„Tot la tine mă întorc” este piesa pe care JO o aduce în playlisturi în această toamnă

După ce ne-a purtat prin călătoria muzicală plină de emoție odată cu „ULeLeLe”, JO aduce în playlisturi în această toamnă „Tot la tine mă întorc”, o poveste cu versuri emoționante despre iubire, apartenență și suferință.

„«Tot la tine mă întorc» reprezintă cea mai reală, sinceră și din suflet piesă pe care am avut ocazia să o scriu și să o interpretez. Este o poveste cu care mulți oameni se pot identifica, explorând complexitatea relațiilor și a dependenței emoționale. Piesa ne aduce în fața unei relații toxice, care ne ține prizonieri, indiferent de cât de dureroasă sau dificilă poate fi. Indiferent de câte lupte trebuie să ducem sau de câtă suferință trebuie să suportăm, ne întoarcem mereu la acea relație sau experiență care ne provoacă acele emoții puternice. Versurile acestei melodii exprimă în mod vivid sentimentele intense de durere și dependență față de cineva, subliniind senzația copleșitoare de singurătate și disperare, în care viața noastră pare goală și lipsită de sens fără acea persoană specială. Este vorba despre momentul în care o astfel de relație se încheie, iar tu ai vrea să aduci înapoi tot răul doar pentru a simți din nou binele. La finalul videoclipului, ne dăm seama că pentru a putea începe o viață nouă, trebuie să facem față și să lăsăm în urmă trecutul, chiar dacă asta înseamnă să omorâm simbolic acele legături care ne-au ținut prizonieri. «Tot la tine mă întorc» este o experiență emoțională profundă, care ne face să reflectăm asupra relațiilor noastre și a modului în care ele ne definesc și ne influențează”, spune JO.

Cu muzica și versurile compuse de către JO alături de Bianca Dragomir și RENVTØ, „Tot la tine mă întorc” este o piesă profundă și sensibilă, ce atinge inimi prin versurile ce dezvăluie un mesaj puternic despre iubirea și regăsirea de sine.

Cu o voce autentică și un sound muzical bine construit, JO aduce o nouă perspectivă în muzica sa. A cucerit publicul și topurile de specialitate cu piese precum „Lacrimile”, „Noapte polară”, „126″ „Adio” și „Iubirea mea”. Au urmat „Mă mai ia” (alături de JUNO), „Vocea ta”, „Dorul”, „Ploaie de vară”,  „Soare” (alături de RUBY), un imn al bucuriei de a trăi fiecare moment așa cum ne dorim, dar și „Nu mă mai” ce vine ca o continuare a hitului „Mă mai ia”. Au urmat „La Mal”, (alături de Cabron), single ce a cucerit topurile muzicale, „Aripi”, o piesă despre iubire și puterea pe care o are acest sentiment asupra unui om și „Nimeni nu ne poate despărți” (alături de JUNO).

Păreri?

213 Post Views

Zoe Wees a lansat albumul de debut – “Therapy”

După ce a strâns aproape trei miliarde de stream-uri, în total, de când a debutat cu hitul “Control”, care este certificat RIAA, Zoe Wees revine cu albumul de debut intitulat „Therapy”. Discul include și melodiile deja lansate, cum ar fi „Control” și „Girls Like Us”.

Discul, cu o listă de douăzeci de melodii, este o relatare completă, plină de inimă și suflet, despre Zoe, care nu este înarmată cu nimic decât cu onestitate, în timp ce ea își povestește viața, cum a crescut cu anxietate, afecțiuni de sănătate, într-o casă cu un singur părinte, iar mai târziu să se ocupe de tot ceea ce industria muzicală și rețelele sociale care au luat-o cu asalt.

„Therapy” promite să pătrundă mai departe în acea călătorie emoțională profundă a autodescoperirii, vindecării și rezistenței. Prin versurile emoționante și vocea puternică, Zoe duce ascultătorii într-o explorare muzicală terapeutică, abordând luptele personale, triumfurile și emoțiile complexe care ne modelează viața.

