Alexa Dragu lansează piesa „Haos”

Alexa Dragu e pusă pe treabă! După ce a debutat cu trei piese, „Sub efectul tău”, „Nu mă las”, și „Mă întorc la mine”, lansate în interval de o lună, Alexa Dragu rupe firul narativ anterior și lansează piesa „Haos”. Ritmată și captivantă, „Haos” este o piesă pop, a cărei versuri au fost scrise de Alexa Dragu. La compoziție, artista a colaborat cu Eduard Santha și Marius Pop, care s-au ocupat și de producție.

Tiltul piesei relatează scurt și la obiect, la nivel „macro”, cuvântul care a caracterizat cel mai bine lumea în ultimul an și jumătate – haos. Mai mult, la nivel „micro”, titlul si versurile cântecului sunt, de fapt, o introspecție ce se adresează persoanelor ce simt că nu fac parte din mulțime: „Sunt doar haos până la os / Care-i problema dacă văd cu susul în jos?”. Piesa „Haos” subliniază, deci, antitezele între două categorii de oameni – normalul si haosul – „Unii văd lumea, alții văd vid (…) Unii văd stele, alții văd vid”. Referitor la cântec, Alexa Dragu a declarat:

„Haosul sunt eu,
Asa am fost mereu,
Haos creator!
Când râd şi când mi-e dor.
O piesa pe care o iubesc,
E piesa mea protest,
Nu sunt, n-am fost ca restul
Îmi scriu singură textul.
Îl scriu din nebunie
Ce-a fost și ce o să fie.”

Mesajul piesei a fost adus la viață sugestiv prin artwork-ul realizat de Eliana Bogdan și lyric video-ul semnat Dorck.
La doar 21 de ani, Alexa Dragu are deja o poveste de viață fascinantă. Muzica a fost pasiunea ei încă din copilărie, iar la 14 ani aceasta a cântat pentru prima dată în fața unui public larg. Iubirea sa față de muzică a determinat-o pe artistă să-și depășească frica de scenă și a reușit să impresioneze cu vocea ei la Vocea României, unde a făcut parte din echipa Irinei Rimes până în semi-finală. În prezent, Alexa este studentă la Sociologie în limba engleză în cadrul Universității București.

Păreri?

274 Post Views

Alessia Cara a lansat piesa “Sweet Dream”

Alessia Cara pregateste lansarea celui de-al treilea album prin piesa “Sweet Dream”.

Noul album va atinge tema dualitatii. “Sweet Dream” reprezinta greutatile si neputinta artistei din ultimii doi ani. Este vorba despre insomnie si nopti pierdute cu tot felul de scenarii in cap.

Videoclipul piesei va fi transmis in premiera de MTV si in Times Square. Cunoscuta pentru performantele live pline de emotie, Alessia va canta noua melodie la “Late Show with Stephen Colbert” si in cadrul emisiunii “Live with Kelly & Ryan”.

Alessia Cara este o cantareata si compozitoare canadiana, castigatoarea Grammy-ului “Best New Artist” in 2018. Piesa de debut, “Here”, a fost cea mai virala melodie pe Spotify in 2015, fiind certificata cu 3 discuri de platina in America. Cele mai cunoscute piese ale Alessiei sunt: “Scars to Your Beautiful”, “Stay” impreuna cu Zedd, “How Far I’ll Go”, “1-800-273-8255” impreuna cu Logic, “Trust My Lonely”, “Out Of Love”.

Artista a castigat mai multe premii importante, printre care: “Breakthrough Artist of the Year” la JUNO Award in 2016, “Rule Breaker” la Billboard Women in Music, “Best Electronic Dance Video” si “Best Fight Against The System” la MTV VMAs in 2017, ASCAP Pop Awards, “Dance Song of the Year” la Heart Radio Music Awards, “Best World Stage Performance” la MTV EMA, dar si multe alte nominalizari.

Păreri?

