », eram înconjurată de păpuși și marionete și au început evenimentele cu și pentru copii. Am luat concursul la teatru, lucram și la Itsy Bitsy, totul era dedicat copiilor. Ei reprezintă cel mai sincer public, dar și cel mai exigent. Nu ai cum să îi păcălești. Simt imediat dacă ești sau nu în barca lor. Iubesc mult copiii și se simte asta, de fiecare dată când interacționez cu ei. Nu o spun doar eu, dovadă stau îmbrățișările lor și invitațiile de a ne întâlni și cu alte ocazii”

6. Care este povestea Prințesei Clopoțica?

„Clopoțica nu este foarte departe de Alina. Împreună cu prietena și colega mea foarte talentată, de la Teatrul de Animaţie Țăndărică, Cristina Țane, cea care semnează scenariile emisiunii « Învățăm cu Clopoțica », am încercat  să creăm un personaj cât mai uman cu putință. Este veselă, jucăușă, uneori aiurită, zăpăcită, pasionată de lectură (ca mine), de sport (idem), de călătorii (dublu idem), mamă (le spun copiilor că am și eu doi năzdrăvani acasă), de aici și sfaturile pe care le dau « clopoțeilor », de a lăsa tabletele, telefoanele și de a merge afară, la joacă. Numele vine de la «Clopoțelul Magic », bineînțeles, dar și de la colecția de clopoței a bunicii, cu care se juca atunci când era micuță. Este o poveste reală, bunica fetiței mele are o astfel de colecție”

7. În ce constă munca ta, ca acest personaj, în cadrul proiectului Clopoțelul Magic?

„În fiecare emisiune avem o temă. Îi învățăm pe copii diverse lucruri interesante. În prima ediție, Clopoțica i-a învățat cântecul ei, în a doua, despre planetele din sistemul solar, în a treia, cum să facă un cort și o felicitare pentru plușul preferat, de exemplu. De multe ori, învăț și eu alături de ei”

8. Ce așteptări ai de la acest proiect?

„Îmi doresc să ajungem în casele și în sufletele cât mai multor copii, să cânte și să învețe cu mine, dar să atragem și părinții, cum deja se întâmplă, fie vorba între noi. Deja primesc poze cu familii uitându-se la emisiune, desene cu planetele, realizate de copii, felicitări pentru plușul preferat. Și suntem doar la început. Iubesc acest proiect și mă regăsesc în el 100%”

Păreri?

1,280 Post Views
Posted on

INTERVIU Marturii in premiera ale artistilor care vin la CATEDRAL, dupa doi ani de concerte umbrite de pandemie. Probabil ma voi simti ca in prima zi de scoala

Milky Chance, Sevdaliza, Theophilus London, Moonlight Breakfast, Alexandrina, Dimitri’s Bats, CS84, Zimbru, Disco Sigaretta sunt o parte dintre numele sonore ale muzicii românești și internaționale, care vor urca pe scena CATEDRAL, cel mai amplu festival de muzică și arte vizuale din Moldova. Inclus în calendarul Romanian Creative Week, CATEDRAL se va desfășura în zilele de 20 mai și 21 mai, în grădinile Palas din Iași, și vine cu un line-up curatoriat de Summer Well.

Cu puțin timp înainte de a ajunge pe impresionanta scenă de la Iași, care va avea 13 metri înălțime și 33 de metri lățime, Moonlight Breakfast, Alexandrina și Zimbru au vorbit, într-un interviu acordat fanilor lor, despre emoțiile pe care le experimentează înainte de festival, după doi ani de restricții impuse de pandemie, despre planurile lor de viitor, dar și despre ce îi inspiră atunci când fac muzică.

Moonlight Breakfast: „Ne bucurăm extraordinar de mult că avem din nou ocazia
să cântăm și să interacționăm cu oamenii”

În 2012, Moonlight Breakfast primește trofeul pentru cea mai bună trupă, fiind desemnată, totodată, cea mai bună trupă de export a României. Caracterizată printr-un stil urban, trupa a devenit consacrată după ce a cântat în deschiderea concertului Jamiroquai din România, în 2011.

De-a lungul timpului, Moonlight Breakfast a fost prezentă la mai multe evenimente importante, precum festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci 2014. Acum, Moonlight Breakfast va urca pe scena CATEDRAL, în capitala Moldovei.

