Top 6 piese care te vor plimba prin stari si povesti, in acest sfarsit de saptamana

Vara este despre povești, despre noi începuturi, despre pasiune, dorință, iar dincolo de orice despre iubire. În acest sfârșit de săptămână, am pregătit un top șase piese care spun povești, dar care te invită și pe ringul de dans, care vorbesc despre dorință și iubire și reușesc să transmită energie prin fiecare notă.

Markus Gardeweg și Benzsoul ne plimbă prin timp cu „Eternity”, o piesă care este asemeni unui mix între familiar și neasteptat.

Când avem nevoie de motivație, Deeperlove o aduce prin intermediul piesei „So Many Times”, care vine însoțită și de un remix semnat Kenneth B. Pe ritmuri dance și house, piesa vine ca un impuls să ne dorim mai mult.

The Hitmen și Taia Dya aduc cu ei dorință în „Make You Mine”, o piesă ca o poveste, care ne face să trăim pasional cu fiecare vers și ritm.

AXMO și Jerome ne plimbă prin univers, ne duc până la lună și înapoi, totul în mai puțin de trei minute, cu ajutorul piesei „To The Moon”.

Tiscore ne vorbește în „When You Look At Me” despre dragoste și acea persoană specială care face totul să pară mai frumos. O piesă care combină emoția cu energia și care aduce atât ritmuri moderne, cât și ritmuri retro.

Topul se încheie cu piesa „World in Your Eyes”, care duce energia la un alt nivel. Neptunica, Pule și Crystal Rock au făcut echipă și au creat un adevărat imn pentru această vară.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=Xk7laYs0MsI#video_3

205 Post Views

INNA lansează imnul verii – Magical Love

După ce a cucerit topurile muzicale din Europa cu hitul „Up”, regina muzicii dance, INNA, revine cu un nou single – „Magical Love”.

O piesă dance pop cu un mesaj pozitiv, „Magical Love” se lansează însoțită de un vizual, urmând ca videoclipul oficial să aibă premiera în următoarele săptămâni.

„Vreau să simțiți iubirea magică de fiecare dată când ascultați piesa și să o împărtășiți peste tot pe unde mergeți. Noi suntem iubire!” ne spune INNA.

Scrisă de artistă alături de Breyan Isaac, compozitorul și producătorul american ce a lucrat cu David Guetta, Flo Rida, Nicki Minaj sau G-Eazy, productia piesei a fost realizată de Alex Cotoi – producătorul român premiat cu Latin Grammy și Marci & Seba – producătorii ce au compus unele dintre cele mai mari hit-uri ale artiștilor români, printre care și INNA – Hot.

Cu un număr impresionant de hituri în palmares și cu sute de concerte prin Europa, Asia, America Latină, USA, Canada și în Orientul Mijlociu, INNA este într-adevăr un nume important în industria muzicală. Colaborările recente alături de artiști internaționali, dar și din România, o fac pe INNA unda dintre cele mai apreciate artiste. Piese precum „Up” feat Sean Paul sau “Tare” alături de The Motans sunt doar câteva dintre exemplele de lansări recente ce au luat cu asalt topurile muzicale de specialitate. Artista se bucură de peste 7,6 milioane de ascultători lunari pe Spotify și peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube. Cel mai recent single – UP, lansat în colaborare cu rapper-ul Jamaican Sean Paul, a strâns peste 100 milioane de views pe YouTube și peste 43 de milioane de stream-uri pe Spotify.

Păreri?

187 Post Views

Doua piese in care emotia si energia se afla intr-o uniune perfecta

Recunoștință și motivație, dorință de a face mai mult și de a avea mai mult, toate sunt subiecte care se regăsesc în piesele „Pray” și „Can We Do Better”, semnate Cliff Scholes și Polished.

Dragostea este ingredientul principal, iar cu fiecare play totul capătă un aer plin de sensibilitate. Cele două piese ToCo reprezintă o combinație perfectă între emoție și energie, la începutul unei veri care se anunță a fi memorabilă.

Cliff Scholes a lansat „Pray”, un banger care aduce cu sine emoție, o combinație care ne va purta din povești de dragoste în nopți pline de dans.

Polished vine cu „Can We Do Better”, unde totul este despre dragoste, dorință, sfârșituri și începuturi noi.

Păreri?