293 Post Views

Pop Smoke a lansat mult-asteptatul album “Faith”

Al doilea album post-mortem al lui Pop Smoke a fost lansat astazi, 16.07.2021. Proiectul muzical contine colaborari cu Dua Lipa, Pharrell, Kid Cudi, Kanye West, Pusha T, Future, Rick Ross, The-Dream, 42 Dugg, 21 Savage, Rah Swish, BEAM, Bizzy Banks, Takeoff, Lil Tjay, Swae Lee, Chris Brown, Quavo, Kodak Black si TRAVI.

“Shoot For The Stars Aim For The Moon”, primul album al lui Pop Smoke, a fost desemnat cel mai bine vandut album din SUA in acest an, fiind cel mai longeviv album pe primul loc din categoria Hip-Hop/R&B dupa anul 1990, reusind sa se mentina in Top 5 Billboard 200 pentru 34 de saptamani.

Proiectul are 3 piese certificate cu disc de platina in America: “Hello”, “Got It On Me” si “Something Special”, 3 piese certificate cu 2 discuri de platina: “Mood Swings”, “The Woo”, “What You Know Bout Love”, o piesa certificata cu 3 discuri de platina: “Dior”, dar si una certificata cu 4 discuri de platina: “For The Night”. Piesa “Dior” a fost nominalizata la Grammy pentru Best Rap Performance. Albumul are in prezent peste 11 miliarde de stream-uri.

Pop Smoke a fost un artist nascut in Brooklyn, New York City, fiind considerat de multi “The New King Of NY”. “Meet The Woo”, primul sau mixtape lansat in 2019, are global peste 280 milioane de stream-uri, debutand pe locul 7 in Billboard 200, fiind certificat cu discul de aur. 8 piese de pe mixtape sunt certificate, dintre care 5 piese cu certificate cu discul de platina sau mai multe discuri de platina. Pop Smoke a acumulat peste 20 miliarde de stream-uri la nivel global.

Tracklist “Faith”:

1.Good News
2. More Time
3. Tell The Vision feat. Kanye West & Pusha T
4. Manslaughter feat. Rick Ross & The-Dream
5. Bout A Million feat. 42 Dugg& 21 Savage
6. Brush Em feat. Rah Swish
7. Top Shotta feat. BEAM, Pusha T, & TRAVI
8. 30 feat. Bizzy Banks
9. Beat The Speaker
10. Coupe1
1. What’s Crackin feat. Takeoff
12. Genius feat. Lil Tjay & Swae Lee
13. Mr. Jones feat. Future
14. Woo Baby Interlude
15. Woo Baby feat. Chris Brown
16. Demeanor feat. Dua Lipa
17. Spoiled feat. Pharrell
18. 8-Ball feat. Kid Cudi
19. Back Door feat. Quavo & Kodak Black
20. Merci Beaucoup

Păreri?

296 Post Views

COD ROȘU! JO aduce „Ploaie de vară” în playlist-ul tău

„Iubirea noastră e o ploaie de vară/ Și ne ține doar o seară” sunt versurile celui mai nou single al lui JO pe care îl vom fredona cu toții vara aceasta! Așa cum ne-a obișnuit, artista ne încântă cu un summer hit fresh, despre iubirea trecătoare ce dispare la fel de repede precum apare. Piesa este despre toate experiențele ce se ivesc în mod neprevăzut în viața noastră, despre prietenii sincere, iubiri ce ne fură inima și momente spontane, toate trăite la fel de intens ca o „Ploaie de vară” într-o zi caniculară.

„Cred că toți am întâlnit dragostea aceea spontană, ce ne răscolește sufletul din prima secundă, ce ne face să visăm cu ochii deschiși, apoi treptat sau chiar brusc devine din ce în ce mai fadă. Piesa a fost creată în studiourile Ha Ha Ha Production, într-o sesiune la care au participat compozitori și producători foarte talentați și muncitori ce au transpus perfect în muzică și versuri această poveste. Abia aștept să aflu părerile voastre, să ascultați piesa și să vedeți clipul, sper să vă placă la fel de mult precum îmi place și mie”, povestește entuziasmată JO despre noul single.

