Saptamana incepe cu muzica noua. Top 8 piese pentru un road trip de neuitat

Săptămâna începe cu multă energie pozitivă prin intermediul a șapte piese fresh, venite de peste mări și țări, direct din portofoliul artiștilor Kontor. Cu o vitalitate specifică, dar și cu o capacitate înnăscută de a spune povești, artiștii din această săptămână ne duc pe drumuri pe care n-am mai fost.

TROYMER lansează „Pretty”, o piesă plină de emoție, care transmite stări puternice prin fiecare vers, în timp ce reușește, prin fiecare vibrație, să te invite la dans.

„High On Life” este o piesă care a reușit deja să capteze atenția publicului, în varianta ei originală, așa că un remix este mai mult decât bine venit, pentru a simți din nou o energie care nu permite îngrijorărilor să se instaleze.

Stev Dive lansează „Like Nobody”, o piesă care pare adusă dintr-o altă galaxie și care complimentează fiecare vers prin ritmuri care-l îmbrățișează.

Neptunica este deja o prezență cu care ne-am obișnuit, având în vedere fiecare lansare fresh cu care ne încântă. „Under The Night” reușește să transforme fiecare seară într-una plină de dans.

Aexcit și INFINITY formează o echipă de excepție pentru piesa „Don’t Even Think About It”, care aduce un sound plin de noutate și care, totuși, reușește să aducă și un val de nostalgie.

Zsá Zsá, o artistă cu un stil inconfundabil, lansează „Your Brother”, o piesă cu un umor specific, care va reuși să îți ridice moralul, fără dar și poate.

Avany lansează „No Games”, o piesă care pune pauză scuzelor și invită la acțiune. Cu un sound vibrant și versuri puternice, „No Games” este o piesă care merită să își găsească locul în playlisturile noastre.

Dennmak și DICLA își unesc forțele pentru „Smooth Operator”, o piesă care te poate duce cu gândul la hitul semnat de Sade, în 1984, dar care, în realitate, este departe de orice posibilă asemănare.

Păreri?

132 Post Views

Dirty Nano cauta prin amintiri si aduce in actualitate slagarul Daca pleci

Dirty Nano lansează luni, 10 octombrie, un remix al popularului șlagăr „Dacă pleci” și ne face, astfel, o plimbare prin timp, ghidați de nostalgie și noutate, toate sub umbrela unei singure piese.

 

Duoul Dirty Nano a căutat bine prin amintiri și a scos ce era mai bun din cufăr. O piesă care a cucerit inimile publicului la începutul anilor 2000, „Dacă pleci” intră din nou în actualitate, cu un sound fresh și copilăresc, cu șanse reale de a răsuna pe unele dintre cele mai mari scene.

 

„De mulți ani simțim nevoia unui remix pentru acest Evergreen românesc din anii 2000. Ideea o aveam de peste patru ani, dar abia anul acesta am găsit momentul potrivit să finalizăm demoul și să testăm piesa în cluburi.

 

Am reușit chiar să îi facem o surpriză lui Cătălin Crișan. I-am pus piesa în primă audiție în clubul Epic Vara, în Timișoara, acum câteva săptămâni, unde era invitat surpriză, în seara respectivă. Publicul a îmbrățișat imediat versiunea noua, iar feedback-ul a fost unul peste așteptări.

 

Așadar, cu binecuvântarea cantautorului, am finisat remixul și l-am pregătit de lansarea oficială. We hope you all will love it! Și promitem că surprizele nu se opresc aici”, au povestit băieții de la Dirty Nano.

 

„Mă bucur că unul dintre șlagărele mele este pe placul tuturor generațiilor și trece prin timp cu fruntea sus. O dovadă fără echivoc este remixul celor de la Dirty Nano, surpriză făcută de către ei și primită de mine cu uimire pozitivă și bucurie. <<Dacă pleci> sper să nu vă facă să plecați, ci din contra, să veniți spre această nouă variantă foarte interesantă”, a declarat Cătălin Crișan.