106 Post Views

Martin Trevy si Serena lanseaza Un Baile Mas, o piesa pasionala care invita la dans

Martin Trevy și Serena lansează „Un Baile Mas”, o piesă îmbrăcată în pasiune, care te invită la dans. Acum, la început de vară, piesa celor doi artiști își propune să creeze peisajul perfect pentru creionarea unor amintiri pe care le vei purta cu tine de acum înainte, pe ritmuri care îmbină muzica dance cu cea latino.

Dragoste, pasiune, energie, dorință, toate sunt ingrediente importante care se regăsesc în „Un Baile Mas”, o piesă care nu trebuie să lipsească din niciun playlist în această vară și care promite să transforme starea de spirit a tuturor.

Piesa reprezintă prima colaborare dintre Martin Trevy și Serena și conține un mix care va transporta pe toată lumea pe unele dintre cele mai exotice plaje din lume.

Serena: „Din fiecare colaborare încerc să învăț ceva”

„Mi-a făcut plăcere să lucrez alături de Martin Trevy. Este un artist complet și a fost o colaborare care m-a ajutat să mă dezvolt ca artist. De altfel, din fiecare colaborare încerc să învăț ceva, să devin mai bună și să ajung mai ușor la oameni. Sper să vă placă piesa și să ajungeți să o iubiți, așa cum o iubesc eu”, a declarat Serena.

Serena este o cântăreață și compozitoare din România, care și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă. Vocea ei unică i-a oferit numeroase oportunități de-a lungul timpului, precum colaborări cu DJi cunoscuți atât în spațiul autohton, cât și la nivel internațional. Prima piesă a artistei, „Safari”, a avut un succes uimitor, intrând în Top 10 Shazam în țări precum Turcia, India, Kazahstan, Azerbaijan și adunând peste 237M pe YouTube și peste 78M de streamuri pe Spotify, până în prezent.

Martin Trevy este un producător, cântăreț, compozitor și DJ din Columbia, care a cochetat, de-a lungul timpului, cu muzica dance, pop și latino, reușind să inspire, prin stilul său unic, peste jumătate de milion de ascultători de peste tot din lume, doar pe Spotify. Piesele sale au reușit să atragă sprijinul unor artiști recunoscuți la nivel internațional, precum Lost Frequencies, Nicky Romero și Tiesto.

Piesa lui Martin Trevy și Serena te va ajuta să găsești curajul de care ai nevoie pentru a invita acea persoană specială la dans. Tot ce mai rămâne de zis este „Un Baile Mas, por favor!”.

Păreri?

190 Post Views

Andra lansează noul single – Bine, Bine, coloana sonoră a acestei veri

Andra lansează piesa „Bine, Bine” – imnul îndrăgostiților, care își petrec vara împreună și vor să se bucure de viață la capacitate maximă, unul lângă celălalt.

Melodia ritmată, care nu te lasă să stai jos, vorbește despre iubirea sinceră și adolescentină, care provoacă dependență și îți face inima să tresară. Mesajul piesei este o declarație de dragoste pentru persoana iubită, alături de care viața pare dintr-o dată mai ușoară.

„Un mesaj optimist, despre iubire ca un puzzle în care toate se potrivesc perfect, un videoclip plin de culoare, cu aer de vacanță. Despre asta este ≪Bine, Bine≫, noul meu single, pe care îl dedic tuturor celor care știu să se bucure de viață și trăiesc vara cu intensitate maximă!” – declară Andra despre noul single.

Videoclipul, regizat de NGM Creative, o surprinde pe Andra într-un scenariu colorat și plin de voie bună, care ilustrează mai multe cupluri îndrăgostite, la malul mării, având parte de cea mai frumoasă vara fiindu-le „bine” împreună.

Piesa a fost scrisă și compusă de Giuliana Damian, Vlad Flueraru, Horace și Șerban Cazan.

Cu o carieră de 21 ani și 13 albume lansate, Andra este unul dintre cei mai de succes artiști români. Toate spectacolele ei de la Sala Palatului s-au ținut cu casă închisă, iar turneele ei adună zeci de mii de persoane, atât pe scenele din România, cât și la Londra, Madrid sau Bruxelles. Recent, Andra a colaborat cu 3 Sud Est pentru hitul „Jumătatea mea mai bună” și a lansat single-urile „Timpul” și “Pas cu pas”, care s-au regăsit în topurile radiourilor din România. Andra este unul dintre cei mai iubiți artiști, cu o comunitate care însumează aproape 9 milioane fani pe canalele ei de Social Media.