În prezent, trupa este stabilită în Viena. Decizia de a pleca din țară nu are legătură, însă, cu cariera profesională, a menționat Cristina Siia, solista Moonlight Breakfast.

„Alegerea noastră de a ne muta nu a fost una profesională. Tatăl meu locuia în Austria și, după ce a fost diagnosticat cu ALS, și-a petrecut ultimii ani din viață imobilizat, într-un pat de spital. Ne-am mutat acolo ca să îl putem vedea mai des” , a mărturisit artista. Solista trupei a vorbit și despre inspirațiile din spatele pieselor semnate Moonlight Breakfast, punctând faptul că, în ultima perioadă, muzica lor a avut două mesaje principale: determinaria și perseverența, într-o perioadă în care neputința și neliniștea au fost prezente în viețile multor oameni.

„For some reason, ca mesaj, în ultima vreme, piesele pe care le-am făcut au fost despre determinare și perseverență. În general, este nevoie de multă muncă pentru a face ceva în industria muzicală, ca artist independent. Ultimii doi ani au fost cu atât mai mult o provocare. 2020 ar fi fost anul în care plănuiam primul nostru turneu în SUA, după ce am reușit să intrăm în top 100 pe ITunes și Amazon acolo. Știm cu toții ce s-a întâmplat, așa că acum, cu la fel de multă determinare și perseverență, plănuim un tuneru internațional pentru 2023. Ca stil, de obicei suntem influențați de muzica pe care ne place să o ascultăm, care e multă și diversă, iar asta se reflectă în producție. Bazooka are o experiență vastă ca producător și multi-instrumentist și modul în care combină stilurile muzicale sau alege tonurile e absolut genial, nu? Și nu spun asta doar pentru că suntem căsătoriți”, a mai povestit Cristina.

Înainte de pandemie, Moonlight Breakfast obișnuia să vină des în România, pentru concerte, însă perioada dificilă din ultimii doi ani a pus aceste evenimente pe pauză. Acum, trupa va urca pe scena CATEDRAL de la Iași. „Noi eram obișnuiți să venim în țară foarte des. În 2020 nu am mai cântat deloc, începând cu martie. Ne-a lipsit foarte mult energia de pe scenă. Ne bucurăm extraordinar de mult că avem din nou ocazia să cântăm și să interacționăm cu oamenii”, a mai spus solista Moonlight Breakfast.

Alexandrina: „Nu am mai urcat pe scenă de aproape trei ani, probabil mă voi simți ca în prima zi de școală”

Alexandrina este o artistă originară din Republica Moldova, iar întreaga sa viață se învârte în jurul muzicii, a picturii și a poeziei.

Alexandrina a devenit cunoscută în 2009, odată cu lansarea piesei „Fata merge pe jos”. În prezent, printre cele mai populare piese ale ei se numără „Orașul umbre”, care a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului „Umbre”. De asemenea, artista a colaborat cu Deliric și cu Silent Strike, pentru piesa „Gaia”.

Până în prezent, Alexandrina a lansat două albume: „Omul de lut”, în 2009, și „Flori de spin”, în 2014, iar acum lucrează la două albume în limba română, în timp ce un altul, în limba engleză, este deja finalizat.

„De fiecare dată când îmi aduc aminte cât timp a trecut de la apariția ultimului album, parcă nu îmi vine să cred, pentru că am compus muzică nouă tot timpul, fără mari pauze. Este drept că, în ultimii ani, am studiat mult partea de producție muzicală, un proces anevoios pe care l-am început aproape de la zero. Am un album în limba engleză terminat de doi ani și două albume în limba română, în stadii avansate de producție. În ultima vreme, tot aștept un moment în care bucuria lansării unui album nou să fie deplină, neinfluențată de factori externi negativi. Dar pot să vă spun cu siguranță că, până la CATEDRAL, vor apărea piese noi”, a spus Alexandrina.

Viața Alexandrinei este despre artă, iar pasiunile sale se îmbină una cu alta pentru a crea o operă completă: muzică, vizual, poezie. „Întotdeauna când scriu versurile unei piese, le vizualizez, am în minte un tablou pe care l-aș putea picta. Am perioade în care mă ocup mai mult de muzică, altele în care pictez mai mult, dar nu aș avea cum să renunț definitiv la vreuna din ele, pentru că merg mână în mână”, a mai precizat artista.