 

Dirty Nano este un duo de DJ și producători, format din Tinu Vidaicu și George Hora, care a lansat, de-a lungul timpului, mai multe remixuri care au ajuns în topuri importante și care au răsunat în unele dintre cele mai mari cluburi din țară. Cu piese care adună milioane de vizualizări pe YouTube, Dirty Nano reprezintă un fenomen al industriei.

Păreri?

87 Post Views

Top 6 piese noi pe care sa le adaugi in playlist

Săptămâna începe cu noi piese care sunt gata să intre în playlisturile noastre, pentru un strop de noutate și un gram de energie care să paveze drumul pe care mergem.

Astfel, artiștii Kontor lansează din nou piese care transmit energie, povești și care ne permit să punem pauză la tot ce înseamnă responsabilități, pentru a ne bucura de fiecare moment dedicat 100% nouă.

„Break The Silence” este o piesă cu un vibe energic și cu ritmuri care ne fac să uităm de orice și să ne dedicăm, măcar pentru câteva minute, dansului.

„Fade To Grey” este o piesă plină de profunzime, care te poate invita, cu ușurință, la introspecție. Lissat reușește să transmită o parte din sufletul lui prin această nouă piesă.

Roy Stroebel vorbește despre dorință prin noua sa piesă „I Wanna Know”. Vitalitatea este și ea o componentă importantă a acestei piese.

Trei artiști se unesc pentru o colaborare de excepție, „Heaven Is A Place On Earth”. Astfel, facem o plimbare pe tărâmul melancoliei și combinăm totul cu multă energie pozitivă.

Denise Schneider își lasă imaginația să zburde și oferă o nouă formă piesei „Outside World”, semnată de Sunbeam.

Lazn lansează „Over”, o piesă care combină profunzimea cu ritmurile pline de energie, care se potrivesc în orice club.

Păreri?

88 Post Views

Încă este Mai vară. Colaborarea dintre Amedeo și Alexandra Stan primește un nou remix

Amedeo și Alexandra Stan ne-au învățat ce înseamnă „Mai vară” și ne-au plimbat prin stări care ne-au dat energia de a dansa cu tălpile goale, pe nisip, până la epuizare. După ce ne-au transmis acel vibe de vară fără sfârșit, acum, când anotimpul cald s-a încheiat, această stare se prelungește printr-un nou remix semnat de SPLIT și DJ Yaang.

Colaborarea dintre Amedeo și Alexandra Stan a luat naștere la Kiss Kiss in the Mix, alături de DJ Yaang. De altfel, DJul de la radio a fost cel care a sunat-o pe Alexandra Stan pentru a o întreba dacă ar vrea să colaboreze cu Amedeo pentru „Mai vară”, o piesă abia lansată de Amedeo la acel moment.

De atunci, piesa a continuat să crească, a intrat la mai multe radiouri importante, printre care Kiss FM, Virgin Radio și Radio Zu, și are aproximativ 270.000 de vizualizări pe YouTube.

„Piesa Mai vară este despre oameni, despre căldura lor, despre zile nostalgice și povești sub soare. Mă bucur că Alexandra a simțit această piesă așa ca mine, cântând despre un ideal”, a povestit, la momentul lansării piesei cu Alexandra Stan, Amedeo.

Acum, putem spune că SPLIT și DJ Yaang au simțit aceeași energie a piesei, pentru că acest remix reușește să prelungească vara, cel puțin în casele noastre, prin fiecare play.

Amedeo este un tânăr artist care a intrat pentru prima dată în atenția publicului după apariția la „Vocea României”, în 2017, când a reușit să ajungă până la live-uri, în echipa lui Tudor Chirilă. De atunci, cariera lui Amedeo a fost într-o continuă ascensiune.