Păreri?

125 Post Views

Hyenas și Yasiris fac din nou echipă și lansează Baila

După ce au făcut echipă pentru „Claro Que Si”, single ce a fost no.1 în România în topurile de specialitate și a cucerit publicul atât la nivel național, cât și internațional și „Dame”, Hyenas și Yasiris colaborează din nou pentru „Baila”, un single fresh ce te va cuceri de la primele acorduri. Compus de către Ioan-Alexandru Antonescu alături de Mihai Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu Constantin și Yasiris, „Baila” te poartă timp de aproape trei minute într-o lume plină de muzică, voie bună și dans și este însoțit de un videoclip hot, dinamic, cu o imagine neon tropical si vibe-uri dominicane.

„Chimia dintre noi și Yasiris este evidentă, de câte ori intrăm în studio pur și simplu click-uim și creativitatea curge când ne apucăm să scriem muzică. Ritmurile latino sunt universale și deși vorbim două limbi diferite reușim să ne înțelegem perfect în limbajul muzical. Piesa a fost scrisă la una din sesiunile făcute de Cat Music si Nomad Music în Javea și sperăm ca «Baila» să vă ofere același vibe ca și nouă”, declară Hyenas.

„Decizia de a colabora din nou cu Hyenas a fost una foarte bună și încă o dată împreună am reușit să găsim ingredientele perfecte care dau o notă specială și senzuală single-ului”, povestește Yasiris.

Yasiris (Alba Yasiris Almonte Díaz) a lansat în 2018 primul single din carieră: „Hasta Manana (Mmm)”, feat. Ilinca, reprezentanta României la Eurovision Song Contest 2017. A urmat apoi colaborarea cu Juan Magan, Mohombi și Hyenas pentru „Claro Que Si”. La scurt timp a lansat „Dame” (alături de Hyenas), „Tu Perdición” (alături de Isasi B. și Bella Santiago), „Jangueo” (alături de Jacobo Ostos), „Mi Suerte”, „Salgo Sin Ti” (alături de Robert Morr și David Marley), „Búscate a otra” (alături de El Completo RD) și „Carrusel” (alături de RUBY).

Hyenas este un proiect muzical din România apărut în 2019, format din doi producători talentați, Zagga și Cătălin Tamazlicaru. Cei doi artiști români combină numeroase genuri muzicale precum moombathon, reggaeton și dancehall. În februarie 2019, i-am auzit prima oară alături de Juan Magan, Mohombi și Yasiris cu „Claro Que Si”, hit internațional ce a facut parte din top 3 cele mai difuzate piese ale anului 2019 în România și care a adunat peste 13,700,000 de stream-uri la nivel mondial pe platformele digitale. Au urmat apoi colaborări cu Yasiris, DJ Sava, Mandinga pentru piese precum „Dame” și „BOA”.

Păreri?

131 Post Views

Nightfreaks si Chris Odd lanseaza This Town, o piesa pentru un inceput de vara perfect 

Nightfreaks și Chris Odd au lansat „This Town”, o piesă pregătită special pentru un început de vară perfect, pe ritmuri care vor aduce dans, energie și dorință de a încerca lucruri noi. Colaborarea dintre cei doi artiști aduce un mix intens de ritmuri dance și versuri care complimentează fiecare notă în parte.

Nightfreaks este un proiect fondat de producătorul olandez Martijn Sietsema, care își propune să creeze muzică pentru viitor. Sietsema a făcut parte din mai multe proiecte de-a lungul timpului, fiind producătorul din spatele melodiile „Different life”, „Ain’t no use to me”, „What’s holding you back”.

Cariera lui Marijn Sietsema a început ca fiind producătorul din umbră, iar din această poziție și-a adus aportul în mai multe piese ale unor DJ și artiști internaționali.

Păreri?

351 Post Views

Piesa Wild Feelings revine cu un videoclip care-i complimenteaza mesajul

„Wild Feelings” se întoarce cu un videoclip oficial, care accentuează mesajul puternic al piesei. Videoclipul urmărește trei adolescenți care transmit, prin fiecare mișcare, energie, dorință și pasiune dusă la extrem.

