A aparut o noua piesa de la Juice WRLD – “Already Dead”

A fost lansata o noua melodie de la regretatul rapper Juice WRLD – “Already Dead”. In acelasi timp, a fost anuntata si data urmatorului album – Fighting Demons, care va fi publicat pe 10 decembrie 2021.

Nu era nimic mai important pentru Jarad “Juice WRLD” Higgins ca atunci cand lansa muzica noua pentru milioanele de fani din intreaga lume. Acesta are un catalog imens de melodii, cu multe piese noi pentru anii ce vor urma. Jarad a fost mereu sincer despre situatiile prin care a trecut, iar prin geniul sau muzical acesta isi exprima sentimentele. El nu a renuntat niciodata, iar prietenii si familia i-au fost mereu alaturi“, a declarat mama lui Juice, Carmela Wallace.

Anteriorul material discografic, “Legends Never Die”, lansat pe 10 iulie 2020, a debutat pe primul loc in Billboard Hot 200 si a stationat pe aceasta pozitie timp de 2 saptamani. Totodata, proiectul a oferit 5 piese care au intrat in Top 10 Billboard Hot 100.

In aprilie 2020, Carmela Wallace a infiintat cu ajutorul Grade A si Interscope Records “Live Free 999 Fund”. Acest fond ajuta tinerii sa-si invinga propriile batalii interioare prin intermediul iubirii, fericirii si onestitatii sentimentale.

Juice WRLD a fost un rapper, cantaret si compozitor american. A fost cunoscut pentru single-urile sale “All Girls Are the Same”, “Lucid Dreams” si “Robbery”. Acesta a lansat 3 albume: “Goodbye & Good Riddance” (2018); “Death Race for Love” (2019) si “Legends Never Die” (2020). A castigat un premiu American Music Awards pentru Favorite Male Artist-Rap/HipHop in 2020, un premiu Billboard Music Awards pentru Top New Artist in 2019, si un premiu iHeart Music Awards pentru Best Hip-Hop Album in 2020. Totodata, artistul a mai primit doua nominalizari la MTV Video Music Awards, 12 nominalizari la Billboard Music Awards si cate o nominalizare la BET Awards si BET Hip-Hop Awards.

Păreri?

197 Post Views

Solista Airyen Vay a lansat piesa “Breathe” in videoclipul caruia joaca cu Maia Morgenstern!

În videoclip Airyen încurajează tinerii lumii să-și facă vocea auzita. Mesajul rezoneaza cu siguranță cu toți ascultătorii mai ales cei care în prezent se simt prinși in așteptările și convingerile celor din jur. Personajul principal al videoclipului alaturi de Airyen este actrita Maia Morgenstern.

Cu „Breathe”, Airyen Vay își continuă obiceiul de a-si folosi muzica pentru a transmite mesaje puternice. De data aceasta, cantareata incurajeaza generatiile tinere sa-si faca vocea auzită si sa facă tot ce este necesar pentru a realiza o schimbare pozitivă în lume. ”În esenta, această piesă este despre lupta pentru ceea ce este corect, indiferent de reacția celorlalti din jurul tău”. “Breathe” ii incurajeaza pe tineri sa nu se lase sufocați de teama de a-i supăra pe ceilalți.

Pentru a împărtăși mai bine mesajul puternic al acestei melodii, Airyen Vay a lucrat cu actrița Maia Morgenstern. Morgenstern joaca rolul mamei lui Airyen care se luptă cu fiica ei rebela sa nu se duca sa protesteze.
“Clipul muzical e o poveste. O poveste de viață adevărată, o întâmplare aproape obișnuită. Cu bune, cu rele. Conflictul între generații, situațiile limită, tensionate între părinți și copii.. sentimentul că nu te aude și, mai ales, nu te înțelege ființa cea mai apropiată: mama ta. Sau copilul tău. Senzația că strigătul de disperare sau de ajutor se topește, dispare fără urmă, fără ecou…parcă e purtat de vânt spulberat. Și te întrebi, îndurerat, confuz, când și cum s-a căscat prăpastia asta între tine și cei dragi? De ce? Cum a fost posibil? Cine e vinovat? Cine are dreptate? Cine suferă cel mai tare? Oare mai există o șansă, o cale de comunicare? Poate doar dragostea, încrederea mai poate salva ceva? Nu, nu putem și nu trebuie sa devenim alții decât suntem…Poate doar să ne oprim o clipă, să-l ascultăm și pe celălalt? Da, știu, o să-mi spuneți ca ați mai auzit povestea asta de zeci de ori. Poate chiar așa este, poate de aceea acest film, clip este atât de adevărat. De sincer. De aproape. Între mine si Airyen a exista o comunicare perfectă. Sincronizare ideală. Empatie. Concret? Am reușit să ne înțelegem foarte bine, să facem un schimb de idei la modul cel mai creativ. O înțelegere bazată pe respect și admirație. Iar acestea nu pot fi decât reciproce” spune Maia Morgenstern.

