Secțiuni și evenimente speciale în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest. Vineri începe ce-a de-a 12-e ediție!

La Cannes, totul e exagerat: reacțiile de după vizionări, orarul proiecțiilor, numărul filmelor de văzut, felul în care timpul se dilată în această bulă cinematografică. Pe scurt, e o altă lume, mai ales în interiorul sălilor de cinema. Ambianța specială a festivalului poate transforma un film într-o experiență remarcabilă. Puțini cinefili pot uita acel moment chintesențial „cannez” când descoperă un nou cineast și un film excepțional. De multe ori, această descoperire se întâmpla la Semaine de la Critique, secțiune dedicată cineaștilor aflați la primul sau cel de-al doilea film de lungmetraj. În 2021, Cristian Mungiu, a fost președintele juriului Semaine de la Critique de la Cannes, reprezentanții secțiunii subliinind că regizorului român i s-a oferit președinția juriului celei de-a 60-a ediții pentru că parcursul său cinematografic este strâns legat de cel al Festivalului de la Cannes. În cinci filme de lungmetraj, toate prezentate pe croazetă, Cristian Mungiu „a construit o operă extrem de marcată de istoria țării sale.”

Dintre filmele selecționate în Semaine de la Critique,  Les Films de Cannes à Bucarest aduce în premieră națională cele trei titluri premiate de juriul condus de regizorul român:


FEATHERS
, regia Omar El Zohairy, Grand Prix Nespresso, ne face cunoștință cu o mamă pasivă, aproape invizibilă, dedicată trup și suflet soțului și copiilor săi care este prizoniera unei existențe monotone, punctată de sarcini banale și repetitive. Un simplu truc de magie merge prost la ziua de naștere a fiului său de patru ani și declanșează o avalanșă de dezastre absurde și improbabile. Magicianul îi transformă soțul, un tată autoritar, într-o găină. Mama nu are altă opțiune decât să-și asume rolul de cap al familiei. Luptându-se pentru supraviețuirea ei și a copiilor, ea devine treptat o femeie independentă și puternică.

„O captivantă poveste absurdă, din ce în ce mai neagră, despre o eliberare treptată”, scrie Variety, iar Screen International e de părere că „pentru un film despre bărbați și găini, Feathers revelează multe despre femeile din societatea egipteană.”

Înainte de-a debuta în lungmetraj, egipteanul Omar El Zohairy a fost asistentul de regie al unor mari regizori egipteni, printre care Yousri Natrallah. În 2011, a regizat primul său scurtmetraj Breathe Out (Zafir), care a primit Premiul special al juriului la Festivalul de Film din Dubai. Al doilea scurtmetraj al său, The Aftermath of the Inauguration of the Public Toilet at Kilometer 375, realizat în 2014, este primul film egiptean selectat la Cinéfondation du Festival de Cannes, urmând să primească numeroase premii la festivalurile din întreaga lume.

RIEN À FOUTRE, regia Julie Lecoustre și Emmanuel Marre, câștigătorul premiului Fondation Gan à la Diffusion pentru distribuție „e o completă nebunie ce te face să râzi în hohote, în timp ce livrează mantre corporatiste existențialiste de un umor sec”, scrie Film of the Week. O însoțitoare de zbor de 26 de ani trăiește fiecare clipă fără să se gândească la consecințe, fidelă pseudonimului său de pe Tinder, «Carpe Diem». Lucrurile se vor complica însă în acest „debut straniu și fermecător”, Hollywood Reporter. Filmul face parte și din secțiunea Focus Belgia a festivalului.

Acțiunea din OLGA, regia Elie Grappe, căștigătorul premiului SACD, se petrece în 2013. O gimnastă de 15 de ani se împarte între Elveția, unde se pregătește pentru Campionatul European și Ucraina, unde mama ei, un jurnalist, relatează evenimentele Euromaidan. „Folosindu-se de gimnaști reali ca să debuteze pe teren sigur, regizorul Elie Grappe prezintă un portret psihologic fascinant al unei tinere atlete dedicate, în prag de a obține performanța sportivă” este verdictul publicației Screen International, iar La Estatuilla crede că „regia ieșită din comun a lui Grappe generează o atmosferă, tensiune și frustrare care captează complexitățile psihologice ale unei gimnaste adolescente”.

Elie Grappe a studiat muzică clasică timp de zece ani la Conservatoire National de Lyon, apoi, în 2011, s-a alăturat Departamentului de Cinema de l’École Cantonale d’art de Lausanne, unde a absolvit în 2015. Aici a regizat Répétition, apoi scurtmetrajul Suspendu, ambele selectate la mai multe festivaluri internaționale, Olga fiind debutul său în lungmetraj.

