The Schnitzels lansează prima piesa – Frica

Cel mai nou proiect muzical intrat pe piața rock-ului autohton, The Schnitzels, lansează prima piesă, „Frica”, împreună cu Universal Music Romania.

Duo-ul format din Narcis Axinte, la voce și chitară, și Jurjak, respectiv George Petroșel la tobe, dorește să reîmprospăteze sound-ul rock al industriei locale. Astfel, cei doi lansează primul single – „Frica”, care, pe ritmuri clasice de rock, îndeamnă ascultătorii să nu se lase duși de frică, să facă tot ce vor, deoarece “situația este sub control când o dăm pe rock and roll.”

Muzica, versurile și producția audio aparțin celor doi protagoniști ai trupei, iar mix & masterul este realizat de Daniel Olteanu @ Inspirat Studio.
Clipul, filmat sub forma unui live session, este regizat de Jurjak, cunoscut pentru talentul său în această direcție și produs de Narcis Axinte, cu ajutorul lui Dorel Gnatiuc (DoP), Diana Rădulescu (edit), Ruxandra Staicu (color) și a lui Yassen Sagha (graffer).

Păreri?

158 Post Views

Meduza și James Carter colaborează cu Elley Duhé & Fast boy pentru single-ul Bad Memories

Meduza și James Carter colaborează cu Elley Duhé & Fast boy pentru single-ul „Bad Memories”. Videoclipul este regizat de Elliot Gonzo. El a comentat: „’Bad Memories’ este o poveste de maturizare, care urmărește un grup de adolescenți care pornesc într-o călătorie de descoperire și auto-realizare. Prin reconectarea cu folclorul și mitologia vietnameză, narațiunea culminează cu descoperirea unei statui de dragon care se prăbușește într-o junglă mistică.”

O creație atmosferică fascinantă, „Bad Memories” combină armonii vocale uimitoare cu sunete de chitară. Acesta marchează primul single lansat de Meduza de la viralul „Tell It To My Heart” cu Hozier, o piesă care se află în prezent la peste 106 milioane de stream-uri pe Spotify.

Înainte de asta a fost și „Paradise”, colaborarea lui Meduza cu Dermot Kennedy, care a acumulat peste jumătate de miliard de stream-uri pe Spotify și a obținut discul de platină în mai multe țări, ajungând pe locul 5 în topul din Marea Britanie.

Meduza a explodat în 2019 cu „Piece Of Your Heart (ft. Goodboys)”, un succes global care a înregistrat peste 1 miliard de stream-uri și a primit o nominalizare la premiile Grammy. Aceasta a fost urmată de „Lose Control”, o colaborare cu artiștii britanici Becky Hill și Goodboys, un alt hit global, care a strâns, de asemenea, mai mult de un miliard de stream-uri.

DJ-ul și producătorul din Londra, James Carter a strâns peste 150 de milioane de stream-uri Spotify. Rămânând fidel rădăcinilor sale, el continuă să lanseze remixuri unice, inclusiv cele oficiale pentru Rihanna, James Arthur, Ava Max și mulți alții. Single-ul său din 2018 „Hands In The Fire” a devenit viral pe TikTok și a fost vizionat de peste 150 de milioane de ori pe platformă.
Strângând miliarde de stream-uri globale, Elley Duhé a colaborat anterior cu Gryffin, Zedd și Kyd The Band, câștigând 3 discuri de platină cu single-urile „Happy Now”, „Tie Me Down” și „Middle Of The Night”.

FAST BOY este un duo de frați din Berlin, care a scris cântece cu Tiesto, Ofenbach și Alok, strângând peste 100 de milioane de stream-uri pe platforme, de la debutul lor în 2021.

Păreri?

119 Post Views

Liviu Teodorescu lansează LiTe Moments vol. 5 și prima piesă – Ce ne facem?