„Am scris refrenul acestui cântec acum 2 ani în mijlocul unui atac de panică. Eram singură și nu știam ce să fac, așa că am început să cânt, ca să mă liniștesc. Inspirația pentru versuri a venit la începutul acestui an și așa s-a născut cântecul”, spune Airyen Vay.

“Breathe” se gaseste acum pe toate platformele muzicale globale, inclusiv Apple Music, Spotify și Amazon Music. În plus, fanii pot viziona videoclipul muzical oficial „Breathe” direct pe YouTube. Poate cel mai ambițios proiect al ei de până acum, Airyen Vay speră că „Breathe” îi poate inspira pe ascultători să aducă schimbări pozitive în lume.

„Breathe” a fost creat de o echipa impresionantă de oameni talentați, inclusiv versuri și muzică de Airyen Vay însăși. Douglas Martung a produs cântecul, mixing engineer Derek Ali și master engineer Chris Gehringer. Airyen Vay este nascuta in Botoșani, România, și în prezent locuieste în Los Angeles, California. Clipul a fost filmat cu ajutorul celor de Loops Production si a fost filmat la Castel Film Studios in Bucuresti. Ca tânără artistă pop/R&B ea a început deja să-și facă un nume cu single-uri de succes precum „SAY” (2019) și „Love Me Like You’re High” (2021). Airyen Vay nu se teme niciodată să-și folosească muzica pentru a vorbi despre problemele mondiale presante și teme de iubire, egalitate și pace interioară.

Păreri?

183 Post Views

Misha Miller și o lume plină de pasiune, mister și contraste în „Red Blue”, primul single al artistei

Într-o lume antagonică, a contrastelor, Misha Miller vorbește despre dragoste pasională, prin prisma diferențelor, și alege să facă asta apelând la cromatică. Roșu sau albastru? Tu ce ai alege? Dar cum ar fi să le îmbrățișezi pe amândouă, prin intermediul unui miraj?

Ochii lui sunt albaștri ca oceanul, în timp ce pasiunea din inima ei este definită de roșu. O întâlnire plină de mister și de dorință, care ne poartă pe cărările unei povești pline de emoție, chiar dacă, în cele din urmă, este vorba doar despre un ideal. Primul single al Mishei Miller împletește limba rusă cu engleza, amplificând astfel aerul misterios pe care îl are piesa.

„Red Blue a fost scrisă în 2019, într-o săptămână foarte productivă. Tot atunci am înregistrat și Smoke Me. De multe ori văd cromatica asta, Red Blue. De atunci, din 2019, îmi apare în tot mai multe ipostaze ale vieții. O văd de foarte multe ori pe stradă, pe telefon, la televizor.

Textul mi se pare foarte sexy și deep. Este o piesă de dragoste, care stârnește pasiune. Personajul feminin din piesă este foarte misterios și pasional. Iar partea masculină nu există decât în imaginație. Este un fel de mesaj pe care ea și-l transmite tot ei, în timp ce el este doar o siluetă. El este un vis, o persoană ideală. Nu este ceva definit în totalitate”, povestește Misha Miller.

O apariție carismatică, Misha Miller este o combinație de voce puternică și atribute fascinante care se împletesc și duc la povești pline de emoție.

De-a lungul carierei sale, Misha a colaborat cu DJ cunoscuți, iar colaborarea cu DJ-ul și producătorul Manuel Riva, „Sacred Touch”, s-a bucurat de succes cu peste 5 milioane de vizualizări, fiind o prezență constantă în topurile internaționale. Mai mult, piesa „Smoke Me”, cu Sasha Lopez, a adunat peste 18 milioane de vizualizări.