Prima piesă lansată, „Ard Tot”, în septembrie 2021, alături de Oana Marinescu, a reușit să treacă de pragul de 560.000 de streamuri pe Spotify și a fost în mai multe topuri ale radiourilor din România. De asemenea, a doua piesă lansată de Amedeo, „Bună”, s-a auzit la unele dintre cele mai importante radiouri, printre care Kiss FM, Europa FM și București FM.

Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artiste de muzică dance din România. Cu peste 4M de ascultători, lunar, pe Spotify, Alexandra Stan este un adevărat fenomen al industriei. Artista și-a făcut debutul cu single-ul „Lollipop”, care are, pe un singur canal de YouTube, peste 28M de vizualizări. Ulterior, hituri ca „Mr. Saxobeat”, „Lemonade” sau „Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale.

Păreri?

102 Post Views

Gaz pe Foc isi continua drumul spre o fapta buna. Piesa „Inca te caut” capata o noua forma

Celebra trupă Gaz pe Foc s-a reunit la începutul lunii august pentru a face o faptă bună. Lucian Viziru, Andrei Roșu, Paul Panait și Alin Lupșa au demonstrat că au în comun, pe lângă dragostea față de muzică, dorința de a face bine.

 

La 30 de ani de la înființarea trupei, cei patru s-au reunit pentru a contopi cele două caracteristici care îi aseamănă și au lansat piesa „Încă te caut”, alături de un videoclip cărui i s-au alăturat personalități importante din România. Piesa, alături de toate concertele pe care trupa Gaz pe Foc le va susține sunt parte a unei campanii dedicate HOSPICE Casa Speranței.

 

Reunirea trupei Gaz pe Foc a fost primită cu brațele deschise, iar noul videoclip a reușit să adune pe YouTube, în mai puțin de o lună, aproximativ 190.000 de vizualizări. Acum, piesa capătă o nouă formă, prin intermediul unui remix produs de ALTUL.

 

Înființarea trupei Gaz pe Foc, în urmă cu 30 de ani, a coincis cu apariția HOSPICE Casa Speranței, o fundație care a reușit să ofere, până în prezent, îngrijire paliativă pentru 45.000 de pacienți, adulți și copii. Îngrijirea paliativă vizează îmbunătățirea calității vieții pacienților și familiilor acestora atunci când se confruntă cu problemele unei boli incurabile, prin îngrijire medicală, sprijin social și consiliere psiho-emoțională și spirituală pentru pacienți și aparținători.

 

„Ca voluntar HOSPICE Casa Speranței din 2010, am fost și sunt în continuare impresionat de impactul semnificativ pe care această fundație îl are în rândul miilor de pacienți pe care îi tratează anual și de energia, pasiunea și dedicarea fiecărui membru al echipei – de la personalul medical la cel administrativ”, a povestit Andrei Roșu, în momentul în care s-a lansat videoclip oficial al piesei „Încă te caut”.

Păreri?

132 Post Views

La 19 ani de la lansare, Radu Sîrbu prezintă primul remix cu clip al hitului internațional Dragostea din Tei

„Vrei să pleci dar nu mă, nu mă iei/ Nu mă, nu mă iei, nu mă, nu mă, nu mă iei/ Chipul tău și dragostea din tei/ Mi-amintesc de ochii tăi” sunt versurile ce au făcut înconjurul lumii, iar la 19 ani de la lansare, Radu Sîrbu, fost component al trupei O-Zone, prezintă primul remix cu clip al hitului internațional „Dragostea din Tei”.

Single-ul „Dragostea din Tei” a ajuns pe locul 1 în Eurochart Hot 100, poziție pe care a stat 12 săptămâni, între iunie-septembrie 2004. De asemenea single-ul a fost în topul clasamentelor muzicale în Germania și Franța mai mult de trei luni, a atins poziția a 3-a în Marea Britanie și poziția 72 în U.S. Pop 100.

Piesa care a stat pe buzele tuturor în tot acest timp se bucură de o nouă versiune, cu un sound și videoclip fresh, ce transmite energia pozitivă din spatele versurilor.