Una dintre surprizele celei de-a 12-a ediții Les Films de Cannes à Bucarest este Retrospectiva Sergei Loznitsa. Ucrainianul a realizat, din 1996 și până în acest moment, 11 documentare care au primit numeroase premii internaționale și naționale. Blockade (2005), documentarul său de montaj, este bazat pe imagini de arhivă din Leningradul asediat în timpul celui de-al doilea război mondial. În 2010, primul său lungmetraj de ficțiune, My Joy, a fost prezentat în competiția oficială de la Cannes, unde a primit Premiul pentru regie. Cea de-a doua ficțiune a sa, In the Fog, cu sublima imagine a operatorului Oleg Mutu, a fost și ea selecționată în competiția oficială. În 2014 se reîntoarce la documentar cu aclamatul Maidan, despre lupta pentru liberate a poporului său, iar 2018, docu-ficțiunea Donbass e selecționată în Un Certain Regard.

Prin filmografia sa, regizorul a reușit să examineze multe momente dificile și conflictuale din istoria sovietică și post-sovietică a statelor baltice. „Fie că e vorba de ficțiune, documentar observațional sau de colaj cu materiale de arhivă, opera sa e preocupată de felul în care individualitatea e uzurpată de mase sau de felul în care aceste organisme colective sunt manevrate de-a lungul istoriei. În documentarele sale, Loznitsa reiterează teza că evenimentele înregistrate vor rezista mereu unei narațiuni liniare.” (Mubi.com)

Documentarul Babi Yar, Context a fost prezentat în acest an la Cannes, într-o proiecție specială. Sfârşit de septembrie 1941. O unitate specială a armatei naziste ucide prin împuşcare, în râpa Babi Yar din apropierea Kievului, 33 771 de evrei, fără nicio împotrivire din partea populaţiei locale. Cu ajutorul imaginilor de arhivă, documentarul reconstruieşte şi aproximează vizual contextul acestei tragedii, dar şi ocupaţia nazistă în Ucraina pe durata deceniului următor. Când memoria se transformă în uitare şi când trecutul contaminează viitorul, revine cinemaului sarcina de a spune adevărul.

Austerlitz se întreabă cum e mai bine să rememorăm istoria. Într-o manieră pur observațională, cu o austeritate ce l-ar fi făcut invidios şi pe maestrul documentarist Frederick Wiseman, regizorul plasează câteva camere ascunse în diferite puncte din lagărul de concentrare nazist Auschwitz-Birkenau și înregistrează, fără comentariu, în planuri secvenţă lungi, alb-negru, hoardele de turiști fără țintă, nerăbdători, obosiți, plictisiți. „Oamenii care veneau aici acum 40 de ani, veneau cu alt scop decât cei de acum”, spune Loznitsa într-un interviu pentru The New York Times. “Acum, nu-şi mai amintesc şi cred că nici măcar nu înţeleg unde sunt şi despre ce e locul ăsta”. Mesajul filmului nu e condamnarea unor indivizi, ci a unei întregi experienţe care n-ar trebui să fie una ca oricare alta. “Cred că trebuie să fie ca într-o biserică”, spune regizorul în acelaşi interviu. “Dacă vrei să te rogi pentru sufletele tuturor celor îngropaţi în ţărâna de aici, atunci vino.”

State Funerale culminarea obsesiilor cinematografice ale lui Loznita, un film despre moartea unui singur om care a afectat viețile altor zeci de milioane. Din nou, Loznitsa folosește un monumental material de arhivă: a avut acces la aproximativ 300 de role de filmări realizate în timpul serviciului funerar al lui Iosif Stalin din 1953, supravegheate de șase regizori sovietici proeminenți și captate de-a lungul Uniunii Sovietice. Aceste imagini, multe dintre ele înregistrate pe o superbă peliculă color, erau destinate unui documentar intitulat The Great Farewell care a fost proiectat doar o dată, în 1953, și a fost interzis imediat după moartea dictatorului, pentru că tot ce reamintea de cultul personalității lui Stalin era considerat un tabu periculos. „Loznitsa a transformat tot acest material ideologic într-un eseu intelectual provocător care învinge propaganda cu propriile arme expunând, printre altele, cum mulțimea perplexă participa în ceea ce ar putea fi descris precum un doliu performativ, ritualizat. E momentul în care sufletul Uniunii Sovietice evadează din propriul său trup”. Mubi.com

Puțini actori își merită cu adevărat etichetă de „monstru sacru”, dar marele nostru Victor Rebengiuc se numără, cu siguranță, printre ei. Această veritabilă instituție artistică a împlinit 88 de ani. Cu acest prilej, Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează într-o gală care dă ocazia publicului să petreacă 88 de minute cu Victor Rebengiuc care va fi în conversație cu Cătălin Ștefănescu la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României vineri, 29 octombrie, de la ora 19:30.