CATEDRAL vine după o perioadă care a afectat puternic viața artistică din întreaga lume, astfel că emoțiile sunt cu mult mai puternice acum, înaintea unui concert, față de ce era în urmă cu doi ani, spune Alexandrina. „Emoțiile sunt mari înaintea fiecărui concert, dar se risipesc repede după ce intrăm pe scenă. Dacă la concertele mici, de club, știu că în public sunt, în general, doar oameni veniți special să ne asculte pe noi, la festivaluri publicul este mai divers, așa că se mai adaugă un strat de emoții, pentru că nu este clar cum vom fi receptați. Acum, faptul că nu am mai urcat pe scenă de aproape trei ani mai adaugă un layer, probabil mă voi simți ca în prima zi de școală, dar sunt sigură că toate emoțiile se vor transforma pe scena de la CATEDRAL în energie pozitivă”, a precizat Alexandrina.

Zimbru: „Proiectul a început ca o joacă”

ZIMBRU este o formație disco-punk din Cluj-Napoca, formată din Teodora Retegan, Paul Bucovesan, Andrei Bobiș și Oana Pop. Muzica ZIMBRU este diferită și a reușit să atragă rapid fani, fiind prezentă în 2019 la aproape toate marile festivaluri din România.

Trupa creează melodii care sunt o combinație de sintetizatoare, chitare, percuție și mult mister și seamănă cu muzica disco din urmă cu câteva decenii. „Primele piese scrise erau mult mai pop, pline de chestii electronice și, demo cu demo, ne-am apropiat de varianta în care sună trupa azi. Ne plac mult o grămadă de trupe new-wave, post-punk, synth-pop și chestia asta normal că s-a infiltrat în ce scriem. Am făcut și facem muzică ce seamănă cu muzica pe care o ascultăm, pe care dansăm”, au transmis artiștii Zimbru, pentru fanii lor.

Dacă piesele pe care le lansează sunt definite de mister, numele și l-au ales dintr-un considerent mult mai simplu: „Am vrut să avem un nume în limba română, iar zimbrii sunt niște super-drăgălășenii, that easy. Cât despre începuturi, proiectul a început ca o joacă, la distanță, schimbând e-mail-uri cu idei de piese, încercând să învățăm să facem muzică altfel decât o făceam în precedenta formație, Lights Out. Am început efectiv să cântăm ca o formație în 2018 și am petrecut un an întreg punând laolaltă live show-ul ZIMBRU”.

În ceea ce privește procesul de creație din spatele unei piese, drumul este lung: au loc schimbări, se plimbă idei și se fac multe repetiții. „De obicei, durează mult să facem o piesă. Procesul se tot schimbă, se poate întâmpla să scriem totul pe calculatorul de la studio și, apoi, să ne învățăm piesa ca și cum am fi un cover band ZIMBRU, sau se poate întâmpla să ne tot jucăm cu o idee împreună până prinde contur, structură”, mai arată artiștii.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

1,633 Post Views
Posted on

INTERVIU – Willy William, artistul care l-a impresionat pe Obama, marturii despre proiectele muzicale din 2022: Fiecare artist evolueaza odata cu trecerea timpului – VIDEO 

Willy William este unul dintre cei mai cunoscuți producători, cântăreți și compozitori francezi. Acesta a devenit cu adevărat cunoscut la nivel internațional după ce a lansat piesa „Ego”, în 2015.

Ulterior, Willy William a lansat „Mi Gente” alături de J. Balvin. Piesa a fost primită cu brațele deschise de către publicul din toată lumea, iar în prezent are peste 3 miliarde de vizualizări pe YouTube. De altfel, la momentul lansării, în urmă cu patru ani, Barack Obama a afirmat că „Mi Gente” este piesa lui preferată.

Din acel moment și până în prezent, Willy William a lansat piese care s-au transformat în adevărate hituri.

Printre ultimele piese lansate de Willy William se numără „Trompeta”, lansată în 18 februarie, care are deja peste 3,8 milioane de vizualizări pe YouTube. De asemenea, în 25 martie, Willy William a lansat piesa „Solo”, inspirată din celebra piesă „Lonely” a lui Akon, alături de will.i.am și Lali.

Willy William a vorbit, într-un interviu pentru fanii săi, despre inspirația din spatele piesei „Trompeta”, despre diferențele dintre această piesă și „Ego”, dar și despre planurile pe care le are acum, când restricțiile au început să se ridice peste tot în lume.

Redăm, mai jos, interviul integral:

Care este povestea din spatele piesei „Trompeta”?

