Ice Spice face echipă cu Rema pentru “Pretty Girl”

Ice Spice face echipă cu Rema pentru “Pretty Girl”. Piesa vine la câteva zile după ce Ice Spice, născută în Bronx, a fost anunțată ca invitată muzicală în premieră a sezonului la Saturday Night Live, a câștigat Cel mai bun artist hip hop revoluționar la premiile BET Hip Hop 2023 și cel mai bun artist nou la 2023 Video Music Awards, a primit coperta revistei Variety și a adăugat „Deli” ca al treilea single de aur certificat RIAA (celelalte două sunt „Munch (Feelin’ You)” și „In Ha Mood”, „Boys a Liar Part 2″ cu Pink Pantheress este certificată platină).

Colaborarea cu Rema – laureat al MTV Video Music Award 2023 pentru cele mai bune afrobeats — urmează colaborări de succes cu Nicki Minaj, inclusiv „Princess Diana (with Nicki Minaj)” și „Barbie World (with Aqua)”, care a marcat cel mai mare debut hip-hop feminin din 2023 și a doborât recordul de 31 de ani al lui Whitney Houston pentru cel mai mare salt pe locul 1 din istoria radioului Billboard Rhythmic. Aliniindu-se mai mult cu idolii ei muzicali, Ice a apărut recent într-un remix al piesei „Karma” a lui Taylor Swift, care a ajuns pe locul 2 în Billboard Hot 100, iar apoi Ice a cântat live alături de Taylor la MetLife Stadium din New Jersey.

Păreri?

201 Post Views

rareș și Gheboasă se întrec la ,,100 metri carduri” (OST Miami Bici 2)

100 metri carduri, frate, cel mai tare sport

Două dintre personajele favorite ale noii generații s-au întâlnit pentru a te binedispune și pentru a te introduce în cele mai incendiare scene ale noii pelicule “Miami Bici 2″. Recunoscuți ca party starters de excepție, rareș și Gheboasă au acea energie molipsitoare, care te aduce mai aproape de scenă, te face să dai mai tare și care transformă orice zi ok într-una excelentă.

Piesa a fost scrisă de Vlad Munteanu (DOC), rareș și DOMINO, care s-a ocupat și de partea de producție.

,,Când e despre suflet, e despre suflet, iar când e despre fun, mă adun cu oameni energici care știu că vor da ce e mai bun pentru ca publicul să se simtă bine. Refrenul e al vostru, ne vedem peste tot să îl cântăm cât se poate de tare.” ne spune rareș.

 

“Miami Bici 2” este disponibil în cinematografe din 24 noiembrie și este cel mai scump film independent românesc făcut vreodată, filmat în Los Angeles, Hollywood și Las Vegas, cu participarea unora dintre cei mai mari actori de la Hollywood.

“Miami Bici 1” este unul dintre cele mai de succes filme românești care a fost difuzat în cinematografe doar trei săptămâni din cauza pandemiei. De aceea, în premieră în România, cu trei săptămâni înainte de lansarea oficiala “Miami Bici 2″, partea întâi va fi difuzată în cinematografe.

Cele două filme sunt regizate de Jesus del Cerro, cu Matei Dima și Codin Maticiuc în rolurile principale.

Originar din Cluj, rareș are o poveste atipică pentru un artist. Un student de 10 la Drept, a renunțat la facultate pentru a intra în competiția One True Singer, pe care a și câștigat-o. Single-ul lui rareș, ,,Nașpa”, alături de Arkanian, s-a dovedit a fi un real succes, dominând, peste vară, cele mai mari festivaluri din țară, Untold, Neversea și Summerwell, iar rareș nu s-a oprit aici. Piesa sa, ,,Buchet de trandafiri”, în colaborare cu Olivia Addams, a pus stăpânire săptămâni la rând pe primele poziții ale topurilor de radio, atingând locul #2 în Media Forest. Toate aceste reușite i-au adus lui rareș titlul de Best New Artist, câștigat la The Artist Awards. În plus, acesta a avut un succes extraordinar pentru rolul principal din pelicula ,,Romina VTM” și colaborările muzicale realizate pentru soundtrack-ul acestuia, cu Bogdan DLP și Nicole Cherry. Mai mult decât atât, colaborarea sa cu Theo Rose și DOMINO, pentru piesa ,,Sâmbătă seară” a fost un real succes, atingând locul #1 în topul căutărilor Shazam și stând, pentru 13 săptămâni, în Top 10 Media Forest, cu peak position #2. rareș reușește să aducă acel flavour special pe orice piesă pe care își aduce aportul, iar recent a colaborat cu JUNO pentru piesa ,,,Foc”, cu Olivia Addams pentru “Of Corso”, cu Ștefan Costea pentru ,,123 (Ultimul dans”) și cu Eva Timush pentru ,,Te-am sunat”. Ultimul său single, ,,Nu ne-a iubit nimeni așa”, este poate cea mai sensibilă piesă lansată de artist în 2023.