LiTe Moments a ajuns la al cincilea volum, al cincilea an în care Liviu Teodorescu lansează proiectul său de suflet, care cuprinde o colecție de trei piese personale și speciale.
Prima piesă lansată de pe volumul 5 al LiTe Moments, „Ce ne facem?”, este o piesă de dragoste marca Liviu Teodorescu, care vorbește despre momentul în care în care „te iubesc” ajunge să însemne doar două vorbe în vânt și situația capricioasă în care doi oameni se află după o relație de dragoste.
Piesele cuprinse pe noul volum LiTe Moments sunt compuse și scrise de Liviu Teodorescu, iar mix & master-ul de Max Kissaru. Videoclipul, realizat de Ionuț Trandafir și Alexandru Mureșan, aduce un element de noutate proiectului și este realizat sub forma unui behind the scenes în care echipa de filmare este una inedită.

Așa cum ne-a obișnuit, în decursul următoarelor săptămâni, Liviu va lansa și restul pieselor cuprinse pe LiTe Moments vol. 5.

Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 740 mii de urmăritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesă”, “Obsesie”, “Lista de Păcate” sau „Ascultă” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. În 2020, Liviu Teodorescu a lansat numeroase piese precum “Mulțumesc”, melodie ce a făcut furori și a fost prezența în top 10 pe TV & Radio și care face parte din LiTE Moments volumul 3, “Mi-ai pus ceva în pahar”, “Unde îți zboară gândul”, “Cerule” feat. BRUJA și “Sar pe noi” feat. Dorian Popa. La începutul acestui an, Liviu a colaborat cu JO pentru single-ul “Fluturii” și cu Manuel Riva pentru piesa „Muzele”. Anul acesta, Liviu Teodorescu a lansat piesele „Mi-am pierdut răbdarea”, „Am nevoie de tine” și „Tot eu”.

Păreri?

127 Post Views

Francis On My Mind lanseaza single-ul Functional Kind Of Love

In timp ce melodia “Swimming Pools” a fost inclusa pe coloana sonora a serialului american “The Summer I Turned Pretty” si a ajuns la un milion de ascultari pe Spotify, Francis On My Mind revine cu o noua melodie care va cuceri playlist-ele ascultatorilor din toata lumea.

Născuta în timpul unei sesiuni la studiourile RedBull din Berlin, piesa “Functional Kind of Love” este produsă de compozitorul și producătorul Nicolas Rebcher (Aurora, Macklemore, Zoe Wess, Nico Santos) și colaboratorul de mult timp al lui Francis, Yin Creatif (Golan).

Videoclipul a fost filmat intr-un decor summerish, de catre Ionut Trandafir si Alexandru Muresan si o aduce pe Francis On My Mind in rolul principal, fiind inconjurata de o gasca de baieti si fete.

Francis On My Mind lanseaza melodii pop perfecte de la sfârșitul anului 2019. În timp ce Francis On My Mind cântă ocazional ritmuri electro, artista de 19 ani refuză să fie încadrata într-un gen muzical standardizat. Noul ei single, “Functional Kind of Love”, este o melodie care recunoaște tendințele pop actuale fără a compromite sunetul ei unic de vis.
În 2021, Francis On My Mind și-a început aventura internațională odată cu lansarea single-ului ei, „Circle of Love”, care a fost ales drept Focus Track la nivel de Europa. Piesa a fost inclusă în nouă liste „New Music Friday” și a fost selectată să reprezinte România pentru campania Samsung Music Galaxy. Acest single a fost urmat de lansarea „Swimming Pools”, remixat de Wankelmut și sincronizat în serialul produs de Amazon Prime – „The Summer I Turned Pretty” și „The End”, care a fost scrisă și produsa de Francis On My Mind, împreună cu Andreas Soderlund și Martin Eden (Bjork, Tom Grennan), la Stockholm.
După ce 2021 a fost un an palpitant pentru Francis On My Mind, artista a lansat in 2022 piesa intitulată „Speed Of Light”.
Francis On My Mind este unul dintre primii artiști care au abordat acest gen muzical din România, urmărind să împletească ritmurile pop cu vibrațiile electro, amestecate cu vibrațiile anilor 80.

Păreri?