Mai mult, spectatorii îi vor putea admira enormul talent într-o retrospectivă ce cuprinde trei dintre capodoperele în care a jucat, toate prezente la vremea lor la Cannes și devenite clasice: Pădurea Spânzuraților (Premiul pentru regie, 1965), Prea târziu (competiția oficială, 1996) și Balanța (proiecție specială, 1991). „În fiece apariţie a lui Rebengiuc există o încordare de frânghie gata să se rupă. Rareori filmul a dat peste un interpret de asemenea intelectualitate colţuroasă, tăioasă chiar dacă nu ştii cum să o apuci, peste un om atât de ars pe dinăuntru, atât de făcut pentru film. Şi cum un film adevărat este o scufundare în adâncuri de suflet. celor mai mulţi le trebuie masca de respirat. Lui Rebengiuc nu-i trebuie”. Aurel Bădescu, Magazin special Cinema 1978 via Aarc.ro.

Despre rolul din Pădurea Spânzuraților, filmul care i-a prilejuit prima ieșire în occident, la Festivalul de la Cannes, marele actor spunea, într-un interviu din 1996 din ProCinema, că a fost o adevărată școală pentru el. „Ochiul sigur al lui Ciulei te controla și te viza. Am repetat ca la teatru. Pentru prima dată regăseam munca cu rolul, pentru că Ciulei știa să te aducă unde trebuie. Știa ce vrea să obțină și cum să obțină de la actor, cu delicatețe, cu persuasiune, cu magnetismul pe care-l are doar el”.  Iar criticul de film Magda Mihăilescu ne invită să observăm multele nuanțe ale performanței sale: „Există o candoare în Apostol Bologa. Candoarea unui tânăr sigur de o anume ordine a lucurilor. Nu luați această candoare drept serenitate. Bologa-Rebengiuc nu va fi seren și împăcat cu sine până când nu realizează adevăratul său destin: sentința cu moartea, izbăvirea, evadarea din cercul de foc a marilor minciuni și a absurdității”.

Rebengiuc este mare și în roluri „mici” ca întindere, dar memorabile, cum ar fi cel al directorului lucid și neputincios din Prea târziu sau cel al preotului de țară din Balanța. Despre acest fenomenal rol episodic în care a furat, practic, scena, actorul spunea în același interviu: „Încă o întâlnire cu Pintilie, încă o nebunie memorabilă. Câteva nopți de filmare în creierul munților și un personaj extraordinar pe care l-am interpretat cu voluptate”.

Ca în fiecare an, Les Films de Cannes à Bucarest reunește filmele premiate în festivalurile mari cu cea mai înaltă distincție și le prezintă sepctatorilor în Ziua de aur. Astfel, anul acesta spectatorii pot vedea pe marele ecrane:

BABARDEALĂ CU BUCLUC SAU PORNO BALAMUC, Ursul de aur – Berlinale, 2021, un „joc cinematografic îndrăzneț și hilar” (IndieWire) marca Radu Jude,

L’ÉVÉNIMENT, Leul de aur – Veneția 2021, într-o proiecție închisă în cadrul evenimentului Managing Talents, dedicat actorilor. *Proiecție oferită prin amabilitatea Independența Film

și

TITANE, Palme d’Or – Cannes 2021, filmul «sold-out în mai puțin de zece minute» al ediției de anul acesta.

FRAGILE este un serial documentar despre vulnerabilitatea dar și despre puterea femeilor. Proiectul Storyscapes și Fragile Society își propune să documenteze și să redea poveștile de viață ale unor femei din România aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Poveștile sunt spuse sub forma unor monoloage-mărturisire interpretate de actrița Ioana Flora care le personifică, pe rând, pe fiecare dintre cele care au avut curajul să-și spună povestea, conservând autenticitatea relatării, specificul și emoțiile fiecărei povești. Episoadele sunt regizate de Ioana Mischie, iar primele cinci au fost deja publicate pe platforma proiectului (https://fragile.live). Spectatorii Les Films de Cannes à Bucarest vor avea ocazia să le vadă pe următoarele cinci, în premieră absolută, într-o proiecție ce va avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 19:00 la Grădina Verona. După proiecție realizatorii invită spectatorii la o dezbatere pe marginea subiectului și vor dezvalui următoarea etapă a proiectului.