Gheboasă este un artist din noua generație, recunoscut pentru carisma și energia sa debordantă. Cu fiecare concert, el reușește să transforme momentul într-un spectacol de excepție, atrăgând public de toate vârstele în fața scenei. Artistul a avut colaborări atât în zona urbană și pop, alături de artiști precum Killa Fonic, Ioana Ignat, Yny Sebi, Lil Cagula, cât și în zona muzicii balcanice, lucrând cu artiști precum Bogdan DLP, Iuly Neamțu, și Jador. Printre hiturile sale cele mai notabile se numără ,,Dacă N-ai Bani” cu peste 47 de milioane de vizualizări pe YouTube și 5 milioane de streaming-uri și “Habibi” cu 18 milioane de vizualizări pe YouTube și 4 milioane de streaming-uri. De asemenea, piesa ,,Ce-am făcut șefu” în colaborare cu Killa Fonic a făcut parte din coloana sonoră a filmului “Teambuilding”. Mai mult decât atât, ,,Inimă de aur”, colaborarea cu rareș a fost inclusă în pelicula “Romina VTM”. Deși a avut un rol secundar în filmul “Romina VTM”, Gheboasă a atras atenția regizorilor, primind oferte pentru filme românești.

Păreri?

169 Post Views

O nouă colaborare de succes: Delia și Connect-R lansează ”Fără Te Merau”

Delia marchează un an plin din punct de vedere muzical, cu piese și colaborări care au cucerit publicul din România.

De data aceasta, artista prezintă single-ul “Fără Te Merau” în colaborare cu Connect-R, prima piesă pe care cei doi o lansează împreună. “Fără Te Merau” a fost compusă de Delia, Alex Cotoi, versuri Delia, Connect-R și produsă de Alex Cotoi.

Videoclipul plin de culoare și influențe gipsy a fost regizat și filmat de Bogdan Daragiu, producție video Luca’s Art Film.

De imaginea Deliei s-au ocupat Andra Manea (make-up), George Cozma (hair), iar styling-ul celor doi artiști a fost asigurat de Hilke Muslim.

Delia marchează aproape 100 de milioane de vizualizări pentru “Bella Ciao”, video tribut Casa de Papel, un record important pentru artistă.

De curând, Delia a lansat piesa “Miami” cu Johny Romano care va fi inclusă pe coloana sonoră a “Miami Bici 2”.

Tot anul acesta, publicul s-a putut bucura de “Sirena Apelor”, un cântec plin de dor și iubire preluat din cultura romă de la Conte Casanova cu videoclip controversat.

Controversată, cameleonică, mereu surprinzătoare, tot anul acesta, Delia a lansat și “Skndl” în colaborare cu Hvnds, un mix de stiluri muzicale rock-trap, un adevărat manifesto al rebelilor, al celor care nu respectă regulile și care vor să își facă vocea auzită, dar și “Lololo”, o piesă care a cucerit România și topurile radio și TV.

Aceste piese vor fi incluse pe albumul “Flex”, a cărui lansare va fi marcată de un eveniment exclusivist la Mina Museum din bucurești pe data de 21 noiembrie. Biletele vor fi puse la vânzare în exclusivitate pe iabilet.ro.

Păreri?

188 Post Views

Vanesa Sono aduce în playlist „Classy”

Frumoasa Vanesa Sono aduce în playlisturi „Classy”, o piesă fresh, catchy, ce-ți rămâne întipărită în minte de la primul play. Single-ul „Classy” este rezultatul colaborării dintre Vanesa Sono și Boban Apostolov, care și-au unit forțele pentru a crea un proiect cu adevărat special. Piesa explorează teme legate de eleganță, iubire și trăiri interioare și oferă ascultătorilor o poveste care îi va captiva de la primul acord.

Vanesa este o artistă stabilită în Marea Britanie ce promite să cucerească topurile muzicale internaționale. Cariera ei muzicală a început încă de la vârsta de 13 ani, când a câștigat „Gjeniu i Vogel 6″, un concurs național de canto în Albania, după care au început să apară colaborări cu diferiți DJs pentru single-uri precum „Do të gjej” și „Aroma jonë”.