Păreri?

183 Post Views

„De fericire” este numele single-ului pe care Tostogan’S îl lansează

„Dacă tot am spus sunt bine/ Lasă-mă să plâng în mine. Dacă tot am fost cu tine, lasă-mă să beau de fericire” sunt versurile prin care Tostogan’S își cântă durerea față de toți cei care au cunoscut suferința. Iubirea este unică, specială și atât de frumoasă, dar când omul iubit alege să trădeze, toată lumea se prăbușește. Compus de către artist alături de Ecaterina Tostogan-Condrea și Adi Colceru, „De fericire” este o metaforă muzicală care evidențiază durerea prin „fericire” falsă.

„Piesa «De fericire» vine într-un lanț de povești trăite de mine și descrise prin piesele din albumul Tostogan’S. Este despre contrastul de stări pe care le avem când nu suntem alături de persoana potrivită, însă toate cu timpul se rezolvă și putem trăi și zâmbi de fericire”, povestește Tostogan’S.

Pe albumul pe care Tostogan’S urmează să îl lanseze se vor regăsi alături de cel mai recent single al artistului piese precum „Nu erai”, „Aprinzi”, „Vinovat”, „Hopa hopa” (alături de Lora), „Hai dă”, „Mireasa”,  dar și alte melodii ce vor ajunge la sufletul publicului în perioada următoare.

În 2017 s-a născut proiectul Tostogan’S și prima piesă „Se știe”, o poveste în versuri ce satirizează balcanismul zilelor noastre. De-a lungul timpului, artistul a colaborat cu Ami pentru „Sunt bine”, o piesă cu un refren „molipsitor”, iar alături de Runa și Kaira a lansat „Cântec pentru țară”. Anul trecut, a făcut echipă cu Noaptea Târziu pentru „La inimă îmi ești manea”, o piesă parodie ce scoate în evidență cu mult umor experiențele prin care trecem atunci când nu știm cum să abordăm persoana de care suntem atrași.

Păreri?

181 Post Views

DJ SAVA lansează „Dam Dam Daram”

Cu ritmuri pop dance și versuri captivante pe care ai vrea să le fredonezi chiar de la prima ascultare, „Dam Dam Daram” este o melodie fresh care te duce cu gândul la zilele însorite de vară. Compus de către DJ SAVA alături de Cătălin Tamazlicaru, Tam Woods, Alex Antonescu și Răzvan Dediu, „Dam Dam Daram” este single-ul pe care cu siguranță  îl vei ține pe repeat.

„«Dam Dam Daram» este cel mai nou single pe care vi-l prezint, penultimul pe care îl lansez anul acesta. Deși ne apropiem rapid de sezonul rece, mi-am dorit ca muzica mea să vă inspire și să vă facă să visați în continuare la distracție, soare, plajă și atmosfera aceea tare pe care o întâlniți la petrecerile de la malul mării”, povestește DJ-ul.

DJ SAVA a colaborat cu artiști precum Connect-R, Raluka, Alina Eremia, Faydee, Irina Rimes și Ioana Ignat. Dj-ul a lansat hituri precum „I Like The Trumpet”, „Aroma” și Love You” (alături de Raluka), „Bailando” (alături de Hevito), „Love in Dubai” (alături de Faydee), „I Loved You” (alături de Irina Rimes), „Dulce Amar (alături de Alina Eremia), „Tenerife (alături de Misha), „Coco Bongo” (alături de Olga Verbițchi), care au generat sute de milioane de vizualizări pe YouTube și care au cucerit atât publicul din România, cât și de peste hotare. Alături de Sore a lansat „I’m Gonna Miss You”, un single cu versuri în limba engleză, cu beat-uri nostalgice și un refren ce rămâne întipărit în minte, iar recent a adus „Playa Paraiso” în playlisturi.

Păreri?

180 Post Views

JADA lanseaza single-ul “Something To Say”

Jada a lansat astăzi, 12 noiembrie, noua sa piesă, intitulată ‘Something To Say’.
Piesele anterior lansate, “I’m Back”, “Nudes” și “Lonely” au ajuns pe locul întâi în topul Official Danish Airplay Chart, fiind apreciate la nivel international și susținute de multiple platforme de streaming și integrate în numeroase playlist-uri.
 