Festivalul oferă, pentru al doilea an la rând, o selecție palpitantă, online pe Orange TV Go, ce va începe pe 22 octombrie cu cinci dintre cele mai bune comedii franceze din ultimii ani, și va continua cu filmele din secțiunea Focus Rebengiuc, și cu Retrospectiva Sergei Loznitsa. Filmele vor fi disponibile online, gratuit, timp de 24 de ore, câte unul pe zi, conform programului anunțat pe www.filmedefestival.ro, în Orange TV Go – în aplicație sau pe tvgo.orange.ro.

Le Discours de Laurent Tirard – Selecția Oficială Cannes 2020, Un beau soleil intérieur de Claire Denis – Premiul SACD Quinzaine des réalisateurs, Cannes 2017, Mandibules de Quentin Dupieux – în afara competiției, Veneția 2020, Le Redoutable de Michel Hazanavicius – în competiție, Cannes 2017 și Au revoir là-haut de Albert Dupontel – Premiul pentru cel mai bun regizor, Premiile César 2018, sunt filmele care vă vor binedispune începând din 22 octombrie pe Orange TV Go.

Programul online include și serialul documentar Fragile și va fi completat cu selecția Filminute organizat în colaborare cu Festivalul international de film de un minut, care îi provoacă pe cineaștii, scenariștii, animatorii, artiștii, designeri și producătorii de conținut creativ să realizeze și să înscrie cele mai bune producții de fix 60 secunde. Filmele sunt eligibile pentru Premiul Publicului.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

VIDEO – Corporatistul din Pipera care a ajuns, intr-o singura zi, in playlist-urile radiourilor din Romania

Un corporatist difuzat de cele mai importante radiouri din România. Sună atipic pentru industria de showbiz autohtonă. Amedeo Chiriac (23 de ani), un tânăr din Călărași care a venit la București pentru a studia la SNSPA și a-și urma visul în muzică, întorcând scaunele la Vocea României, a reușit să facă asta cu Ard Tot, prima lui piesă, care a devenit hit în această toamnă.

A scris versurile, a compus piesa și a înregistrat-o într-o tabără muzicală, împreună cu tânăra artistă Oana Marinescu. Iar asta în doar patru ore, în aceeași zi, într-o tabără de creație muzicală organizată la munte.

De la balade la dance

Un moment „ireal de inspirație și, probabil, irepetabil”, așa cum spune Amedeo. În septembrie, cei doi artiști, care s-au cunoscut chiar în acea tabără muzicală, au lansat piesa cu videoclip. Iar de aici s-a întâmplat un lucru destul de rar întâlnit în lumea showbiz-ului românesc. Chiar de a doua zi, Ard Tot a ajuns în playlist-urile celor mai importante radiouri din țară, devenind, peste noapte, un hit.

„Eu și Oana ne-am cunoscut în tabără. Acolo, noi, artiștii, eram împărțiți în diverse spații de creație. Inițial, începusem să scriem o piesă destul de tristă, pentru că eu, până atunci, scriam doar balade. A venit la noi unul dintre producători și ne-a zis că, în camera în care ne aflam, se compunea doar dance. Așa am scris primul meu dance.

Îmi place să cred că universul a făcut ca eu și Oana să lucrăm împreună. Din 40-50 de scriitori și producători câți am mers în tabără, ne-au repartizat câte trei-patru, aleatoriu. Așa ne-am cunoscut și așa am reușit ca, după doar patru ore de sesiune, să scriem versurile, linia melodică și să înregistrăm Ard Tot“, începe Amedeo povestea piesei care a impresionat publicul încă din momentul lansării ei, în 22 septembrie 2021.

Dar ce e în spatele acestei piese-fenomen? Pentru Amedeo, unul dintre artiștii tinerei generații ai Roton, Ard Tot înseamnă, pur și simplu, noi începuturi. El consideră că, uneori, este mai bine să „rupi din tine”, chit că te doare, pentru ca, la final, să ajungi acolo unde ai visat dintotdeauna.

„Pentru mine, Ard Tot înseamnă că trebuie să nu mai ai nimic, să renunți la tine cu totul, pentru ca, apoi, să începi să te reconstruiești, să poți avea din nou «acel ceva». Să te poți avea din nou și pe tine, dar într-o variantă mai bună, la care, înainte, doar visai. Este ca și cum arzi tot în tine, ca să lași loc pentru lucruri noi. Este OK să ai noi începuturi, este OK să te retragi dacă simți nevoia. Trebuie să rupi din tine ca să poți fi fericit după aceea”, mai arată Amedeo.