Zoe Wees are talentul de a face poveștile ei complexe și emoționante să pară universal valabile. Single-urile recente și melodiile precum „Daddy’s Eyes” și „Don’t Give Up” sunt dovadă unei astfel de relații. Single-ul ei de debut, brut și puternic, „Control” a strâns 2 miliarde de streamuri și a devenit un hit la nivel mondial. A intrat în top 20 la radioul din SUA. „Girls Like Us”, single-ul următor al lui Wees, a fost evidențiat în revista New York Times. Apoi și-a lansat EP-ul de debut „Golden Wings”. În presă, ea a apărut în publicații precum The Guardian, Forbes (30 Under 30), Gal Dem, Line Of Best Fit și Clashe. Zoe a cântat la American Music Awards, „The Late Late Show with James Corden, „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, Jimmy Kimmel Live! și Macy’s Thanksgiving Day Parade în 2021 și a colaborat cu artiști de top precum 6lack, Kygo și Felix Jaehn.

Tracklist for “Therapy”:

  1. Sorry For The Drama
  2. Lightning
  3. Girls Like Us
  4. Love Should Be Easy
  5. Control
  6. Lifeline
  7. Daddy’s Eyes
  8. Hold Me
  9. Nothing’s Forever
  10. 21 Candles
  11. On My Own
  12. Broke
  13. That’s How it Goes feat. 6LACK
  14. You Ain’t Really Good For Me
  15. Don’t Give Up
  16. Nothing But You
  17. Third Wheel
  18. Less Of A Women
  19. Hold Me Like You Used To
  20. When It Hurts

Păreri?

241 Post Views

Tonik Obiektiv feat. DaffOne – Oda omului de rand (Clip oficial)

Tonik Obiektiv si DaffOne au lansat împreuna un nou single însoțit de videoclipul “Oda omului de rând”.

Piesa este extrasă de pe E.P.-ul „Vibratii” ce va fi disponibil din primăvara 2024.

Versurile care îți rămân întipărite în memorie rapid au fost scrise de Tonik Obiektiv si DaffOne. Teodor Gemanar este cel care s-au ocupat de orchestrația piesei, în timp ce mix-ul și master-ul melodiei au fost realizate de catre DaffOne.

Videoclipul a fost realizat sub formă de scurt metraj, fiind regizat de Robert Bratu si Tonik Obiektiv. Scenariul scris de Tonik si Ecaterina Ioana ilustrează perfect o zi din viata „omului de rând”, reliefând că sentimentul de iubire adevărată pentru familie depășește orice piedica sau moment mai putin plăcut.

în videoclip îi putem vedem pe Ecaterina Ioana, Zian Mayson Al Hamdani, Tonik și motanul Negrila interpretând cu naturalete rolurile și dând viată acestei povesti.

Tonik Obiektiv: ”In urmă cu un an l-am cunoscut pe Marian, un om modest, familist convins și muncitor. La o cafea a inceput sa imi povestească lucruri legate de familia sa, viata lui și chiar o serie de probleme cu care se confrunta zi de zi la job, atunci am realizat ca povestea lui se aseamănă izbitor de mult cu cea a romanilor din zilele noastre. Inspirat de povestea sa am compus strofele pentru melodia Oda omului de rând, o melodie in care sincer și eu mă regăsesc..

DaffOne: „Cu Tonik colaborez de mult timp, a venit cu propunerea de a mai face  un single impreuna si ca are o idee buna . Mi-a trimis proiectul, mi-a placut si am inceput sa scriu . Sincer piesa are un mesaj emotionant si speram sa atingem inimi chiar si de ‘piatra’ . E o situatie prin care toti trecem…”

Despre Tonik Obiektiv:

Tonik Obiektiv este Artist, Compozitor, Fondatorul, realizatorul si prezentatorul emisiunii online Marpha Hip Hop și moderatorul podcast-ului CGR Live. A colaborat de-a lungul timpului cu artiști precum: Grasu XXL, Dana Marijuana, Doddy, Cristina Spatar, Guess Who, Shobby, Cortes, Roxana Andronescu (Spin), DJ Undoo, Anonim, Mr. Levy, DJ Power pe Vinil, DJ WicKeD, DJ Nasa, DJ Amily, Tigaie (Royala Mare), Angeles, Mario V, Sotto Inteso, Barac, Dizzy (Morometzii), DJ Sonia (Veritasaga), Myc Ripley (SUA), Lion Messager (Elvetia) si multi altii.

Păreri?