Jada a declarat:
“Acest cântec relatează povestea unei relații în care simți că există o distanță între tine și partenerul tău. Atunci când acesta / aceasta are un comportament mai rece față de tine și nu știi de ce. Piesa vorbește despre dorința de a te reapropia de acea persoană și de a încerca să o convingi să-și exprime sentimentele și gândurile. De asemenea, cântecul vorbește și despre intimitate, atracție și despre momentul în care îți iei inima în dinți și dai glas lucrurilor dificile care te apasă pe suflet.”
 
Piesa “Something To Say” este o portiță către universul personal și onest al artistei. Jada a cucerit deja atât criticii de specialitate danezi și internaționali, cât și mass media și fanii, devenind rapid vocea noii generații, în special a femeilor care pot căpăta încredere prin intermediul pieselor autentice și încurajatoare ale artistei. Daca te îndoiești vreodată de tine, noul single al cântăreței ar trebui să te binedispună cu siguranță.  
 
Într-un timp foarte scurt, Jada a devenit unul dintre cei mai promițători artiști din zona nordică. În 2018, aceasta a lansat single-ul ei de debut, apreciat de criticii de muzică, intitulat ‘Keep Cool’, și, în 2019, ea a câștigat primul ei premiu, ‘P3 Talent Award’ la P3 Gold Awards – echivalentul danez al premiilor BBC Sound Of.
De atunci, Jada a câștigat 14 premii pentru talentul său unic și muzica sa. Printre cele mai recente reușite se numără ‘Main Award’  și ‘Track of the Year’ pentru piesa ‘Nudes’ la P3 Gold Awards și ‘Best Live Act’ la Danish Music Awards.
De curând, aceasta a avut spectacole la Reeperbahn (Germania), By:Larm (Norvegia) și are show-uri confirmate la The Great Escape (Marea Britanie), Eurosonic (Olanda), Roskilde Festival (Danemarca). 
Cu peste 40 de milioane de stream-uri globale și show-uri sold out, Jada a dovedit că este mai mult decât pregătită să depășească granițele și să cucerească marile scene muzicale de pe tot mapamondul cu piesele sale captivante și cu personalitatea sa unică.

Păreri?

155 Post Views

„Să nu-mi iei trandafiri” este cel mai nou statement muzical al ADDEI

ADDA lansează „Să nu-mi iei trandafiri”, a patra piesă ce se va regăsi pe următorul album al artistei. Ca o declarație de dragoste pentru sufletul ei pereche, ADDA cântă pentru toți cei care cred că iubirea frumoasă stă în imperfecțiune și în fiecare gest care ne face unici. O piesă sensibilă, cu un mesaj emoționant, „Să nu-mi iei trandafiri” este compusă de către artistă alături de Georgian Idriceanu, Robert Toma, Vlad Măzărel, Costin Dănăilă, Vlad Crânganu și Bogdan Marinescu, iar protagoniști în propriul clip sunt chiar ADDA alături de soțul său, Cătălin Rizea.

„De obicei, las câte un mesaj ascuns în fiecare piesă pe care o lansez. Mesaj pe care unii oameni reușesc să îl deslușească, iar pentru ceilalți rămâne un mister. Asta este semnătura mea. De data asta nu pot să fac asta. «Să nu-mi iei trandafiri» e pentru Cătălin, omul lângă care vreau să îmbătrânesc. Chiar dacă povestea pe care am creat-o în versuri poate fi interpretată diferit și trecută prin filtre personale, în funcție de experiențele proprii, de fiecare om care ascultă piesa, fiecare cuvânt e pentru «iubire» al meu. Acum un an de zile viața mea s-a schimbat când m-am pricopsit cu o afecțiune medicală, care mă pune zilnic în pericol. Am încercat să fiu puternică și să gândesc pozitiv mereu, însă într-o seară am cedat. Pur și simplu am plâns din toată inima. A fost o perioadă de câteva săptămâni când rămâneam fără aer de la edemele ce îmi apăreau în gât. Stăteam cu injecția de adrenalină lângă mine. Încă o fac, dar cumva m-am obișnuit cu ideea că poate asta va fi viața mea de acum înainte. Îmi era frică să rămân singură. Îmi era frică să adorm să nu cumva să mă sufoc în somn. În acea seară în care am plâns, pe masa din sufragerie era o vază cu trandafiri. Cătălin obișnuiește să-mi ia flori mereu. Am început să scriu și să îmi descarc sufletul. Cu frica în inimă că dacă vreodată el îmi va lua ultimul buchet, i-am mărturisit că nu-mi plac trandafirii, dar nu i-am spus niciodată asta până atunci. Nu am vrut să-l supăr. Și l-am rugat să-mi ia flori sălbatice de câmp care renasc mereu, chiar dacă vântul e împotriva lor. Așa cum sunt și eu. O nebună visătoare care își dorește să lase ceva în urmă, prin muzică, pentru veșnicie. P.S. Cătălin o să ia Oscarul pentru rolul din clip! P.S2. Îmi doresc ca piesa asta să însemne mult pentru voi și să ajungă acolo, în inimi!”, povestește ADDA.