Willy William: Povestea din spatele piesei „Trompeta”, ei bine, este una simplă. Ca DJ, am crescut cu muzica dance, iar Infinity by Guru Josh Project este sample-ul pe care l-am folosit pentru „Trompeta”. Așadar, am vrut să îmbin muzica dance cu stilul latino – house, ceea ce mi-a plăcut foarte mult. Făcând acest lucru, am combinat cele două stiluri muzicale, în încercarea de a crea un fel de imn, pur și simplu pentru a-i face pe oameni să danseze, așa cum am reușit în trecut cu piesa „Mi Gente”, prin modul în care am combinat toate acele stiluri, doar pentru a-i face pe oameni să cânte și să danseze din nou. Încă o dată – aceasta este povestea din spatele piesei „Trompeta”.

Care este diferența dintre „Ego” și „Trompeta”? Crezi că este vreun grad de comparație între cele două piese?

Willy William: Cred că fiecare artist evoluează odată cu trecerea timpul. Îmi place să cred că „Trompeta” este precum un imn de stadion și este, de asemenea, în spaniolă, ceea ce este un aspect pozitiv. În ceea ce privește „Ego”, este o piesă care a avut un rol foarte important în cariera mea și sper că „Trompeta” va defini, la rândul ei, următorul capitol al carierei mele.

Ce așteptări ai de la piesa „Trompeta”?

Willy William: Am văzut câteva comentarii pe YouTube, la lyric video, și, de asemenea, pe paginile mele de socializare, în care oamenii spuneau că „Trompeta” ar putea fi imnul FIFA World Cup, ceea ce este extraordinar. Mi-ar plăcea mult. În momentul de față, obiectivul este ca majoritatea oamenilor să cânte „Trompeta” împreună cu mine, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care mi-am dorit un lyric video, nu un videoclip clasic. Pe viitor, însă, nu se știe, poate vom lua în considerare o colaborare internațională.

Ce planuri ai pentru 2022?

Willy William: Mă concentrez pe cariera mea de DJ și pe turnee. Ultimii doi ani, cu pandemia, au fost dificili pentru toată lumea și, literalmente, am fost blocat în casă, în studioul meu. Acesta a fost un lucru bun, pentru că am o mulțime de piese pregătite și sperăm că urmează să lansăm cât mai multe hituri. Din acest motiv, sunt entuziasmat că am ocazia să călătoresc din nou, să îmi întâlnesc fanii și să intru în studio alături de artiștii cu care am comunicat pe perioada pandemiei. Deci da, sunt extrem de entuziasmat pentru vara anului 2022. Să vedem ce se va întâmpla!

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=yug6Mx0phFw#video_1

1,493 Post Views
Posted on

INTERVIU – H.P. Baxxter vorbeste despre succesul trupei Scooter. Nu ne gandim la ce se va intampla in viitor – VIDEO 

Trupa Scooter este considerată una dintre cele mai bune trupe de techno, hardstyle și dance, de aproape 30 de ani. Originară din Hamburg și înființată în anul 1993, Scooter a vândut peste 30 de milioane de discuri și a câștigat peste 80 de discuri de aur și de platină.

 

Scooter și-a schimbat membrii de-a lungul timpului, însă constanta a rămas H.P. Baxxter, de la înființare și până în prezent. Proiectul de studio a început cu H.P. Baxxter și Rick J. Jordan, urmând ca cei doi să îl cunoască pe Jens Thele. În prezent, trupa Scooter este formată din H.P. Baxxter, Sebastian Schilde și Michael Simon.

 

„La început, Scooter nu a fost gândită ca o trupă, eram doar o echipă de producție, care lucra în studio, Rick și cu mine, iar apoi l-am cunoscut pe Jens. Am început să lucrăm la remixuri, pentru că Jens lucra pentru o casă de discuri din Hamburg, Club Tools. Știa că Rick și cu mine eram muzicieni de mult timp și că voiam să facem o trupă, el ne-a propus să facem câteva remixuri și așa a apărut Scooter. Din acel moment, totul a evoluat fără să existe un plan în spate”, povestește H.P. Baxxter.

 

De asemenea, H.P. Baxxter a vorbit despre cum identitatea și succesul trupei Scooter au rezistat atât de mult timp, despre cum au fost afectați de pandemie, dar și despre planurile de viitor pe care le au acum, când lucrurile par că se relaxează.