O coproducție Cat Music și Ha Ha Ha Production, piesa este compusă de către Dorian Micu alături de Florin Boka, Roland Kiss și Lucian Nagy, producția este realizată de Florin Boka, Roland Kiss și Lucian Nagy, iar videoclipul este regizat de către NGM Creative.

JO este una dintre cele mai apreciate voci din România, ce ajunge de fiecare dată la inimile fanilor prin hiturile pe care le lansează. Anul trecut artista a cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126″ și „Adio”, single lansat de ziua sa de naștere. În noiembrie JO a lansat „Iubirea mea”, o piesă ce are la bază tot o poveste de dragoste, însă nu una cu final fericit. A urmat apoi „Mă mai ia”, hit lansat alaturi de Juno, „Vocea ta” și „Dorul”.

Păreri?

274 Post Views

Sore lansează piesa „Fake It”

În timp ce hit-ul “I’m Gonna Miss You”, o colaborare cu DJ Sava, se aude frecvent la cele mai importante radiouri, Sore revine cu un single fresh în limba engleză, intitulat sugestiv „Fake It”, o piesă pop scrisă și compusă de Sore împreună cu Smiley și Vladimir Coman-Popescu, cel din urmă ocupându-se și de producția cântecului.

Mesajul pe care Sore îl comunică prin intermediul piesei „Fake It” gravitează în jurul unui subiect de actualitate, mai precis artista cântă despre cum oamenii au devenit atât de superficiali încât ei nici măcar nu mai încearcă să găsească dragostea adevarată sau să facă un efort suficient cât să mențină o relație pe linia de plutire, ci, mai degrabă, aceștia schimbă partnerul / partenera când lucrurile nu mai sunt roz și „se prefac până le iese” („Fake it till you make it”).

Scenariul videoclipului a fost scris de Sore și Fetele Din Ultima Bancă și subliniază semnificația versurilor. Clip-ul a fost produs de Fetele Din Ultima Bancă și Like Sugar. Sore apare în videoclip în prim-plan în ipostaze diferite împreună cu două fete. În legătură cu „Fake It”, Sore a declarat: „Fake It este o piesă perfectă pe care să dansezi, este plină de vibe-uri pozitive și versurile sunt destul de amuzante, dacă ești atent/ă la ele. Semnificația din spatele versurilor este aceea că cel mai bine este să rămâi sincer față de tine, chiar dacă suntem obisnuiți șă ne prefacem până ne iese (fake it until we make it). Uitați-vă la video și veți înțelege. Sunt foarte fericită că am colaborat cu Chopsticks la producția piesei. Am compus și am scris versurile împreună cu Smiley și Nana și sunt mândră să zic că ne-a ieșit o piesă cu un tune cool.”

Sore a fost foarte activă în showbiz încă de la o vârstă fragedă. După ce a jucat unul dintre rolurile principale în serialul de mega succes, „Pariu cu viața”, Sore și-a început cariera muzicală pe cont propriu cu hit-uri precum „Different”, „Beautiful life”, „Dor să-ți fie dor”, „Când e vremea rea” sau „Noapte caldă” în colaborare cu Bere Gratis, care au acumulat milioane de vizualizări și au ocupat poziții fruntașe în mai multe topuri muzicale. Artista s-a dedicat foarte mult și canalului ei de YouTube și recent a lansat un canal de YouTube și pentru fiica sa, Erin. Cea mai recentă piesă a lui Sore, “I’m Gonna Miss You”, alături de DJ Sava, ocupă primele locuri în topurile radio din România, Bulgaria, Croația sau Spania.

Păreri?