După ce a lansat albumul „Artă, Viață și Iubire”, ADDA a colaborat cu Smiley pentru „Sâmbătă Seara”, single ce a ocupat primele poziții în Trending-ul de pe YouTube. Au urmat piese precum „Nu mi-e frică”, un manifest muzical dedicat tuturor celor care aleg să se piardă pe ei pentru a putea fi acceptați de societate, „Tramvaiul 23″, „Tramvaiul Sfârșitului” și „Lasă-mă să mor” (alături de NOSFE), un single despre iubire și durere.

Păreri?

201 Post Views

Otilia isi imparte “Amor”-ul cu un producător din Turcia

Dragostea este un sentiment minunat, mai ales în momentele în care iubirea este una împărtășită și acceptată de ambii parteneri. În celelalte situații, însă,  amor-ul poate deveni una dintre cele mai copleșitoare senzații, mai ales când inima îți este deja rănită, dar mintea nu acceptă această pierdere.
 
Cu o formă poate și mai poetică, fiind în altă limbă decât română, versurile Si te vas de aqui / Yo se que perdí exprimă însuși gândurile care ne copleșesc atunci când persoana pe care o iubim este aproape să dispară. De multe ori, nu alegem să ne concentrăm pe bucuria de a cunoaște pe cineva, ci pe drama de a nu mai avea persoana respectivă atât de aproape de noi.
 
Piesa Amor este despre ceea ce trăim atunci când nu trăim, despre cum gândurile noastre sunt, uneori, un inamic pe care alegem să îl ținem foarte aproape de noi. Este o perioadă a carierei în care mă axez mult pe piesele în limba română, dar îmi place întotdeauna să diversific și să ofer publicului meu cât mai mult conținut.
 
A fost o experiență frumoasă să lucrez alături de Umut, iar când mă gândesc la Turcia este ca o a doua casă pentru mine. Sper din suflet să vă placă piesa și, dacă alegem să fim foarte sinceri cu noi înșine, mulți dintre noi ne vom regăsi în versurile acesteia., spune Otilia.
 
Amor poate fi ascultată pe toate platformele digitale, accesând link-ul următor: https://rtn.lnk.to/Amor
 
Otilia este una dintre cele mai iubite și cunoscute artiste din Europa de Est. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică de la o vârstă fragedă, ajungând pentru prima dată pe scenă alături de trupa sa “Bijue”, trupă care s-a destrămât ulterior în 2013.
 
Despărțirea a determinat-o pe Otilia să își dorească o carieră solo, prima piesă a proiectului “Otilia” fiind “Billionera”. Piesa s-a bucurat de un feedback foarte bun din partea publicului, ajungând rapid în topurile din România, Turcia, Grecia, Bulgaria, Cipru și Rusia.
 
Debutul de succes al Otiliei a transformat-o pe artistă într-un superstar internațional, cu sute de mii de urmăritori pe platformele de socializare, peste 30 de milioane de streamuri pe Spotify, peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și 1,5 milioane de Shazamuri.

Păreri?

167 Post Views

ANE revine cu nou nume de scenă și o piesa fresh, “Bailar”

După “Cad în gol”, colaboare alături de Horace, Ana Pal revine cu un nou nume de scenă, ANE și cu o piesă fresh care te îndeamnă la dans.“Bailar” este single-ul care readuce atmosfera de vara, în mijlocul toamnei.