224 Post Views

MMXX, cel mai nou film semnat de Cristi Puiu, va putea fi văzut de vineri în cinematografe

MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut începând de vineri, 10 noiembrie, în cinematografele din țară. Astfel spectatorii din București (Cinema City Cotroceni, Cinema Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Cineplexx Băneasa, Hollywood Multiplex), Alba Iulia (Inspire Cinema), Baia Mare (Cinema City), Bistrița (Cinema Dacia), Bârlad (Cityplex Victoria), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Centrul Cultural Reduta), Călărași (Centrul Cultural Călărași), Cluj Napoca (Cinema Arta, Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Craiova (Cinema Patria, Inspire Cinema – Sala Mercur), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură și Arte ’George Tompârceanu’), Focșani (Cinema Balada), Iași (Cinema Ateneu), Miercurea Ciuc (Pro Cultura), Odobești (Centrul Cultural), Oradea (Cinema Palace), Piatra Neamț (Cinema Mon Amour), Pitești (Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City AFI Palace), Sibiu (CineGold), Sfântu Gheorghe (Arta by Cityplex), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Timișoara (Cinema Timiș, Cinema Victoria), Toplița (Cinema 3D) și Târgoviște (Cinema Independența) vor putea vedea în premieră filmul la ei în oraș.

„În ultimul său film regizorul revine la realismul observațional din Sieranevada, oferindu-ne un instantaneu din viața a patru oameni într-un moment important al istoriei. […] Deși mesajul poate fi încurcat, forma filmului este captivantă. În căutarea unui indiciu despre cine sunt acești oameni, ești lipit de ecran, agățat de fiecare cuvânt al lor. Există un umor greu de definit în text, întunecat, dar evaziv. […] Rezultatul este un masterclass în regie de film.” apreciau cei de la ICS – International Cinéphile Society.

Oana Pfifer, o tânără terapeută, vizibil distrasă din motive necunoscute, se strecoară puțin câte puțin în plasa chestionarului pe care clienta sa ar trebui să îl completeze.
Mihai Dumitru, fratele ei mai mic, îngrijorat de pregătirile pentru aniversarea sa și fără să-și dea seama cât de nepotrivite sunt pretențiile sale, se trezește prins într-o poveste mult mai mare decât poate duce.

Septimiu Pfifer, soțul Oanei, îngrijorat de starea de sănătate în legătură cu o posibilă contaminare cu SARS COV 2, ascultă o poveste stranie în care a fost prins colegul său de la ambulanță în urmă cu mult timp, în așteptarea următorului apel de urgență.

Narcis Pătrănescu, inspector la brigada de crimă organizată, tulburat de moartea recentă a unuia dintre colegii săi, se trezește prins într-o poveste întunecată în timp ce interoghează o tânără.

„Felul în care Puiu își planifică filmul, regia sa magistrală fac din MMXX un film care nu se dezice în niciun fel de cariera magnifică și foarte coerentă a autorului său, reprezentând o nouă etapă de purificare a stilului său, fără a renunța însă la personalitatea sa ireductibilă.” Scriau cei de la Otros Cines Europa după premiera mondială din cadrul competiției oficiale de la San Sebastian.

Alături de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Dan Bordeianu, din distribuție fac parte: Bianca Cuculici, Otilia Panainte, Laur Bondarenco, Florin Țibre, Igor Babiac, Adelaida Perjoiu, Aurelian Chioveanu, Marin Cumatrenco, Roxana Ogrendil, Adelina Ioana Toma.

MMXX este o producție Mandragora și Block Media Management în coproducție cu YOUBESC (Republica Moldova) și în colaborare cu actoriedefilm.ro, Fit4You, Farmacia Ana Maria, FIDLab, Chainsaw Europe (România), Shellac (Franța). Filmul este distribuit în România de Iadasarecasa, iar producătorii filmului sunt: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Sergiu Cumatrenco, Viorel Chesaru, Cristi Puiu și Anca Puiu.

Păreri?

301 Post Views

YUKA lansează remake-ul piesei ,,Clipe” de la 3 Sud Est

Tot ce ți-am dat ai dat shot, nu m-ai așteptat

Există versuri, instrumentale, voci care reușesc să atingă numeroase generații, piesa ,,Clipe” fiind una dintre ele. Așadar, YUKA a decis că generația ei trebuie să se bucure în felul ei de această piesă, așa că a conturat propria variantă.

Lucrurile au mers ca la carte pentru artistă. Propria sa variantă a piesei ,,Clipe” a ajuns la Laurențiu Duță, iar ulterior a urmat o vizită la studio, pentru a oficializa remake-ul piesei. Așadar, pentru toate generațiile, piesa ,,Clipe”, numai bună de savurat pe ringul de dans.