 

Redăm, mai jos, interviul integral:


1. Scooter sunt regi ai muzicii techno, hardstyle și dance de aproape 30 de ani. Privind în urmă, la momentul în care ați înființat trupa, te-ai gândit vreodată că o să ajungeți o legendă a muzicii techno?

H.P. Baxxter: Cred că atunci când am înființat trupa, nu m-am gândit la nimic, la ce o să se întâmple în viitor, iar acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Pur și simplu am început activitatea și ne-am bucurat foarte mult de primul nostru succes, iar la început nu ne venea să credem ce se întâmplă, dar apoi am continuat să lucrăm în studio și asta se întâmplă și astăzi. Nu ne gândim la ce se va întâmpla anul viitor sau peste câțiva ani, e vorba doar despre ce se întâmplă în prezent.

 

2. După o carieră de aproape 30 de ani, care crezi că este momentul care vă definește, în continuare, cel mai bine ca trupă?

 

H.P. Baxxter: Momentul care ne definește ca trupă este, desigur, acela în care urcăm pe scenă, mulțimea o ia razna, răsună muzica, bass-ul, iar atunci știi că este real, este live, totul e viu. Cred că nu poate exista o trupă care să nu cânte live. Aceasta este diferența față de un proiect de studio, iar asta mi-a plăcut întotdeauna, chiar și cu muzica electronică, în ciuda faptului că nu este așa populară. De cele mai multe ori, aici sunt DJ-ii în prim-plan, nu trupele, dar asta este ceea ce atât eu, cât și Rick, ne-am dorit dintotdeauna să facem.

 

3. Scooter există din 1993. Care este secretul care a ținut trupa în viață pentru atât de mult timp?

 

H.P. Baxxter: Cred că, bineînțeles, nu întotdeauna este ușor, tot timpul apare o situație de criză, poți rămâne fără idei, poate un anumit album nu este cel mai bun, dar, ca în multe alte cazuri, este foarte important să nu te oprești, deși lucrurile nu merg atât de bine, să mergi mai departe, iar, într-o zi, totul o să fie bine din nou. Așa am gândit mereu, chiar dacă, uneori, membrii trupei se mai schimbă, de fiecare dată, la finalul zilei, ajungem să avem un album genial, precum God Save the Rave, iar asta este tot ceea ce contează, să mergi mai departe.

 

4. Totuși, în ciuda experienței voastre vaste, ultimii doi ani au fost atipici și pentru voi. Cum a fost pandemia pentru Scooter?

 

H.P. Baxxter: Cred că a fost cea mai rea perioadă din toată istoria trupei. Bineînțeles, cred că toată lumea din industria muzicală va spune același lucru, dar nu este vorba de faptul că s-au pierdut bani, ci despre faptul că viața s-a schimbat complet și a fost foarte greu, de parcă te-ai fi pensionat, tot ce făceai era să stai acasă. Sigur că am petrecut mult timp lucrând în studio, ceea ce a fost bine, singurul aspect pozitiv. Cu toate acestea, încerc doar să uit de perioada asta.

 

5. Să vorbim puțin despre prezent. Pandemia pare că s-a terminat, iar voi ați lansat o nouă piesă, „The Spell Remains”. Care este povestea din spatele ei?

 

H.P. Baxxter: Da, pandemia a ajuns la final în Europa, mai puțin în Germania, dar pentru mine s-a terminat de cel puțin un an. The Spell Remains este o piesă neobișnuită pentru noi, doar am adus sunetul nebun al unui flaut, cu ajutorul unui sample, iar când am început să lucrăm prima dată la piesă, am spus, „Nu, nu e posibil, să trecem la altceva”, dar după trei luni, am auzit-o din întâmplare și am zis „Wow, e destul de tare!” și am început să lucrăm din nou la ea. Sunt foarte încântat de piesa asta.

 

6. Dacă ascultăm versurile, „The Spell Remains” pare o piesă de dragoste. Este o piesă pe care fiecare dintre voi a dedicat-o cuiva anume sau este o piesă despre dragostea voastră față de muzică?

 

H.P. Baxxter: Care sunt versurile refrenului?! (râde) Eu știu doar versurile mele. Nu le ascult pe celelalte. Versurile mele nu sunt despre dragoste, sunt despre vremurile dinainte de Hristos, din anul 980 î.Hr., despre foarte frumoasa țară Abyssinia, iar versurile sunt despre această țară și despre aventurile pe care noi le-am avut acolo, în 980 î.H.r.