„Chiar dacă piesa încă este ascultată de milioane de oameni, mă tot urmărea gândul de multă vreme să-i aduc melodiei noastre un aer fresh, însă până acum nicidecum nu reușeam sa găsesc inspirația și nu vedeam direcția, sound-ul potrivit și tot amânam până într-o zi când, am ajuns la studio după două săptămâni de vacanță în afara țării și am simțit acea chemare. M-am așezat și în câteva zile am și terminat producția remixului! A fost ca o revelație! Am decis să păstrez culoarea structura și originalitatea vocilor adaugând totuși o amprentă personală în materie de sound… Sunt sigur că fanilor noștri, fanii piesei o să o îndrăgească cel puțin la fel de mult, iar avionul «dragostei din tei» să zboare mult și bine în continuare în jurul lumii! :)”, povestește Radu Sîrbu.

Cei trei băieți, Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș, au dat lovitura cu piesa „Dragostea din tei”, care a ajuns în topurile din toată lumea și a fost preluată inclusiv de vedete precum Rihanna și T.I.

Radu Sîrbu este cântăreț și producător muzical care a fost membru al trupei O-Zone din 1998 până în 2005 și a cucerit lumea alături de Dan Bălan și Arsenium cu hituri precum „Dragostea din tei”, „Despre tine” și „De ce plâng chitarele”. După separarea lor din proiectul O-Zone, Radu și-a început cariera solo, a lansat două albume și a fondat propria casă de discuri, Rassada Music.

Păreri?

50 Post Views

In urma ta, piesa dedicata muzicii anilor ‘80, imbracata acum in haine noi. Peter Zaad isi pune amprenta pe piesa de debut a LIEI

LIA și-a lansat piesa de debut, „În urma ta”, în 23 iunie, și ne-a făcut o incursine în anii ’80, într-o perioadă de care mulți dintre noi am uitat sau pe care, poate, nici măcar nu am cunoscut-o. Acum, la două luni distanță, piesa „În urma ta” este îmbrăcată în haine noi prin intermediul remixului produs de Peter Zaad.

„În urma ta” este o piesă care s-a născut din dorința de a aduce un tribut artiștilor anilor ’80, care, după cum afirmă LIA, ne-au făcut cunoștință cu ce înseamnă muzica bună și au pavat drumul pentru viitorii artiști.

Remixul lui Peter Zaad aduce un aer ușor schimbat piesei „În urma ta” și o îmbracă, pe alocuri, în haine mai actuale. În fond, Peter Zaad reușește să combine vibe-ul transmis de LIA, în piesa originală, cel marcat de o combinație de actualitate și familiaritate, cu un vibe specific muzicii din prezent, caracterizat de energie.

„«În urma ta» a trecut printr-o schimbare datorită colaborării frumoase cu Peter Zaad. El a reușit să transpună piesa din filmul anilor ’80, păstrând esența ei, dar oferindu-i o nouă perspectivă. Sunt încântată de rezultatul final și sper ca publicul să fie în asentimentul meu!”, a povestit LIA.

„Ce m-a atras din prima și ce m-a făcut să remixez piesa Liei a fost vocea ei. Mi-a placut starea pe care a dat-o piesei originale «În urma ta», acea stare care te face să te oprești și să asculți artistul atât pentru timbrul vocal, cât și pentru ceea ce spune.

Remixul meu nu face altceva decât să aducă artistul și piesa într-un alt gen muzical, așa cum am simțit eu și cred că a ieșit un remix pe care mulți îl vor asculta și pe care vor dansa”, a spus Peter Zaad.

Peter Zaad, pe numele real Petru Bârlădeanu, este un compozitor și producător din România, care și-a pus amprenta, de-a lungul timpului, pe mai multe piese, care provin din arii diferite ale muzicii, de la hip-hop, la dance și pop.