105 Post Views

Patru piese care ne proiecteaza direct in vacanta

Cu zile din ce în ce mai călduroase, mintea ne zboară frecvent la vacanță, la briza mării și la nopțile târzii alături de prieteni. Pentru a avea ritm în toate aceste momente sau poate doar pentru a ne transporta, mental, în locurile la care visăm, artiștii Kontor lansează piese care sparg rutina.

Jerome, Neptunica, R.I.O, KYANU, Nicco, Halbsteiv și Tom Novy ne înnoiesc playlistul cu melodii care aduc energie, ne schimbă starea de spirit și ne proiectează, fără prea mari eforturi, pe nisipul alb.

Jerome și Neptunica, o echipă cu care ne-am obișnuit deja, transmit dragoste pentru muzică, alături de energia care ne face să dansăm, în noua piesă „High On Music”.

Pentru că vara este despre distracție, petreceri pe plajă, festivaluri și, în fond, dragoste pentru tot ce înseamnă viață, R.I.O, KYANU și Nicco empatizează profund și ne transmit aceleași emoții în „Party Shaker”.

Nopțile de vară sunt esența. Aduc răcoare și o energie nouă, care ne face să dansăm până în zori. Halbsteiv vine cu „The Night”, piesa care dă startul.

Tim Novy reușește prin noua piesă „Hypnotize” să ne plimbe prin timp, prin stări și prin experiențe, fără a uita să ne dea acel vibe bun care ne ajută să facem tot ce ne propunem.

Păreri?

166 Post Views

Kadebostany si Fang The Great, cu pofta de aventura pentru Another Sunrise

Kadebostany și Fang The Great lansează vineri, 22 iulie, „Another Sunrise”, o piesă cu poftă de aventură, dorință de a explora lumea, de a înțelege culturi diferite și de a descoperi, cu fiecare zi nouă, sentimente intrinseci.

„Another Sunrise” spune povestea oricărei persoane care s-a săturat de tot ce înseamnă standard, norme sociale și, în fond, încadrarea într-o anumită paradigmă. Guillaume de Kadebostany, un arhitect al sunetelor, a creat o producție hibridă, îmbrățișată de vocea artistului Fang The Great și completată de cântece ucrainene.

„Another Sunrise” a avut premiera în iunie 2022, la Brandenburg Gate, în Berlin, în fața unei mulțimi de 20.000 de oameni, adunte în cadrul unui eveniment dedicat Ucrainei.

În prezent, piesa se află deja în trending pe Shazam.

Piesa a fost înregistrată între Kiev și Paris, în 2020, iar Kadebostany a apelat la Fang The Great și la artistele ucrainence Daryna Salii, Iryna Sizyk și Vasylyna Tkachyk.

Kadebostany este un producător și compozitor care a reușit să capteze rapid atenția prin stilul său unic. Printre numeroasele single-uri care au câștigat admirația publicului se numără „Castle in the Snow”, „Mind if I Stay”, „Early Morning Dreams”, „Save Me”.

Piesele lui Kadebostany au acumulat peste 1 miliard de streamuri pe YouTube, iar artistul a susținut peste 500 de spectacole live în peste 25 de țări, în ultimii ani.

Fang The Great este cântăreț, compozitor și producător francez. Muzica sa are influențe RnB și hip-hop, alături de elemente specifice muzicii rock sau electronice. Acesta are o energie specială pe scenă, motiv pentru care a fost prezent la mai multe evenimente importante, printre care Rock En Seine, Bataclan, MoMA Festival și La Boule Noire.

Păreri?

133 Post Views

florianrus lansează penultima piesă de pe noul său EP – Sentimente cu alcool

florianrus lansează astăzi „Sentimente cu alcool”, penultima piesă de pe EP-ul „Flacăra mea geamănă”. Piesa a fost cântată de-a lungul timpului doar în concertele sale prin țară, reușind să țină publicul în suspans pănă în ziua de astăzi referitor la data de lansare. „Sentimente cu alcool” reprezintă acea parte din noi care devine conștientă de sentimentele sale și de ceea ce simte pentru persoana iubită doar în momentul în care dorul devine mult prea apăsător. Și când ești mai vulnerabil și mai sincer cu tine dacă nu atunci când amesteci „sentimentele cu alcool”?