 

7. Care sunt planurile voastre de viitor? Aveți piese noi, pregătite să fie lansate?

 

H.P. Baxxter: Da, tocmai ce am terminat de lucrat la următorul nostru single, este diferit, desigur, chiar complet diferit de stilul The Spell Remains, dar este foarte tare și veți avea ocazia să îl ascultați când vom începe turneul.

 

Scooter va începe un turneu în luna mai, în Germania, în cadrul căruia trupa va aduce în fața publicului atât piese consacrate, precum The Logical Song, Maria, cât și piese noi, precum The Spell Remains.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=STU9lAJc8xc#video_1

1,300 Post Views
Posted on

Interviu exclusiv Radio Crazy – Delia Rus: Când mă simt singură pe lume, dorm cu…

Radio Crazy: Ce este muzica pentru tine?

Delia Rus: Terapie, prieteni, fericire.

 

Radio Crazy: Ce muzică asculți?

Delia Rus: Cred că cel mai mult ascult r&b, dar ascult toate stilurile muzicale în versiunea lor mai chill, să curgă natural pe gândurile mele și ritmul meu emoțional.

 

Radio Crazy: Este diferită de ceea ce cânți?

Delia Rus: Muzica mea va fi mereu mai intimă pentru mine, pentru că este despre mine. Ne îndrăgostim de piesele care par a fi scrise pentru și despre noi, deci îți dai seamă că atunci când chiar sunt scrise despre și pentru tine, au un alt impact.

Radio Crazy: Care e rețeta succesului tău?

Delia Rus: Nu cred că am ajuns la un succes înalt încă, încât să îmi dau seama care a fost și este rețeta. Momentan, eu scriu piese și mă dezvolt de la o zi la alta. Asta este rețeta mea actuală.

 

Radio Crazy: Ce vrei să transmiți prin muzica ta?

Delia Rus: Că nu suntem singuri în asta. Că deși doare, știu cum e și sunt aici, vulnerabilă, în fața voastră, pentru a trece împreună peste orice.

 

Radio Crazy: Crezi că ajung mesajele tale la ascultători?

Delia Rus: Am observat ca da. Mă bucur că lumea se conectează cu piesele mele, dar îmi pare și rău că se regăsesc în piesele triste, asta însemnând că viața lor nu e tocmai roz în acel moment.

 

Radio Crazy: Ai fi dispusă să cânți manele?

Delia Rus: Nu, dar doar pentru că nu e genul meu de energie.

Radio Crazy: Ce părere ai despre acest gen muzical?

Delia Rus: Fiecare om are o altă muzică în suflet. Cum sunt și oamenii, doar pentru că eu nu mă conectez cu o anume persoană, nu înseamnă că este mai prejos, ci doar că nu suntem compatibili.

 

Radio Crazy: Iubești?

Delia Rus: Da, mereu și de la cap la coada.

 

Radio Crazy: Ești considerată „artista care alină suflete”. Pe al tău cine îl alină?

Delia Rus: Mare parte din timp, tot eu și muzica, dar mă ajuta foarte mult și oamenii mei dragi să-mi ling rănile.

 

Radio Crazy: Ce te inspiră când scrii versurile pieselor tale?

Delia Rus: Sentimentele mele sau ale apropiaților mei. Fiind empatică, dacă îmi povestești acum ceva, s-ar putea să te trezești că am transformat trăirea ta în noua mea piesă. E destul de nice.

 

Radio Crazy: Fiindcă doar ce a trecut luna iubirii, spune-mi, te rog, ce este dragostea pentru tine?

Delia Rus: Totul, oxigen. Iubirea cred că ne ține în viață și mă refer la toate formele în care ea vine. Dacă nu ai iubi pe nimeni, un prieten, pe tine, pe oricine, chiar vrei să îmi spui că ai trăi?

Radio Crazy: Ce este fericirea?

Delia Rus: Liniștea venită din iubire.

 

Radio Crazy: Care e cel mai mare vis al tău și ce ai face ca să-l îndeplinești?

Delia Rus: Să-mi pun muzica în sufletele oamenilor, în casa lor, să fiu coloana lor sonora în unele momente. Nu ai ce face mai mult decât să îi asculți, să îi descoperi și să faci muzică pentru ei. De acolo, ei aleg dacă te simt sau nu.

 

Radio Crazy: Ce ai schimba la tine?