LIA, pe numele real Ioana Ardelean, este o artistă în vârstă de 22 de ani, care a devenit cunoscută după apariția la X Factor, unde a reușit să ajungă până la dueluri, în echipa lui Ștefan Bănică. Totuși, X Factor nu a fost prima intercțiune cu muzica. Artista, care a absolvit Liceul de Arte din Oradea, secția canto popular, este pasionată de muzică de când se știe și a început să cânte în momentul în care a început să vorbească, după cum povestește mama sa.

Păreri?

181 Post Views

Un vibe nou, la inceput de saptamana. Lansarile care aduc vitalitate si dans

Un vibe nou, la început de săptămână, și o plimbare printre experiențe trecute, acesta este meniul cu care ne întâmpină proiectul I NAME IT. „Cold Gold Sand”, de această dată sub forma unui remix al lui Kelo, și „I See Fire” sunt cele două piese care schimbă ritmul și aduc vitalitate, dar și familiaritate prin fiecare notă și prin fiecare vers.

Ikarus, Bianca, Kelo, Sundew și Anna Modjeschi sunt artiștii care ne aduc melodiile pe care le îndrăgim deja, într-o formă nouă, care reușește să transmită o stare diferită și care ne poartă prin experiențe noi, îmbrăcate în trăiri cu care ne-am mai întâlnit.

Sundew și Anna Modjeschi fac echipă pentru cunoscuta și premiata piesă „I See Fire”. Varianta orginală a piesei, lansată de Ed Sheeran, în urmă cu opt ani, a fost primită cu brațele deschise de către public și a ajuns în 19 topuri, în care a stat timp de 727 de săptămâni.

Acum, cei doi artiști, Sundew și Anna Modjeschi, presară peste piesă elementele specifice proiectului I NAME IT și transmit sentimente noi.

Kelo își pune propria amprentă peste piesa „Cold Gold Sand”, oferită de echipa formată din Ikarus și Bianca Tilici, în 15 iulie. Cu un ritm mai alert, piesa vine și aduce energie atunci când avem cel mai mult nevoie, când suntem cu picioarele desculțe, seara, pe nisipul deja rece.

Dans, dragoste față de mare, vară și briza care aduce răcoare în nopțile pline de dans, acestea sunt ingredientele cheie din noua variantă a piesei „Cold Gold Sand”.

Păreri?

84 Post Views

Mura Masa a lansat remix-ul piesei blessing me

Mura Masa a lansat remix-ul piesei “blessing me”. Noua versiune a single-ului este împreună cu Kali Uchis și colaboratorii originali ai piesei, Pa Salieu și Skillibeng.

Experimental, neașteptat și emoționant, Kali Uchis a transformat „blessing me” într-un banger picant, cu voci eterice bilingve și melodii aprinse. O colaborare cu adevărat în coliziune mondială, rapperul britanic Pa Salieu și starul jamaican de dancehall Skillibeng apar și ei la reelaborare, după apariția lor virală pe versiunea originală, care a explodat pentru prima dată pe TikTok. O piesă cu un impact global, a ajuns în fruntea topurilor din Jamaica, se află în prezent pe lista de redare B List la BBC R1 și are peste 13 milioane de stream-uri.

Sub suprafața sa hiperreală, “demon time” semnalează o perioadă mai profundă de reflecție pentru Mura Masa. El a început să lucreze la proiect la scurt timp după ce turneul său european în sprijinul celui de-al doilea album R.Y.C a ​​fost restrâns de lockdown. În timp ce lumea acelui disc prezenta amintiri imaginare, explorare emoțională crudă și nostalgie, Mura Masa a mers în direcția opusă: conectând punctele dintre modelarea genului său, povestea de origine Soundcloud și muzica electronică pe măsură ce a explodat pe platforme precum Tiktok pentru a crea melodii care ar putea reprezenta coloana sonoră a vieții viitoare.

De la introducerea în șoaptă – „este timpul demonului” – până la finalul său dezordonat, demon time este o călătorie în necunoscutele nopții și în revelațiile liniștite de care s-ar putea să dai pe drum. Există un sentiment de a duce oaspeții (și genurile) în locuri necunoscute, iar Mura Masa estompează granițele dinamicii artistului/producătorului în ceva mai curatorial.