Piesa a fost scrisă chiar de către florianrus, iar de producția piesei s-a ocupat Costel Dominteanu (Domino). Videoclipul a fost regizat de către Ioana Stan alături de David Mogan (DOP), producția video fiind realizată de către Loops Production.

florianrus este unul din cei mai căutați songwriteri din România. În 2019, a lansat împreuna cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an cu 10 săptămâni de locul întâi – “Străzile din București”. La sfârșitul anului 2021, Florian lansa alături de JO piesa “Dacă m-ai iubit cândva”, care s-a bucurat de sprijinul celor mai mari radiouri din țară, încă de la lansare. Recent, noul single „Partea mea de vină” se bucură de un real succes, fiind prezent în toate playlisturile radiourilor și în Top 10 Weekly Radio Charts Media Forest săptămâni la rând.

Păreri?

117 Post Views

LVX Machina aduce în playlist-uri vara aceasta CAPRA LVX

Cine nu știe povestea caprei, o poate asculta sub forma celei mai noi piese lansate de către băieții de la LVX Machina. Compusă și produsă de către Cristian Balint și Octavian Uță, „CAPRA LVX” este o satiră muzicală ce suprinde prin muzică și versuri viața și pofta de a trăi fiecare moment intens. Așa cum ne-a obișnuit, LVX Machina vine cu un sound complex fresh alternative cu elemente electronice și cu un mesaj învelit în auto-ironie și umor negru.

„Ța ța ța căpriță ța /Ce-i mai place muzica/ Bassu’ îi face freza / Tremură carnea pe ea/ Capra noastră e belea / Moare țapii după ea/ Dar își vinde scump pielea / Fiindcă-n frunte are o stea” sunt versurile ce surprind esența sentimentelor ce te pot invada.

„Mega mulțumiri Florin Oșlobanu și Club Control pentru găzduire. Toată echipa a avut grijă de căprița «Pătrățica», care s-a simțit ca o regină la filmare”, povestesc cei de la LVX Machina.

După un an de experimente pe sound și imagine sub denumirea Corivat, Yvat și Chris Corvin au trecut la numele LVX MACHINA. Sub acest nume au lansat „Rai” și „Insomniac”, cu videoclipuri care au câștigat numeroase premii la festivaluri de film din întreaga lume și au „salutat” publicul cu cel de-al treilea single al duo-ului: „Hello Holla”, piesă ce ocupă locul 1 de opt săptămani in topul realizat de Radio Guerrilla.

Yvat s-a făcut remarcat încă din 2000 ca sound designer pentru unele dintre cele mai prestigioase bănci de sunet din lume. Primul album al său, „Concert for Violin” a fost lansat alături de label-ul englez Experimental Seafood Recordings și a atras atenția BBC Radio 3, dar și a publicului de peste hotare. Dincolo de munca de studio, Yvat este un artist de live performance cu experiența a sute de concerte în cadrul festivalurilor internaționale.

Chris Corvin este actor, regizor, DJ și music producer, iar din 2012 își împarte timpul între New York și București. A lucrat cu Francis Ford Coppolla și a apărut în celebrul serial „The Blacklist”, a regizat clipurile pentru LVX MACHINA, iar ca DJ a mixat în numeroase cluburi din Manhattan și Brooklyn.

Păreri?

124 Post Views

Killa Fonic revine cu un noul single în italiană – Niagara

Killa Fonic este artistul ce a reușit să depășească bariera muzicii undeground unde s-a lansat, piesele sale fiind constant în topurile radio cu cele mai difuzate piese ale momentului. „Niagara” reprezintă primul single al artistului dintr-o serie de piese în limba italiană ce urmează să se lanseze pe parcursul acestui an. Amprenta personală a producătorului TY1 s-a potrivit perfect cu vibe-ul piesei, stilulurile retro & bolivian ale producției potențând atmosfera de cunoaștere a călătoriei către planeta Venus a femeilor, unde senzualitatea este văzută ca un lucru firesc.