Creditele pentru piesa originală și remake merg către Laurențiu Duță, Yuka, Ovidiu Marincea, Sipoș Viorel și Budeanu Mihai, iar producția a fost realizată de Laurențiu Duță.

,,Sună a vis, poate și pentru că hitul 3 Sud Est, <<Clipe>> este una dintre piesele mele preferate și mi se pare ireal cum această poveste frumoasă a devenit realitate. Fiind mare fană, am postat într-o zi pe TikTok un video cu mine cântând refrenul piesei <<Clipe>>, apoi m-am gândit să îi trimit și lui Laurențiu Duță linkul, dar fără vreo așteptare. Acum vine partea magică…el mi-a propus să facem un remake al piesei cu care eu practic am crescut!

Un adevărat challenge a fost să păstrăm din parfumul melodiei originale, dar să venim și cu o notă fresh, un vibe de dans (fun fact, inițial piesa asta a fost scrisă în stil dance, ulterior a fost lansată ca baladă, informație de la sursă sigură).

Așa că, la 20 de ani de la lansare, doamnelor și domnilor, vă prezint un remake nostalgic al hitului <<Clipe>>, asupra căruia am vrut să îmi las amprenta. Am încercat să schimb puțin efectul pe care îl are asupra ascultătorilor. Dacă acum 20 de ani majoritatea simțeau tristețea versurilor, acum îmi place să cred că am adus piesa într-o notă mai pozitivă, care chiar te încurajează să dansezi și să te simți invincibilă.” ne spune YUKA.

YUKA are 18 ani și am putea să îi spunem “fericire”. Nu doar pentru că este plină de fericire atunci când cântă pe o scenă sau într-un studio, ci pentru că împrăștie fericire peste tot în jurul ei, oriunde ar merge. Adoră muzica încă de la 5 ani, când a pășit prima data pe scenă și a câștigat inimile tuturor. Cântă la pian, ukulele, chitară, compune muzică și scrie versuri. De 2 ani, YUKA lucrează cu cea mai bună echipă, Global Records, iar împreună au lansat piese precum “Aripi de Nisip”, care în vara anului 2021 a fost difuzată pe Radio Zu, Pro FM, intrând în top 40, “Waste Your Love”, care de curând a depășit un milion de ascultări pe Spotify. Ultima sa colaborare, alături de Zodier pentru piesa ,,La Sacou”, a cucerit platforma TikTok, îndrăgostiții de pretutindeni și radiourile, ajungând până pe locul #6 în topul celor mai ascultate piese de la radio.

Păreri?

203 Post Views

Take That a lansat single-ul “This Life”

Take That a lansat single-ul “This Life”. Piesa va fi pe cel de-al nouălea album de studio, This Life, material care va fi lansat pe 24 noiembrie. Versurile piesei ating întorsăturile și aventurile vieții, împerecheate alături de o melodie vibrantă, plină de viață, condusă de pian. This Life încapsulează un sentiment incontestabil de căldură care pătrunde în întregul album; o căldură pe care trupa a simțit-o când s-au întors împreună în studio după ani de distanță, dornici să stabilească o conexiune creativă mai puternică ca niciodată.

This Life este al treilea single extras de pe viitorul al nouălea album de studio al trupei și urmează single-urilor Windows și Brand New Sun. Trupa este în turneu anul viitor cu This Life On Tour, care cuprinde 41 de întâlniri în 15 orașe din Marea Britanie și Irlanda, cu invitatul special Olly Murs; și This Life Under the Stars, o serie de întâlniri în aer liber în toată Europa, din iunie până în iulie 2024.

Păreri?

346 Post Views

Conan Gray a lansat “Killing Me”

Conan Gray a lansat “Killing Me”. Conan a spus: „Am scris „killing me” în timp ce eram bolnav de gripă. A fost o perioadă mizerabilă în care am fost atât bolnav fizic, dar și foarte frânt de inima din cauza cuiva. Cred că toți avem acei oameni care nu ne tratează suficient de bine, dar pur și simplu nu putem să-i lăsăm să plece.”

Pentru piesa, Conan a făcut echipă cu legendarul producător Max Martin (The Weeknd, Adele, Ariana Grande), iar intro-ul piesei izbucnește rapid într-un pop-banger de neuitat bazat pe sintetizatoare. Conan cântă despre o relație în care există o linie fină între dragoste și ură.