Videoclipul piesei reușește să complimenteze fiecare sentiment transmis prin versuri.

Soare, căldură, iubire, energie, dorință, toate sunt ingrediente care se regăsesc în piesa lui Andrew Rayel. Vocea puternică a lui Sam Gray reușește să dea profunzime fiecărui vers, iar totul capătă o aură unică. Cu un refren venit parcă din spuma valurilor, piesa lui Andrew Rayel este despre energie.

Andrew Rayel este un DJ, producător, om de radio și fondator de casă de discuri din Republica Moldova. Acesta a colaborat, de-a lungul timpului, cu nume sonore, printre care Armin van Buuren, NWYR, Garibay, Emma Hewitt, HALIENE și Christina Novelli. De asemenea, acesta a fost prezent la unele dintre cele mai mari festivaluri, inclusiv Tomorrowland.

Sam Gray este compozitor, cântăreț, multi-instrumentist și producător, fiind cunoscut mai ales pentru piesa lansată alături de The Chainsmokers, „Takeaway”. Acesta a compus piese pentru mai mulți artiști, printre care Hardwell, DJ Katch, Solano, Abi Phillips, Manovski, Ben Saunders, Alle Farben, Julian Martel, The Magician, Julian Perretta, Nile Rodgers și Toktok. Sam Gray are peste 1,5M de ascultători, lunar, pe Spotify.

Păreri?

110 Post Views

Top 4 piese care o sa-ti completeze playlistul in aceasta vara

Vara și-a intrat în atribuții. Ziua este lungă și aduce soare, iar noaptea este plină de amintiri care așteaptă să fie create. Pentru ca totul să fie presărat cu energie, iar viața să capete acea aură de fericire pură pe care doar vara știe să o creeze, muzica nu trebuie să lipsească.

Îți lăsăm mai jos patru piese care o să-ți completeze playlistul și vara și o să-ți aducă o dorință profundă de a face mai mult.

Atunci când vorbim de energie și de motivație, inima bate în ritmuri de deep house. Sans Souci a lansat „Makatao”, o piesă care ne ajută să facem mai mult, să vrem mai mult și să nu acceptăm compromisuri.

Petrecerea continuă cu R.I.O, KYANU și Chris Alain, care aduc în discuție dragostea și ne ajută să plutim, să ne bucurăm de fiecare moment și să simțim, din nou, fluturi în stomac.

Ritmurile dance și raggaeton sunt aduse de Lissat și Khetama. Fiecare celulă din corp începe să se miște, să vibreze și învățăm să lăsăm fiecare moment să curgă de la sine pe „Digi Digi”.

LUNAX readuce în atenție toate sentimentele pe care le-am experimentat până acum și presară totul cu sensibilitate. Dragoste și entuziasm, fericire și recunoștință pentru tot ce are viitorul de oferit, toate se regăsesc în piesa „I Like”.

Păreri?

96 Post Views

Alex Velea și Antonia, colaborare mult așteptată pentru single-ul Tranquilo Papi

Alex Velea și Antonia lansează single-ul “Tranquilo Papi”, colaborare mult așteptată de fanii celor doi artiști, o piesă deja virală pe TikTok.

Piesa catchy cu ritmuri de reggaeton a fost compusă de Alex Velea, versuri de Alex Velea, Antonia și Rashid, instrumental Buzea Florin, iar videoclipul oficial, sexy și provocator, o creație NGM Creative, regie Bogdan Păun, DoP Alexandru Mureșan, producție video Loops Production. Echipa de beauty a Antoniei pentru acest video este formată din Ema Uta (make-up), George Cozma (hair) și Cristina Crăciun (styling).

“Antonia și cu mine am dat startul verii cu această piesă, sperăm să vă distrați și să vă bucurați de muzică”, a spus Alex.

“Sunt recunoscătoare că împărtășim aceeași pasiune pentru muzică și norocoasă că împreună putem face piese care să îi bucure pe oameni”, a spus Antonia.

Anul acesta, Antonia a lansat mai multe piese, în colaborare cu Arkanian “Complicated”, “Una Favela” cu Qodës, piesă deja prezentă în topurile din Grecia și Bulgaria, dar și “Send Me Your Love” cu Gromee, un cunoscut DJ și producător din Polonia.

“Tranquilo Papi” este o co-producție Golden Boy Society și Global Records.

Păreri?

166 Post Views