Ani de muncă până la prima piesă

Amedeo, un tânăr visător, cu un zâmbet molipsitor, mai spune că, deși a crezut în piesa lui, nu și-a imaginat că melodia se va bucura de succesul din prezent.

„După momentele din tabără, a urmat o audiție finală la Roton, unde cei care au ascultat-o au fost foarte emoționați, chiar au aplaudat. Atunci, am hotărât să lansăm pe piață această piesă. Recunosc că, după ce am ascultat toate piesele care au fost compuse în tabără, am avut încredere în Ard Tot, dar am avut și momente în care am crezut că poate sună bine doar în mintea mea. Că poate sunt subiectiv. Uneori, îmi venea greu să cred că, în sfârșit, după atâția ani de muncă, reușesc să lansez prima piesă din cariera mea”, mărturisește artistul.

Și-a auzit melodia la radio, în timpul jobului

Emoția și bucuria sunt cele două sentimente care l-au încercat pe Amedeo în momentul în care și-a auzit pentru prima oară piesa la radio:

„Prima oară a intrat pe Radio ZU. Eu, un corporatist obișnuit din Pipera, îmi beam cafeaua, lucram și, deodată, am început să mă aud la radio. Mă gândeam cât de extraordinar este acel sentiment să te auzi la radio, acolo unde, până atunci, îi ascultai pe toți artiștii pe care îi admirai. Mai apoi, piesa a intrat și pe celelalte radiouri, iar pentru asta mă simt incredibil de norocos și de recunoscător”.

Trending sound pe TikTok

Deși a reușit să ajungă acolo unde și-a dorit dintotdeauna și se bucură de aprecierea publicului, Amedeo se caracterizează drept un „necunoscut” care a reușit, însă, să facă zeci de mii de streamuri în câteva zile. Ard Tt a devenit un fenomen și pe TikTok, acolo unde fanii se filmează și fredonează versurile piesei lui Amedeo.

„Pe TikTok a devenit trending sound. Mă bucur atât de mult, încât nu știu cum să reacționez. Cu câțiva ani în urmă, aș fi zis că e doar noroc, însă acum aș spune că este multă muncă. Pentru a face muzică, trebuie să știi să faci mai multe lucruri pe lângă, care țin de viața de artist. Dacă nu înțelegi care este ritmul în această industrie, ești obligat să-l înveți, pentru a avea o șansă să reușești. Trebuie să tragi de tine și să muncești enorm”, mai explică Amedeo.

Ce urmează: „ Bună“, piesa compusă în 15 minute

Pe lângă că se bucură din plin de tot succesul Ard Tot, Amedeo le pregătește mai multe surprize fanilor săi. În curând, el va lansa cea de-a două piesă, Bună. Deși este doar o formă de salut, pentru Amedeo, Bună este mai mult decât atât. Este tot o poveste de viață, la fel ca Ard Tot.

„Am scris Bună în doar 15 minute. Momentul a fost unul destul de greu pentru mine. Tocmai treceam printr-o despărțire și, după ce am scris piesa, i-am trimis-o persoanei respective. Nu mi-a răspuns la mesaj, m-a ignorat total. Dar s-ar putea să o asculte, în curând, la radio”, a mărturisit artistul.

A întors scaunele la Vocea României

În urmă cu patru ani, Amedeo, pe atunci un tânăr talentat și timid de doar 19 ani, urca pe scena de la Vocea României. Nu a câștigat marele premiu, dar a ajuns până în live-uri și, atunci, și-a făcut o promisiune. Poate una dintre cele mai importante pentru el: să revină pe scena emisiunii de talente și să ocupe unul dintre cele patru scaune ale juraților. La acel show, Amedeo a reușit să întoarcă scaunele a trei din cei patru jurați: Loredana, Smiley și Tudor Chirilă.

„De atunci, m-am schimbat enorm. Am «ars tot». Mi s-a schimbat modul de a vorbi, de a gândi. Mă temeam de foarte multe lucruri, inclusiv să urc pe o scenă, să vorbesc în public. Dacă mă duc acum la Vocea, cred că pot să câștig. Am rămas și cu promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci: că o să mă întorc și o să fiu eu acolo, pe scaun”.

Pe lângă familie, prieteni și publicul larg, între fanii artistului se numără și colegii lui din corporație, el lucrând în domeniul asigurărilor. Muzica lui Amedeo este ascultată de toată compania, cântărețul bucurându-se din plin de susținerea celor cu care lucrează.