Păreri?

155 Post Views

„Raza” este single-ul pe care PETRA l-a pregătit pentru această toamnă

PETRA aduce în această toamnă în playlisturi „Raza”, o călătorie muzicală ce te poartă printr-un amalgam de sentimente și trăiri pline de profunzime. Cu muzica și versurile compuse de către Gabriel Huiban alături de PETRA, „Raza” este rezultatul colaborării dintre cei doi artiști talentați care și-au dorit ca prin muzică să reaprindă scânteia din inimile ascultătorilor.

De la versurile puternice și pline de semnificație, la aranjamentele muzicale complexe și interpretarea PETREI într-o manieră sensibilă, dar plină de pasiune, „Raza” te învăluie într-o atmosferă de mister și introspecție, ce captează emoții și gânduri profunde, de la prima până la ultima notă. Odată cu „Raza”, artista își propune să transmită un mesaj de conexiune, reflectând lumina și întunericul din viață și să inspire ascultătorii să exploreze adâncurile propriilor lor gânduri și emoții.

„«Raza» este despre acea persoană care apare când te aștepți mai puțin și îți schimbă viața pentru totdeauna. Piesa descrie o relație deosebită din viața mea, așa că mă bucur că am ocazia să o împărtășesc cu publicul. Pentru mine, «Raza» reprezintă un imn al dragostei. Sper ca și oamenii să își deschidă sufletele și să primească acest cântec în viața lor cu mult drag❤️”, spune PETRA.

Cei care i-au descoperit talentul au fost părinții ei, iar de atunci au început și primele ore de canto, solfegiu, pian și respectiv, primele concursuri. PETRA își scrie singură textele, pentru că viața sa o inspiră și a pregătit deja o mulțime de piese împreună cu producătorul ei muzical, Gabriel Huiban, care îi este și manager. PETRA și-a deschis pentru prima dată sufletul prin muzică odată cu lansarea primului single din cariera muzicală: „Sunt bine”. Au urmat „Ireligios” „Mai dansează”, alături de Randi și „Move Like Chaplin”, alături de DJ SAVA.

Păreri?

136 Post Views

Giorgiana Edel revine cu “O soartă la doi” (Video)

Giorgiana Edel, interpreta originară de lângă Botoșani, dar stabilită în Austria, la Viena, de ani buni, revine în această toamnă cu o super piesă și un super clip!

“O soartă la doiașa se numește noul single, compus și produs de către interpretul și producătorul din Republica Moldova, EL Radu și echipa sa muzicală din Spania.

Din spusele Giorgianei: Dintotdeauna am dorit experimentez ca artist, vorbind despre stiluri muzicale. “O soartă la doi esteAltceva”. Chiar dacă lumea mă cunoaște drept o romantică incurabilă, prin această lansare am vrut demonstrez că pot cînta și piese în alt stil muzical, decât balade de dragoste.

Și la această piesă artista a filmat videoclip, unul foarte divers, or o putem vedea pe Giorgiana în diferite roluri – de la Proprietar de Restaurant, până la Bucătar Șef, descurcându-se de minune. Filmările s-au desfășurat la Constanța, videoclipul fiind regizat și produs de către Dan Mihai Lupescu.

Melodia și videoclipul vor avea o amplă campanie de mediatizare atât în România, cât și Republica Moldova

Reamintim, Giorgiana Edel este Bucătar Șef al unui restaurant de lângă Viena, demonstrând că Arta Culinară este compatibilă și cu muzica, or în timpul liber, mai compune poezii, pictează, pe muzica lui Mozart, iar „Acasă” pentru Giorgiana înseamna – Botoșani, Timișoara și Viena.

Păreri?

221 Post Views

Călătorie muzicală – “Orbit” – Keanler

Producătorul francez cu sediul la Berlin, cunoscut sub numele de Keanler, se aliază cu artistul britanic Tudor pentru a aduce în lumina reflectoarelor “Orbit”. Keanler a devenit o prezență în creștere în scena muzicii house melodice, cu multiple hituri care au acumulat peste 60 de milioane de stream-uri și cu numeroase apariții la postul de radio SiriusXM Chill. Sound-ul său creează atmosfera perfectă pentru relaxare, distracție sau pentru a te pierde în profunzimile producțiilor sale bine lucrate.

Piesa a fost compusă și produsă de Keanler și Tudor Davies.