Delia Rus: N-aș schimba nimic, probabil n-aș mai fi aceeași. Și am reușit să mă cunosc prea bine în toate nebuniile mele și n-aș mai scăpa de niciuna.

 

Radio Crazy: Dar la România?

Delia Rus: Oamenii în general, nu doar din România, ar trebui să încerce să fie mai kind, pentru că răutatea și ignoranța se transmit mai departe și e păcat.

Radio Crazy: Spune-mi ceva despre tine ce nu știe nimeni.

Delia Rus: Când mă simt singură pe lume, dorm cu BU, un animăluț de pluș.

 

Radio Crazy: Ce surprize pregătești pentru acest an?

Delia Rus: Multă muzică, deși pare că și anul acesta are surprize pentru mine.

 

Radio Crazy: Ce transmiți celor care citesc acest interviu?

Delia Rus: E fain să alergi prin viață, dar hai să ne mai și oprim puțin.

 

973 Post Views
Posted on

Rock FM a stat de vorba cu Brendan Perry de la Dead Can Dance

 Rock FM au discutat cu Brendan Perry de la Dead Can Dance, formatie pe care o vom vedea pe data de 16 Mai la Arenele Romane. Concertul din Bucuresti va face parte din cadrul turneului ‘Europa – 2022’. Formatia va interpreta piese de pe intreaga discografie lansata in decursul a celor trei decenii de cariera, incluzand piese clasice de pe The Serpent’s Egg, Aion si Into The Labyrinth dar nu numai.

Trupa a declarat: “Abia asteptam sa ne intoarcem in turneu in Europa in aprilie, mai si iunie 2022. La fel ca tuturor, ne-a fost dor sa cantam live si abia asteptam sa ne reintoarcem pe scena sa cantam pentru voi in niste locaiti fantastice, atunci cand va fi in siguranta sa facem asta”.

Un mic extras din interviu:

Rock FM – Eu m-am nascut intr-un oras din Romania care se numeste Targoviste. intre 1993 si 1997 toti ascultatorii de rock aveau acasa casete cu Dead can Dance. Si crede-ma ca eram multi! Din pacate nu gaseai materiale originale. Toti aveam casete piratate. Insa exista o dragoste uriasa pentru voi. M-am intrebat mereu daca au existat semne care sa va faca sa aflati ca si in tarile unde lucrurile mergeau mai greu in acei ani existau oameni care va ascultau cu mare pasiune. Chiar ne-ati adus multa bucurie in vremurile alea gri.

Brendan Perry – Multumesc mult! Da! Chiar am aflat! stiu ca era greu in fostul bloc de est sa gasesti muzica. Ori nu exista, ori era foarte scumpa, insa am avut parte de surprize mari. Prin 1988 am fost contactati de cineva din Polonia care ne invita pentru un eveniment acolo. Am ramas uimiti. In topul lor national discul nostru de atunci era pe locul 2 in topul celor mai bune discuri ale anului. Cred ca pe locul 1 erau cei din U2. Ne-au trimis propunerea de concert, trebuia sa cantam intr-o sala de 25.000 de locuri. (rade) Noi nu aveam niciun ban. Locuiam intr-o garsoniera. Am fost luati total prin surprindere. Partea si mai amuzanta este ca organizatorii ne-au intrebat daca vrem sa ne facem o firma pentru ca vor sa ne plateasca in produse – haine de blana, obiecte etc. Iar noi sa le vindem apoi prin firma noastra. (rade) Am refuzat. Era mult prea complicat. Insa acum regret acel moment. Trebuia sa mergem. Oricum, stiam ca suntem ascultati peste tot. Primeam semnale.

Inteviul integral poate fi gasit si preluat de pe site-ul ROCK FM de aici.

Pareri?

259 Post Views

Ne gasiti pe Facebook

Radio Crazy

Link-uri

Termeni si conditii

Despre cookies

Muzica Noua

Stiri mondene

Muzica Noua

Star Gossip Magazine

Mobile247.Ro

Facem Frumos

ziare

Jooble

Cele mai citite

Irina Rimes x Theo Rose - ,,...
Lil Baby face echipă cu Tears ...
Ana Maria Pamantas, succes cu piesa ...
Blaga a lansat piesa ”Claustrofob”
Y.A.L. lansează single-ul „Don’...
Alexia dă voce gândurilor și ...
Copyright © 2026 by CrazyRadio. All rights reserved.