Nominalizat la premiul Ivor pentru producerea hitului „Just For Me” al lui PinkPantheress, Mura Masa a rezistat întotdeauna unei simple categorizări. Un inovator la fel de mult ca și un muzician, el a fost inclus pe lista Forbes 30 Under 30 și este un artist care a vândut discuri de platină, câștigător al premiilor Grammy (și nominalizat de 4 ori), depășind 2 miliarde de stream-uri. De la educația sa liniștită în Guernsey până la unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, Mura Masa s-a uitat întotdeauna spre unde ar trebui să se îndrepte lucrurile. Un tânăr artist hotărât să facă diferența – Alex și-a lansat și schema de antrenament 3T în 2020, concepută pentru a oferi instruire și oportunități pentru grupurile subreprezentate din sectorul turneelor ​​și muzicii live – obiectivul său privind „demon time” rămâne o constantă într-o situație mereu imprevizibilă.

Păreri?

98 Post Views

Mai vara, cu un vibe nou adus de Macora. Piesa lui Amedeo cu Alexandra Stan se transforma la inceput de august

Amedeo și Alexandra Stan ne-au învățat ce înseamnă „Mai vară”, cum să trăim la intensitate maximă anotimpul cald și cum să privim spre viitor, după ce poveștile pe care le-am trăit au ajuns la final.

Acum, la început de august, a venit momentul să ne bucurăm de o altfel de „Mai vară”, cu vocile acelorași artiști pe care îi îndrăgim, dar cu ritmurile și vibe-ul aduse de Macora, printr-un remix care invită piesa în toate cluburile și la toate petrecerile din ultima lună de vară.

„Mai vară”, în versiunea adusă de Amedeo și Alexandra Stan, a plecat de la o joacă la radio. Astfel, o simplă prezență la radio pentru Amedeo s-a transformat într-o colaborare de excepție cu Alexandra Stan, pentru piesa care a reușit să se strecoare rapid în unele dintre cele mai importante topuri din România.

Macora vine cu propria interpretare, cu propria semnătură și cu propriul stil și transformă „Mai vară”, dintr-un imn al verii, într-un imn al petrecerilor care se întind până spre dimineață.

„Piesa Mai vară este despre oameni, despre căldura lor, despre zile nostalgice și povești sub soare. Mă bucur că Alexandra a simțit această piesă așa ca mine, cântând despre un ideal”, a povestit Amedeo, la momentul lansării variantei cu Alexandra Stan, în 15 iulie.

Piesa lui Amedeo cu Alexandra Stan a reușit să adune, în mai puțin de o lună de la lansare, peste 165.000 de vizualizări pe YouTube.

Noua versiune a piesei „Mai vară”, semnată de Macora, poate fi ascultată pe toate platformele digitale.

Amedeo este un tânăr artist care a intrat pentru prima dată în atenția publicului după apariția la „Vocea României”, în 2017, când a reușit să ajungă până la live-uri, în echipa lui Tudor Chirilă. De atunci, cariera lui Amedeo a fost într-o continuă ascensiune. Prima piesă lansată, „Ard Tot”, în septembrie 2021, alături de Oana Marinescu, a reușit să strângă peste 400.000 de streamuri pe Spotify și a fost în mai multe topuri ale radiourilor din România.

Alexandra Stan este una dintre cele mai importante artistei de muzică dance din România. Cu peste 4M de ascultători, lunar, pe Spotify, Alexandra Stan este un adevărat fenomen al industriei. Artista și-a făcut debutul în muzică cu single-ul „Lollipop”, care are, pe un singur canal de YouTube, peste 28M de vizualizări. Ulterior, hituri ca „Mr. Saxobeat”, „Lemonade” sau „Get Back (ASAP)” au pus-o pe Alexandra pe harta muzicii internaționale.

Păreri?

91 Post Views