,,Ceea ce iubesc atât de mult la muzică este că fiecare piesă reprezintă o călătorie în sine. Fiecare cântec este o poveste individuală creată de artiști din adâncul inimii lor, invitându-ne să călătorim prin peisajele lor emoționale”, mărturisește Keanler.

La doar 19 ani, Keanler, producător din Lyon, Franța, și-a conturat un stil unic și și-a câștigat locul în scena muzicii house melodice. Sunetul său a captat atenția unor nume importante precum Monstercat, SiriusXM Chill și Universal Music Group, colaborând cu artiști precum ayokay, Nora Van Elken, EDX și mulți alții. Deși tânăr, el a influențat mulți prin producțiile sale atmosferice și dansante și a colaborat cu producători și artiști precum Alex Keeper, Fractures, Bailey.

Păreri?

191 Post Views

Un moment de libertate pentru ochii tăi – “Us” (videoclip oficial) – Gamuel Sori x Lovespeake

Piesa care și-a găsit rapid locul în playlist-ul tău, colaborarea dintre Gamuel Sori și Lovespeake, intitulată “Us”, vine acum însoțită de un videoclip oficial. Acesta completează perfect vibrația smooth a piesei și versurile de suflet. “Us” începe cu acorduri blânde de chitară și un instrumental reconfortant, amestecând cu ușurință frumusețea naturii cu nuanțele iubirii.

Videoclipul a fost filmat în România, prezentând păduri luxuriante și frumusețea Transbucegilor, sub regia Ioanei M Stan, cu DOP și color de David Mogan și produs de Loops Production. Styling-ul lui Gamuel a fost asigurat de Alexandru Simedru.

Piesa a fost scrisă de Gamuel Sori, Joe Killington și James Coates. Producția a fost realizată, de asemenea, de Gamuel Sori.

 

,,A fost o plăcere să lucrez cu Lovespeake pentru această piesă, cred că a adus exact sentimentul pe care îl aveam în minte. <<Us>> nu este doar despre iubire, ci și despre conexiunile dintre oameni și cât de fragile pot fi.” ne spune Gamuel Sori.

Gamuel Sori este un DJ și producător italian care face valuri în scena muzicii Dance. A susținut concerte în unele dintre cele mai bune cluburi din Italia, captivând audiențele cu amestecul său unic de beat-uri și sunete. Stilul muzical al lui Gamuel este o fuziune diversă de genuri, pe care îl imprimă cu stilul său caracteristic, creând o experiență electrizantă și de neuitat pentru ascultătorii săi. Muzica sa a fost lansată alături de case de discuri precum Spinnin’ Records, Musical Freedom și Sony, și a primit recunoaștere din partea profesioniștilor din industrie. În 2020, Gamuel a atins un punct de referință în cariera sa atunci când piesa sa “Money’s Gone” a fost difuzată la BBC Radio 1, propulsându-l și mai mult în lumina reflectoarelor internaționale. Angajamentul neclintit, talentul excepțional și sunetul său unic l-au consacrat pe Gamuel Sori ca o stea în ascensiune în scena muzicii Dance și un artist de urmărit în viitor. Abilitatea sa de a crea o atmosferă distinctă și de a se conecta cu publicul său la un nivel personal îl diferențiază ca un artist de top. Recent, Gamuel a colaborat cu superstarul global INNA pentru piesa “Party Songs”, care a ocupat locul 4 în topul Swiss Dance Chart, și single-ul “Early In The Morning”, care a ocupat locul 5 în topul Swiss Dance Chart.

 

După ce a dedicat cinci ani carierei sale ca solist în trupe indie rock de succes din Norvegia, Alex Pavelich a îmbrățișat numele de Lovespeake pentru a deveni cel mai prolific și versatil compozitor și vocalist din Norvegia. Doar în 2019, Alex a creat peste 30 de piese care au obținut o amplă difuzare la radio, au intrat în topurile numeroaselor țări și au generat sute de milioane de stream-uri pe platformele de streaming. Cariera sa include colaborări notabile cu artiști precum Ava Max, David Guetta, Alan Walker, Seeb, K-391, Nick Jonas, MKTO, Lemaitre, Tungevaag, Don Diablo și Julie Bergan – pentru a enumera doar câțiva. Lovespeake este un adevărat cameleon, predominant dedicat genurilor muzicale pop și EDM, și este pregătit să ne surprindă cu și mai multe colaborări palpitante și materiale solo noi în 2024.

Păreri?