„<<Niagara>> exprimă tipica călătorie către planeta femeilor Venus, acolo unde bărbatul nu se satură niciodată să exploreze sinergia cu pielea și apa femeii. Ador producția muzicală a lui TY1 și pentru această operă pot să spun că am primit input-ul exact pentru acest mood juma’ retro, juma’ bolivian” ne spune Killa Fonic.

Piesa a fost scrisă și compusă de către Killa Fonic alături de TY1, în timp ce producția finală poartă semnătura lui TY1. Videoclipul piesei a fost filmat în Rimini, locul în care Killa Fonic și-a petrecut o bună perioadă din viață. Videoclipul piesei a fost realizat de către Robert Ionicioiu.

Killa Fonic are un stil unic în România. Este descris de onestitatea sa brutală și videoclipurile artistice. Are capabilitatea de a se transpune în multiple genuri muzicale cu o lejeritate de neegalat. Killa Fonic a făcut parte din proiectul Șatra B.E.N.Z. cu care a lansat albumele O.$.O.D. 1 si 2. Din 2019 a părăsit grupul și a început cariera exclusiv solo. Toate lansările lui au avut impact asupra zonei urbane, dar o parte din ele au depășit granițele și au fost auzite de publicul mare la TV și Radio. Printre ele putem aminti de „Bambolina” feat. Carla’s Dreams, „Miami Bici”, „Go Gettas” feat. NANE & Azteca &bbno$, „MAMBO”, „Richie Rich”, „NIMENI”, „Lucifer”, „HAOLO” feat. NANE. Pe lângă numele menționate anterior a colaborat cu ADDA, Irina Rimes, Damian Drăghici, Raluka, Smiley, DOC, Connect-R, Liviu Teodorescu, AMI și mulți alții. Ultima său single, în colaborare cu DELIA – „Cum am știut” a reușit să își facă simțită prezența în topurile muzicale de radio din România, fiind prezent în Top 10 cele mai difuzate piese pe radio săptămânal de la lansare și până în prezent.

Păreri?

113 Post Views

Luis Gabriel a lansat videolipul piesei Vreau să rămâi, inspirată de povestea sa de dragoste! – Trăiesc un sentiment foarte mare de iubire

Îndrăgitul solist Luis Gabriel a lansat o nouă piesă „Vreau să rămâi”, însoțită și de un videoclip pe măsură , o declarație de dragoste pe note muzicale, pe stilul vechi, asupra căruia artistul și-a pus amprenta inconfundabilă.

Povestea acestei piese este despre iubirea necondiționată și pură, pe care oricine visează să o dobândească, dar mai ales despre aprecierea omului iubit pe care îl ai alături. Versurile vorbesc despre cele mai de preț lucruri pe care le poți oferi persoanei iubite și anume afecțiunea și timpul, pentru că acestea sunt cele mai frumoase cadouri, deoarece lucrurile materiale ajung la un final, dar iubirea este veșnică. „Am avut un sentiment foarte frumos când am cântat această piesă, deoarece trăiesc un sentiment foarte mare de iubire și este normal să îmi exprim dragostea față de soția mea prin melodii” spune Luis.

Stilul caracteristic al artistului este deja bine cunoscut de fanii săi, încă de primul hit lansat și anume „Toate Diamantele” care a strâns nu mai puțin de 120 de milioane de vizualizări pe YouTube într-un singur an. În legătură cu această piesă, artistul ne spune că înseamnă foarte mult pentru el, deoarece este asemănătoare cu piesele pe care le ascultam atunci când era mic, fiind făcută în stilul vechi al manelelor.

Artistul le pregătește fanilor multe surprize muzicale, colaborări inedite și multe piese cu povești minunate, având ca și mesaj pentru ascultători să își iubească foarte mult persoana de lângă ei. „Am văzut că încet, iubirea, se pierde în lumea aceasta și ăsta este cel mai rău lucru. Iubirea este fără de sfârșit și este cea mai importantă, pentru că prin iubire trăiești momente pe care nu le poți cumpăra cu nimic altceva” spune Luis. Piesa a fost produsă în studiourile Balkanika Records.

Păreri?

137 Post Views