„Sunt foarte faini colegii mei și mă susțin enorm. Mi-au zis că este foarte bună piesa, iar șefa mea este înnebunită atunci când mă ascultă la radio”, mai spune artistul.

Amedeo are și un mesaj pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în muzică: „Întotdeauna am simțit că pot. Cred că dacă ai în tine această încredere, oricât ai fi de pesimist, pentru că și eu mai sunt uneori, acea credință îți va răspunde la toate întrebările, îți va clarifica incertitudinile. Ei bine, dacă ai acel ceva în tine, în clipa în care treci printr-o situație rea, vei știi cum să continui cu lucrurile pe care le faci. La final, despre asta este vorba, să continui. Așa este și în viață. Ai urcușuri, coborâșuri, dar toate astea se întâmplă pentru că tu continui, nu?”

Păreri?

DJ Marvio alături de DJ Tavy și Carmen Chindriș ne invadează cu Ochelarii De Soare!

DJ Marvio alaturi de DJ Tavy și Carmen Chindriș ne invadează în această toamnă cu “Două Perechi De Ochelari De Soare Remixate” , piesă lansată la FRATZIWONS RECORDS, un nou label de muzică. Cei trei “mușchetari” nu s-au mai dezlipit încă din vară de piesa originala a lu’ Carmen Chindriș ( ” Două Perechi ” ) și au făcut acest remake perfect !

DJ Marvio și DJ Tavy se cunosc din copilărie, lucrând în diferite cluburi ca DJ-ei amândoi , totodata ei find pasionați de muzică.

Păreri?

https://youtu.be/2CCauNhnfpU

Meritam sa fim iubiti – mesajul noii piese Jerome x Malou x Mokaby!

Merităm să fim iubiți – acesta este mesajul noii piese lansate de către Jerome, Malou și Mokaby. Și, chiar dacă poate ai mai auzit acest îndemn, niciodată nu pare a fi suficient, mai ales atunci când tinzi să oferi celor din jurul tău tot ce ai mai bun. Ceea ce, din păcate, duce de multe ori la neglijarea propriei fericiri.

Better Love spune povestea din perspectiva ei, cea care se bucură de ceea ce a trăit în această relație, dar care realizează că povestea de dragoste s-a sfârșit. A mai rămas doar inerția adusă de amintirile ce deja s-au consumat, iar sentimentul de apartanență a dispărut complet. Și, chiar și în acest caz, aceasta se gândește mai întâi la răul pe care îl poate aduce – If I go it’s gonna break your heart -, concluzionând că amândoi merită să fie iubiți din nou: Cause I know that we both deserve a better love.

Această dualitate prezentată într-o notă pozitivă se păstrează nu doar în versuri, ci și în clipul și vibe-ul overall al piesei. Clipul oficial poate fi văzut pe YouTube, iar Better Love este deja prezentă pe toate platformele digitale: https://rtn.lnk.to/BetterLove

Jerome este unul dintre cei mai cunoscuți artiști din portofoliul Kontor Records, fiind alături de aceștia încă de acum nouă ani. Premiat cu aur pentru single-ul său “Light”, Jerome a creat remix-uri pentru nume mari din industrie, precum Armin van Buuren, Timmy Trumpet și Sam Feldt.

În cadrul turneului Kontor Top Of The Clubs Tour, acesta a împărțit aceeași scenă cu David Guetta, Armin van Buuren, ATB și Tiesto. Iar, în ceea ce privește prezența sa pe radio, Jerome are inclusiv un show cu o audiență de peste un milion de ascultători săptămânal.

Păreri?

Romanian House Mafia lansează remake-ul „Bad Habits” alături de Chopin și Sad George

Romanian House Mafia lansează un nou remake dance alături de Chopin și Sad George pentru piesa „Bad Habits” cântată de Ed Sheeran în varianta originală. Single-ul, care a reușit să domine topurile muzicale la nivel internațional încă de la lansare, are parte acum de un refresh dance, care te va face sa retrăiești momentele în care te-ai distrat alături de prieteni.

Piesa a fost compusă și produsă de către Chopin alături de Sad George.

Sag George este unul din producătorii sublabel-ului Romanian House Mafia pentru care, pasiunea și determinarea de a realiza producții cât mai unice în modul său caracteristic, sunt elemente definitorii. De aproximativ cinci ani, George este pasionat de lumea producției muzicale, printre alte pasiuni numându-se și compusul și cântatul la vioară.