„Killing Me” urmează recentul „Winner”, care a acumulat peste 14,6 milioane de stream-uri Spotify de la lansarea sa în august. Cântecul a atras aplauze ale criticilor pe scară largă de la Rolling Stone, OnesToWatch, UPROXX.
„Winner” s-a evidențiat ca a doua sa lansare din 2023, în urma melodiei „Never Ending Song”. Până în prezent, acesta din urmă a strâns aproape 40 de milioane de stream-uri la nivel mondial, în plus față de peste 5 milioane de vizualizări YouTube pentru videoclipul musical, a primit aprecieri de la Billboard, Rolling Stone, UPROXX și Vogue.

Recent, Conan a urcat pe scena Festivalului Global Citizen 2023 din Central Park din New York. Global Citizen este ultima dintr-o serie de apariții epice la festivaluri de la Conan, inclusiv spectacole pentru aproape 300.000 de persoane la Lollapalooza din America Latină și aproape 40.000 de persoane la Outside Lands.

Păreri?

340 Post Views

Alessandra a lansat piesa “Heavy”

Astăzi, vedeta Eurovision, Alessandra lansează prima ei baladă, Heavy, o melodie profund personală scrisă celei mai bune prietene a ei. În piesa, Alessandra dezvăluie o latură a ei pe care nu ai mai auzit-o până acum – un peisaj sonor dureros și personal.

Alessandra explică: “Heavy este o melodie care înseamnă foarte mult pentru mine. Am scris-o pentru cea mai bună prietenă a mea din Italia, care încearcă mereu să fie puternică și să-și ascundă sentimentele când este tristă”. Mai mult, Alessandra spune: „În cântec, încerc să spun că este în regulă să simți totul, să fii prezent și să cunoști persoana frumoasă care ești. Acest lucru se aplică nu numai prietenei mele, ci și tuturor celor care se luptă. Nu fugi de ceea ce simți. Nu ești singur, voi fi mereu acolo pentru tine.”

Cariera muzicală a acestei artiste și compozitoare în vârstă de 21 de ani a luat amploare după lansarea single-ului ei de debut „Queen Of Kings”. Ea nu numai că a câștigat inimile pasionaților de muzică din Norvegia cu triumful ei MGP (Melodi Grand Prix), dar și-a câștigat și o urmărire internațională atunci când cântecul a devenit viral pe TikTok. Cu peste 600 de milioane de vizionări, numeroase aprecieri și recreări, „Queen of Kings” a devenit o senzație TikTok chiar înainte să înceapă finala MGP. Acest succes s-a extins și pe alte platforme, unde cântecul a strâns peste 300 de milioane de stream-uri, asigurându-și locul printre cele mai ascultate melodii de la Eurovision Song Contest de anul acesta.

Păreri?

196 Post Views

Eneli colaboreaza cu Kallay Saunders si Claydee pentru single-ul “If You Never”

ENELI revine în atenția publicului cu o piesă pop-dance, „If You Never”, alături de compozitorul și producătorul unguro-american, Kallay Saunders și compozitorul și producătorul greco-albanez, Claydee.
„If You Never” are o încărcătură emoțională mare pentru artistă și un mesaj puternic, după cum a declarat chiar ea, și prezintă un sound inedit tuturor ascultătorilor. Rezultatul acestei colaborări este o piesă care îmbină influențe muzicale variate, de la pop la dance, pentru a crea o experiență auditivă remarcabilă și o explorare muzicală autentică.

„Piesa „If You Never” este despre viață, despre imprevizibil și frumusețea lui. Are un mesaj profund și un sound pe care mi l-am dorit mult pentru proiectul meu. Am compus piesa în Grecia, în ultima zi dintr-un camp de sesiuni de muzica, împreună cu alți compozitori și producători: Kallay Saunders, Claydee și Anatu. Mă bucur că am colaborat și am reușit să aducem la viață o piesa ca aceasta, pe care o simt foarte aproape de sufletul meu. Sper să transmită aceeași emoție pe care am simțit-o când am scris-o și ascultătorilor.” – declară ENELI.

„If You Never” a fost scrisă și produsă în Atena, în decembrie 2022, în timpul unui camp internațional de writing, unde au fost prezenți numeroși artiști din diferite colțuri ale lumii. Astfel, ENELI a avut ocazia să lucreze cu cei doi și a luat naștere această piesă pe care acum o prezintă publicului. În plus, ENELI participă des la sesiuni internaționale, în ultimul an fiind prezentă la sesiuni cu artiști și compozitori în țări precum Estonia, Germania, Polonia.