Despre acesta, ANE spune că a fost ca o provocare muzicală pentru ea și, totodată, a fost și dragoste la prima ascultare: “A fost o provocare frumoasă, având în vedere ca genul acesta muzical nu l-am mai experimentat până acum, iar eu fiind o fire care acceptă foarte repede noul și provocările, în momentul ascultării, pur și simplu am simțit dragoste la primul sunet. Piesa nu este compusă de mine, am lucrat împreună cu o echipă foarte talentată, de compozitori și producători care, într-o singură sesiune de ascultări a mai multor proiecte, au reușit să mă facă să iubesc stilul acesta.”

Piesa înseamnă pentru ANE un adevărat mesaj al puterii feminine. În câțiva pași o femeie poate inspira atât de multă încredere și sexualitate. Fiind și tema piesei, ANE își dorește ca acest mesaj să ajungă la sufletele femeilor care încă au întrebări legate despre forțele proprii.

Cine este ANE?

Pe ANE publicul o cunoaște de la piesa Cad în gol, o colaborare alături de Horace, pe care a lansat-o sub numele de Ana Pal. S-a născut în Deva, unde a inceput sa cante inca de mica, sustinuta de parinti si indrumata catre Liceul de Arte Sigismund Todut. A studiat pianul, canto si jazz, acumuland, astfel, 12 ani de studiu muzical. A participat la numeroase concursuri si evenimente ca pregatire pentru admiterea la Conservator. “Sunt o fire care acum se inspira din absolut orice. Mama mea a fost prima sursa de inspiratie, ea m-a introdus intr-o sfera muzicala diferita de cea pe care o vedeam in jurul meu, predominant interantionala ascultand artisti R&B sau soul-pop, precum precum Etta James, Michael Jackson, Erykah Badu. Am combinat toata aceasta pasiune, am adaugat influentele proprii, mi-am imbunatatit imaginatia si astfel mi-am dezvoltat si dorinta de a scrie. Stilul meu are influente plecate de la artisti precum Danileigh, Kehlani, Jhene Aiko sau Rihanna.”

Păreri?

175 Post Views

Arando Marquez și Julian lansează „Mai stai”, o piesă sensibilă cu o poveste emoționantă

După ce au lansat împreună „Departe de noi”, Arando Marquez colaborează din nou cu Julian pentru „Mai stai”, o piesă de suflet, cu un mesaj emoționant. „Te rog, baby, mai stai, de la tine să-mi dai un bilet spre rai” sunt versurile sensibile prin care cei doi artiști cântă despre iubirea necondiționată, dar și despre durerea insuportabilă pe care doi îndrăgostiți o simt atunci când destinul îi pune la încercare. Compusă de către Arando Marquez alături de Adi Istrate, Iulian Selea și Edward Sanda, „Mai stai” este o piesă personală în care artiștii își deschid sufletul și își arată sentimentele prin muzică.

„«Mai stai» este de fapt prima parte a poveștii pe care am început-o alături de Julian, continuarea sa fiind de fapt «Departe de noi». Totul a pornit anul trecut, când eu și soția mea, femeia careia îi datorez totul și care a fost alături de mine în fiecare clipă, am fost diagnosticați cu virusul COVID-19. La scurt timp după, ea și-a făcut un CT și a descoperit alte probleme. În acel moment, am simțim că lumea ne fuge de sub picioare. Am simțit că sunt singur, cu ea și cu credință față de Dumnezeu. Julian a reușit să pună în versuri această experiență cruntă și nu cred că ar fi fost cineva mai bun și mai potrivit ca el care să cânte această piesă, iar pe această cale vreau să îi mulțumesc pentru tot. Single-ul este pentru cei care simt că iubirea lor e mai puternică decât orice, pentru cei care ar face orice să rămână alături de sufletul lor pereche”, povestește Arando.

Arando Marquez a cucerit topurile muzicale în 2011 cu piesa de debut „Shambala”, iar de atunci au urmat „Need Ya”, „No Me Digas” (feat. Hevito), „Pina Colada” ( feat. Oana Radu), single-uri de succes care au adunat milioane de vizualizări pe YouTube, dar și „Dai Duma”, alături de MRB și What’s UP, prima trap manea din România care a cucerit Trending-ul, „În tandem”, alături de Edward Sanda și „Departe de noi”, alături de Julian.

Păreri?

200 Post Views