283 Post Views

Claudia Pătrășcanu lansează „A ofilit iubirea mea”

După ce a fost „Bolnavă de amor”, Claudia Pătrășcanu lansează „A ofilit iubirea mea”. Compusă de către Cristi Pașcu alături de Kastha John, Shift și Adi Cristescu, „A ofilit iubirea mea” este o piesă sensibilă, despre o poveste de dragoste ce a ajuns la final. Chiar dacă despărțirea nu este unul dintre cele mai plăcute sentimente, de multe ori „agonia” într-o relație toxică poate fi mult mai dureroasă decât finalul unei povești.

„Mesajul piesei este pe cât de simplu, pe atât de complex. Femeia este ca o floare. Dacă ai grijă de ea, va înflori frumos și dacă ești un grădinar bun, va înflori mereu și din ce în ce mai frumos”, spune Claudia.

Cunoscută pentru celebrele hituri „Sexy, sexy”, „E ziua ta” și „Sexy și rea”, Claudia Pătrășcanu a început să cânte în trupa Exotic, iar câțiva ani mai târziu, împreună cu Julia Chelaru au format Sexxy, trupa care s-a bucurat de succes până în 2006, când cele două artiste au decis să încheie colaborarea. Au urmat piese precum „Around the World”, alături de Sonny Flame, dar și „Povestea Noastră”, „Mama” și „Tată de duminică”, o piesă sensibilă cu un mesaj girl power. În februarie, artista a lansat „Bolnavă de Amor”, o piesă caliente în care pasiunea și iubirea sunt mai puternice ca oricând.

Păreri?

235 Post Views

Rodica Tudor lanseaza o piesa in rromani, portugheza si engleza, alaturi de Mike Diamondz

Prima piesă lansată de către Rodica Tudor reprezintă și un experiment inedit, cu vibe-uri pozitive, care îmbină trei limbi diferite – rromani, portugheză și engleză. Tânăra artistă reușește să aducă împreună culturi diverse într-un mod inedit, fiecare părticică din piesă reprezentând și un element important din viața ei.

Greu de încadrat într-un stil sau tipar, Machucar a fost, cu siguranță, piesa potrivită și pentru Mike Diamondz. Fapt ce s-a confirmat și prin modul flawless în care s-au scris versurile pentru ceea ce sperăm că va deveni, curând, locul 1 în playlist-urile voastre de vară și nu numai.

“Am așteptat piesa asta pentru muuult timp și a meritat. Machucar are influențe diverse și reprezintă bucăți din esența mea. Tocmai asta a creat ceva nou, eclectic.

Versurile în portugheză și rromani fac din Machucar una greu de atribuit unui gen sau stil, fiind un experiment care sper să vă placă și să vă surprindă. Mi-a făcut mare plăcere să scriu versurile în rromani și să cânt în portugheză, lucrând alături de Marius Moga, Mike Diamondz, Achi Petre și Ira.

Ascultați-o și sunt convinsă că vă va binedispune!”, spune Rodica Tudor.

“Unde nu există tipare, dar există libertate de exprimare, acolo va fi prezent și numele de Mike Diamondz. Sunt fericit că fac parte din acest nou început pentru Rodica și îi doresc mult succes. Este o artistă cu mult potențial, care sigur își va surprinde mereu publicul.”, adaugă Mike Diamondz.

Rodica-Elena Tudor – o artistă mereu neobosită și dornică de a-și arăta calitățile vocale. În cariera sa, a obținut o multitudine de premii și trofee, printre care și Marele Premiu al ultimei ediții organizate din celebrul Festival Național de Muzică Ușoară “Mamaia”.

Rodica nu ratează niciun moment în care poate evoca sau aminti limba rromani și originea ei rromă. În 2010, în cadrul Galei Laureaților a Festivalului Național de Muzică Ușoară “Mamaia”, aceasta le-a urat tuturor spectatorilor și telespectatorilor în limba rromani să fie fericiți – “Te aven baxtale!”. O stare pe care dorește, de fapt, să o transmită prin toate creațiile sale muzicale.

Mike Diamondz este un artist și producător consacrat în spațiul românesc și nu numai. Stilul său unic a cucerit rapid publicul, fiind un mix incitant de soul, reggae și R’n’B. Carismatic și spontan, Mike reușeste să aducă un element de noutate cu fiecare lansare.