152 Post Views

Colaborare emoționantă: Andreea Bălan cântă pentru prima dată alături de Ella

Octombrie vine cu surprize din partea frumoasei Andreea Bălan, dar și din partea fiicei sale, Ella Maya. Așa cum ne-a obișnuit artista, piesele sale au un mesaj aparte și de multe ori reprezintă chiar poveștile sale spuse prin muzică, povești care trec sticla și ajung direct la inimile fanilor.

Acum, pentru prima dată, mama și fiica fac echipă pentru primul single împreună chiar de ziua celei mici și aduc în playlisturi „Copilărie”. Cu muzica și versurile compuse de către Ionuț Bacula (Papu) și Vlad Manolache, „Copilărie” este o piesă emoționantă despre iubirea pură și nostalgia momentelor unice petrecute împreună. „Prima ciocolată din care ai gustat/ Prima ta vacanță/ Primul soare desenat/ Prima poezie/ Primul caiet uitat/ Prima zi de școală când acasă ai plecat” sunt o parte din versurile sensibile pe care Andreea Bălan le cântă cu inima de mamă, unde iubirea este nemărginită și nicio amintire nu dispare.

„Astăzi Ella împlinește 7 anișori și sunt foarte fericită că și-a dorit să cânte și că mă are ca model. Azi i-am îndeplinit dorința și am lansat împreună «Copilărie», o piesă de suflet, una dintre preferatele mele, în care sunt convinsă că se vor regăsi toți cei care o vor asculta deoarece indiferent de vârstă, fiecare dintre noi are un copil interior care merită să se bucure de fiecare clipă cu zâmbetul pe buze și cu inocență”, mărturisește Andreea.

De-a lungul timpului, Andreea Bălan a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 58 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artista a lansat în 2022 și albumul „Soare după nori”, un material motivațional despre iubirea de sine și acceptare, ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei. Printre cele mai recente melodii lansate se numără „Cu inima ta”, „Dor de casă”, o piesă emoționantă despre dorul care apare și te consumă atunci când nu ești alături de cei dragi, „Acum”, o piesă pop dance ce te poartă timp de trei minute într-o lume colorată, acolo unde iubirea și distracția dau tonul zilei și „Băieți cu inima în blugi”, un single cu substrat.

Păreri?

167 Post Views

Jazzy a lansat single-ul “NRG”

Jazzy a lansat single-ul “NRG”. Continuându-și ascensiunea ca unul dintre cei mai importanți artiști noi ai muzicii dance, DJ-ul și vocalistul irlandez Jazzy și-a anunțat anticipatul ei EP de debut, Constellations, care va fi lansat pe 20 octombrie prin CHAOS Records. După hit-urile masive de club „Giving Me” și „Feel It (Club Edit)”, Jazzy oferă ascultătorilor noua piesă „NRG”.

Constellations cuprinde șase piese, inclusiv cele menționate anterior, cu o singură colaborare a vocalistei Charlotte Plank pe „Empty Promises” și producție de la Belters Only, D.O.D, Hannah Laing, Jordan Riley, Jacob Manson și Karma Kid.
Jazzy a devenit rapid fața muzicii dance din Irlanda. Single-ul ei de debut „Giving Me” s-a clasat pe primul loc în Irlanda, făcând-o prima irlandeză care a făcut acest lucru în 14 ani și determinând-o ca ambasador global pentru scena muzicală autohtonă. Piesa a continuat să crească, ajungând pe locul trei în UK Official Singles Chart și strângând peste 75 de milioane de stream-uri.

După ce a crescut pregătindu-se ca violonistă clasică în timp ce ascultă obsesiv muzică house și hip-hop, Jazzy este o scriitoare incredibil de pricepută, care și-a construit o comunitate în jurul sunetului ei prin mixurile ei DJ „GEWAH” de pe Soundcloud. Ea a ajuns pentru prima dată la urechile fanilor muzicii prin apariția ei pe „Make Me Feel Good” al duo-ului dance Belters Only, un alt single irlandez numărul unu care a ajuns în top 5 în Marea Britanie. După seturile de la Longitude și Ibiza Rocks, ea va face o apariție la spectacolul sold-out Belters Only de la Dublin’s 3Arena în octombrie, înainte de a se alătura lui Pete Tong pentru Ibiza Classics în noiembrie și decembrie.

TRACKLISTING

1. Giving Me
2. Feel It
3. Empty Promises (with Charlotte Plank)
4. NRG
5. Stardust
6. Feeling Tonight

Păreri?

174 Post Views