Chopin s-a lăsat purtat de pasiunea pentru muzică și producție încă de la începutul carierei sale, iar în prezent are în desfășurare mai multe proiecte de suflet care, cu siguranță, vor demonstra faptul că muzica sa merită să fie ascultată de cât mai mulți oameni.


Romanian House Mafia este un proiect fresh ce se concentrează pe producții muzicale în zona dance și house. Sublabel-ul își propune să integreze cele mai fascinante obiective pe care România le are de oferit, în toate producțiile sale, ținând zona vizuală într-o continuă descoperire a peisajelor și monumentelor țării.

Păreri?

Show-ul lui Sergei Polunin în România, în premieră pe TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului

Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut pentru prima dată în România în această vară, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania, este difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), de Ziua Mondială a Baletului, pe 19 octombrie.

Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, înregistrat în decorul impresionant al Castelului Bánffy din Bonțida, în prezența a peste 2000 de spectatori, poate fi văzut gratuit începând cu ora 12.00, de oriunde din lume: unlimited.tiff.ro/sergei-polunin-up-close-and-personal

La TIFF 2021, Sergei Polunin a electrizat publicul dansând în Sacré, o coregrafie a artistei japoneze Yuka Oishi, bazată pe Ritualul primăverii, de Igor Stravinski, și inspirată de stilul dansatorului Vaslav Nijinski. După o discuție pe scenă, în care a oferit detalii despre parcursul său artistic atipic, Polunin le-a oferit spectatorilor prezenți la Bonțida o surpriză memorabilă, dansând pe melodia Take Me to Church a lui Hozier.

Întâlnirile cu iubitorii de dans, cu tinerii balerini prezenți la masterclass-ul său și cu spectatorii documentarului Dancer au fost memorabile și pentru Sergei Polunin, care s-a declarat impresionat de primirea de la Cluj. „Ca artist, urci pe scenă pentru public. Eu sunt destul de timid, îmi place energia pe care mi-o transmite publicul, dar nu atât de mult și atenția pe care o primesc. Pe scenă, însă, strălucesc și acolo simt că mi-e locul”, a mărturisit artistul, care și-a continuat ulterior călătoria prin România.

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o.

Păreri?

Al doilea sezon din serialul 6ASE tocmai s-a lansat!

După un prim sezon cu episoade în YouTube Trending și zeci de mii de fani nerăbdători să afle ce s-a întâmplat cu personajele lor favorite, echipa serialului 6ASE a lansat oficial ce-al de-al doilea sezon duminică, 17 octombrie, pe canalul de YouTube Roton Music. Serialul, produs de Vlad Baba, urmează să păstreze o cadență a episoadelor la fel ca în primul sezon.

Printre invitații surpriză din cel de-al doilea sezon, se numără Antonio Pican și Bibi, două persoane tare îndrăgite de fanii serialului. Iar, ca o premieră a celui de-al doilea sezon, actorii din 6ASE vor face și un turneu în țară, totul pentru a fi mai aproape de cei care au urmărit fiecare episod cu sufletul la gură.

Așteptările pentru al doilea sezon sunt foarte mari. Atât ale noastre, cât și ale fanilor. Am ales să continui proiectul pentru că tânăra generație are nevoie de modele după care să se ghideze. Știu că fanii se așteaptă la multă acțiune și personaje inedite pentru fiecare episod. De aceea, pregătim multe surprize și sper ca fiecare să se regăsească într-unul din personajele noastre, declară Vlad Baba.

Simt că cel de-al doilea sezon a fost mult mai intens decât primul. Mai multă acțiune, mai multe personaje, mai multe răsturnări de situație. De-a dreptul exploziv! Iar atmosfera la filmări a fost una foarte faină… am râs mult, am filmat, am mai râs puțin și tot așa.

Urmăriți-ne și nu o să vă pară rău. Pentru că al doilea sezon din 6ASE vă va face să râdeți, să plângeți, să oftați, dar mai ales să stați cu sufletul la gură, adaugă Erica Moldovan.

Primul episod din al doilea sezon al serialul 6ASE se află, în acest moment, în YouTube Trending România pe locul #33. El este intitulat sugestiv GHICI CINE S-A ÎNTORS!, are o durată de aproape 52 de minute și poate fi urmărit mai jos.

Păreri?

Brianna lansează noul single – Kiss me when I’m drunk

După o serie de hit-uri precum „Lost in Istanbul” sau „The Violin Song”, piese ce s-au bucurat de succes atât în țară cât și peste hotare, Brianna lansează un nou single alături de Global Records. „Kiss me when I’m drunk” este despre iubirea ce te poate duce pe culmile fericirii, dar și în sens opus.