Printre cele mai cunoscute piese ale sale, reamintim Fire și La Onda, ambele depășind pragul de un milion de stream-uri pe Spotify.

Păreri?

341 Post Views

Carla’s Dreams și EMAA lansează prima piesă în colaborare: „N-aud”

Carla’s Dreams, unul dintre cei mai apreciați artiști din țară, alături de tânăra și talentata EMAA, lansează primul proiect împreună – „N-aud”. Pasiunea artiștilor pentru compus și pentru artă se reflectă în mesajul plin de emoție al piesei – iubirea și sentimentele trăite într-o poveste de dragoste nu sunt efemere.

“Sunt uneori piese care pur și simplu apar. Asta e una dintre ele. Și pe lângă armonia de care ne-am bucurat în lucru, am simțit și o naturalețe rară care s-a transpus în piesă. A fost scrisă cu drag și cântată atent, dar și cu patimă”, a spus Carla’s Dreams.

„De multe ori am spus că atunci când scriu, mă transpun instantaneu în alt spațiu, în alte lumi. Piesa asta vine într-adevăr dintr-o altă lume, iar Carla’s Dreams e unul dintre artiștii care înțeleg exact ce înseamnă această călătorie, ruptă din vise și spații fără timp. Sunt onorată că am ocazia să trăiesc lucruri de genul ăsta și că, odată cu piesa, le pot trăi împreună cu voi” a comunicat EMAA.

Atât producția piesei “N-aud”, cât și versurile acesteia, poartă amprenta lui Carla’s Dreams. Alături de artist a lucrat și producătorul Alexandru Turcu.

EMAA, una dintre cele mai apreciate artiste ale momentului, s-a remarcat în rândul iubitorilor de muzică prin creațiile sale muzicale pline de emoție. Debutul său artistic a fost realizat odată cu colaborarea alături de The Motans pentru piesa „Insula”, piesă ce a stat în topurile românești o lungă perioadă de timp. Pe lângă succesul obținut in urma colaborării cu The Motans, EMAA a mai notat colaborări cu artiști extrem de talentați precum Bastien, Bruja sau Killa Fonic. Single-ul „Zburătorul” s-a bucurat de aprecierea publicului larg, fiind piesa ce a propulsat-o în topurile tuturor radiourilor din România.

Păreri?

263 Post Views

FLY PROJECT aprinde petrecerile din vara asta!

Ritmurile electrizante ale acestei veri continuă să curgă în căștile noastre odată cu Millerba. Astăzi se lansează un nou remix al piesei FLY PROJECT – MILLERBA, care a înregistrat deja 1.4 milioane de vizualizări, ea ajungând în atenția ascultătorilor din mai multe țări, precum Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca, Spania, Andorra și, desigur, România.

Cu miliarde de vizualizări worldwide, cu mii de show-uri și turnee internaționale, FLY PROJECT este artistul român care a ajuns cu muzica lui în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, hiturile FLY PROJECT devenind virale în China, India, Mexic și strângând milioane de views și utilizări în social media.

“Succesul unei piese se vede atunci când piesa se aude de peste tot, când oamenii se bucură pe ea, o includ în playlisturile petrecerilor lor și se distrează pe ea. Millerba a ajuns la oameni, îmi doresc să ajungă la cât mai mulți. Fiecare play la radio, fiecare început de party, fiecare remix al piesei Millerba îmi arată că nu m-am înșelat și muzica FLY PROJECT continuă să transmită emoție, bucurie și asta e tot ce mă interesează”, spune Tudor Ionescu (FLY PROJECT).

Remix-ul realizat de Marc Rayen continuă seria de remix-uri care s-a lansat ieri, pe canalul oficial Fly Project, pentru fanii din întreaga lume, la 5 pm (local time).

Păreri?