ENELI este una dintre artistele din România care a cucerit topurile internaționale. Printre piesele care au spart granițele tării se numără piesele „Tell Me Who” și „Back To Me” în colaborare cu Vanotek, „Save Me” alături de producătorul turc Mahmut Orhan, dar și hit-ul „Mhm Mhm” împreună cu Manuel Riva, piesă care a urcat până pe locul 3 în topul Breakout Billboard Club din Statele Unite și a fost nominalizată în 2016 la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Romanian Act”. De asemenea, Eneli este cunoscută pentru talentul său în materie de songwriting, artista colaborând cu numeroși artiști.
Artista a studiat Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și și-a dus pasiunea pentru muzică la alt nivel cu studiile de Songwriting / Compoziție muzicală în Londra, la The Institute of Contemporary Music Performance, în cadrul unui program de master.

Păreri?

344 Post Views

Alessiah lansează prima melodie cu versuri în limba română – “Împreună”, alături de Comann

Alessiah lansează single-ul “Împreună” care marchează două premiere: prima ei colaborare cu un artist din zona urbană – Comann, dar și prima melodie cu versuri în limba română.

“Pe parcursul drumului meu, mereu spuneam că momentul în care voi lansa o piesă în română nu va exista. Mereu m-am putut exprima mai ușor în engleză și-mi lasă impresia că sună mai melodios. Însă, mi-am dat seama că totul este despre piesă în sine și este job-ul tău ca artist să o faci să sune bine, indiferent de limba. Drumul meu mi-a adus această oportunitate, “Împreună” este o colaborare între mine și Comann, care scoate la iveală adevărul unei relațîi complicate, de acolo și întrebarea “Suntem împreună, dar nu suntem împreună?”. Ne-am gândit în studio: “Ce este ceva ce simțim cu toții pe parcursul vieții noastre?” și am ajuns la această concluzie: o relație de genul, intensă, unde apar neînțelegeri, unde singurul lucru pe care ar trebui să-l faci este să pleci, dar nu poți”, a declarat Alessiah.

Piesă “Împreună” este compusă de către Radu Dima, Alessiah, Comann și Cosmin Spătaru.

Alessiah este una dintre cele mai promițătoare și talentate artiste din România. Alessiah a lansat până în prezent peste 30 de melodii și remix-uri, printre care „Summer Feeling”, „Nostalgia”, „On My Way”, iar în 2021 a venit cu o sesiune live alături de Muse Quartet, un cvartet de coarde. A lucrat în studio cu Vanotek, Manuel Riva sau Minelli, printre alțîi, în sesiuni de compoziție locale și internaționale.

Este pe deplin angajată când vine vorba de muzică și face tot ce îi stă în putință pentru a evolua, pentru a învăța ceva nou în fiecare zi și pentru a deveni cea mai bună versiune a ei însăși. De-a lungul timpului, Alessiah a colaborat cu artiști precum Alpha P, DJ-ul croat Arien, Iselin Solheim, Kenn Colț, Thyponyx și mulți alțîi pentru proiectele lansate. În același timp, Alessiah și echipa ei au acordat o atenție deosebită videoclipurilor, încercând de fiecare dată să surprindă publicul cu imagini noi, din diferite locații, filmând din Japonia până in Zanzibar, Nigeria, Spania sau Italia.

Când sudul Bucureștiului a început să facă gălăgie prin vocile grupului WS, COMANN a fost în prima linie alături de toată gruparea. Ascensiunea lui artistică a început cu piesele Tokyo Drill (cu Valee), Trap Attack Cypher (cu DZWS și 21Siempre), dar și multe alte colaborări individuale sau cu tot grupul WS. Venit tot din același mediu dur, COMANN relatează întâmplări reale despre viața pe străzile capitalei, dar în același timp își lasă și cele mai adânci sentimente să iasă la iveală în versuri, arătând și sensibilitatea artistică. După un an plin de colaborări și aparițîi în cluburile de trap din București alături de WS GANG, COMANN a născut curiozitatea în rândul ascultătorilor de hip-hop, iar nevoia de a lucra la propriul lui material a devenit prea mare. COMANN promite piese la fel de reale și bine înrădăcinate în stilul de viață WS, dar are și o zonă poetică pe care o va explora mai mult pe piesele următoare.

Păreri?

239 Post Views