„<<Kiss me when l’m drunk>> este piesa pe care o pui să o asculți când ți-a ajuns să suferi, când ai nevoie de un “pick me up” sau când îți dai seama că meriți mai mult și nu e destul să te mulțumești cu ce ai. Este o piesa empowering.” spune Brianna.

Versurile piesei au fost scrise de catre Olivia Addams alături de wrs, de muzică s-au ocupat Cristian Tarcea, wrs, Olivia Addams și Loredana Aniculaesei, în timp ce producția a fost realizată de către Cristian Tarcea.

Piesele Briannei au strâns peste 100 de milioane de vizualizări pe Youtube și peste 5 milioane de stream-uri pe Spotify. Succesul pieselor nu a fost mărginit de granițele României datorită unor hit-uri precum „Lost in Istanbul” sau „The Violin Song”. Iubitorii muzicii din Europa (Turcia, Bulgaria, Grecia, Albania, Germania si Rusia) au luat parte la proiectul Briannei, datorită sprijinului oferit de unele din cele mai mari radiouri din aceste teritorii.

Păreri?

David Guetta este declarat cel mai bun DJ la nivel mondial pentru al doilea an consecutiv conform DJ Mag’s 2021 Top 100 DJs Poll

David Guetta a fost votat pentru al doilea an consecutiv de către fanii lui în DJ Mag’s Top 100 DJs Poll, marcând încă un an formidabil pentru artistul francez. Acest premiu vine ca o răsplată a unui an plin de muncă, unde fiecare lansare pe timpul pandemiei a avut ca scop menținerea interacțiunii cu publicul său pe ritumurile dance.

Pe toată perioada pandemiei, David Guetta a bucurat publicul cu seria sa de livestream-uri „United At Home”. Acestea au inclus un concert de neuitat de la Muzeul Luvru din Paris, în noaptea de Anul Nou, în ajutorul Unicef și al organizației franceze de caritate Restos du Coeur și un spectacol de follow-up la Burj Khalifa din Dubai, strângând donații de 2 milioane de dolari în toate fluxurile sale United At Home. Apoi, odată ce cluburile și festivalurile s-au redeschis în cele din urmă, artistul a putut să-și bucure din nou fanii din întreaga lume live, primul dintre concerte de revenire fiind în Las Vegas (“acea noapte va intra cu siguranță în istorie pentru mine ca unul dintre spectacolele mele preferate”, spune el), precum și EXIT în Serbia, Creamfields și Isle Of Wight în Marea Britanie, Untold în România și în Franța.

Pe toată perioada pandemiei, DJ-ul a continuat să fie productiv, astfel că lansarea alături de Little Mix & Galantis – „Heartbreak Anthem” a reușit să fie #3 în UK. De asemenea, lansările “If You Really Love Me”, „Bed” alături de Joel Corry sau “Hero” feat. Afrojack au reușit să domine topurile Spotify și Shazam în mai multe țări. De altfel, el a lansat un remix fresh anul acesta al uneia dintre cele mai cunoscute piese produse de el,”Memories” după ce a devenit virală fără să se aștepte pe Tik Tok. Tot în 2021, David Guetta a lansare un remake al hit-ului “Love Tonight”, piesă ce s-a auzit vara aceasta în cadrul tuturor festivalurilor de muzică din lume.

“Sunt atât de mândru să fac parte din această industrie uimitoare și nu îmi pot exprima recunoștința față de toți cei care m-au votat DJ-ul #1 pentru al doilea an consecutiv. Înseamnă atât de mult. Am muncit foarte mult anul acesta, am dus “United at Home” pe noi culmi iar în cele din urmă ne-am reunit pe ringul de dans și am lansat mai multă muzică ca niciodată. A fost uimitor să ne revedem din nou live. Mi-a fost dor să simt energia și reacțiile mulțimii, iar asta este ceea ce mă inspiră după toți acești ani. Muzica este pasiunea mea și faptul că pot să experimentez și să mă bucur de ceea ce fac zi de zi este tot datorită fanilor. Aș dori să le mulțumesc tuturor artiștilor și producătorilor cu care am lucrat în ultimul an și pentru faptul că mi-au suținut întotdeauna ideiile creative. Am construit o cultură cu sunetul meu „Future Rave” împreună cu MORTEN iar “Future Rave 2.0″ este pe drum. După ce am revenit pe scenă, în cluburi și festivaluri, am senzația că dansul și muzica electronică revin mai puternic ca niciodată.” transmite David Guetta.

Păreri?