232 Post Views

Tata mută munții va putea fi văzut din 23 iulie în peste 20 de orașe din țară

Tata mută munții, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Daniel Sandu, va avea premiera națională pe 23 iulie și va putea fi văzut în cinematografele din peste 20 de orașe din țară.

Astfel spectatorii din: București, Alexandria, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Caransebeș, Cluj, Craiova, Focșani, Iași, Neptun, Oradea, Petroșani, Piatra Neamț, Reșița, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Vama Veche și Vaslui vor putea vedea pe marile ecrane din orașul lor filmul produs de Mobra Films și distribuit de Voodoo Films, începând de săptămâna viitoare.

Mai mult, echipa filmului se va întâlni cu publicul după următorul program:
19 iulie: București, Cinema Elvire Popesco, ora 19:30
23 iulie: Piatra Neamț, Cinema mon amour, ora 20:00
24 iulie: Târgu Mureș, Cinema Arta, ora 19:00
25 iulie: Cluj Napoca, proiecție în cadrul TIFF
27 iulie: Brașov, Cinema One, ora 19:00
28 iulie: Buzău, Happy Cinema, ora 19:00
29 iulie: Focșani, Happy Cinema, ora 19:30
30 iulie: Vaslui, Happy Cinema, ora 18:30
30 iulie: Bacău, Happy Cinema, ora 19:30
30 iulie: Botoșani, Happy Cinema, ora 19:00
30 iulie: Suceava, Sala Cinema Modern a Teatrului Matei Vișniec, ora 19:00
31 iulie: Vama Veche, Plaja de carte, ora 21:30
1 august: Neptun, Grădina de vară, ora 21:30
În zilele ce urmează vom anunța și alte orașe în care specatorii se vor întâlni cu realizatorii filmului.

“Este un thriller plin de emoție, cu personaje cu care veți empatiza, le veți judeca, vă veți revolta împotriva lor dar nu veți putea să nu le dați dreptate, fiecăruia în parte, indiferent cu cine veți ajunge să solidarizați” spune Tudor Reu, producătorul executiv al filmului.

Din distribuție fac parte actorii Adrian Titieni, Valeriu Andriuță, Judith State, Tudor Smoleanu, Elena Purea și Radu Botar iar scenariul este semnat de Daniel Sandu.

Tata mută munții surprinde momentul în care Mircea Jianu, un fost ofițer de informații, află că fiul său a fost declarat dispărut în munți. Acesta se duce în grabă spre locul tragediei, ca orice părinte îngrijorat, în speranța că-l va găsi pe tânăr viu și nevătămat. Dar după câteva zile de căutări zadarnice, Mircea decide să-și adune propria echipă de salvatori, intrând în conflict cu echipa locală. Încet încet, tatăl care, în frământarea lui refuză să accepte evidența, devine prizonierul unei bătălii încrâncenate dintre om și natură.

“Povestea pe muchie de cuțit a unui om puternic și influent – trecut însă acum de vârsta a doua – care se confruntă cu o situație limită în creierii munților și se aruncă cu capul înainte într-o periculoasă operațiune de salvare, ar trebui să atragă iubitorii de acțiune și aventură – totodată și grație ritmului care te lasă fără suflare” scria despre Tata mută munții prestigioasa publicație The Hollywood Reporter imediat după premiera mondială de la Shanghai, China.

Imaginea filmului îi aparține lui Tudor Vladimir Panduru, scenografia Simonei Pădurețu, muzica lui Petre Ioan Bog iar montajul lui Mircea Olteanu.

Inspirat dintr-o întâmplare reală și filmat în 4K, Tata mută munții a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în coproducție cu Film i Väst, Filmgate Films, Studioul Cinematografic al Ministerului Culturii, Mindset Productions, Televiziunea Română și susținut prin Programul MEDIA Europa Creativă.

În România filmul este distribuit de Voodoo Films și va putea fi văzut în cinematografe începând din 23 iulie.
Pe site-ul www.voodoofilms.ro va fi afișat în curând programul complet al proiecțiilor din fiecare oraș.

Păreri?

282 Post Views